5,132 matches
-
ci cu totul altfel, după vedeniile din oglinda cu chenar de argint în chip de ghirlande din frunze de laur și flori albe de măceș și păsări, înlăuntrul căreia își privea fața nobilă licornul... Pe gâtul, umerii și sânii Doamnei răsunau clopoțeii de argint strânși în sfere de filigran și apoi sferele, cu clinchet, în mănunchiuri înșiruite după liniile înalte și subțiri de-a lungul cărora aluneca lănțugul. Ea își întinse mâinile și le trecu în jurul gâtului meu și din apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zorii unei alte zile pentru că acestea toate câte sunt acum se petrec aici, unde Doamna stă singură, înveșmântată în alb și negru, brocaturi multicolore și grele, pe care șerpuiesc, după știința pictorilor de moschei, fireturile de metale scumpe, cu sânii răsunând de zbaterea podoabelor înmănunchiate în sfere și apoi în linii subțiri și lungi, iar în mâna ei ușor întinsă înainte, oglinda cu ramă de argint topit în chip de crengi înflorite de măceș și păsări și frunze de laur în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe pieptul tău, atât de obosită și iarăși așteptând...“ Iar acum Andrei privea cum, cu aceleași degete prelungi, învârtea, cu gândul aiurea, însă oricum nu la evocarea cu licornul, lănțugul purtat pe gât, pe umeri și pe sâni, făcând să răsune clopoțeii de argint strânși în sfere de filigran, și privirile ei se întoarseră înăuntru și, pierdute, au strălucit deodată, zicând „și n-are decât patruzeci de ani și eu...“, oprindu-se brusc ca și cum își vorbise numai ei înseși și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rămăsese singur în încăperea cu lumina stinsă, între paltoane și haine de blană moale și parfumată, zvârcolindu-se un timp, ghemuit pe o parte, cu o mână sub cap, privind geana de lumină strecurată pe sub ușă din încăperile celelalte, unde răsunau vocile și muzica. O auzea pe Ioana Sandi râzând gâlgâit, probabil se învârtea în ritmuri avântate, fericită, în rochia ei lungă, cu spatele și umerii goi, amețită de vin și de viață, povestindu-le celorlalți lucrurile pe care le știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi pe o insulă și... Prea bine, să facem asta!“. Își coborâse privirile și smulgea inconștient fire sau puf din fusta groasă, cu o mișcare zvăcnită și nervoasă. „Foarte bine, să facem“, îi răspundea Vlad Dumitrescu și în aceeași clipă răsuna glasul catifelat și subțire al Liei, care se apropiase de Rodica Dumitrescu. „Dar, pentru Dumnezeu! Pentru Dumnezeu!“ A tăcut imediat când i-a văzut pe ceilalți uitându-se la ea sau poate nu mai știa ce să spună. Și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Auzeam glasurile în spatele meu, muzica din camera de alături. Dar peste toate îl auzeam pe Vlad Dumitrescu cum fredonează, deși poate încetase, altfel nu văd cum nu s-ar fi întors și ceilalți spre el, însă în urechile mele mai răsuna murmurul lui stângaci și fals, dar care nu era minciună și spunea mai mult decât orice vorbă și orice șir de fraze sforăitoare. Și căldura aceea blestemată nu mai pierea din mine. Pe urmă l-am văzut pe Iuliu Sofronie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ne legăna când la dreapta, când la stânga. Mergea prea repede, mi se făcuse frică să nu ajungă pe o oglindă de gheață și să nu se mai poată opri decât aiurea, în vreun zid sau stâlp, stâlcindu-ne. Muzica stridentă răsuna enervant în urechile mele și Iuliu Sofronie ținea ritmul, bătându-se cu podul palmei pe genunchi. Conducea cu o singură mână. Apoi străzile parcă s-au făcut mai luminoase și iarăși am știut unde suntem, nu ne rătăcisem. Dar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cântec: nimic altceva nu mai are preț. S-ar putea scrie un eseu despre starea de coborâre în nirvana pe măsură ce licorile plăcute trec dincolo de palat, în încăperile ascunse luminii...“ „Ar fi ceva nemaipomenit!“, exclama Yvonne Alexa. „Ar fi pe dracu’!“, răsuna vocea gravă a lui Andrei Vlădescu. „Ce spui, dohmnule?“, se întorcea spre el Cemeilă. „Hai să mai turnăm un mescal.“ Mă străduiam să-l prind din urmă, dar nu eram singurul. Am văzut că Andrei Vlădescu, pe care nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
repezi la telefon înnebunită de dor și-l va suna și-i va spune cât de mult așteaptă să-l vadă cât mai grabnic. Dar orele treceau și nu suna nimeni și se lăsa seara. A format numărul, dar apelurile răsunau în gol. Nu mai înțelegea nimic. Nu era nedumerit, ci speriat. O vreme s-a lăsat cuprins de furie, se învârtea în cerc prin cameră, fumând. Și-a zis că s-o fi defectat telefonul și n-are cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu mine ceva ce nu credeam mai înainte și nu știu cât mă va ține și sinceră să fiu nici nu vreau să țină mult pentru că mă îngrozește. I-am văzut și i-am auzit chinurile și în capul meu încă mai răsună urletele lui de durere care mă făceau să-mi frâng mâinile neputincioase și să-mi acopăr urechile îngrozită. L-am văzut cum se liniștește și piere. Și atunci am suferit, dar știam că pentru el totul se sfârșise mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era sortit cu primele gene de lumină să colinde orașul, cu ochii mereu mai adânciți în orbite, înfierbântat și cu sângele vibrându-i de emoție. Neodihnit în toate sensurile. O vedea de la distanță și inima îi pocnea în piept, pocnetul răsuna în tâmple și se simțea fierbinte și rece și disperat și fericit. O mai vedea o dată și alunecarea picioarelor ei extraordinare îl tulbura, dar se simțea bine. Golul acela cu gust amar-sălciu-piperat-grețos se căsca iarăși în el și îl cuprindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din nou beat, o bate, o dă afară din casă și ea chiuie și strigă după ajutor fugărită și pașii ei călcând repede pe trepte zguduie scările și blocul. Mai jos, câinele șchiop crescut de doi frați latră vesel. Strada răsună de chiote, adierile spulberă praful gros, frunzele, hârtiile, biletele de tramvai, rigola se umple de murdărie ca o cloacă. Vitrinele se schimbă în sfârșit după multe luni, dar arată la fel de anoste. Detalii, uluitor de multe detalii se așează în straturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la culcare. Lawrence se ridică, bate în masă cu lingurița de desert și propune un toast. — Pentru Mortimer! spune el. Multă sănătate și fericire la împlinirea vârstei de cincizeci de ani. Ecouri înăbușite ale cuvintelor „Mortimer“ și „sănătate și fericire“ răsună în toată încăperea în timp ce oaspeții dau pe gât ce mai aveau în pahare. Apoi se aude un oftat puternic de satisacție și o voce care spune: A fost într-adevăr o seară foarte plăcută. Toate capetele se întorc. A vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la bazin. Nu era foarte aglomerat. Câțiva oameni stăteau întinși sau ședeau pe șezlonguri lângă apă: puținii care preferaseră să înoate o făceau foarte energic, împroșcând multă apă și țipând. Se auzea un amestec de muzici diferite. Piese orchestrale acvatice răsunau din sistemul de amplificare, concurând cu câteva tranzistoare din care se auzea orice, de la Cliff Richard până la Kenny Ball și jazzbandiștii lui. Apa sclipea și scânteia irezistibil. Nu înțelegeam de ce oamenii preferau să stea întinși pe spate ascultând radioul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
au scrâșnit din nou și de data asta metroul s-a oprit hotărât cu o zgâlțâitură, creînd senzația cumplită că ăsta era sfârșitul. Imediat parcă nu s-a mai auzit nimic, în afară de șuieratul unui walkman mai departe în vagon, care răsună tot mai tare când pasagerul respectiv își scoase căștile ca să asculte eventualele anunțuri. Într-o clipită aerul deveni insuportabil de fierbinte și de lipicios; simțeam cum mi se topesc ciocolatele în buzunar. Ne priveam îngrijorați - unii pasageri ridicau disperați din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Și-ncetul mă cuprinde asprimea clipelor de dor În noaptea lungă și geroasă Stau singur și uitat într-un ungher de casă. În noaptea lungă mă gândesc la cei plecați: Părinți, prieteni, rude și la frați. În șoaptă parcă le răsuna cântul Împrăștiat apoi în zare, când pornește vântul. Acum sunt trist și-adorm cu tine-n gând Și te zăresc mergând pe o alee suspinând. Se-aude iar în noapte cântul tău de dor Ce se oprește înspre ziuă în
Lunga noapte by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83186_a_84511]
-
din San Francisco venise În acest weekend la New York și voia să ne vedem. Sora mea sunase să-mi reamintească să-i trimit soțului ei o felicitare de ziua lui. Și iată, aproape pe neașteptate, deși nu tocmai, mi-a răsunat nesuferitul accent britanic În urechi: „Ahn-dre-ah. Sunt eu, Mir-ahnda. E ora nouă dimineața la Pahris și fetele Încă nu și-au primit cărțile. Sună-mă la Ritz ca să mă asiguri că vor sosi În curând. Asta-i tot“. Clic. Fierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
indica nimic bun relativ la starea sănătății mele. Neața, scumpo! Mă bucur că te-ai sculat. Voiam doar să-ți spun că suntem la intersecța dintre 60 Street cu Third, așa că ajungem la tine În vreo zece minute, OK? Vocea mamei răsuna plină de energie. Ziua de mutare! Era ziua de mutare! Uitasem totalmente că părinții mei fuseseră de acord să vină În oraș ca să mă ajute la Împachetarea catrafuselor și la transportarea lor În noul apartament pe care Lily și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să mă vadă, a zis ea și a evitat să mă privească În ochi, preferând În schimb să se concentreze asupra telecomenzii ca să pornească din nou CD‑ul ei preferat cu muzică jalnică intepretată de Jeff Buckley, care părea să răsune Încontinuu În apartament În ultima vreme. — Și? A venit și te‑a văzut vorbind cu... ăăă... altcineva? Mă străduiam să nu mi‑o Îndepărtez și mai mult cu opinii prea critice. Evident, multe gânduri o frământau - problemele de la cursuri, alcoolismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mîna În buzunar, pipăind verigheta din peticul de material, răsucindu-l mereu cu degetele ei, știind că era o prostie să mai aștepte, dar, În același timp, nefiind În stare să renunțe și să se ducă acasă... Apoi alături de ea răsună o voce bărbătească. — Presupun că Încă nu cauți pe nimeni? Ea tresări brusc. Era Fraser. — Sfinte Dumnezeule! zise ea. Ce mai vrei? El Își ridică mîinile. Nu vreau nimic! Am rămas unde m-ai lăsat, În Trafalgar Square, uitîndu-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Apoi amîndouă săriră Înspăimîntate. Apăruse o mașină, dînd colțul În goană și croindu-și drum; trecu pe lîngă ele ca fulgerul și dispăru În noapte. Continuară să meargă, apoi auziră voci, voci bărbătești, ca vocile fantomelor ieșind din bombardament, plutind, răsunînd ciudat. Erau doi pompieri de serviciu suiți pe acoperișuri, strigîndu-și unul altuia peste drum; unul comenta ce vedea - bombe incendiare, credea el, la Woolwich și Bow. Înc-o Încărcătură! Îl auziră strigînd Se opriseră acolo, ascultînd, ținîndu-se de mînă, cînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
deasupra. Jack m-a cărat la hotel, m-a dezbrăcat și m-a băgat În pat. Ca pe un copil. Brusc, Îmi dau seama cât de groaznic ar fi fost dacă ar fi fost aici când vocea lui Emily a răsunat În Întuneric, Întrerupându-ne din... O, capul meu. Am nevoie de apă. În baie, aprind lumina. Lumina Îmi perforează ochii. Sting lumina. Beau un pahar de apă, apoi Încă unul. Nu e de-ajuns. Mă bag În cadă și dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Împotriva bombei atomice“ și-mi spunea: „Sunt sigur că rușii vor dormi mai liniștiți, Kate, acum că știu că ai trecut testul de competență În ale ciclismului“. Mai râsesem vreodată de mine Însămi până atunci? Cu siguranță, sunetul care a răsunat În seara aceea a fost unul ruginit de când nu-l mai folosisem, un izvor blocat gâlgâind spre lumină. „Râsul tău de Bournville“, așa-i spunea Richard, „pentru că e Întunecat și amar și tipic pentru nord și mă face să vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Am crezut dintotdeauna că asta se Întâmpla din cauză că oamenii din părțile acelea nu aveau prea multă școală. Acum cred că e la fel peste tot În lume, numai că-n unele părți știu s-o ascundă mai bine. Curtea școlii răsună de țipetele copiilor, parcă ar fi grauri. Școala e o clădire din cărămidă roșie, cu ferestre Înalte ca de biserică, de pe vremea când oamenii credeau atât În Dumnezeu, cât și În Învățătură. În colțul Îndepărtat, lângă barele de cățărat, stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
parte a terenului. Vorbește pe un ton furios, Însă când o spune din nou, pare o binecuvântare: — Tre’ să fie mai bine de-atât, iubita. Când eram mică, era o dubiță Mr Whippy care făcea ocolul cartierului nostru, din care răsuna o versiune foarte rapidă a melodiei Greensleeves. Într-o zi din vacanța de vară, Annette și Colin Jones Își cumpărau Înghețată de la dubiță când pisoiul lor a zbughit-o din casă și s-a prins În roata din spate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]