4,389 matches
-
moderat în Franța. „Monarhia din Iulie“ rămâne pentru primii conservatori români, cum este cazul lui Barbu Catargiu, o sursă de inspirație. Ea fascinează prin potențialul de a oferi o cale de mijloc între Scila ridicărilor populare și Caribda încremenirii aristocratice. Silueta lui Guizot se remarcă, așa cum notează Aurelian Crăiuțu, prin acest aliaj complex de adaptare pragmatică și opoziție inflexibilă față de socialism, spre exemplu. Schimbând cei de schimbat, remarcile lui Crăiuțu în marginea „doctrinarilor“ sunt aplicabile și canonului politic junimist. Fără a
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
verticala. Privind natura suntem impresionați de verticalitatea plopilor, atât de dragi lui Eminescu și lui Nichita Stănescu, dar pe care îi întâlnim singular, ca semn heraldic, la Geo Bogza. În aceeași familie de forme se înscriu și chiparoșii, care, prin silueta lor verticală, aspiră spre înălțimi. Trestiile constituie cel mai convingător exemplu de verticalitate, atât prin puritatea formei, cât și prin fragilitatea ei, fiind știut că la cea mai mică adiere de vânt ele devin oblice. Poate datorită ținutei sale și
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
al uriașului. Tratat într-un expresionism demențial, „Saturn devorându-și fiii“ este poate una din cele mai monstruoase imagini din istoria picturii. Exacerbarea expresiei figurii, a gesturilor, stilizările aleatorii anatomice, împing imaginea picturală în zona paroxismului. Lângă genunchiul monstrului, o siluetă minusculă de femeie privește în pământ, așteptând resemnată sfârșitul. Astfel înțelegem cum contrastele de forme pot trece din zona decorativului plăcut, ilustrativ în zona tragicului tenebros. Arta lui Goya este un strălucit exemplu. * * * După naufragiul vaporului care-l purta în
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
succes de Mircia Dumitrescu este scara. În gravurile sale, scările urcă și coboară neliniștitor pe trasee perspective frontale sau oblice, în armonie cu căpriorii podului, orientați și ei tot perspectiv. Spațiul imaginat de el devine dramatic, răscolitor, accentuat și de silueta celui care atârnă de o grindă. În ciclul de gravuri „Mitul Minotaurului“, Marcel Chirnoagă sugerează adâncimea spațiului cu ajutorul formelor labirintului, care se prelungește spre linia de orizont. Este o modalitate inspirată de a da amploare labirintului sau lumii văzute ca
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
scîrbit de extazul acestuia, îi răstoarnă masa cu toate ceasurile) Vecin 4: Vai de mine! Le-ai stricat! Acum ce fac? Vecin 1: (rîzînd) Acum o să le repari iar... TABLOUL DOI (Lumina se reaprinde și prin draperia transparentă se văd siluetele celor patru vecini așezați în jurul mesei rotunde; în sufragerie, Mihai află așezat pe un scaun situat undeva pe lîngă ușa principală; Alex exersează acorduri rusești(!); Maria și Irina se mișcă, între agitație, oboseală și îngrijorare, prin fața unei ferestre prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Au plecat. Mihai: (ca și ceilalți, e încremenit, neîncrezător) Cînd au plecat? Cum au plecat? Nu te cred. Îs după draperie! Bunica: (îl privește cu înțelegere și apoi se duce spre draperie, o deschide; în jurul mesei, într-un oarecare semiîntuneric, siluetele celor patru vecini oprite parcă într-un stop-cadru) Vezi? Au plecat. (ceilalți se apropie și ei fără să înțeleagă ceva clar) Mihai: Cum au plecat? Dar ei? Bunica: Ei?! Ei nu sînt. (se apropie de Mihai) Ei sînt doar spaimele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sînt. (se apropie de Mihai) Ei sînt doar spaimele din sufletul tău... Chipul spaimelor noastre... Hai, du-te, du-te și te convinge. Du-te! (îl împinge cîțiva pași spre salon; Mihai se duce și, cu spaimă, atinge una din siluetele care... se clatină și cade încet; cu mai mult curaj, atinge și celelalte manechine care de asemenea se prăbușesc; Mihai le privește, apoi se întoarce spre ceilalți care, ca și el, sînt în plin efort de a înțelege; coboară treptele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
n: N-ai nici o grijă că-și revine... O să se întoarcă la tine ca la o adevărată salvare... Ea 2: Și? El n: Și tu ai să-l salvezi. Hai să mergem. TABLOUL X Al treilea avertisment ( În același fotoliu, silueta cufundată în halat; El 1, cu aceeași dorință de a nu-și face simțită prezența, privește spre fotoliu și i se îndepărtează) El n: (amuzîndu-se) Hai că te-am păcălit! El 1: (realizînd ghidușia) Credeam că e ea... nu mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pleacă, ducînd cu ei o oarecare îndoială; Octav și groparul, mai întîi, tac, apoi, privindu-se, încep să rîdă... un rîs în care încape umor, disperare și eliberare) PARTEA A TREIA (La ridicarea cortinei, centrul scenei va fi dominat de silueta monumentală a unui cavou; scenograful va hotărî proporțiile și stilul acestei adevărate construcții cruce centrală, coloane, colonete, cruci în colțuri, bare, statuete, alte elemente arhitecturale ce pot fi observate la cavourile unele, adevărate bisericuțe încă existente în cimitirele marilor orașe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cîta țigară...) Tu..., moașă numărul doi..., și cînd "dormi" fumezi... Groparul:...Sau invers... Octav: Te rog să nu începi cu... Sînt obosit... Și mai am și puțină treabă... (se așează pe pămînt; lumină de noapte; din fundul scenei apare o siluetă de bărbat; e îmbrăcat în alb; se oprește în imediata apropiere a lui Octav care, simțindu-l, se ridică în genunchi, foarte tensionat; după un timp, intră într-un "scheci") Da, vă rog... Cu ce vă servim? Avem de toate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și cu celălalt. Impulsul spre mărturisire este permanent obstrucționat de sentimentul unei vinovății atît de mari încît nu poate fi excorcizată decît, eventual, pe o scenă de teatru, unde realul se confundă în ficțiune, iar conturul adevărului se preface în siluetă îndepărtată. După părerea mea este una dintre cele mai bune producții dramaturgice românești de după '90 încoace. Scrisă cu inteligență și sensibilitate, seduce prin replica promptă, ambalată fie într-un umor subtil, de calitate superioară, fie într-un dramatism cutremurător, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și un accident scenografic, ceva care-și va declara mai tîrziu identitatea, și atunci vom înțelege că e o vorba de o mini-scenă, dotată cu o cortină în două părți, cu un reflector și cîteva elemente de decor un scaun, silueta unui copăcel, pe ramurile căruia butaforul teatrului a agățat niște frunze pentru totdeauna verzi; tot mai tîrziu vom înțelege că este un spațiu al disperării.) Gh. Popescu unu: (intră bombănind, bombănind, bombănind...; atinge cîteva obiecte, ca și cum ar vrea să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o lumină de parcă ar fi una de la o lampă cu gaz; ca să ajungi la gheretă, trebuie să urci un număr de trepte 10-12 după care urmează un mic peron; în această lumină, amestecată cu resturi de noapte, se decupează două siluete de bărbați în segmentul superior al treptelor, personajele Obiectiv și Sursa dublă, iar la începutul de jos al treptelor vor fi: Dosar nr. și soția acestuia) Obiectiv nr.: Iar am venit prea devreme... Sursa dublă: (replicile se dau după pauze
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la integrarea lingvistică a cuvântului care, dincolo de conotațiile sale obișnuite, trimite mai mult ca oricând la „supravegherea de sine”, nu pe plan moral, ca la Seneca, ci mai ales pe planul masei ponderale și al preocupărilor de ordin corporal (supravegherea siluetei, de pildă). Ceea ce implică o divizare și o obiectivare chiar și în raport cu propria persoană, căci asta se întâmplă atunci când te supraveghezi: te disociezi, tocmai pentru a te controla mai bine! Eu și dublul meu... supravegherea se face în doi. Supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
foarte jos. Pentru a arăta importanța înălțimii sale, turnul trebuie să-și întărească partea de sus, stabilindu-și un anumit centru secundar propriu. Turnul zvelt de la Palazzo Vecchio din Florența, o clădire cubică și masivă, ar pune în evidență o siluetă de coș de uzină dacă vârful său nu ar fi întărit de galeria în consolă, care îi asigură centrul secundar de care are nevoie (figura 15). Privind ansamblul palazzo-ului, remarcăm ambiguitatea presupusă. Precum un centru primar, el apasă în jos
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
masa principală a sculpturii este clar detașată de sol, ca în cazul unui cal sculptat în picioare. La călărețul lui Marino Marini (figura 19), arcul de curcubeu al picioarelor, gâtului și cozii calului accentuează organizarea centrică în jurul masei corpului, iar silueta călărețului, ridicându se de pe locul său, cu partea din spate ridicată și picioarele întinse, susține tema compozițională. Suspendat liber în aer, corpul animalului con stituie o provocare la adresa tiraniei solului. O abstracție geometrică poate desfășura, cu o anumită claritate, o
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
egipteană, uriașul faraon putea să-și domine micii prizonieri și chiar în epoca lui Cimabue Madona tronând era reprezentată mai mare decât sfinții și îngerii din jurul ei. Tintoretto păstrează binevenita putere vizuală a acestui simbolism, justificând dimensiunea falnică prin apropiere. Silueta lui Hristos, așezată în prim-plan, este supraumană și pusă față în față cu micii discipoli, așa cum apar aceștia în proiecție. În stricta adâncime tridimensională nu figurează nici un fel de discrepanță dimensională, iar barca situată în centrul de echilibru al
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
picioare. În versiunea frontală, centricitatea apare modificată de diferența semnificativă dintre deasupra și dedesubt. Regele îngenuncheat, așezat clar mai jos decât Fecioara, pare cu atât mai explicit în poziția sa subordonată. Personajul în picioare al regelui Baltazar nu este numai silueta unui om văzut din spate. Cu fața sa întunecată, ascunsă aproape în totalitate, el stă ca o statuie puternică, contemplând scena într-o tăcere prevestitoare. Iar mama așezată cu copilul are acum deasupra capului o mulțime zgomotoasă, personajul lui Iosif
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
un discurs adecvat putem fi convinși să înghițim și cianură. Nu aceasta este și esența politicului? Avem nevoie de poveștile în care cei buni înving pentru a contrabalansa realitatea. Lupta cu propria natură a trecut de la formarea caracterului la întreținerea siluetei. Și asta se petrece pe fondul mândriei față de progresul societății. * Românul când începe un lucru are deja o scuză pregătită pentru eventuala nereușită, vina aparținând întotdeauna altuia. Nevoia de ceilalți, ce stă la baza comunității, are posibilitatea de a-i
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Obiceiul acesta făcuse ca bucătăria mea să prindă în sfârșit viață; intram acolo cu o poftă nebună de lucru, de parcă n-aș fi stat toată ziua la coada cratiței; găteam ceva rapid, mă refuza de cele mai multe ori pentru că ținea la siluetă, apoi ne cufundam în așternuturile moi și mă lăsam cuprinsă de beția amorului. Și beția asta nu e o metaforă: deși mă iubea cu o expresie absentă, de amant blazat, funcționa ca o mașinărie nemțească, era aproape la fel de talentat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
cuvîntul „amant” apare, la Bacovia, doar ca plural: amanți/ amante și înseamnă (nu-i chiar inutil să precizez) „îndrăgostiți”, acesta din urmă lipsind din poezia sa1). Ce fel de îndrăgostiți însă? Dintre cei chinuiți de povara sentimentului, atinși de disperare. Siluetele lor se desenează, prima dată, în „Nervi de toamnă”: „E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plînset, e gol.../ Și-i frig, și burează.// Amanții, mai bolnavi, mai triști,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aversiune ori teamă. Dimpotrivă, e foarte bine găsit pentru a vorbi despre lucruri naturale fără să roșești, ori a le exalta prefăcîndu-te că le condamni. „Transformism” într-una din „Bucățile de noapte”, Bacovia scrie: „Depărtările profilau o civilizație ca o siluetă dărîmată, pămîntul aștepta un nou transformism, și eram [naratorul și o femeie - n. m.] ultimii oameni peste aceste valuri...” 1) Ceea ce atrage atenția în această frază e viziunea de sfîrșit de lume și cuvîntul „transformism”. Azi el este ieșit din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
precedent celebru îl constituie Eminescu, care, la 14 ani, timp de cinci luni, a fost „scriitor” la cancelaria consiliului județean din Botoșani. De atunci, probabil, i-a rămas în minte figura arogantă a vreunuia dintre băieții mai mari, a cărui siluetă e prinsă într-un vers din „Mitologicale”: „Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă și proastă,/ Cînd aștepți pe amant, scriitor la subprefectură,/ Tînăr plin de speranțe, venind cu luleaua în gură...” 1) Pe vremea sa, dar și mai tîrziu, existau „scriitori
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
construise această carte timp de un deceniu. Povestește viața lui Alexis, un tânăr muzician născut într-o familie aristocratică scăpătată. El și soția lui Monique sînt căsătoriți de doi ani și au un fiu. Dar Monique este reprezentată ca o siluetă în fundal. Nici chiar Yourcenar nu pare să fi fost în stare să găsească cuvinte care să exprime felul în care Monique răspunde la scrisoarea lui Alexis. Dilema morală îi aparține lui Alexis care cedase tendințelor sale de a găsi
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ei încercănați enorm/ și buzele palide de femeie/ și glasu-i moale ca o deschidere de petale / am întrebat-o: cine ești? tu ești?/ și mi-a răspuns: eu sunt!" (La Nymphette). În altă parte, moartea (tot feminizată!) apare ca o siluetă indistinctă, împleticită, dar feroce: "iată-n această dimineață o formă feminină ivită/ din față: ovalul ei e exact, or merge împleticit, lent,/ cu siguranța lucrurilor moarte ca un soare placid/ închizându-se-n boltă, dezvirginarea ei s-a întâmplat/ în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]