KorAP: Find »[drukola/base=smulge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...166 167 168 ...333 >

8,304 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

captivilor care nu visau decât libertatea și nu pot pricepe cum un om liber și cu mintea întreagă poate alege de bună voie captivitatea. Cel dintâi care a răspuns a fost bătrânul Saad: — Dacă vom pleca cu toții, islamul va fi smuls pe veci din acest pământ, iar când vor veni turcii, din mila lui Dumnezeu, ca să-și încrucișeze săbiile cu rumii, noi nu vom mai fi aici ca să le dăm o mână de ajutor. Glasul afectat al lui Astaghfirullah l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am preferat să dormim pe acoperiș, unde puteam profita de răcoare pe timpul nopții de vară. Așadar acolo ne găseam când, către miezul nopții, doi lei enormi, atrași de mirosul cailor și al catârilor, veniră la ușa noastră și încercară să smulgă propteaua de spini care ne apăra animalele. Caii începuseră să necheze ca turbați, se azvârleau spre pereții colibei, care amenința să se prăbușească la fiecare nouă zguduitură, și tot așa vreme de mai bine de două ceasuri, până ce unul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
da peste granadini, ca de pildă la Alger și mai cu seamă la Cherchell, a cărui populație era alcătuită în totalitate sau aproape în totalitate din refugiați andaluzi. Barbă Roșie își instalase tabăra în orășelul portuar Jijil, pe care-l smulsese genovezilor în anul precedent. Totuși, înainte de a ajunge acolo, am aflat că tocmai asedia garnizoana castiliană din Bougie. Cum acest oraș se afla pe drumul meu, am hotărât să mă duc într-acolo, lăsându-i pe ai mei la câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Stătea aplecat peste bord, ținând în mână o frânghie cu care încerca să agațe scândura plutitoare, când deodată o coadă lungă a țâșnit din apă, s-a înfășurat în jurul lui și l-a aruncat în Nil. Am început să strig, smulgând brutal din somn pasagerii și oamenii din echipaj. A fost coborâtă pânza pentru a opri corabia, care a fost ținută vreme de un ceas legată de o parâmă la mal, în timp ce niște marinari cutezători se aruncau în apă. Dar a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu mâna pe capul lui Lurr. Cu un gest rapid, războinicul apucă lancea, o smulse din trunchiul copacului și o înfipse în pământ, ținând-o strâns, în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din bucăți de lemn paralele, cu ținte metalice pe margine. Pe scutul de lemn era o cruce albă, în jurul căreia se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jafurile sunt mai profitabile decât pacea. — Valerius Mucrus... Dar legatul nu putea fi oprit. — Adu-ți aminte că, dacă cel aflat la putere e corupt, corupția se întinde ca lepra, ajungând să întineze conceptul de cinste și regulile civile - gâfâia, smulgându-și furios barba. Când cel aflat la conducere e corupt, când este un exemplu de decădere morală, cinstea suferă o jignire... o injurie... Virtutea e batjocorită, modestia ajunge vrednică de dispreț... — Ascultă-mă, interveni Antonius cu glas domol. Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
n-am mai simțit niciodată, dar nu o foame de mâncare. Era o dorință mai puternică decât dorința de a bea când setea e pe punctul să te răpună, mai puternică decât dorința de a închide ochii când somnul te smulge din lumea reală, mai puternică decât nevoia de femeie. Înăuntrul meu, ceva îmi poruncea să mă prăbușesc, să cobor... Dar nu într-un loc, nu într-o imagine, ci să cobor în mine însumi - își trecu o mână peste fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
afla o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în cealaltă - scutul. În liniștea templului se auzeau timpanul și răsuflarea grea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Păzește-te de Orpheus, repetă glasul ce devenise un mârâit teribil, în vreme ce soarele dispărea printre crengile frasinului înalt, iar întunericul se lăsa în pădurea scuturată de vânt. Vitellius se afla acum prins într-un vârtej care lua cu el primăvara, smulgând frunzele și rupând crengile copacilor. — Dacă Orpheus va fi învins în arenă, vei domni și vei trăi vreme îndelungată. Dar Orpheus... — Vreau să știu cine-i Orpheus, o întrerupse Vitellius. Și mai vreau să nu dezvălui nimănui taina puterii mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dintr-un salt și o porni șchiopătând prin pădure, spre escorta sa. Se opri, căci i se păru că inima avea să-i spargă pieptul. Aproape că nu putea înainta din cauza vântului. Pădurea era înspăimântătoare - zeii mâniați voiau parcă să smulgă copacii din rădăcini. Văzu din nou masca Morții pe chipul Velundei. Oare Moartea însăși îi vorbise prin gura vrăjitoarei? Alungă imaginea aceea îngrozitoare, fiindcă acum, când știa cum să dobândească puterea, Viața era aceea care trebuia să învingă. Cuvintele prezicătoarei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jur. Fluieră de mai multe ori, chemându-l. Zadarnic. Neliniștea lui Valerius se preschimbă în spaimă. Un tunet îl făcu să tresară; imediat, cerul se acoperi de nori întunecați, roșietici. Vântul începu să bată cu putere și aproape că îi smulse mantia; se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva păsări își fluturară aripile prin fața lui, înghițite de furtună. Calul începu să necheze, iar Valerius trebui să-l prindă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
știu taina - ochiul drept al lui Julius scăpăra mânios. Știu că a fost Vitellius. Lurr intră în colibă și se întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt, orb, era brăzdat de o cicatrice. Julius Civilis era mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ieri-dimineață Vitellius a părăsit orașul în carul său luxos, împodobit cu ghirlande, în fruntea unei armate de bucătari și soldați... Din câte știu, multe statui ecvestre ale lui, care fuseseră ridicate în orașe, s-au dărâmat, iar vântul i-a smuls cununa de laur, aruncând-o într-un pârâu. — Statuile au căzut ca să facă loc gloriei împăratului aflat în viață... Iar cununa, vântul a depus-o într-un izvor sacru - ambasadorul cel bătrân nu-și mai putu înfrâna mânia. Sunt prevestiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
atât de mult încât să nu te mai recunosc. Te-am văzut imediat. Părul roșu... — Și tu, cu ochii ăștia... râse Salix. Ești înalt, puternic... Ai putea fi gladiator. — Sunt medic - Valerius să agăță de zăbrelele carului ca să nu fie smuls de mulțime. Cât mai ai până vei fi din nou liber? — N-ai aflat că asta e ultima mea luptă? Voi învinge și voi fi liber. Voi fi liber mâine, când mulțimea are să mă aclame în arenă. După ce voi câștiga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ia foc; prin fața ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să mă pună în fruntea armatei sale împotriva vitellienilor. Titus citi repede epistola. — Otho a refuzat propunerea ta... Ți-a ordonat să te întorci imediat în Pannonia și să păzești granițele. Clătină din cap, nevenindu-i să creadă. Antonius îi smulse scrisoarea din mână și o făcu bucăți. — Otho a refuzat ajutorul meu și a pierdut la Bedriacum. Dacă luptam eu, am fi învins. Sunt sigur că am fi învins, Titus. Se ridică, sprijinindu-se de masă, apoi se întoarse spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi era destinul, semnificația visului și a cuvintelor acelora i se părea mai puțin surprinzătoare și mai puțin obscură. Căută amuleta pe care o purta la gât și o strânse în pumn. De când ajunsese la Ludi, mulți încercaseră să-i smulgă de la gât piatra de culoarea apei, dar nimeni nu reușise. Amuleta părea lipită de trupul lui. Privi piatra; era transparentă, de parcă abia fusese spălată în izvorul lângă care fusese ucisă Velunda. Încercă să-și amintească ultimele ei cuvinte, dar, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl înșfacă și îl împing spre zona lui de luptă. Se rostogoli iar, în hohotele de râs ale instructorilor. O împunsătură în gleznă făcu să i se strângă stomacul de durere. Furios, se ridică, aruncă sabia și scutul, apoi își smulse placa de bronz de pe picior și își scoase turbanul care trebuia să-l apere de loviturile mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus. Instructorul îl privi zâmbind. — Nu te mai joci? Doi doctores secutoris se grăbiră să-l echipeze pe Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
asistent mirmilon, îi dădu scutul mare, dreptunghiular, și un coif de antrenament, din piele. Pe coif, în dreptul tâmplelor, erau două pene roșii. — Acum, prietene, când acest mirmilon se va apropia de tine, va trebui să ridici brațul și să-i smulgi o pană, simulând un atac la cap. Mirmilonul înaintă spre Valerius, care, văzând că pana din dreapta se afla destul de aproape, întinse mâna s-o smulgă. Imediat, mirmilonul împinse cu putere cotul în peretele intern al scutului, care îl lovi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
acest mirmilon se va apropia de tine, va trebui să ridici brațul și să-i smulgi o pană, simulând un atac la cap. Mirmilonul înaintă spre Valerius, care, văzând că pana din dreapta se afla destul de aproape, întinse mâna s-o smulgă. Imediat, mirmilonul împinse cu putere cotul în peretele intern al scutului, care îl lovi pe Valerius, făcându-l să se dea câțiva pași înapoi și să cadă. — Ar fi bine ca atunci când mirmilonul va încerca să te lovească cu scutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu patru adversari, toți înarmați cu plasă, trident și pumnal de lemn. Antrenamentul începu. Imediat, plasa rețiarului îl învălui, dându-i capul pe spate. Valerius nu se aștepta să fie atât de grea. Încercă să iasă din ea, să o smulgă, dar greutatea exercitată de plasă asupra coifului de piele pe care i-l dăduse Proculus mărea tensiunea din mușchii gâtului. Cu cât Valerius trăgea de plasă, încercând să se elibereze, cu atât ea se strângea în jurul lui, imobilizându-l. Abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vârfurile tridentului să intre și, în același timp, permit o bună respirație și vizibilitate. Coiful ăsta are o creastă subțire, ascuțită. A fost studiată ca să limiteze cât mai mult greutatea exercitată de plasa rețiarului asupra calotei. Dacă acum încerci să smulgi plasa așa cum ai făcut mai înainte, are să-ți fie mult mai ușor să te eliberezi. Fii atent însă... Coiful ăsta e din bronz și e foarte greu. Într-adevăr, coiful de bronz era cu neputință de purtat. În ciuda găurilor, Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
uciși. În liniștea pădurii răsunară strigătele lor de durere. — Au luptat pentru dreptate. Au luptat împotriva răului. Au trăit așa cum ne cere zeul nostru, se auzi glasul grav al lui Antonius. Îi așteaptă viața veșnică. Potrivit obiceiului, Titus și Errius smulseră câteva frunze pe care le puseră pe pieptul centurionilor morți. Nu aruncară nici o privire spre atacatorii uciși. Titus aduse caii. Pe unul dintre ei, Errius îl puse de-a curmezișul pe prizonier, legându-l bine. Se întoarse apoi spre Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îmbiba pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele lui și îi smulse coiful cu atâta violență, încât aproape că îi frânse gâtul. Când putu să respire iar, Flamma se simți înșfăcat de păr, aruncat la pământ și târât. Încercă zadarnic să-l apuce pe Valerius de picioare. Ocolind porțiunile de pământ întunecate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]