6,881 matches
-
vândă Viagra pe internet. Ben și Finn au început să se îngrijoreze. Sunt chiar impresionată de această solidaritate masculină; fetele nu se sinchisesc nici pe jumătate. Cred că toate l-am considerat pe Jim o prezență incomodă, deoarece ședea mereu tăcut, cu un aer profund deprimat. Nu-ți dădea chiar fiori, totuși - Jim era mult prea trist ca să dea fiori; nu avea mutră de criminal în serie în devenire. Și exact din pricina tristeții sale profunde, fetele se simt nasol în preajma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Vă asigur, meseria mea era mai ușoară acum zece ani. De multe ori aș vrea să trec la secția antidrog. Cel puțin, unul care vinde heroină vinde heroină și nu Încape discuție. Se merge pe valori sigure.” Rămase un timp tăcut, nesigur - așa cred. Pe urmă scoase din buzunar un carnețel care părea o carte de rugăciuni. „Ascultă Casaubon, datorită profesiei dumneata frecventezi oameni ciudați, dumneata cauți prin biblioteci cărți și mai ciudate. Ajută-mă. Ce știi despre sinarhie?” „Acum chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
schimbase cămașa lui veche, cadrilată. Arăta ca un prizonier evreu fugit în travesti din lagăr. Tot din grabă, nepoată-sa uitase să-i închidă ochii albaștri și gura știrbă. Mâna dreaptă îi rămăsese înțepenită de la cot în sus. În camera tăcută și întunecată strigătul său mut era înspăimântător. Scântei albastre îi țâșneau din ochii înghețați. Pumnul suspendat în aer izbea o țintă nevăzută. Omul revoltat încremenise în timpul unei explozii de viață; se găsea suspendat între victorie și înfrângere. O clipă, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în jurul Prințesei care era buimăcită de această nouă schimbare. Prea o luaseră valurile vieții și-o izbiseră când de un mal când de altul. Prea fragedă era ca să înțeleagă toate acestea și prea neputincioasă ca să poată face ceva. Se uita tăcută și la unul și la altul, care discutau situația ei cu gândul că iar va trebui s-o ia de la capăt, într-o altă familie, și lacrimile au început să-i curgă șiroaie pe obraz. Și ei îi pare rău
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cu bâta în baltă de la început.Așa că s-a așezat într-un colț pe canapea și stătea tăcută până boierii au luat bagajul din mașină și i-au aranjat lucrurile Prințesei în dulapul din camera ei. — Prințeso, ce ești așa tăcută? Vino să-ți vezi camera și cum ți-am aranjat lucrurile tale, a îndemnat-o doamna Zina. — Îți place?a întrebat-o Eusebiu Stamate. — Îmi place, boierule, săru’ mâna. Acum că ești fata noastră n-o să ne mai spui „boierule
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
votre santé! Sus inima, anti-post moderniștilor! Hai, noroc să fie...! Ca mai întotdeauna, Dănuț are perfectă dreptate. După cel dintâi pahar dat pe gâtlej, Avocatul tușește, se trezește și se dezmeticește miraculos, decizându-se vitejește să îngroape, într-un ungher tăcut al minții, vedeniile absolute neliniștitoare, șocante, din apartamentul Domnișoarei. Nae se reapucă imediat de prepararea amestecului alchimic. Băi, stai așa! Nu merge! face el, lovit de o elementară revelație. Noi bem mai repede decât pot eu să asezonez și să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
recepționând în plin trepidațiile drăcești și valurile înecăcioase de căldură, care băhneau de pretutindenea. Luîndu-și elan, el ridică strâns, între lăbuțele de dinainte, mărul discordiei și al disputei. O cupă mică, scrijelită, fisurată, din argilă arsă, pe care o înalță tăcut, până peste vârfurile ciulite ale urechilor și închide ochii, retrăgându-se solemn în catacombele întunericului dens, în labirintul neantului neștiut, de dindărătul pleoapelor. Apoi frazează, rar și cu putere: El...! Elohim! Ehieh! Eloah! El Elyon! El Olam! El Ganna! O-o-o-o
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
zări la timp, prin geam, mai mulți bărbați solizi, bronzați, vreo cinci sau șase la număr. Care tăiau frunză la câini, din greu, pe trotuar. Psst... Controlul! ridică el din sprâncene, iar ceilalți acoliți îl urmară imediat, coborând și ei tăcuți, pe șestache, cu o stație mai devreme de ținta propusă. Spre consternarea furioasă a moșulețului cu colimator ager și cu simț civic exacerbat! Cei patru nu mai aveau acum altă cale, decât aceea de a se încadra pe o porțiune
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
care semnifică absența Timpului. Iar la celălalt capăt, după consumarea Judecății de Apoi, Timpul se oprește. Sau se retrage de peste tot. Istoria se mută în Eternitate. Mă-ntreb: când trăiești mult, extrem de mult și Dănuț privește în treacăt spre Îngerul tăcut și însingurat devii mai predispus să ierți? Cine s-ar încumeta, oare, ca să mărturisească asta? Frecții! reflectează Fratele, acoperindu-și cu palma, ochii obosiți. Fiindcă, din punctul nostru de vedere, omenesc, nu anduranța, nu durata, nu viața excesiv de lungă, pot
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aminte de Rogojinaru: "Vezi, el a presimțit schimbarea vremii și a venit cu umbrela..." O trăsură venea în goană dinspre șosea cu un domn între două femei, hohotind de veselie, parcă toată lumea ar fi fost a lor. Titu Herdelea pășea tăcut și prudent. Vedea că Iuga n-are chef de vorbă și nu voia să-l supere. Își făcu în gând bilanțul serii și chibzuia că poate fi mulțumit. Dacă ar intra la Universul, s-ar putea socoti angajat definitiv și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo poposeau cârduri de ciori, punctând cu pistrui negri obrazul pământului. Cerul, căptușit cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cârlionț să-i atârne cuceritor pe frunte. Cei zece țărani din Amara fuseseră trecuți din ogradă în antreul cancelariei sub paza unui jandarm postat la ușa de afară. În sfârșit plutonierul Boiangiu se ivi în prag, îi măsură pe toți tăcut și sumbru două clipe, apoi întrebă: ― Mă, care ești hoțul de-ai furat porumbul boierului? ― Noi nu suntem, don' plutonier, răspunseră câteva glasuri timide. ― Vasăzică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zâmbet acru. Bun!... Aide
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ești bătrân, pomenit-ai vreodată una ca asta?... Cine vrea să vândă te mai îngăduie, te mai înlesnește, nu te strânge de gât cum crezi dumneata, moșule! Cârciumarul tocmai sosise la masa lor cu o litră pentru Matei Dulmanu, om tăcut și mohorât, din Lespezi. Sări îndată în ajutorul lui Luca: ― Când o fi la adicătelea, s-or mai găsi bani și în bancă, iar boierii de la bancă te ajută dacă-i rogi frumos și când e vorba să cumperi moșii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spun verde, nu cred. Nimeni nu împarte de bunăvoie cu alții ce are. Dumneata ai împărți, spune drept? ― Așa-i, nici vorbă, murmură Petre abătut. Dar atunci noi trebuie să pierim, că nu mai putem duce povara. Merseră câteva clipe tăcuți, apoi flăcăul urmă, parcă I-ar fi chinuit un singur gînd: ― Dacă dumnealor nu se îndură de bunăvoie, cine poate să-i silească?... Noi n-avem nici o putere... Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încotro te întorci numai îndemnuri la veselie și desfrâu. Ce le pasă?! Noi muncim, ca să poată ei să benchetuiască! Constantin Dumescu se lumină la față văzând pe Miron. Îl îmbrățișă cu o efuziune care părea aproape neverosimilă pentru firea lui tăcută și înfățișarea-i închisă. Își potrivi pe nas ochelarii de aur, semn de mare emoție la el, iar ochii, de obicei reci, îi râdeau. După câteva minute de întrebări și răspunsuri afectuoase, Miron Iuga zise: ― Tu ai de lucru aici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ordine? ― Toate bune, domnule prefect! declară primarul dulce, subliniindu-și convingerea cu o înflorire de zâmbet nehotărât pe față. ― Așa-mi place, băieți, bravo! strigă prefectul Boerescu, rotindu-și privirea peste țăranii care se uitau la dânsul și la trăsură, tăcuți, cu căciulile-n cap. Să fiți cuminți și pașnici, oameni buni, cum trebuie să fie romînul! Coborâse și Miron Iuga. Prefectul îl luă de braț și intrară împreună în curtea primăriei. Căpitanul rămase puțin în urmă, ascultând raportul plutonierului cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi fost din altă lume. Intră în conacul vechi. În cerdac se rărise lumea. Geamurile sparte căscau guri negre în pereți. Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau, ca la moară. In a treia odaie erau câțiva oameni tăcuți, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori Miron Iuga, cu mâinile la spate. Acuma zăcea întins, cu mâinile pe piept, pe canapeaua dintre două ferestre. Hainele îi erau mânjite de pământ, iar pe față parcă purta o mască de lut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
luată de la jandarmi și întrebuințată în chip de măciucă. Mai departe, în mijlocul unei îmbulzeli, Toader Strîmbu, înarmat la fel, se jura că n-are să se astâmpere până ce nu va zdrobi căpățâna ofițerului care comandă trupele, măcar de-ar fi general. Tăcut și încruntat, Serafim Mogoș avea de asemenea o armă, chiar pe a plutonierului, pe care o purta agățată de curea pe umăr ca un recrut silitor, cu toate că nu făcuse armată niciodată. In dosul lui Petre, parc-ar fi fost umbra
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu sclipiri speriate în văzduh. În curând se deosebiră rândurile și cei câțiva călăreți, și trăsura cu prefectul și procurorul, apoi tunurile trase de câte șase cai, încheind trupul apocaliptic ca o coadă turtită cu solzi metalici. Cu cât oastea tăcută se apropia, cu atât gălăgia țărănească se învolbura ca un cor sălbatic amețitor. Grămădirea de oameni se răsfira în părți de-a curmezișul șoselei, subțiindu-se, parcă toți ar fi vrut să vadă mai bine pe vrăjmași și să-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pare că..." îi trecu prin minte. Gândul i se curmă într-o bruscă întunecare. Căzu grămadă ca un sac, cu mâna întinsă spre a deschide, izbindu-se cu capul de stâlpul porții... Mulțimea împuținată continua goana pe uliță, acuma însă tăcută, ca și când le-ar fi fost frică să mai strige și să se vaiete ca nu cumva prin glasurile lor să atragă asupră-le gloanțele din urmă. Numai glasul lui Petre, tot mai răgușit, nu înceta deloc: ― Nu fugiți!... Unde fugiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
umilă spre Grigore Iuga, care privea cu ochi rătăcitori și fără să facă vreo mișcare. La un semn al logofătului, cei trei oameni se apucară să acopere mormântul. Baloleanu și ceilalți exprimară iarăși sincere condoleanțe, pe care Grigore le ascultă tăcut, dând doar puțin din cap în semn de mulțumire. Auzi, însă, foarte clar cuvintele maiorului Tănăsescu către căpitanul de jandarmi: ― Fiindcă tot suntem aici și avem pe popă la îndemînă, să te duci să îngropați și pe țărani, la cimitirul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îndemnă căpitanul Corbuleanu. Stătu ca pe spini cele câteva minute cât fură pomeniți morții, mai stătu alte câteva minute până ce-i văzu aruncați în groapa comună, apoi plecă fără a mai întoarce capul. Titu Herdelea rămase numai cu preotul, privind tăcuți amândoi cum pământul slăninos, cu bulgări grei, izbea cadavrele, zvârlite și îngrămădite în groapă ca niște crăci putrede, cum morții, încetul cu încetul, își potriveau culcușul, se amestecau și se topeau cu pământul care îi ascundea de toate primejdiile. " Cît
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
puțină claustrofobie decât celelalte încăperi și camere ale navei, nu mai mult. Cinci scaune mulate pe formele umane își așteptau, ordonate, ocupanții. Pe console se aprindeau și se stingeau în cadență semnalizatoare, în timp ce nenumăratele ecrane rămâneau în continuare cuminți, goale, tăcute. Sosirea oamenilor le va scoate din amorțire ca pe o oștire în campanie. O pasarelă de mari dimensiunii ar fi fost o inutilă frivolitate, fiindcă echipajul își petrecea cea mai mare parte a timpului de navigație interstelară în congelatoare. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
că altele n-o să mai fie. ― Bine de noi. ― Just! adăugă Brett care lucra de zor lângă Parker. ― La muncă. ― Sala mașinilor la muncă. Puneți de niște cafea! Ripley debranșă intercomul și se întoarse meditând, spre Dallas. Acesta se așeză tăcut, îngândurat. ― În cât timp vom putea porni, Ripley? inclusiv timpul necesar lui Parker și lui Brett să facă reparațiile. Ea consultă diverse instrumente, făcu niște operații pe un carnet. ― Dacă repun în funcțiune conductele acelea și fixează modulul 12 în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-i apăsa pe corp și pe suflet. Nu putea nici măcar să se uite afară la planeta înfuriată. Așezată în fața pupitrului ei, dezorientată, abătută, se mulțumea să soarbă din când în când câte o gură de cafea călduță și să privească tăcută citirile instrumentelor. Montanul Jones nu avea astfel de slăbiciuni. Așezat pe coadă, admira cu mare interes dansul elementelor dezlănțuite de cealaltă parte a geamului blindat. Găsea deosebit de vesel spectacolul pulberilor măturate de vânt care se învolburau în lumină. Jones știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]