7,150 matches
-
se întîlnesc doar în "religiile mici" sau în misticile politice, ci și în mișcările care se proclamă laice și chiar antireligioase. Nudismul sau mișcările pentru libertatea sexuală absolută se bazează de pildă pe ideologii în care se pot desluși urmele "nostalgiei Paradisului", dorința de întoarcere la starea edenică de dinaintea căderii, când nu exista păcat și nici ruptură între plăcerile cărnii și conștiință. Este de asemenea interesant de observat că scenariile inițiatice se păstrează în numeroase fapte și gesturi ale omului areligios
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
direcție: spre Evul Mediu și spre viața rurală. Civilizația și politica prezentă a Portugaliei i-au fost tot timpul nesuferite. Și puțini scriitori au avut, ca el, curajul să-și disprețuiască și să-și biciuiască, injurios, patria - de a cărei nostalgie a suferit, totuși, toată viața. Regăsim la acești creatori - de opinie publică, de la Antero la Eça de Queiroz - lăsând la o parte pe un Ramalha Ortigîo și pe un Guerra Junqueiro, pentru că nu putem vorbi decât despre câțiva - regăsim, așa
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a lui de Almeida era existența regelui; idee fixă care, așa cum remarcă A. Ribeiro Lopes, avea de partea ei istoria, știința, morala, filozofia și patriotismul. Dar succesul considerabil al tribunului se datorește puterii sale de a deștepta în sufletul popular nostalgia pentru suferință și răscumpărare. Oricât ar părea de paradoxal, acest revoluționar mason și dinamitard, vorbește maselor despre Hristos și Muntele Calvarului. Secretul farmecului său constă tocmai în această împrospătare a propagandei revoluționare, inspirarea ei din alte izvoare decât ale generațiilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spiritual. Salazar avea marele privilegiu de a putea vorbi despre primatul spiritualului după ce se dovedise în ochii tuturor un financiar desăvârșit și un om politic de mare clasă. Nu vorbea, de altfel, despre un vag climat al spiritualului, despre anumite nostalgii personale - ci se revendica tradiției spirituale a Portugaliei, care era creștină, latină și europeană. Educația religioasă nu-l îndepărtase de lume: dimpotrivă, îl ajutase să descopere valoarea sacră a vieții sociale. Structură antimistică, Salazar nu șovăise să afirme că și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din iarmaroc o ruină neagră, fumegândă, în care mai scormoneau ca niște gândaci câțiva oameni și urca mai departe spre locul pe care Bătrânul îl bănuia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în oglindă i se păru falsă și convențională ca o fotografie retușată de nuntă. În ultimul timp, cu Despina se produceau schimbări imperceptibile, pe care la început Bătrânul nu le sesiză, iar apoi încercă să le ignore. Duioșia lua locul nostalgiei și o bucurie îi mângâia obrajii palizi și îi însuflețea buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
înconjurat de familie, nu poate înțelege un suflet ca al meu, această stare sufletească specială - după cum nici nu mă pot pune în sentimentalitatea unui om care a avut familie. Dar aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veșnic de nostalgie, de melancolie - o privire îndărăt - un sentiment de singurătate, de degajare de lumea reală. Ce-a urmat după aceea, până la vârsta de 7 ani, nu țin minte, e încîlcit în amintirea mea. Am stat la țară cu bunică-mea, apoi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care mă mutau anii. În copilărie, fata cu părul castaniu îmi era mamă. La douăzeci de ani, soră. Astăzi, o simt fiică. Dar aceste sentimente sui-generis, aceste ipoteze afective, fără substratul vreunei realități experimentate în viața de familie, au fost nostalgii de amor pentru o fată frumoasă, moartă de mult. Ca și furtunile, care răscolesc numai fața oceanului, pasiunile tinereții au venit și au trecut, dar în adâncurile cele din urmă ale sufletului dragostea pentru imaginea fetei moarte a rămas intactă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
157). Ca impresie de ansamblu, textul este, pe rând, mozaicat, sinuos și contradictoriu, efect al nehotărârii, precum personajul masculin, misterios și provocator precum Adela. Începutul și sfârșitul romanului punctează psihologic evoluția personajului: de la solitudinea malițioasă a notațiilor obiective, laconice, la nostalgia poetică a frazării calde; de la stilul comunicării (cu multe neologisme și formulări eseistice) la stilul emoționării, al evocării tandre, simbolic-realiste. Personajul și textul cresc organic, se intercondiționează. Orice dimensiune a epicului reflectă un pliu al personalității personajului, răspunde unei legitimări
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
durerii prezentului - de altfel, singura soluție reală a unui ins inteligent ca Ibrăileanu - poate să explice grava poezie a romanului. O neputință, o criză actuală sunt ferm ținute în frâu de un imaginar a cărui voință se îndreaptă spre confortul nostalgiei. Imaginarul se exprimă eseistic, nu analitic, deoarece eseisticul corespunde structurii profunde, experienței culturale a autorului. Ibrăileanu nu și-a trădat în Adela figura spiritului creator. Este el însuși în toată contradictoria lui complexitate. Ion DUNĂ, Opera lui Ibrăileanu, Editura Minerva
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe orice. Aș da nu știu ce s-o fi văzut pe M. spunându-i mamei ei că eu torn ketchup chiar și pe fasole verde. Fata mea scumpă! După cină, doamna Fedder a propus să ascultăm programul de la radio. Entuziasmul ei, nostalgia pentru emisiunea noastră, mai ales pentru vremurile când ne produceam eu și Buddy, mă stingherește. În seara asta s-a transmis de la o bază navală din San Diego, dintre toate locurile din lume. Mult prea multe întrebări și răspunsuri pedante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
radioul. Învârti scala până ce auzi vocea crainicului vorbind românește. Era ora două, după miezul nopții. De regulă, dela această oră, Bucureștiul transmitea numai muzică de dans - regulă ce nu se desminți nici de data aceasta - Întrecând toate așteptările. O ușoară nostalgie Îl determină să cugete profund. Aproape toți bărbații de vârsta lui erau căsătoriți, aveau casele lor și doi-trei copii În custodie. Dar el, ce realizase oare...? Nimic! Curând va Împlini treizeci și cinci de ani, urmând să se gândească serios la zilele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
care era Învolburat!! Ar fi dorit să-i vorbească despre planuri de viitor, despre suprema iubire ce-l Învăluise cu o forță năvalnică, despre presupusa ei dragoste pentru el, despre ei amândoi. Îi cuprinse din nou mâna, sărutăndui-o. Privind cu nostalgie la multicolorile culori a florilor ce domina localul, Înălță ochii către ea. „Îți plac florile...?” „Dacă-mi plac? Ele constitue pentru mine, singura bucurie și mângăiere a vieții mele...” În anumite momente de grea cumpănă am descoperit În parfumul lor
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la tehnica desăvârșită În care fusese păcălit. Evident, destul de necăjit pentru a se duce acasă, dădu un telefon fetei motivând Întârzierea fără alte amănunte, iar el tot căscând gura la vitrinele unor magazine se trezi În fața restaurantului Lido. Privi cu nostalgie la imensele geamuri cari erau acoperite cu draperii din catifea grena, cumpănind. Să intre ori să-și continue drumul. Nu avu timp să gândească prea mult: portarul localului Îl Întâmpină exclamând. „Să trăiți domn’inginer, să trăiți. Nu v’am
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Expres pentru a schimba trenul la Sighișoara și a merge la unitatea mea În orașul Odorhei. În așteptare, tot plimbându-mă pe peronul gării, la un moment dat precum o vijelie intră un tren rapid cu destinația București...! Privesc cu nostalgie la tren. Au trecut aproape doi ani de zile...! Doi ani de abstinență, ce mă face să-mi pierd controlul puterii de abținere...! Oare prietena mea, se mai gândește la mine...? București...! Ce parodie...! Desigur, neprevăzutul, dorește cu tot dinadinsul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii ca orice copil mai evadează din trunchiul ce pălește scuturându-și petalele fructelor încep să-i cadă frunzele scrise de rugina amintirilor îl caut și-l găsesc atârnat de crengile curiozității în care am crescut deasupra genunii... Tablou de foc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut povestașul are nevoie uneori să asculte să strângă semințe orice detaliu va crește într-o zi ca o liană va străpunge pixelii retinei ip-urile minții nostalgie înseamnă durerea unei răni vindecate sunt atâția oameni care nu se pot spânzura pentru că au picioarele murdare inocenții sunt cei mai periculoși oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger între degetele lui andy warhol? să dezmembrăm lumile
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Nu ne trebuie renume, nici de lauri s-avem parte, Ci să potolim odată setea noastră de dreptate! S-arătăm că românismul este singura simțire Ce îndeplinește țării dreptul ei la fericire! Prea ne-am detașat de toate, închistați în nostalgie, Evocând atâtea nume mari pe-un petic de hârtie; Prea înlocuim cultura cu tradiții-mprumutate Și elogiem eroii inventați de alte state! Ne hrănim cu deznădejdea că trăim declinul țării - Câți s-au ridicat să strige că-s la capătul răbdării
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Oxford la revista 22 sau la Dilema, scuturați de scârbă. Popor, scriu ei a pustiu ( Cine naiba dintre nostalgici citește 22-ul și Dilema? Eu mă includ în acești ei, altfel aș fi ipocrită.), să-ți fie rușine! De ce ai nostalgia dictaturii? Puteai tu, popor, să mergi la Oxford, să înjuri în presă pe cine vrei? Să protestezi la Consiliul Europei fără să te bage la gherlă? Puteai să publici ce dorești? Să strâmbi din nas că nu-ți place Quattro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
că nu-ți place Quattro Stagioni și preferi bucătăria thailandeză? Mai alegeai tu între j’de partide? Îl reclamai pe polițai că nu-ți respectă drepturile? Vai, popor, cât ești de smintit! Și substantivul comun „popor” își continuă dialogul cu nostalgia. De Oxford nu a auzit, de înjurat public își înjură, ca de obicei, rudele și vecinii, pe bodegă nu scrie Quattro Stagioni, tocana își păstrează aceiași parametri, în partide îi vede mai ales pe gură-mare și învârtiți (categoria celor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
duminică seara: „Maricica Acucului, Broșteni 5, Vaslui, a câștigat o sută de mi-li-oa-ne!”... În jurul lui, opt fătuci deghizate în majorete își scutură fundulețele a bucurie trucată sau, mai rău, autentică. Te-ai supărat pe ei, că nu găsesc soluții productive. Nostalgia lor este după siguranță, nu după Ceaușescu, după minime certitudini. Dacă nu-și pot face nici un calcul rațional de viață, nu-i de mirare că sunt bingomani. Din această categorie face parte și unul ca bărbatul Vetei. IMGB-ul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
responsabili. Aveam, spre deosebire de alții, măcar experiența livrescă a demnității și libertății. Nici măcar scuzele omenești nu mai țin de cald: copiii, părinții. Poate că realmente nu empatizam cu altă lume. Nu o trăisem ca să știm ce nu avem. Singura Golden Age Nostalgia pe care o aveam eu era cea a perioadei ’64-’71. Dar atunci se construia, pe nebănuite, calapodul stalinismului românesc. La noi, din păcate, independența a însemnat adesea că un nemernic autohton și lingăii din jur instaurează „pohta ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de tocat, din țuică, din damful primei porții de pecine la laboș și al primilor cârnați pe jar. În ziua de Ignat nu ne mai ardea de nici o salvare prin cultură. Deveneam pântecantropi, cu arme și bagaje, fără rest, fără nostalgii și fără regrete. Din acei ’80 pe care îi defilez prin fața ochilor dintr-un living oxonian, mi-a mai rămas o seară de ajun, foarte dureroasă și foarte frumoasă. Am plecat cu bunica la Biserica Popa Șapcă. Mama se sfia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
revedea ochii plini de speranță ai bunicii mele în seara de Ajun. Mihaela: Despre șanse egale și vorbe goale Deja în nordul Bucureștiului există cartiere de vile cu bodyguarzi, cu cordoane „sanitare” față de restul lumii („resturile lumii”). Acest „rest” are nostalgii după ancienne regime. După vremea când suferința ne unea contra. Urmează teribilul cerc vicios din care nu știu cum se iese: ca să ne unim pentru, avem nevoie de bucurie. Ca să ne bucurăm, avem nevoie de unitate pentru. În Oxford sunt manifestații „Jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]