5,656 matches
-
baza acestui scenariu, prilej de a observa că literatura are propriul rol, bine determinat, chiar dacă nu exercită aceeași seducție ca Internetul sau calculatorul. Vizionarea filmului s-a realizat, condiționat, după lectura integrală a romanului, după parcurgerea celorlalte etape tradiționale ale receptării textului literar. Convinși că mulți elevi n-au capacitatea de a surprinde pluralitatea de sensuri care se ascund între paginile acestei opere cu o structură narativă polifonică, am încercat ca, prin film, să deschidem calea unor clarificări, mai ales în ceea ce privește
A şaptea artă în sprijinul abordării textului literar. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ioana Stănescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1361]
-
11. Monolog 12. Solilocviu Competențele specifice Definirea conceptelor specifice; Relevarea particularităților artei dramatice; Recunoașterea speciilor literare specifice genului darmatic; Observarea evoluției formelor dramatice; Analiza unor structuri dramatice; Crearea unor construcții dramatice (spectacole, scenete, colaje, etc. ) și punerea lor în scenă; Receptarea corectă a formelor de sincretism conexe artei dramatice. Activitățile desfășurate Exerciții de diferențiere a componetelor structurale și expresive specifice operelor dramatice studiate(temă, motiveliterare, elemente de construcție a subiectului dramatic, personaje, simboluri centrale); Dezbateri asupra textelor dramatice abordate privind rolul
Cercul de artă dramatică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
mare al lumii...”, unde „lume” nu e decât corespondentul popular pentru neologicul „univers”. într-o lume sonoră cotidiană dizarmonică, această perspectivă de comparație, rezultată din analiza structurii interne a celor două opere și mai ales din emoția estetică provocată de receptarea marcat subiectivă, reprezintă modul de captare și de reîmprospătare a echilibrului sufletesc, mult tulburat, forma prin care aroma tămâii transgresează în muzica sferelor.
„Răscoala”, de Liviu Rebreanu şi „Simfonia nr.5 în do minor op.67”, de Ludwig van Beethoven. Afinităţi posibile. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
totală este, practic, imposibilă. De altfel, această atitudine este neproductivă și inhibantă pentru evoluția artei teatrale, dacă avem în vedere că are tendința de a îngheța textul, de a-l sacraliza în sensul blocării devenirii lui, al nuanțării și transformării receptării sale de-a lungul istoriei. Or, „când nu se poate adăuga nimic unei opere de artă, ea e sfârșită” . Simpla sa reproducere interzice, de asemenea, „practicienilor” (regizori, scenografi, actori, muzicieni etc.) să genereze, prin munca lor, un nou obiect artistic
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
chiar dacă aceste elemente prezintă o anumită specificitate (mai mulți emițători - autor, regizor, actori -, o serie simultană de mesaje, un receptor multiplu, coduri plurale etc.). Pe lângă comunicarea propriu-zisă, în teatru există și un ansamblu de „stimuli” care realizează un context al receptării, o atmosferă: decor, culoare, muzică, costume, efecte speciale etc. în ceea ce privește codul, teatrul este o artă singulară, deoarece operează cu multiple coduri. Definim codul ca „un ansamblu de constrângeri care îmbină un sistem de semne, într-un mod care să permită
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
o atmosferă: decor, culoare, muzică, costume, efecte speciale etc. în ceea ce privește codul, teatrul este o artă singulară, deoarece operează cu multiple coduri. Definim codul ca „un ansamblu de constrângeri care îmbină un sistem de semne, într-un mod care să permită receptarea mesajului”. în teatru, însă, noțiunea de cod capătă un sens mai larg și mai vag decât acela al lingvisticii și chiar al semioticii, desemnând un sistem de reguli ce permit înțelegerea unui mod de expresie anume (vizual, lingvistic, acustic), într-
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
cel care nu posedă toate codurile: o piesă de teatru poate fi înțeleasă ți de cel care nu înțelege limba, aluziile naționale sau locale, codul cultural mitologic complex din subtext etc., înregistrându-se în acest mod mai multe niveluri de receptare. De altfel, un semn aparținând unui cod poate fi substituit prin altul, specific altui cod, ceea ce denotă suplețea și flexibilitatea semnului teatral. Pe scenă totul comunică, orice se constituie în cod, încât teatrul poate fi caracterizat drept comunicare dincolo de comunicare
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
perceptibile de către acesta. Pe de altă parte, nu vorbim de un spectator/receptor, ci de o multitudine de spectatori, reacționând unii asupra sau în funcție de alții, încât fiecare mesaj este primit și retransmis (refractat) asupra vecinilor, într-un subtil joc al receptării. Spectatorul regenerează spectacolul, deoarece el trebuie să recompună totalitatea reprezentării, în același timp pe axa verticală și pe cea orizontală. El este obligat nu numai să urmărească o istorie (o poveste, o fabulă) - axa orizontală - dar și să înlănțuie, în
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
scurte momente) că acest real nu are consecințe în afara spațiului scenei”. Din acest paradox se naște forța psihologică a teatrului, care implică în mod necesar o muncă de reflecție: este real, dar un real construit, un artefact. Această pendulare între receptarea pasivă și distanțarea critică este, pentru spectator, în același timp, sursa plăcerii sale estetice și a posibilităților de aprofundare mentală. Cele șase funcții ale limbajului stabilite de Jakobson pot fi ușor decelate și în discursul teatral, adaptate fiind și nuanțate
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
în modelarea viziunii despre cultură a acestei orientări și în regândirea concepției despre comunicare. Studiul prezintă pe larg concepția despre comunicare a lui R. Williams, o concepție „culturalicește mai bogată”, care deschide dezbaterea despre audiența activă și despre importanța momentului receptării. Comunicarea înseamnă transmitere, receptare și răspuns, iar acesta din urmă poate însemna atât aprobare, cât și dezaprobare. Într-o continuitate frapantă cu Școala de la Chicago, R. Williams dezvoltă ideea, după părerea noastră, foarte actuală, a comunității și experienței sale structurate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cultură a acestei orientări și în regândirea concepției despre comunicare. Studiul prezintă pe larg concepția despre comunicare a lui R. Williams, o concepție „culturalicește mai bogată”, care deschide dezbaterea despre audiența activă și despre importanța momentului receptării. Comunicarea înseamnă transmitere, receptare și răspuns, iar acesta din urmă poate însemna atât aprobare, cât și dezaprobare. Într-o continuitate frapantă cu Școala de la Chicago, R. Williams dezvoltă ideea, după părerea noastră, foarte actuală, a comunității și experienței sale structurate, ca o condiție pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
aceea, meritul său principal constă într-o viziune mai largă asupra comunicării, ca proces care implică mai multe etape, în schimbarea accentului de la tehnologie și efecte la perspectiva socială și participativă. „Comunicarea nu este doar transmitere; ea este, de asemenea, receptare și răspuns” (Williams, 1958, 313). Această formulare, remarca John Durham Peters (2003, 223), ar putea fi un adevărat motto pentru existența de 40 de ani a studiilor culturale britanice (Peters, 2003, 223). La care noi ținem să adăugăm un alt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
motto pentru existența de 40 de ani a studiilor culturale britanice (Peters, 2003, 223). La care noi ținem să adăugăm un alt citat, din aceeași lucrare a lui Williams, care precizează foarte exact parametrii de evaluare și examinare a comunicării: „Receptarea și răspunsul, care întregesc comunicarea, depind de alți factori decât de cei tehnici” (Williams, 1958, 302). Ca să înțelegem mai bine viziunea lui Williams despre comunicare, este util să prezentăm modul cum înțelege autorul englez cuvinte-cheie precum masă și comunicare de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
care prin definiție presupune doi actori, se reduce la o continuă emitere de mesaje. Comunicarea de masă anulează premisele dialogului cuprins în însăși denumirea sa. În mod normal, transmiterea ar trebui concepută ca „o ofertă”, care capătă sens în măsura în care declanșează receptarea și răspunsul; în viziunea care concepe comunicarea doar ca transmitere, aceasta din urmă nu este punctul de plecare al unui proces, ci epuizează câmpul comunicării. „Receptarea activă” și „răspunsul viu” depind, la rândul lor, de experiența comunității și de calitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
mod normal, transmiterea ar trebui concepută ca „o ofertă”, care capătă sens în măsura în care declanșează receptarea și răspunsul; în viziunea care concepe comunicarea doar ca transmitere, aceasta din urmă nu este punctul de plecare al unui proces, ci epuizează câmpul comunicării. „Receptarea activă” și „răspunsul viu” depind, la rândul lor, de experiența comunității și de calitatea acesteia. „Ceea ce ne lipsește este experiența comună autentică” (Williams, 1958, 317), care nu mai apare decât în momentele de criză. În alți termeni, comunicarea autentică suferă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
sa tehnică, instituțională, și, strâns legat de aceasta, problema modelelor de comunicare. Să-l ascultăm pe Williams: „Înțelegem prin comunicare instituțiile și formele prin care ideile, informațiile și atitudinile sunt transmise și primite. Înțelegem prin educare procesul de transmitere și receptare” (1966, 17). Să remarcăm deci menționarea instituțiilor, aspect fundamental când vorbim de comunicare culturală; de asemenea, Williams precizează: nu vom mai insista asupra formulei sunt transmise și receptate, acest ultim termen putând însemna atât acceptare, cât și respingere. Procesul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
pentru funcționarea în conformitate cu regulile Pieței Interne a Uniunii Europene, iar Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană urma să intre în vigoare abia la 1 februarie 1995. Rostas și Stoica își asumă explicit, încă de la început, ipoteza specifică domeniului analizei receptării: în familie televizorul este mai degrabă un obiect de decor, pe durata în care televizorul este deschis oamenii își continuă viața în mod obișnuit, discutând despre altceva, mâncând, certându-se sau împăcându-se, mai mult sau mai puțin în fața micului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
televizorul ca pe un mic viciu: «Am stat aseară la televizor până la două când am atâta treabă de dimineață»”(Ioana Mucenic) sau „Pentru mine TV-ul nu constituie «zgomot de fond»; nici chiar radioul. Eu mă implic foarte tare în receptarea acestor media. De aceea, nici nu pot sta toată ziua cu TV-ul deschis, pentru că mă absoarbe și mă întrerupe din celelalte activități” (Irina Mihăilescu). Instruiți de profesorii lor, studenții au ca puncte de reper în observarea relației dintre familie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
normelor, procedurilor etc.) și schimbarea. Încercarea de a răspunde favorabil acestui proces poate constitui o mișcare care să dea naștere la turbulențe: ea presupune din partea individului (cadre didactice, elevi etc.) și a școlii deschidere față de solicitările contextului, dar și o receptare diferită, personală a stimulilor. De cele mai multe ori mediul ne presează, obligându-ne astfel să ne transformăm. Din punct de vedere cognitiv, pentru a face față procesului schimbării, individul își elaborează un sistem de prelucrare a informației. Suntem tentați deseori să
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
deși conștientizarea importanței schimbării reprezintă primul pas, el se dovedește a fi inutil sau insuficient pentru producerea reală a schimbării. Este nevoie de participare directă, efectivă la schimbare. Am putea vorbi chiar de existența unor posibile trepte ale efectivității schimbării: * receptarea sensului schimbării, ceea ce ar permite planificarea acțiunii în toate detaliile; * înțelegerea necesității de a schimba, aspect care, la nivelul școlii, poate fi verificat prin proceduri de feed-back; * acordul referitor la demararea acțiunii, ceea ce necesită precizarea clară a scopului și tipului
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
școlii sunt: * promovarea comunicării asertive, care să favorizeze deschiderea, cooperarea, comportamentele adaptative, implicarea personală, fiind un posibil remediu pentru comportamentele "agresive" sau defensive, pentru rezolvarea conflictelor interindividuale sau de grup etc.; * multiplicarea canalelor de comunicare, ce ar oferi șanse sporite receptării corecte și înțelegerii mesajului; * utilizarea frecventă a feed-back-ului; * creșterea numărului de întâlniri formale sau informale ca ocazii de cunoaștere și intercunoaștere; * precizarea clară a obiectivelor sau direcțiilor de acțiune organizațională; * implicarea personalului didactic în elaborarea și promovarea deciziilor strategice; * asigurarea
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
Kirton, M. J., 1976, "Adaptors and Innovators: A Description and Measure", în Journal of Applied Psychology, nr. 61, p. 622. Lafaye, C., 1998, Sociologia organizațiilor, Editura Polirom, Iași. Lapière, R. T., 1965, Social change, McGraw-Hill, New York. Larson, Ch., 2003, Persuasiunea. Receptare și responsabilitate, Editura Polirom, Iași. Lazega, E., 1994, "Analyse de reseaux et sociologie des organisations", în Revue française de sociologie, XXXV. Leroy, J. F., 2001, "Dezvoltarea echipei, dinamica grupurilor și coordonarea proiectelor", în P. De Visscher, A. Neculau coord., Dinamica
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
în final, lectorul Desperado e un împătimit al contrarierii. Când ceva e prea simplu, se suspectează că n-a înțeles tot și dă fuga să recitească. Autorul în operă Autorul Desperado e ironic înainte de toate. Fără ironie, în creație și receptare, opera nu există. Ironia este garanția jocului de bună calitate. Ea asigură detașarea cestui autor care complică și nu se implică. Autorul este discret, se ferește să se demaște, refuză intimitatea confesiunii. El are o imaginație sănătoasă și se baricadează
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
diferențiere între diferitele modalități de recepție. Izvorul excitației receptive îl reprezintă prezența nemijlocită a obiectului, chiar dacă acesta se află la distanță. Se menționează, de asemenea, importanța alcătuirii diferitelor modalități de recepție, construcția acestora, felul în care ele sunt pregătite pentru receptarea scurgerilor doar de o anumită mărime. Sufletul este parte a naturii cosmice. Empedocle formulează în acest sens principiul "asemănătorului prin asemănat": pământul poate fi văzut doar prin pământ; apa doar prin apă; dragostea doar prin dragoste. Principiul acționează asemenea unei
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
și la aprecierile celorlalți oameni, chiar dacă acolo există doar atomi și eter. Senzația apare în acord cu principiul "deosebitului de deosebit", complementar "asemănătorului de asemănat" un principiu de bază al reflectării senzoriale. În acord cu acesta este pusă în evidență receptarea caldului ca diferit de rece, dulcelui de amar, etc. Restul lucrurilor sunt deosebite cu "mintea", ca o ordine superioară a organismului. La baza tuturor formelor de mișcare se află mintea, nous-ul realizată și prin cuvânt. 1.8. Epicur (341-270
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]