4,832 matches
-
împărat din sec. al X-lea, face distincția între "romei", populația greacă, și "romani", adică populația vorbitoare a unor dialecte neoromanice din Imperiul Bizantin. Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii, Sârbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov” din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
armatele trimise împotriva sa. După tratativele de pace, împăratul a recunoscut autonomia lui Chrysus în Macedonia Caloian, fratele mai mic al lui Petru și Asan, devine țar, se înțelege la pace cu grecii (1201) și face niște incursiuni militare împotriva sârbilor și ungurilor, apoi ocupă întreagă Macedonia, dar este ucis în bătălia pentru Salonic. Ulterior în istoria acestui stat, compozanta vlahică dispare treptat în favoarea compozantei bulgare, cu excepția ținuturilor dobrogene, unde va exista un despotat independent româno-bulgaro-grec în anii 1325-1388, care apare
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
când au fost învinși, satele au fost arse. În 1912, Muntenegru, Serbia, Bulgaria și Grecia au luptat cu otomanii în Primul Război Balcanic. În conformitate cu Tratatul de la București, din 1913, regiunea a Macedoniei a fost împărțită în 3 părți, între greci, sârbi și bulgari. Bitola a fost dată Bulgariei, în conformitate cu un acord de alianță pre-război între Bulgaria și Serbia. Dar armata sârbă a intrat în oraș și a refuzat să-l lase în mâna Bulgariei. Din acel moment, orașul a început să
Bitola () [Corola-website/Science/297488_a_298817]
-
se predea sau să încerce o evadare periculoasă prin munții albanezi. În 1916, Bitola a fost ocupată de Puterile Aliate care au intrat în oraș pe la sud luptântu-se cu armata bulgară. Bitola a fost împărțită între francezi, ruși, italieni și sârbi, sub comanda generalului francez Maurice Sarrail. Până la predarea Bulgariei, toamna târziu în 1918, Bitola a rămas un oraș de front și a fost aproape în fiecare zi bombardat de avioane și artilerie și a suferit aproape o distrugere totală. După
Bitola () [Corola-website/Science/297488_a_298817]
-
în 1918, Bitola a rămas un oraș de front și a fost aproape în fiecare zi bombardat de avioane și artilerie și a suferit aproape o distrugere totală. După sfârșitul primului război mondial (1918) Bitola a fost inclusă în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, numit mai târziu Regatul Iugoslaviei. Orașul a devenit un oraș de frontieră neglijat, la doar 14 de kilometri de Grecia. Declinul Bitolei a continuat în toată această perioadă, împreună cu declinul general în Vardarska Banovina (Vardar Banovina), care
Bitola () [Corola-website/Science/297488_a_298817]
-
fost descoperită de greci, celții l-au construit și numit "Orașul Alb" (nume pe care, tradus în sârbă, încă îl poartă, incepand cu anul 878 d.Hr.), iar românii i-au acordat drepturi orășenești, înainte să fie populat complet de "sârbii albi". Orașul a fost câmpul de luptă a peste 115 conflicte internaționale și a fost dărâmat de 44 de ori încă din perioada antică de numeroasele armate orientale și occidentale. În perioada medievală, orașul se află, succesiv, sub stăpânirea bizantinilor
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
de luptă a peste 115 conflicte internaționale și a fost dărâmat de 44 de ori încă din perioada antică de numeroasele armate orientale și occidentale. În perioada medievală, orașul se află, succesiv, sub stăpânirea bizantinilor, francilor, bulgarilor, ungurilor și a sârbilor. În 1521, Belgradul a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pasalâcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Orașul a devenit capitala Șerbiei în 1841, după o perioadă de suzeranitate
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
cruciați au văzut Belgradul în ruine. Capitala Regatului Syrmia din 1284 a fost dăruita lui Dragutin din partea socrului sau, Ștefan al V-lea al Ungariei. În urmă Bătăliei de la Mărită din 1371 și celei de la Kosovo Polje din 1389, Taratul Sârb a început să se spulbere când otomanii au cucerit partea de sud a teritoriului. Cu toate acestea, partea de nord din Despotatul Șerbiei a rezistat de-a lungul existenței sale, cu capitala la Belgrad. Orașul a prosperat sub conducerea domnitorului
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
a început să se spulbere când otomanii au cucerit partea de sud a teritoriului. Cu toate acestea, partea de nord din Despotatul Șerbiei a rezistat de-a lungul existenței sale, cu capitala la Belgrad. Orașul a prosperat sub conducerea domnitorului sârb, Ștefan Lazarevici, fiul lui Lazăr al Șerbiei. Lazarevici a construit un castel cu o cetate și turnuri, din care până astăzi s-au păstrat numai turnul și zidul de vest. De asemenea, a refortificat zidurile vechi ale orașului, reușind să
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
7 decenii de la ultimul asediu) fortăreața a fost cucerita de sultanul Soliman Magnificul și cei 250.000 de soldați ai săi; ulterior cea mai mare parte a orașului a fost rasă de pe fața pământului, iar întreaga populație creștină (printre care sârbi, unguri, greci, armeni etc.) a fost deportata la Istanbul în zona cunoscută sub numele "Pădurea Belgrad". Belgrad a devenit centrul districtului Sanjak, care a atras noi locuitori - comercianți turci, armeni, greci și alții, iar pacea a fost menținută în următorii
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Maximilian al Bavariei și respectiv Eugen de Savoia, Belgrad a fost repede recucerit și ulterior distrus de fiecare dată de otomani. În această perioadă, orașul a fost afectat de cele două mari migrații sârbe, în care sute de mii de sârbi în frunte cu patriarhii lor s-au retras împreună cu austriecii în Imperiul Habsburgic, care era așezat în Voivodina și Slavonia actuale. În timpul primei revolte sârbe, revoluționarii au deținut controlul asupra orașului de la 8 ianuarie 1807 până în 1813, când a fost
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
operațiunile militare, Subotica a devenit orașul cel mai mare din Regat, dar numai pentru o perioadă scurtă; populația orașului Belgrad a crescut rapid, reocupând primul loc la începutul anilor 1920. După sfârșitul războiului, Belgrad a devenit capitala noului regat al sârbilor, croaților și slovenilor, redenumit ulterior Regatul Iugoslaviei, în 1929. Regatul a fost împărțit în "banate", iar Belgradul împreună cu orașele Zemun și Panciova au format o unitate administrativă separată. În această perioadă, în Belgrad s-a simțit o modernizare semnificativă și
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
au executat mai multe masacre asupra cetățenilor din Belgrad; erau împușcați în special evreii, la ordinul generalului Franz Böhme, guvernatorul militar general al Șerbiei. Böhme a impus o regulă aspră că, pentru fiecare german ucis, să fie împușcați 100 de sârbi sau evrei. Belgradul a fost bombardat de Aliați pe 12 aprilie 1944, fiind ucise aproape 1.100 de persoane. Această bombardare a avut loc în ziua de Paști a Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a orașului a rămas sub
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
malul nordic al Savei, în regiunea Syrmia, iar municipiul Palilula se află pe ambele maluri ale Dunării, aparținând atât Šumadijiei cât și Banatului (Borcea, Ofcea, Krnjača, Glogonjski Riț, Jabučki Riț). Conform recensământului din 2002, principalele grupuri etnice din Belgrad sunt: sârbii (1.417.187), iugoslavii (22.161), muntenegrenii (21.190), romii (19.191), croații (10.381), macedonenii (8.372), și musulmanii (că etnie) (4.617). Sondaje mai recente, din 2007, au arătat că populația Belgradului a crescut cu 400.000 de
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Ucrainei (estul Galiției, nordul Maramureșului și nordul Bucovinei), Italiei (Trentino-Tirolul de Sud și o parte a regiunii Friuli-Veneția Giulia) și Serbiei (Voivodina). Primul Război Mondial, dezintegrarea Cisleithaniei la sfârșitul lui octombrie 1918 prin fondarea Cehoslovaciei, a Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a statului Austria Germană, ieșirea Ungariei din uniunea reală precum și Tratatul de la St. Germain din 1919 au condus la, respectiv au pecetluit sfârșitul Austro-Ungariei. Republica succesoare a păstrat numele „austriac”, a abolit nobilimea și i-a expulzat pe Habsburgi
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Ferdinand și soția sa Sofia, Ducesă de Hohenberg, au vizitat Sarajevo, capitala Bosniei anexate în 1908. În aceeași zi, Regatul Serbiei celebra pentru prima dată Vidovdanul ca sărbătoare națională oficială, fiind ziua bătăliei de la Kosovo Polje din 1389 în care sârbii fuseseră nimiciți sub loviturile turcilor. Naționaliștii, care susțineau o Serbie unită (cuprinzând inclusiv regiunile din Dubla Monarhie în care locuiau sârbi), au resimțit vizita perechii arhiducale drept o provocare. În timpul periplului prin Sarajevo, perechea a fost împușcată de către atentatorul sârb
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
celebra pentru prima dată Vidovdanul ca sărbătoare națională oficială, fiind ziua bătăliei de la Kosovo Polje din 1389 în care sârbii fuseseră nimiciți sub loviturile turcilor. Naționaliștii, care susțineau o Serbie unită (cuprinzând inclusiv regiunile din Dubla Monarhie în care locuiau sârbi), au resimțit vizita perechii arhiducale drept o provocare. În timpul periplului prin Sarajevo, perechea a fost împușcată de către atentatorul sârb Gavrilo Princip, ceea ce a dus la o grea criză de stat, așa-numita criză din iulie. După Atentatul de la Sarajevo, împăratul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
sârbii fuseseră nimiciți sub loviturile turcilor. Naționaliștii, care susțineau o Serbie unită (cuprinzând inclusiv regiunile din Dubla Monarhie în care locuiau sârbi), au resimțit vizita perechii arhiducale drept o provocare. În timpul periplului prin Sarajevo, perechea a fost împușcată de către atentatorul sârb Gavrilo Princip, ceea ce a dus la o grea criză de stat, așa-numita criză din iulie. După Atentatul de la Sarajevo, împăratul Francisc Iosif I a obținut o declarație de fidelitate din partea împăratului Wilhelm al II-lea, care l-a asigurat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
o problemă disputată în cercetarea istorică (→ Controversa Fischer). În 23 iulie, Austro-Ungaria a impus un ultimatum Serbiei deoarece se presupunea că Serbia a jucat un rol hotărâtor în atentat. Răspunsul Belgradului a fost moale și cooperativ. Însă cu toate acestea, Sârbii nu au acceptat integral condițiile Dublei Monarhii. Politicienii și militarii de vârf austro-ungari au profitat prin urmare bucuroși de ocazie pentru a respinge răspunsul sârbilor ca incomplet. Apreciind total greșit locul Dublei Monarhii în lume și slăbiciunile ei, aceștia l-
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
rol hotărâtor în atentat. Răspunsul Belgradului a fost moale și cooperativ. Însă cu toate acestea, Sârbii nu au acceptat integral condițiile Dublei Monarhii. Politicienii și militarii de vârf austro-ungari au profitat prin urmare bucuroși de ocazie pentru a respinge răspunsul sârbilor ca incomplet. Apreciind total greșit locul Dublei Monarhii în lume și slăbiciunile ei, aceștia l-au motivat pe împăratul și regele în vârstă de 84 de ani, care de 48 de ani nu mai purtase nici un război, să facă o
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Polonezii din Galiția voiau să se lege de un stat polonez nou înființat, rutenii Galiției nu voiau nici într-un caz să ajungă sub stăpânire poloneză. Cehii se străduiau pentru un stat cehoslovac, slovenii și croații voiau să construiască alături de sârbi un stat al slavilor de sud. Germanii din Boemia și Moravia nu voiau să recunoască statul pe care deja juraseră cehii, deoarece se temeau că, în țările Coroanei boeme, vor ajunge ca minoritate sub stăpânire cehă. În Transleithania, naționalitățile nemaghiare
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
două tratate - Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919 cu Austria și Tratatul de la Trianon din 1920 cu Ungaria - au fost oficial stabilite cedările teritoriale și granițele statelor succesoare monarhiei. Tratatele au confirmat recunoașterea juridică a noilor state Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, "Regatul sârbilor, croaților și slovenilor" (din 1929 Regatul Iugoslaviei) precum și cedările teritoriale făcute Italiei și Regatului României. Austriei Germane i s-a interzis integrarea în noua republică germană. În mod deliberat, Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye nu a utilizat termenul „German” în numele statului: tratatul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
utilizat termenul „German” în numele statului: tratatul a fost încheiat așadar cu „Republica Austriacă”, iar numele de „Austria Germană” purtat pînă în acel moment nu a mai apărut niciodată. Ungaria a fost nevoită să renunțe în favoarea Cehoslovaciei, a României, a Regatului sârbilor, croaților și slovenilor precum și a Austriei la două treimi din teritoriul anterior al statului și a trebuit să-i detroneze pe Habsburgi. În literatura de specialitate există adesea contradicții în menționarea statelor care, din punct de vedere juridic, sunt considerate
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
detroneze pe Habsburgi. În literatura de specialitate există adesea contradicții în menționarea statelor care, din punct de vedere juridic, sunt considerate succesoare Austro-Ungariei. Astfel, potrivit "Dicționarului de drept internațional" (în ), doar Austria Germană, Ungaria, Cehoslovacia și Statul slovenilor, croaților și sârbilor sunt state succesoare dispărutei Austro-Ungarii, în vreme ce România, Polonia și Italia, care în alte surse apar de asemenea drept state succesoare, nu au fost puse la socoteală deoarece statalitatea lor avea o existență anterioară sau, în cazul Poloniei, noul stat nu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
mai numeros și cu cea mai puternică tradiție istorică din Monarhia Habsburgică. Acest stat al slavilor de sud ar fi trebuit, în interesul întregii monarhii, pe de o parte să slăbească Ungaria și pe de altă parte să contracareze ambițiile sârbilor de a crea Serbia Mare. Însă trialismul a exclus o soluție cuprinzătoare a problemei naționalităților. Trialismul croat a luat în considerare, ca planul lui Hohenwart de reconciliere a cehilor din 1871, doar statutul național al unui singur grup etnic minoritar
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]