5,450 matches
-
și 8, în PSB, vol. 41, p. 746) „Iar prin viața veșnică nu înțelegem o mare durată temporală, de care se vor împărtăși toți după înviere, buni și răi, ci viețuirea în fericire. Putem înțelege prin viața veșnică și binecuvântarea tainică prin care Hristos ne sădește viața Lui, prin împărtășirea de trupul Său, dată credincioșilor, după spusa: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică (In. 6, 54)”. (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
cu Maiorescu, pe care nu-l numește direct, trimiterea fiind însă străvezie. Mai mult, poetul îl așază în rândul "patrioților" de felul lui Mihălescu, "venali" și "corupți", pentru care câștigul primează: "Abuzul și mita iată izvoarele nesecate de unde curg acele tainice mijloace cari satisfac nevoile și poftele nemăsurate ale atâtor patrioți de meserie." La numai o zi, Eminescu dă această lecție de iubire pentru țară: "Noi o iubim așa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferințele seculare
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
trece intactă în visurile "revoluției mondiale" bolșevice, cum se va vedea. Chestiune de mistică mitologică, departe o orice creștinism, a prezis poetul, rușii făcând, din mistica unui presupus testament al lui Petru cel Mare, o misiune istorică: "Și această misiune tainică o împlinesc apoi diplomații și baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni cari dau tonul în Rusia. / Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini în formă
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
adevărului, contemplă totdeauna cu încântare ceea ce a rămas încă învăluit (...) Când, spre spaima lui, vede cum logica, în aceste puncte de limită, se încolăcește în jurul ei și își mușcă coada atunci se ivește în fața lui forma nouă a cunoașterii, cunoașterea tainică, pe care o putea suporta numai luând arta drept scut și leac". (Originea tragediei, în vol. miscelaneu De la Apollo la Faust, "Meridiane", 1978, p. 246, 249). Întinzându-și aripile peste teritorii ascunse, clătinând obscuritățile și sugerând scenarii de început de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e o noțiune"; un Megalopolis și Cetatea Putreziciunii, Pythagora și sclavul său divin Zamolxis invită la reflecție, iar pribegia pe o "mare verde" cu luntrea "Metamorphé" e călătorie inițiatică. Întocmai ca la Blaga, la care "toate lucrurile" respiră mister, preocupă tainicul, nepătrunsul, tărâmul interzis: "În fiecare picătură este o inimă. Și picătura ce o va străpunge prin ere fără număr îi este săgeată hărăzită. Iar tu, omule, ai o inimă și o lacrimă" (Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea). Iarăși
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
raportat la grafica unui Marcel Duchamp, insurgentul cu simpatii "dada" ori cochetând cu suprarealismul; extravagantul Duchamp desenase în cinci trepte, unul și același personaj coborând pe o scară turnantă. Dimov și-l apropie (explicit) pe De Chirico, căutătorul de corespondențe tainice între lucruri și medii, la care ca la Man Ray, ca la Dali și Victor Brauner perspectiva onirică e în largul ei. II În devenirea textului apar rupturi, falii; fluxul sinuos, imprevizibil, învederează forța enormă a subconștientului activ. Centru de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
multe. Tu o insulă... Îmi faci semn cu capul, îmi zâmbești: insesizabil zâmbet. Ești o vrăjitoare afurisită. Știi interesul pentru acest fel de insule a fost mereu prezent pentru mine. În fine, ce a fost mai rău a trecut: întunecată, tainică și îndepărtată, iată că ai apărut. Înțelegând că mai avem de făcut un drum împreună înainte de a ajunge în fața ceștilor de ceai. Ceai de ceremonie. Ceremonie de ispășire, care să ne împace cu zeii. Cești de tablă uriașe și farfurii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vântul, un poet n-ar putea supraviețui fără cerul unei patrii concrete. Turnul de fildeș în care se închideau condeierii odinioară a devenit un anacronism în acest secol zbuciumat; poetul poate exista numai în raport cu celelalte lucruri din jurul său, numai având tainice legături cu tot ce-l înconjoară (...). Poezia e o realitate mai reală decât realitatea însăși. Cu ajutorul ei deprindem a visa, a spera, a scruta timpul până-n străfunduri; nu zadarnic autorul anonim își identifică viața cu cântecul și cântecul cu viața
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de cântecele sutelor de păsărele care și-au găsit loc pentru concert în desișul de verdeață. Și pentru ca activitatea creativă să-i fie stimulată și susținută, prietenul meu a avut ingenioasa idee de a planta, prin cele mai umbroase și tainice desișuri câte o măsuță primitivă și bănci însoțitoare cu două-trei locuri. Singurătatea și liniștea de codru îi sunt perturbate doar de cotcodăcitul celor două găini pe care le are în proprietate și care își anunță zgomotos darul pe care îl
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
Levinas vorbește și despre totalizare, dar eu cred că totalitatea există ab initio, deci putem vorbi mai curînd de un proces de particularizare, de nuanțare, care nu pune în cauză totalitatea, ci e mai curînd o intrare în intimitatea ei tainică, în frumusețea-i care se relevă sub multiple aspecte. Concluzionînd, eu sunt totalitate, unitate și infinitate. Așa este viața. Deci eu sunt viață, în mod necondiționat. Adevăr este și că, fiind viață, sunt real, sunt adevăr. Adevărul nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
că suntem unu cu Tatăl și ne-am izolat în această vale a plîngerii, într-o enclavă a durerii, învăluită în nemărginire. Aceasta este "moartea omului" despre care vorbea Foucault, înstrăinarea de Sursă. Ne putem încă redescoperi, odată cu lumea noastră tainică. Putem începe cu o picătură de rouă. Un strop de apă, un fir de iarbă, o sămînță și taina lor mare. Să trecem dincolo de aparențele profane. O picătură de apă este un miracol, oceanul în potențialitate. E născătoare de viață
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
și-au clădit cuibul cu o migală incredibilă. Acolo se nășteau puii, creșteau și învățau să zboare. Toamna era trist, căci plecau și rămîneam mai sărac cu o pasăre. Petreceam iarna așteptîndu-le și astfel viața mea avea și acest sens tainic, pe care nu l-am mai împărtășit nimănui. Ideea era zborul, era pasărea. Venea primăvara ca o domniță, parcă dansînd din pene, ca dintr-o rochie diafană, delicată și lejeră. de multe ori cu o floricică în cioc, iar în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Marte, sau Marea Pată Roșie de pe Jupiter. Sub același unghi, de 19,47 grade, este legat ansamblul de la Avebury, situat la 18 km de Stonehenge, de vîrful colinei conice Silbury Hill. Acestea sunt așa-zise "locuri ale puterii", care au tainice corespondențe cu corpul uman. Pe toate continentele se găsesc așa-ziși munți sacri, mai mari sau mai mici. Luați cîte trei mai apropiați ei formează cîte un triunghi echilateral. Este ceea ce în scrierile sacre poartă numele de "pasul lui Vishnu
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în tinerețe cu superioritate. Dar nu, natura lucrurilor e foarte importantă, ca și lucrurile naturii. Trebuie să cunoaștem și să trăim în armonie cu natura lucrurilor, nicicum împotriva acesteia. Sălașul să ne fie cît mai aproape de pămînt. Adîncurile cele mai tainice ale inimii trebuie explorate. Iar dacă mergem cu capul în nori înseamnă că avem măcar un gînd acolo sus, în cer. Între theorie (meditație) și acțiune e bine să lăsăm un interval. Vom simți cînd vine vremea trecerii la faptă
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cine sunt. M-am cățărat pe treptele tronului (de la vin), am îmbrăcat hlamida cea dătătoare de putere, am pus pe cap coroana cea dătătoare de înțelepciune, asortată cu inelul cu smaraldul magic primit de la Întemeietori și-n mînă sceptrul cel tainic pe care, de obicei, îl țin ascuns de nevastă-mea sub pat, pentru că poate fi foarte periculos pentru neinițiați. Acum eram aproape eu însumi. Copacul era în dreapta eșichierului politic. Am întins sceptrul către el. Lucram cu lumină și cu iubire
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Pajurile țintesc spre stâncile ascuțite, scăldate în soare, pe care se încălzesc vipere încolăcite și stau cățărate capre de munte. Flori de colț ornează steiuri care străpung și rănesc orizontul. Sub rocile lipite pe trupul munților, se ascunde o lumină tainică. Strălucitoare minereuri scânteiază, radiind pretutindeni 13. Cu focul lor, aprind întunericul din subteran. Din adâncuri, țâșnesc, clipocind printre stânci, izvoare 14. Se adună în râuri repezi și învolburate, unde păstrăvi și lostrițe lacome, pitite printre pietre, vânează obleți și scobari
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
au sfârșit odată cu așezarea elevilor pe băncile lungi de lemn. Liniștea s-a reașternut, continuându-și răsucirea firului pe fusul isonului care mai vibra încă din strană. Nu putea fi auzit, ci doar simțit cu inima și sufletul. În clarobscurul tainic, putea fi descoperită flacăra ultimei liturghii care mai pâlpâia. Liniștea nu ținuse prea mult căci pufnete de râs și șușoteli se strecurau printre învățăceii șăgalnici. La semnul lui Vasilică, toți copiii se ridicară deodată de pe bancă. Iliuță se prăbuși ca
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
se țesea un fir de mătase: Unde mă va duce ? Cu cine mă va lega? Un duh mă așteaptă să-l pot mîngîia. Și mi-e atît de dor!... Și mai e Marele Tron, înfășurat în curcubeu, în atmosfera aceea tainică, tămîiată, în care am primit instrumentele duhului. Și cei douăzeci și patru de bătrîni ce se rugau continuu, incantatoriu. Erau așezați în potcoavă, iar locul al doilea din stînga era al meu. Încă nu-l meritam. Dar despre asta nu pot să
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
în crînguri, Cînd cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încîntată, Care azi e-ntunecată... De unde ești, revino iarăși, Să fim singuri..." Cu același timbru elegiac, poetul continua tot atunci, în alte versuri, din poezia Ce șoptești atît de tainic (tu, izvor): ..................................... Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pămînt, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vînt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece-i cîntu-i Și eu știu numaî atîta C-aș dori odat
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dacă, tot de pe Stînca stearpă, ar privi pe aproape, înspre vest și nord-vest, ca să vadă cum de la izvorul cîntat de poet coboară pîrîul, către luncă, ar înțelege și strofa trecută de Perpessicius la subsolul lui Călin: "Un izvor ce trece tainic Suspinînd prin flori molatic Lin coboară-n ropot dulce Pe tăpșanul prăvălatic."197 Încadrarea, în același ciclu "veronian", apare și mai forțată și mai neconvingătoare cînd e vorba de poezia Strigoii, publicată în "Convorbiri literare", la 1 dec. 1876. Despre
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
e de nesuportat. Oedip își ascunde moartea de privirile oamenilor, se pregătește în secret pentru călătoria spre Hades, în care și-ar dori drept călăuze pe Hermes și pe zeița morților. El ține ca nimeni să nu cunoască drumul său tainic spre cei aflați deja în lumea tenebrelor și de care îl apropie propriile tenebre. Când îi va evoca moartea, mesagerul va descrie împrejurările „uimitoare” și „miraculoase” în care aceasta se produsese. Oedip se oprise în fața unei stânci „cu temelii de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Spunând ce bob dă rod, ce bob e sterp, Vorbiți-mi...2 A înțeles-o și Macbeth, care intuiește valoarea „profetică” a vorbelor lor. Și totuși ceva greu de definit, ceva ce nedumerește rămâne tăinuit în miezul acestor spuse, după cum tainice, nedeslușite rămân și consistența, aspectul și forma lor. Când vrăjitoarele dispar în văzduh, ele se imaterializează; tot ceea ce părea „corporal” se evaporă „ca o suflare de vânt”, cum remarcă Macbeth. Cât despre Banquo, acesta nu crede nici o clipă în realitatea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dezvăluirea asasinării bătrânului rege își trăgeau puterea de convingere din coincidența cu intuițiile „sufletului profetic” al lui Hamlet, tot astfel prevestirea de către vrăjitoare a viitoarei asasinări a lui Duncan e confirmată, în Macbeth, de o revelație anterioară, cuibărită în ungherele tainice ale sufletului eroului. Ca și fantoma, apariția supranaturală readuce în memorie „lucrurile uitate”, dar dintotdeauna prezente în străfundurile acestui suflet ce presimte răul, imposibila puritate, indiferent dacă e vorba despre o fărădelege făptuită sau pe cale să se făptuiască, dacă ea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai bine decât o face Pirandello, intensa senzație de realitate a acestor entități nedefinite, condamnate să oscileze veșnic între starea lor amorfă și aspirația spre concretețe, spre materializare? Dar oare nu aceasta este, pentru Pirandello, însăși esența teatrului, miezul său tainic? Cea căreia dramaturgul îi încredințează evocarea momentului melancolic al asfințitului, când, în liniștea cabinetului său de lucru, orice autor se cufundă într-o umbră forfotind de personaje care îi dau târcoale ispitindu-l, este Fata Vitregă, cu chipul ei „transfigurat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imagini onirice, apariții efective, la hotarul ce desparte vizibilul de invizibil, nebunia de rațiune și viața de moarte - iată domeniul magicianului Cotrone. Un domeniu pe întinsul căruia, cu ajutorul artificiilor, dar și dincolo de ele, se lasă văzut invizibilul, mesagerul unui adevăr tainic. Vila lui Cotrone ni se înfățișează astfel ca un veritabil loc al aparițiilor, unde - ecou al teatrului no - nu pot ajunge decât călătorii ce rătăcesc la voia întâmplării, urmându-și destinul, precum actorii sosiți aici împreună cu Contesa. Într-adevăr, în jurul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]