7,232 matches
-
pe cruce. Înțelepții Marii Frății Albe erau aceiași care Întemeiaseră prima lojă masonică pe timpul regelui Solomon. Că Dante fusese rozacrucean și mason - ca, de altfel, și sfântul Toma - era scris negru pe alb În opera lui. În cânturile XXIV-XXV ale Paradisului se găsesc tripla sărutare a prințului Rozei-Cruce, alambicul, mantiile albe, aceleași cu ale bătrânilor din Apocalipsă, cele trei virtuți teologale ale capitulelor masonice (Credință, Speranță și Caritate). În fapt, floarea simbolică a rozacruceenilor (roza albă din cânturile XXX-XXXI) a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
conceptul mistic sau cosmologic pe care voia să-l exprime. Erau acolo munți care emanau raze de lumină, descompuși Într-o pulbere de sfere În culori subțiate, se Întrevedeau ceruri concentrice cu schițe de Îngeri cu aripile transparente, ceva asemănător Paradisului lui Doré. Titlurile erau Beatrix, Mystica Rosa, Dante Gabriele 33, Adepții lui Amor, Atanor, Homunculus 666 - uite de unde vine pasiunea Lorenzei pentru homunculi, mi-am zis. Tabloul cel mai mare se intitula Sophia și reprezenta un fel de masă fluidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
general ne organizam pe limbi. Fetele preferau șotronul sau săritura la elastic. Acolo am format prietenii strașnice, dintre care unele s-au sfârșit cu căsătorii, botezuri, divorțuri. Ai zice că rasa profesorilor procrea numai în interiorul ei. Coada până la ușa spre paradis era un preludiu nupțial. Cu fiecare zi unii dintre noi primeau repartiții și scăpau de calvar. Nu conta - după ore veneau la un solitaire sau la un lapte-gros cu cei rămași în tranșee. Ce mândri am fost când ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
i se urca sângele la cap: da’ știi că ești nostimă, coană mare? dacă poftești fourchette din argint, de ce n-o chemi pe Marița să-ți aducă?. Marița fusese numele servitoarei din casa mamei lor, soție de prăvăliaș din Stănișăști, paradis grecotei din Țara de Jos. Marița fusese atât de devotată, încât i-ar fi servit și pe copiii stăpânilor, chiar dacă doar în chip de fantomă cu șolduri lăbărțate. În casa de pe strada Ipsilanti nr.5 tot ce nu era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
i se șterpeliseră Trandafirii a contribuit mult la responzabilizarea opiniei publice și a anticipat în mod genial eutanasiile cu lanțuri și ciomege sterile, ordonate abia peste șapte ani de Băse. Pe vremea aceea, însă, Bucureștiul era cunoscut și ca „micul paradis canin”, majoritatea câinilor comunitari fiind fii și nepoți de-ai Zuzei. Prima delegație chineză sosită în România după Revoluție a fost încântată de toată zuzimea care bântuia centrul în haite și și-o trăgea pe la colțuri cu limba scoasă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
asiatică, țara politeței și a cinstei, țara în care numele femeii apare scris doar în colțul din dreapta jos al contractului de căsătorie, tărâmul unde bărbații merg la cursuri serale pentru a învăța cum să le spună soțiilor „mulțumesc pentru masă”, paradisul unde toată familia face baie în același butoi, cu aceeași apă, iar nora vine cea din urmă la rând. La fel, țara în care scriitorii se sinucid pe la șaizeci de ani, scârbiți, probabil, de americanizarea isterică a arhipelagului. Intrăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
atâta chef de învățat pe cât aveam eu să sar coarda în cimitirul Bellu, sau să emigrez în Bangladesh. Importante erau ritualurile aborigene. Dacă voiai să rezonezi cu undele electromagnetice emise de creierul colectiv al colegilor și să fii admis în paradisul cancelariei, era suficient doar să te înscrii pe lista celor care asigurau gustarea din pauza mare. Înțelegerea era echitabilă, în fond. Fiecăruia îi venea rândul cam de două-trei ori pe semestru. Atunci, profesorul de serviciu venea la slujbă cu farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cont ținând că sindicatul părinților își vedea pramatiile - care tot anul trăseseră la măsea și bătuseră cluburile de hip-hop - cu absențele motivate și cu nu mai mult de trei puncte scăzute la purtare. O singură dată a fost serios fisurat paradisul de la „Traian Vuia”. Într-o zi geroasă de februarie i-am văzut pe Gogoașă și pe Muianu alergând ca disperații peste câmpul care ducea spre liceu. Ce-i cu voi, mă? Profu’, e jale Ce-i, mă, ce naiba ați mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Faptul că biblioteca arsese, în loc să fie îngropată creștinește de politicienii aflați la putere, îi răpea acesteia orice șansă la Judecata de Apoi a instituțiilor culturale. Din păcate, Biblioteca Universitară din București nu mai avea nicio șansă de a pătrunde în paradisul bibliotecilor, unde s-ar fi putut lăuda cu marii intelectuali români care-și tociseră coatele pe pupitrele ei. La tribună a urcat George de la Prut, universitar, deputat PSDR și realizator al emisiunii TV „Doar o vorbă s-ăți mai spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de boli nervoase de la Măgura. Șoferii care mă aduseseră în trepte până acolo știau de doctorul Iolescu și de sanatoriul său - părea să fie o chestie faimoasă prin partea locului. Și Sabina îmi descrisese Măgura ca pe o oază, un paradis psihiatric. Am început să urc serpentinele monotone, răsucite prin mijlocul pădurii de brad. După jumătate de oră, pe partea stângă, se ivi un gard gri, de beton, prevăzut cu sârmă ghimpată în partea superioară. Un depozit sau o pușcărie mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sârmă ghimpată în partea superioară. Un depozit sau o pușcărie mi-am zis. După alte zece minute, gardul era întrerupt de o poartă blindată. Pe o placă se vedeau litere de tipar galbene: Spitalul de psihiatrie Măgura. Hm, poate că paradisul trebuia apărat de localnicii care auziseră de minunățiile dinăuntru. Am apăsat butonul soneriei. Mi-a deschis un portar care m-a întrebat răstit ce vreau. L-am lămurit. M-a băgat într-o cămăruță de lângă intrare, mi-a cerut buletinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Atunci natura e plina de viață și întrece pe oricine și orice la frumusețe. Oare este trecătoare această frumusețe? Dar de ce ar fi așa? Soarele are cele mai puternice raze vara, tabloul auriu amestecat cu puțină cafea este toamna, iar paradisul alb este doar iarna. Și, bucurându-mă așa, am compus câteva versuri în cinstea suratei primăveri. Natura nu are o frumusețe trecătoare, are doar haine pe care le îmbracă și cu ajutorul cărora se schimbă total. Acum câteva zile livada era
Arta si creatie in anotimpul primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
-și cheamă Domnul diviziile Lui de elită, pe Serafimi, ierarhiile Puterilor, ale Stăpânirilor și ale Tronurilor, pe Mihail Arhi-Strategul, pe Gavriil, pe Rafail și pe ăilalți înaripați, ca să se lupte ei, corp la corp, cu Necurații? De ce, Poetule? De ce...? Pentru că Paradisul terestru, lumea, a fost dăruită drept sălaș, acoperiș și drept grădină, fiilor și fiicelor lui Adam Kadmon, omenirii pieritoare, nu Arhanghelilor! Nu Prea-Fericiților! Nu lui Michael! Răutatea voastră v-a pierdut Grădina și tot voi trebuie să v-o răscumpărați
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a dreapta și de-a stânga umerilor săi, precum o baterie învolburată de bandiere cavalerești, de asalt. O strună pocni... Afară? În mine? Aripi largi mă cuprinseră, line, Răpindu-mă tandru în sus și decis Și-ntr-o clipă, fui în Paradis! îi tremură încețoșat, Poetului, amintirea unor stihuri izvodite, ca și atâtea altele, la beție. Poezia, poezia, poezia... Ce este poezia? Poezia este atunci când... Instantaneu, el realizează că are pielea de găină, cordul-sloi, părul țeapăn-măciucă, iar dinții i se lovesc de-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
al păsărilor. Codrul privește melancolic metamorfozele zilnice și regretă că nu știe unde s-a ascuns vesela verde dumbravă, în care forfoteau viețuitoarele, bucurându-se de belșugul verii și pitulând taine printre ramuri și frunzișuri, clădind un sfielnic templu al paradisului pe pământ. Acum, ca un bunic, bătrânul codru rememorează amintirile din vremea când era la începuturi, doar mlădițe cu muguri ce-și deschideau ochii plini de întrebări spre păsările care păreau poveri și cu spaima de iepurii înfometați. Își amintește
Toamna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2370]
-
îngreuneze și mai mult vederea. Aș fi preferat să nu fie deloc, dar nu noi am creat pustiul ăsta. ― Nu se știe niciodată, spuse Kane, dând drumul la cupletul lui filozofic. Am putea descoperi o concepție diferită despre ideea de paradis. ― Nu văd de ce am blestema aceste locuri, interveni Lambert. Putea fi mai rău, zise ea și privi dezlănțuirea elementelor în exteriorul navei deteriorate. Treptat întunericul făcea loc zorilor. Pentru ei primii zori pe această lume aridă. Apoi întorcându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nave cosmice industriale. Lui Lambert îi fu milă de orice ar putea trăi aici. Dar s-ar putea oare dezvolta viața aici? Intuiția îi sufla că nu. Poate că avea dreptate Kane când zicea râzând că lumea aceasta era un paradis conceput pentru cine știe ce creatură necunoscută. Dacă ar fi să aibă dreptate nu și-ar dori deloc să aibă de-a face cu un astfel de demiurg. ― Ce direcție? ― Cum? Pâcla și norii îi întunecaseră și gândurile. Dezmeticită, le alungă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-n ordine... îmi fac prea multe gânduri. O cuprinse un val de părere de rău de pupitrul ei de pe Nostromo. Locul ei și instrumentele de navigație pe pasarela îngustă și austeră îi apăreau acum în minte cu o senzație de paradis. Verifică un rând imprimat pe ecranul aparatului electronic prins la centură. ― Pe acolo. În această direcție, zise arătând cu mâna spre stânci. ― Dumneata ne ghidezi. Dallas trecu înapoi. Urmată de căpitan și Kane, făcu primii pași în furtună. Imediat după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un parc dendrologic și culegeam flori, punându-i-le în părul ei negru care se revărsa peste umeri. Avea o voce plăcută și de multe ori cânta melodii de muzică populară sau ușoară spre desfătarea mea. Eram fericiți trăind în paradisul existenței noastre. În prima duminică a lunii septembrie 1957, a mers din nou acasă, la părinți. Când s-a întors, părea puțin schimbată sufletește, îngândurată. Ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat îndelung. Apoi a scos un oftat ușor, uitându
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
nu se mai chinuie și i-au băgat un furtun în gură, au dat drumul la gaze și au așteptat. Din motive greu de priceput, porcului se pare că i-a plăcut, așa că după cîteva minute a plecat mulțumit în paradisul porcilor. Surpriza a venit la pîrlitul porcului, căci acesta, umplut cu gaz, a explodat. Acestea sînt totuși mici aberații individuale, abateri de la norma colectivă. Dacă întrebi însă pe cineva la țară de ce taie porcul așa cum îl taie, îți va răspunde
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ei, mi-aș permite să rezum principala mea rezervă. Ea pornește de la faptul că, așa cum vechea viziune modern-europeană a evoluției, care se desfășura pe traseul primitiv-civilizat, a fost translatată sub dominația econometriei într-o tranziție măsurabilă a societăților subdezvoltate spre paradisul deplinei dezvoltări, tot astfel și această ipostază a scientometriei este gîndită și formulată astăzi în termenii economiei dominante. Discutăm astfel din capul locului doar despre o variantă (economicistă) a idealului generic al modernității invocat de Baumgarten. Pe această cale, ideile
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a reda socialului și subiectivității individuale întreaga lor complexitate, din care nu sînt omise dezinteresul, iubirea, ura sau alte dorințe greu raționalizabile. Din acest punct de vedere, Celălalt este într adevăr infernul, cum pretinde Sartre, dar tot el este și paradisul. Iar o societate decentă este aceea care ajută ca membrii săi să aibă valoare (și nu doar preț) în propriii lor ochi și aceia ai celorlalți. Omul, ca ființă esențial socială, (re)devine astfel măsura tuturor lucrurilor : „populația” revine... înjurătura
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și despre învierea însăși. Pe deasupra, am observat că multe omilii de Paște trec de îndată de la adevărul învierii lui Isus, la adevărul speranței creștine, concepute nu în termenii învierii trupești, ci în termenii unei vieți glorioase după moarte, într-un paradis oarecum dematerializat. (În ziua precedentă publicării acestui articol, am luat parte la o înmormântare în care erau expuse una după alta toate aceste confuzii; dacă ar fi fost acolo cineva care nu era familiar cu credința creștină clasică despre promisiunea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
viața plăsmuită într-un mod nou, la un moment dat, dincolo de acea fază. Cea mai simplă cale de a înțelege acest lucru este să ne gândim la cuvintele lui Isus adresate tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis” (Lc 23,43). Luca însă ne precizează că Isus a înviat abia duminică. Prin urmare, „paradisul” se referă obligatoriu la un loc sau o stare de fericire deplină în așteptarea învierii trupești. Limbajul „învierii” în lumea antică Lumea păgână nega
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
cale de a înțelege acest lucru este să ne gândim la cuvintele lui Isus adresate tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis” (Lc 23,43). Luca însă ne precizează că Isus a înviat abia duminică. Prin urmare, „paradisul” se referă obligatoriu la un loc sau o stare de fericire deplină în așteptarea învierii trupești. Limbajul „învierii” în lumea antică Lumea păgână nega învierea, deși mulți păgâni credeau în tot felul de teorii despre viața de după moarte. Unicul lucru
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]