5,550 matches
-
puteai vedea grupuri-grupuri de tinere venețiene îmbrăcate cu gust coborând pe cheiuri și privind cu dese oftaturi în largul mării. Erau tinerele îndrăgostite de flota maritimă a Veneției. Câteodată, flota venea înjumătățită și-atunci Veneția răsuna câteva minute bune de plânsul și vaietele celor care trebuiau să aștepte să se ridice o nouă generație de marinari. Alte tinere, mai bine orientate, se îndrăgosteau loco de junii meșteșugari și până la o anumită vârstă nu o duceau rău. De regulă, o regulă bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vizavi de-al nostru, numai să fie în apropierea lui și câte și mai câte, că erau peste o mie de femei, unele din ele cunoscându-se din vedere și sprijinindu-se una de alta, să nu se prăbușească de plâns. între toate paparudele alea, străbunicul stătea întins demn și țeapăn, cu o floare roșie la butonieră și părând că zâmbește. Avea și de ce, nu l-ar mai răbda pământul să-l rabde! De ce? - întrebă bătrânelul, mirat de ultimele vorbe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
două abricoase pe colțul păturii și plec - unde? Unde văd cu ochii. În casă? - e a lor, casa. Adică a ei. Să rămân În livadă? Tot a ei. Și curte și abricoase și pătură și tot. Mama e ocupată cu plânsul, ocupată cu Doamna, cu Bunedumnezeul. De mine n-are timp (c-așa-s fimeile-istea); nu vede, nu simte ce-i cu copilul ei nici când ciuma-mică mă pișcă, mă Îmbrâncește pe neprinsă-veste și nici acum, când firoscoasa asta-mi zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fiindcă ei i le-a dat cineva. Pentru ceva. - Pentru ce, ceva?, Întreb. Ceva, că ai șezut cu el? Bălana nu-și mai stuchește În sân, nu se mai crucește, Îi trage un: Oi!, de jale și se-așterne pe plâns. Și dă-i și plânge-i. Mă apropii, Îi pun mâna pe umăr; apoi pe păr, În creștet. Ea numai plânge, deschide spre mine inurile, Începe să chiar surâdă. Îi spun: - Dacă șezi și cu mine ți le dau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i. Mă apropii, Îi pun mâna pe umăr; apoi pe păr, În creștet. Ea numai plânge, deschide spre mine inurile, Începe să chiar surâdă. Îi spun: - Dacă șezi și cu mine ți le dau și eu. Ea se zbate Între plâns și nepricepere: cum să i le dau, eu ei, când sunt ale ei; pe picioarele ei - uite-le! Faine, cum zice domnișoara Tuza. Știam eu de ce. Stă pe scaun, le Întinde spre mine. Picioarele ei cu cizmele ei roșii. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pot descrie... Niște tuburi de un portocaliu Fanta Thailanda, purtătoare de imagini din patria mumă. Surpriza emisiunii a fost însă ciobănescul mioritic așezat în coadă, afișat cu mândrie de una dintre țevi. Mă privește duios și mai că dau în plâns gândindu-mă la Biscuite, care mă așteaptă acasă. De sub câine, se înalță glorios niște sonde de petrol. Un LCD rulează imagini din Sibiul - Capitală Culturală Europeană, alternându-le cu Felicia Filip cântând de mama focului (tot fără sunet). Pe un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
Stranie? Adică cum? — Nu știu, răspunse el privind neliniștit În jur. Am senzația că au pus ceva la cale Împotriva mea. Adineauri am văzut un bețiv cam interesant. Zicea că a fost dat dispărut. Mai avea puțin și izbucnea În plîns... — Ce cretin! Zău că da. — Sper că șeful furnizorilor de combustibil n-are nici un amestec. Își luă mîna de pe brațul meu, se opri și mă privi Îndelung cîteva clipe. Nu mai da frîu liber imaginației. Îți pierzi timpul degeaba dînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
condoleanțe din partea tuturor. Se tot foia de parcă Încerca să scape de atmosfera Înăbușitoare și deveni apoi, brusc, teatral. — Mi-au dat lacrimile, zău că da. Șeful avea o inimă atît de bună și nu m-am mai putut abține din plîns. De cîte ori s-au făcut razii, nimeni n-a suflat o vorbă. Nici unul dintre noi nu vrea să se mai Întoarcă acasă. Liderii Asociației nu ne-au Înțeles Însă. Toată lumea l-a iubit pe șef. Pe onoarea mea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
imitau mersul În pas alergător ținîndu-se la braț... Veneau și veneau și nu se mai sfîrșeau. Nici nu mi-am dat seama cînd s-a ridicat cerșetorul de pe bancă, rămînÎnd cu privirile ațintite la ei și deodată a izbucnit În plîns. Buzele Îi tremurau, umerii i se scuturau, mîna i se chirci pe cămașa sfîșiată la piept. Plîngea de ți se rupea sufletul cînd Îl priveai și-n viața mea nu mai văzusem pe cineva zguduindu-se de plîns În halul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
izbucnit În plîns. Buzele Îi tremurau, umerii i se scuturau, mîna i se chirci pe cămașa sfîșiată la piept. Plîngea de ți se rupea sufletul cînd Îl priveai și-n viața mea nu mai văzusem pe cineva zguduindu-se de plîns În halul ăsta. Cred că l-a impresionat demonstrația. Era cald și mult praf și lacrimile ce-i curgeau pe bărbie În jos erau negre ca apa stoarsă dintr-o cîrpă murdară. Cred că Înnebunise, bietul de el, dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fi auzit, oarecum independent de voința lui, a început să-i vorbească: „Iulia! Surioara mea dragă, te văd! Adică... te simt, sora mea scumpă! Simt că ești aici, lângă mine... Nu plânge, sora mea frumoasă! Te aud și mă doare plânsul tău. Trece și asta. Toate sunt trecătoare în viața de pe pământ și tu știi asta...Am să vin acasă în curând. Nu am nimic. M-a speriat o mașină și atât... Da, știu că vei mai veni și mă bucur
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
transpună tot ce era în roman, însă autenticitatea, esența, veridicitatea, sinceritatea sunt de remarcat. Sunt prea emoționat acum, dar voi folosi vorbele unei țigănci din Roșia: «Părinte, când am văzut că faci un film despre copilăria dumneata, m-o pălit plânsul!Ă“. Armand Assante, venit la proiecția filmului California Dreamin’ (nesfârșit), a vorbit la superlativ de Cristian Nemescu: „Cristi era extrem de talentat și avea un simț al umorului extraordinar. Iar filmul este nemaipomenit nu numai pentru România, e un film internațional
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
fumul lor înecăcios, substanțele toxice îi otrăvesc apele, deșeurile de tot felul îl sufocă. Pădurile tăiate cu nesocotință, florile strivite, viețuitoarele lovite fără milă plâng necontenit și cer, cu glas stins, îndurare. Iar el, Bătrânul Pământ, nu mai poate suporta plânsul lor și atunci, îi imploră pe oameni să îi curme suferința. Cu candoare, copiii îi cer iertare Terrei în numele tuturor pământenilor și-i promit că o vor apăra. Apoi își fac cunoscute intențiile: Vor trimite mesaje ecologice prin care vor
Coronița prieteniei by Inv. Constantinescu Adriana, Şcoala Sireţel, Iaşi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93019]
-
sus, doar cu ambiție. O fată cu viitor politic, fără doar și poate. Care își învață discursurile pe de rost, ca la grădiniță, uitând din când în când câte un cuvânt, revenind, recitând corect, uitând iarăși, bâlbâindu-se până în pragul plânsului, revenind. M-am uitat atent la filmulețul despre care pomeneam. L-am revăzut de câteva ori. De fiecare dată, mi s-a părut că văd o fată chinuită, care n-ar vrea în ruptul capului să se afle acolo, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
n-a avut timp să se mire, până când domnul Țăcălie, însoțit de domnul cel bătrân, s-au ivit în poarta casei lor. De cum i-a văzut, mama a înțeles. Aduceau prima scrisoare din sat imprimată cu "Mort la datorie". Tata... Plânsul mamei a fost înăbușit, molcom, doar pentru ea însăși, dar nu s-a terminat decât când s-a terminat și ea, cu peste douăzeci de ani mai târziu. Bucuria lui cea mare era seara, când istovit de corvezile zilei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
era încă în picioare, însă în interior, urmele lăsate de foștii ocupanți erau parcă premonitoare a ceea ce avea să devină Bucovina care urma să fie reocupată de ruși peste prea scurt timp. Deși sunt tare de fire, am izbucnit în plâns când am văzut rafturile goale ale bibliotecii și în șemineu urmele cărților arse. El, căci căpitanul de cavalerie era el, Simion, tatăl tău, a înțeles ce simțeam în acele momente și a încercat să mă consoleze : Te rog, nu plânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Frații mei sunt pe front." Rușii fugiseră în graba mare cu numai două zile înainte și nici nu apucasem să intru în conac după plecarea lor. Când am ajuns în bucătăria mare, luminoasă, care fusese dotată cu toate angaralele trebuincioase, plânsul mi s-a transformat într-un râs nervos când am văzut pe masă resturile festinului lăsat de foștii ocupanți care părăsiseră locul în mare grabă. Resturi de mâncare pusă direct pe masă, bâzâite de cohorte de muște albastre, cârpe murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de acasă împreună cu maică-sa și cu "femeia de încredere". Fetei i s-a părut că drumul a durat mai mult decât la ducere, timp în care militarul de la volan nu a scos nici o vorbă, nu a luat în seamă plânsul și întrebările ei. După cum se pare, un copil depus ca un bagaj în fața porții casei de unde cu câteva zile înainte fusese îmbarcat împreună cu maică-sa era un fapt firesc pentru mai marii zilei la care am depus în zadar zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să accepte propunerea măcar pentru neobișnuitul situației. De undeva, parcă foarte de aproape, se auzea cineva plângând potolit, cu suspine egale, un gângurit întrerupt din când în când de câteva hohote, ceva mai puternice ca intensitate, răzlețe. Părea a fi plânsul cuiva care intenționează să-și drămuiască forțele pentru un bocet mai de durată. Alexe se uită la ceas. Fuma scuturând pe parchet scrumul. Se auzi soneria și Nina ieși din bucătărie. Cred că a venit, Nik, ți-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cafeaua pe scăunel și se apropie de zugrav, îl cercetă pe îndelete ca pe un obiect. Parcă. Are într-adevăr o căutătură extrem de sugestivă și de cunoscută, mi se pare chiar că... dar poate mă înșel. Acum era clar că plânsul care se auzea continuu venea din camera alăturată și descoperirea aceasta o alertă pe Carmina. Soții Alexe, roată în jurul zugravului, îl copleșeau care mai de care cu amabilități, îi atribuiau calități, însușiri nemaipomenite. Nu, categoric, nu, el nu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stabilise de fapt nimic, când, cum se căsătorește Elena, cum plecau așa cu lucrurile Elenei în geantă, fără să ajungă la o înțelegere anume? O apucase năduful, respira agitat, să-mi facă ea una ca asta, murmură și o apucă plânsul, își scoase din buzunarul capotului batista și se șterse la ochi, dar lacrimile-i izvorau mereu. Nu te mai cârâi atâta, țipă în urmă, la bărbatul ei, spune și tu ceva că doar om ești. Lasă, cuscră, nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bărbatul ei, spune și tu ceva că doar om ești. Lasă, cuscră, nu te mai amărî, nu sunteți nici primii nici ultimii care pățesc așa cu fetele. O apucă de braț dar duioșia ei stârni și mai mult pofta de plâns a mamei. În cele din urmă, iritat de toată scena, tatăl o prinse de celălalt braț și o trase spre el aproape brutal. Hai, hai că n-a murit nimeni, te văd vecinii și te faci de râs. Veșnicul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
două tabere și mama neputincioasă, alertată, cu mâinile atârnând de parcă erau tăiate, luptându-se să-și stopeze lacrimile, să poată și ea să scoată o vorbă ca lumea... Reveniți în casă mama se culcă. E așa de dulce somnul după plâns... Tatăl împietri în fața ziarului pe care-l găsise în poartă, împietri cu privirea în gol, ochiul drept se îngustă în timp ce celălalt rămase larg deschis. Stătea acolo, cu capul plecat într-o parte în fața ziarului,pierdut în gânduri. Ce rar ticăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mă simt anihilată, se asigură Carmina pe sine când știu că el ocolește biroul și traversează alene camera spațioasă venind după ea. La revedere, domnule profesor, îi spuse și nu privi în urmă, ca să nu-i vadă el expresia, emoția, plânsul ce-i ședea în gât. Mai treci pe aici, o invită el și închise după ea ușa. Coborând scările femeia avu sentimentul că s-a închis în urma ei o poartă, o poartă ce nu se va mai deschide niciodată. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
personal am speranța că n-o să ne ducem degeaba. Filmul este făcut de un regizor care merită toată atenția. Aș fi bucuros dacă ai accepta invitația. Impulsul de moment o îndemnă să refuze, pleoapele îi erau grele, umflate ca de plâns, o furnica somnul, putea să pretexteze o migrenă, o stare febrilă, ceva, indiferent ce, numai să nu se ducă. Afară era întuneric și îi era atât de incomod să se îmbrace. Alo, insistă el, m-ai auzit? Ești pe fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]