4,863 matches
-
și cîntam ca și cum Îmi aminteam. Oriunde mă Întorceam, Între mine și lume se așeza o amintire ce-mi absorbea cîntecul și-l repeta altfel, trist și sfîșietor. Trebuia să smulg aceste văluri care mă separă de lume pentru a mă scălda, iarăși, liber, În diminețile de pe munții Traciei, ca un zeu, risipind un cîntec fără amintiri, neîmpovărat de nici o moarte... Poate că am coborît În Infern numai pentru a ucide o amintire... Dacă n-o mai aveam pe Euridice, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu zeii, Întinde toiagul și separă ceea ce e ascuns În lucruri de aparențe (...M-am mai Întors pe muntele Cyllene, dar niciodată n-am mai dat peste șerpi. Muntele era tăcut și simțind cum dogorea soarele mi l-am Închipuit scăldat de lumină pînă În vîrf. Ultima dată m-am așezat pe o stîncă și am stat astfel multă vreme. M-am gîndit la toate, pe urmă am ațipit și atunci În vis mi-a apărut Apolo care mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fără destin. Dacă aș uita totul, aș fi și eu fără destin. Lethe, această apa rece care, după cîte se spune, alunecă Încet și În liniște, fără un murmur, În străfundurile pămîntului, e rîul În care aș vrea să mă scald ca să devin liber. Căci de prea mult timp nu, fac decît să-mi aduc aminte și să-mi fie frică. Văd numai ceea ce vrea memoria mea; mîinile mele pline de sînge, chipul mirat și mînjit de sînge al mamei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
proprie de zbor, În zadar am scruta cerul. În locul aripilor, Icar ar avea două răni. Însă pe nisipul Înfiorat de vîntul toamnei urmele lăsate de gheara sfinxului se abat uneori spre un ținut de nicăieri, fără noapte și fără greșeli, scăldat Într-o lumină primejdioasă, unde nu mai are sens să pui mii de Întrebări mîinii care se Întinde spre bucuriile vieții, e de ajuns să te Întorci cu ochii Închiși spre soare, să-ți simți obrazul cotropit de o febră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
181). MAMA E plin în jur de noi muzeul, și pare‐ un templu minunat, În care mii de robi ai vieții Vin să se spele de păcat. 185 Sunt călători din largul lumii, Ce‐ au pribegit pe ocean, Să‐ și scalde ochii în lumina Din pânzele lui Tizian. Stau toți cu mintea‐ ngenuncheată și‐i mut cucernicul popor, Eternitatea prinsă‐n cadre Își poartă sfântul ei fior. Învins de taina mare‐a clipei, Se‐ nchină sufletul supus În fața veșnicei icoane Cu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderii eterne !... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfin te ! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă‐ n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! La patul meu, tăcută , veghind neadormită, Încet, pe fruntea‐mi arsă de friguri, mâna‐ ți luneci, În mine‐ți stă viața ... întreaga ta ursită; și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cale și să le studieze cu interes. Cea mică, Angelina, doar de trei anișori, așezată pe iarbă, mângâia cu mânuțele ei mici și gingașe firele de iarbă crude și mătăsoase. Era o mogâldeață de om! Părul, de culoarea grâului copt scăldat în razele de soare, ochii jucăuși și curioși, verzi ca nemărginita câmpie, obrajii albi ca spuma laptelui, dau chipului ei aura unui înger. Micuță și bondoacă, se ridică și alergă spre tatăl ei, aproape împiedicându-se în piciorușele mici. Tăticule
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
mulțumire, că se descurcase bine în prima ei încercare de gospodină. Dar, parcă se făcuse cald afară și era năduf. Ia să-i facă ea și tatei o surpriză. Se duse la oborul porcilor și le dădu drumul să se scalde în groapa cu nămol, special pregătită de tata pentru ei, pentru zilele cu arșiță. Dar când să-i bage înapoi la locul lor, porcii nicăieri! Îi găsi în grădină, uitase poarta deschisă când fusese după corcodușe. Îi băgă la locul
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
să nu plângi când probă faci Chiar și prin orișice atom? Nu poți, nu poți să te prefaci - Lacrima e pentru om. Nu poți să crezi că-i dus pe veci Cu mari meniri amorul, Îndepărtând cu ochii reci Ce scaldă sfănt fiorul. El s-a dus, lacrima spune Mult mai mult ca un cuvânt: Viața toată îți impune Drum deschis către mormânt. 6 iulie 2004 VĂD SEMENI CARE UMBLĂ ZIUA Văd semeni care ziua umblă Nu c-o făclie, ci
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
clipa repeziciunii. 12 iulie 2004 REFLECȚII (CLIX) Tu plângi mocnit ca în trecut, Moldova mea iubită, Că multe rele-ai cunoscut, Uitată pe orbită. * „De când hăul și pârăul” Ratăm șansele pe rând, „Biețe-n roate” pune răul Sub destinul tremurând. * Se scaldă unii în dolari Fără a face un efort; Alții, cinstit, protocolar, Iau leul slab drept contrafort. * Eu n-am puterea de-a convinge, Deoarece nu sunt convins, Că-n lume pacea va învinge Când globu-i de-nrăiți cuprins. * „Lupu-și
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
de la colectivizare, de la baraj și inundare, cu Chiru care-n Baltă stă și petrece și-și trimite oamenii lui să facă ordine chiar acuma, în zilele noastre, când nu merge treaba cum s-a plănuit. Adică, ce s-o mai scăldăm la întorsătură, e vorba că revoluția de la Județeană nu a ieșit așa cum a crezut poporul că trebuie să iasă o revoluție în zilele noastre. Sunt explicit? Tinerii chicoteau. Nu reuși să prindă ce-și șopteau. Oftă nemulțumit. „Câte sacrificii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușor totul. Adică se cheamă că istoria e vie, chiar dacă se amestecă nălucirea cu adevărul. Adevărul....“ Învârti de roțile scaunului și se apropie mai mult de ferestrele mari. Se întuneca. Sălciile de pe marginea șoselei spre fostul port se desenau negre, scăldate în aburi roșiatici. „Ce-mi place cum se face noapte de-aici“, oftă Goncea. „E ca un mister cosmic care vine de departe din Baltă și ne înfășoară. Cum totul se înghite în umbra asta care nici nu știi de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de-a face cu ea, au tăiat copacul. Au făcut dispărută și crucea. Ca și cum nimic n-a fost. Îți dai seama? Nu-i răspunse. Urmărea cum dincolo, peste Dunăre, noaptea încolăcise de-acum turla bisericii. Lumina care încă o mai scălda se răsfrângea în ape vâscoase, de sânge negru, închegat. - Îți spun, am fost de față, continuă ea. Tot cătunul se jura că în viața lor nu văzuseră vreun stejar sau cruce. De când se știau acolo fuseseră flori în jurul pietrei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la cîmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, Scăldată în cristalul pârăului de-argint, Să văd, ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să, mai salut odată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale ne-nturnată. S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles; Munte cu capul de piatră de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii o enigmă n-esplicată Și veghiaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres. {EminescuOpI 32} Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic-trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. {EminescuOpI 44} Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă. Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat? Este regele: În haină de-aur roș și pietre scumpe El
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
umbre nimica crezătoare, Cu zîmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă, Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt - Prin limbile de flacări, ce-n valuri se frământ -, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-nchiagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. {EminescuOpI 172} Din negru giulgiu se desfășor Marmoreele brațe, El vine trist și gânditor Și palid e la față; Dar ochii mari și minunați Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
semene sămânța, ținea la glia lui nu o trăda, la pâinea coaptă în cuptor pe vatră, a mielului sacrificat, nu se despărțea ca râul de albie atunci când grijile îl inundau. * Acum se simte albia deformată de apa timpului prezent. Ne scăldăm în vremuri tulburi, vânăm anotimpuri, furăm bucurii, ne ascundem fiecare de răspunderi. Când vom pleca definitiv luăm cu noi decât o mâna de țărână (dacă mai are cine s-o arunce peste noi...) Mi-e greu să te găsesc Mi-
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
desprinde; trece dincolo de granițele imaginabilului, se transformă în prințesa apelor, într-un joc, ademenită de băiatul de foc. Mă simt dintr-o dată goală în fața oglinzii. Ea face valuri, valuri, ca niște file de cărți; pe fiecare apare un chip nou, scăldându-se în izvorul fericirii. Doar o filă rămâne întreagă, celelalte se îneacă și mă trezesc în fața oglinzii, femeie pură trecută prin apa unui botez. Alegere Motto: Cred ca de la un timp mă iubește viața. Într-o zi m-am împrietenit
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
apă de ploaie... Adorm ghemuită într-un colț amenajat; gazdă îmi este pânza unui păianjen pe care și-a țesut-o astă vară, temeinic, în liniște, când cucii erau ocupați să-și depună ouăle în cuibare străine... Visez că mă scald într-o clepsidră, mă scurg ca nisipul gâtuit de timp, mă eliberez în pielea unei cenușărese așteptată de o trăsură țesută de iluzii cu destinația: un palat de cleștar neștiut. În drumul meu pierd un pantof și tot eu mă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
din iarba celestă și abia aștept să alunec spre înserare, să construiesc punți către tine. Cu pleoape tremurânde, cu fluturi în stomac, cu sufletul ca un sclav, cu mâinile pline de lumină, îngenunchez cu pioșenie, sperând să tentâlnesc, să mă scald toată noaptea, pe marginea unui vis... Cuvântul Eu sunt cuvântul, sapă-mă în piatră să-ți fiu urma neștearsă peste timp. Sunt născut din gânduri frământate, pe un scut al sentimentelor rostite. Eu sunt cuvântul, liantul de gânduri; pune-mă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
topesc ninsori și ard, se scurg peste trupul meu. Evadez din iarna care abia acum începe și mă scurg ca o apă, peste focul din suflet, ce arde-n pustiu. Stare 3 Mi-e sufletul abur de căldură; fluturi se scaldă tremurând, zboară descătușați către lumină și aerul de neiertat al iernii îi transformă-n țurțuri, curgând doruri la streașina ochilor mei, neîncetat... Stare 4 timpul se scurge siluit de clipa singurătății... bogația clipei o simt atunci când, îmbrățișați, strivim timpul sub
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de boare și-adună toți greierii la un concert alert. Alege - o poezie în versuri tandre, greierii să te-acompanieze până-n zori. Eu, ca o fotografie între cadre să te privesc pătrunsă de drag și de fiori. Dimineața, să mă scalzi în bobi de rouă ca pe-o floare să mă alinți cât mai sunt vie. Peste noi poate să ningă și să plouă; de-atâta iubire și morții or să-nvie. Iubește-mă, sunt mireasma neștiută, doar tu îmi ești
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
are sens... Poți spune, la o primă abordare, că poeta se aruncă în cotidian; că, viața nu e continuă, ci se compune treptat, cuantificat, din momente disipate, că un timp existențial nu e... Și totuși, câtă continuitate... „Visez că mă scald într-o clepsidră,/ mă scurg ca nisipul gâtuit de timp,/ mă eliberez în pielea unei cenușărese/ așteptată de o trăsură țesută de iluzii”, spune poeta, asumându-și mărginirea, visându-și nemărginirea. Până la urmă, orice clepsidră se întoarce... Tot ce e
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]