5,157 matches
-
1922, revista politico-socială, publica: „Un profet al armoniei: Tagore” de Nichifor Crainic, iar Cezar Petrescu: „Flori de hârtie”. În numărul următor, Ion Corbu „Musafirul regelui”, Dragoș Protopopescu - Pagini de afară, noi și dușmani deai noștri în străinătate”; Ion Slavici „Un uitat: Aurel Popovici”. Un duel în versuri naște Al.O. Teodoreanu căruia îi răspunde G. Topârceanu. Numărul 7 al revistei, din 26 noiembrie 1922, este dedicat în întregime Partidului Țărănesc și ... țărănismului, iar nr. 8, din 3 decembrie, aproape în întregime, Parlamentului
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
încolțit în suflet ca o floare nădejdea că voi crește mare șioi fi de sprijin mamei, când va îmbătrâni. Atâția ani trecut-au iute n șir, că mi-am văzut nădejdea realitate; acum aș vrea să fiu din nou copil, uitate povești să le ascult iar și-al caerului fir să-l rup, să nu mai toarcă ani pe fus febril, Iar fusul tot l-aș deșira; cu fire, caerul l-aș înnoda, ca să rămână-n veci netors, iar eu-copil.” (Din
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
1928, de când revista nu-și mai scrie pe frontispiciu numele Leca Morariu, secretar de redacție. Despre Buletinul Bibliografic, Leca Morariu explică în numărul unu al acestuia în „Rostul Nostru”, publicat, firește, în Junimea Literară ce este cu „catalogul public al uitatelor noastre rafturi cu cărți, care va semnala unde ar fi ea - cartea rară, cartea veche”. Din ianuarie 1925, Junimea Literară are subtitlul: revistă de literatură,artă, știință, modificat în 1935, în „revistă de literatură, critică și artă. Din ianuarie 1935
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
să poată vedea lipsurile și rănile care trebuie vindecate.” - spunea redacția. Fiind o revistă profesională „trebuia să fie pentru cântăreții bisericești ceea ce pentru soldat e arma”, completa Onufrei Dobrea. În „vesela grădină” a Bucovinei revista venise pentru că „existase în vremuri uitate o revistă intitulată tot „Lumina” și care „contribuia și ea în mare parte, la răspândirea învățăturii sfintei noastre biserici; mijlocul prin care acești slujitori ai bisericii se puteau îndruma, manifesta, îndrepta și cere din drepturile care li se cuvin” - completa
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Herblot în a sa Bibliothèque Orientale, învinși de împăratul Heraclius și cuceriți de armatele lui Mahomed, reconstituie treptat amploarea consecințelor unei cezuri istorice, chiar istorico-religioase. Ei aduc primele relatări despre obiceiurile acestor comunități, mostre de literatură religioasă, copii de manuscrise, uitate și ele un timp în arhivele de la Londra. Până când un tânăr curajos, nici misionar, nici comerciant, caracterizat mai degrabă de forța și sobrietatea caracterului său, de necesitatea ardentă de a cunoaște și face cunoscut, aflând de ele, va porni în
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
curajos, nici misionar, nici comerciant, caracterizat mai degrabă de forța și sobrietatea caracterului său, de necesitatea ardentă de a cunoaște și face cunoscut, aflând de ele, va porni în căutarea cărții sacre a acestor comunități persecutate sau pur și simplu uitate, Avesta. El se numește Abraham Hyacinthe Anquetil Duperron și, la 1754, hotărăște să plece în căutarea acestei cărți: „Sur le champ je résolus d’enrichir ma patrie de ce singulier ouvrage. J’osai former le dessein de le traduire et d
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Ocultarea unei cezuri istorice. Persia și Iranul pre-islamic în cultura românătc "2.2. Ocultarea unei cezuri istorice. Persia Și Iranul pre‑islamic în cultura română" Fără îndoială, acel glorios destin durabil al lui Zoroastru, al lumii sale închipuite sau foarte uitate, reprezintă un fenomen tipic occidental, ca și întreg arealul evenimentelor (contacte politice, economice, ecleziastice) care au precedat și pregătit descoperirea fondatoare de disciplină. Lumea bizantină moștenește o istoriografie contemporană ființării și disoluției ultimului imperiu iranian pre-islamic, ale cărui instituții religioase
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
din vastul rezervor iranian anumite «motive»; scandinavii, bunăoară, și-au asimilat viziunea apocaliptică a sfârșitului lumii (ragnarök); popoarele balcanice, și românii, au păstrat cu mai multă fervoare legendele cosmologice (originea dualistă a Creației) și o anumită atitudine misogină (...). Nu trebuie uitat, de asemenea, că în Balcani ideile iraniene au găsit adepți în masele rurale, în timp ce în Apus ele au influențat pe țărani, cât și anumite clase culte, aristocratice”1. Studiile lui Hasdeu de filologie comparată, o certă extensie a încercărilor de
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
notele 47-49. XIItc "XII" 1. „La 17 noiembrie (1951) am primit o carte poștală a Corinei. Îmi scria că la 30 octombrie, după trei luni de suferință, murise tata. Zile de-a rândul am trăit în altă lume, de mult uitată, mângâiat doar de tristețe. Simțeam că pierdusem încă o parte, și cea mai lungă, din trecutul meu. Mă plimbam, singur, pe străzile din jurul catedralei Sacré-Cœur, amintindu-mi scene din copilărie, din adolescență, din prima tinerețe” - cf. Memorii II, p. 131
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
mintea nu ți-ai chinuit-o punîndu-ți probleme complicate; molusc, fără vlagă, mălăeț, ai schimbat de poziție fără nici o complicație sufletească, deoarece îți era perfect egal unde te situezi, esențialul era să-ți fie bine. Aceste succesive renegări erau repede uitate, talentul zvîrlind în umbră pe om..." Se știe practica bolșevică de punere la index a cărților și autorilor care nu "corespundeau". Sadoveanu a fost unul din cei care și-a dat fără ezitare "girul" la această operație de vămuire marxistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de literaturi, cel de-al doilea termen, națională în formă nu este de nimeni explicitat, este doar declarat e posibilă o trimitere la limba de exprimare, e doar o ipoteză. Și aici, în propunerile pentru modificările la statut, nu-i uitată funcția social-educativă a literaturii: "ea contribuie la uriașa operă de educare a milioane de oameni, la transformarea lor, la făurirea moral-sufletească a omului nou, în spiritul ideilor mărețe ale socialismului, al dragostei de patrie și popor, al internaționalismului proletar, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
au omorît, au expropriat, au schilodit oameni, au înfometat, au îmbolnăvit oameni nevinovați, bărbați, femei, bătrîni și copii. Știți foarte bine că au fost și copii care au fost martirizați. În al doilea rînd, în categoria imediat următoare, nu trebuie uitați cei care au mîinile foarte curate, pentru că ei nu s-au atins, nu au dat nici o palmă nimănui. Însă aceștia sînt din partea a doua a vieții Securității, aceștia care urmăreau oamenii, le intrau în casă, stăteau de vorbă cu ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
minunat octombrie 1928. Mamutu’ și birjarul au schimbat câteva păreri despre restaurantele și cafenelele care erau în vogă, despre cântăreți și melodiile care umpleau întunericul stră- zilor Bucureștilor seară de seară, piese despre care se întrebau dacă vor fi vreodată uitate, mai ales că acum oamenii le puteau păstra pe plăci și le puteau asculta oricând doreau, chiar fără să mai fie nevoiți să iasă din case și să se zbată pentru un loc fruntaș la concerte. Încotro se îndrepta lumea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mult mai devreme un răspuns favorabil. Șansa să aibă o melodie cântată de Cristian Vasile era mai importantă decât niște bani din drepturi obținuți și cheltuiți peste noapte sau un scurt moment de glorie, ce ar fi fost la fel de repede uitat. Odată intrat în repertoriul său, fie pe scenă, fie pe placă, faima pe care o dobândeai și succesul erau ca și garantate. Celorlalți interpreți nu le rămânea de cele mai multe ori decât să ciugulească din ce el respingea. Texte și piese
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Sigur, n-a durat mult până să apară și zvonurile cu adolescente sau poveștile despre cum își pierdea toți banii pe jocuri sau în afaceri dubioase, cu tot felul de interlopi. Iar toate acestea a doua zi erau ca și uitate, Cristi nu se amesteca dezaprobându-le sau enervându-se din cauza lor, ba chiar le înflorea și mai tare în glumă. „Cu cinci ? Ultima dată parcă erau șapte, și n-aveam cum să văd dublu de la whisky, nu ? Ar fi însemnat
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Nu credeți în iubire ? — Cred în orice ar fi, atât timp cât există blănuri, bijute- rii și portofele uitate pe noptieră, îi răspunde ea rece și sec. Care iubire ? — Ah, da ! Cum aș putea uita această replică memorabilă ? Blănurile, bijuteriile și portofele uitate... Acum v-aș putea umple viața cu blănuri, bijuterii și v-aș putea lăsa câte un portofel plin în fiecare noapte lângă perna dumneavoastră, dar când nu îmi permiteam nimic din toate astea, mi-am deschis sufletul și v-am
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
secunde, acel „efect al prezentului”; separarea „lui” de tot ce era „Înainte” sau avea să „urmeze”, cum o spuneam, o operație aproape histologică, punerea În lumină a unui „țesut” care altfel stă mereu ascuns, atât de bine ascuns și uneori uitat, Încât pare inexistent. De altfel, nu puțini filosofi afirmă că, „de fapt”, el nu există, fiind mereu un amalgam de trecut și viitor, singurele reale! Evident, noi vorbim tot timpul despre „el”, dar și În secundele și ceasul În care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
șefi”, inși veniți din toată lumea, recoltați În grabă din acel „gunoi social” din care se alimentează Întotdeauna și În eternitate istoria când ea prinde forme aiuritoare și brutale. Insist, cum se vede, asupra acestor lucruri, ultra-cunoscute de unii, dar și uitate În același timp sau disprețuite de alții, care le ignoră și care nu posedă acea imaginație a trecutului fără de care, cum se spune pe drept, el, acest „trecut” și mai ales În formele sale dure, antiumane, anti-democratice, are toate șansele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cum se zice, „pe pielea lor”, ce Înseamnă să nu fii efectiv la putere: proiectele mărețe și juste de redresare a economiei și de asanare a moravurilor politice din campania electorală a Convenției Democratice nu numai că au fost iute uitate, dar, cum se’ntâmplă - și cum se va Întâmpla probabil Întotdeauna, mai ales „la noi”! -, cei de la putere au Început să „sfâșie prada”, uitând de electorat, de propriile promisiuni, de „istorie și de justiția națională”, căzând cam În aceleași „erori
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de a ne revela Existența, cu ceea ce ea are mai prețios Într’Însa - eternitatea sau, dacă vreți, „capacitatea de eternitate” pe care o conține individul uman ca o potență aproape niciodată actualizată. Poate doar În momentele de uriașă tensiune, apoi „uitate”, de parcă unele mecanisme ale inhibiției creierului ne „apără” de o conștientizare prea acută și prea durabilă a unei lucidități „de fond”. De parcă, da-da, de parcă am fi fost „trimiși” pe această lume pentru a-i culege roadele miraculoase, acele mere
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
francofili“ și, eventual, de „germanofili“. Sunt și englezi care călătoresc În România; câțiva ajung chiar să se stabilească aici. Printre ei, un anume Effingham Grant, care În vremea revoluției de la 1848 lucra la consulatul britanic din București; astăzi este complet uitat, dar Îi păstrează numele, fără ca cineva să mai facă vreo legătură cu personajul, „Podul Grant“ de peste calea ferată (pe locul proprietăților sale de la marginea Bucureștiului). Sora lui Grant, Mary (1820-1893), s-a căsătorit cu Constantin A. Rosetti (1816-1885), una dintre
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
trei sferturi de veac, astăzi amintirea ei este mult mai ștearsă. A urmat și ea declinul pe care l-a cunoscut familia regală În memoria românilor. Și totuși, se pare că asistăm la o revenire. Românii o redescoperă pe aproape uitata regină. Iar În afara României cota ei a fost și rămâne ridicată. Periodic, În engleză sau franceză, apare câte o carte despre ea: mai mult, cu siguranță, decât despre oricare alt erou al istoriei românești. Românii Își au propria lor ierarhie
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
putea alcătui o Întreagă istorie literară din ceea ce românii, stabiliți În Franța, au scris În franțuzește. Printre ei, și câteva femei, care au cunoscut momente de celebritate: Anna de Noailles (1867-1933), Elena Văcărescu (1866-1947), Martha Bibescu (1886-1973). Sunt astăzi aproape uitate. Dar Încă mai e citit Panait Istrati (1884-1935), grație exotismului său balcanic și oriental și personajelor răzvrătite care-i populează romanele (Kyra Kyralina, 1924). A urmat, după al Doilea Război Mondial, faimosul trio româno-francez: Eugen Ionescu-Emil Cioran-Mircea Eliade. Eliade a
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
citat de copertă pentru o carte banală și inofensivă scrisă de o cunoștință din New York, alt roman mediocru și politicos (Lamentația lui Millipede) care urma să primească în mod sigur o serie de cronici respectabile ca apoi să fie definitiv uitată. Citatul pe care l-am conceput în cele din urmă era dibaci și evaziv, o înlănțuire de cuvinte vagi care s-ar potrivi oricărui alt roman: „Nu cred să fi citit vreodată în ultimii ani un roman atât de decisiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a dat un relief sporit atâtor amintiri care Îmi Întovărășesc bătrânețea. Un proverb african spune: „Când moare un bătrân, arde o bibliotecă”. Cartea mi-a trezit atât de multe imagini, Întâmplări și chiar fraze pe care le credeam de mult uitate, Încât tentația de a le povesti crește din ce În ce mai mult. Dar neavând talentul lui Marcel Proust, nu Îndrăznesc. Mă joc cu cioburile să văd cum mai sclipesc. Într o excursie cu școala, când eram mic, am intrat Într-o mlaștină În
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]