4,976 matches
-
Sau io aveam față de infractor. Dar, oricum, era ceva dubios cu persoana mea. Și că de-aia, argumenta perfect logic femeia, ezitam io să sun la interfon. Așteptam să iasă careva, să pătrund fraudulos în bloc și să căsăpesc alte vreo câteva tipe nevinovate. Vă dați seama, pe lângă mine, Jack Spintecătorul era un diletant împuțit. Totul se întâmpla într-o zi splendidă, știu că mă repet, dar chiar așa era. Pe cuvânt. Și io mă uitam lung la babă. Iar ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bruscat când a aflat pentru ce am venit. Pentru ce îl caut pe părinte. Și-am devenit brusc recunoscător. Aveam un statut privilegiat. Milog de lux. Era, v-am mai spus, o zi destul de friguroasă. Și părintele avea de executat vreo câteva botezuri în ziua aia. Trei. Botezuri în grup. Mi-a spus să-l aștept să termine, apoi o să mă sponsorizeze de nu mă văd. Așteptam. Între timp, colegii mei făcuseră bani de-o bere. Chiar de-un metru de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o oră, o tipă care stătea exact în fața lui Mirel. „Tovarășa, elevul Purcaru Emil a zis «pula»“ „Da, Mirel, s-a răstit profa, ce e aia «pula»? Poate ne explici și nouă. Că noi nu știm.“ Mă rog, tovarășa avea vreo doi copii, deci erau mici posibilitățile de a nu ști ce denumește cuvântul pe care îl pronunța cu atâta determinare. La care Mirel a dres busuiocul în felul următor. „Da’, ce-ai cu noi, fă, pentru ce să dăm cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de parvenire care funcționase pe timpul mă-sii. Printre altele. O chestie de bonton era literatura. Între timp, la București, Bălănescu aflase care-i șmenul, se angajase la un ziar financiar-bancar, făcea niște chestii îngrozitor de plictisitoare, dar scotea un ban. Avea vreo trei celulare. Nu mai bea ca în timpurile bune. Nu mai avea ficatul în proprietatea lui, v-am mai spus. Dar el era în continuare proprietatea mă-sii. E imposibil să stăm vreodată la o bere și să nu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Și, în ziua aia, a consumat vreo două beri mai puțin. La bibliotecă. De acolo a luat-o Miruna. A vrut să împrumute altceva, pentru școală. Din bibliografie. Puteți să așteptați, a întrebat-o bibliotecara. Da, sigur. Cam cât. Păi, vreo două săptămâni, până se eliberează. Și de-aia a luat Martin Eden. Lâncezim aici până vine la noi Miruna. În caz că îi dă liber prietenul ei. Cum să vă explic. Seamănă cu Heather Graham, o actriță care îmi place mie mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un puști mai mare doar cu un an decât mine, dar care fuma, ba chiar fugise pentru o zi și o noapte de acasă, m-am luat după el și am făcut baie în Dunăre pe vremea aia. Eram cu toții vreo cinci-șase inși, ne-am furișat pe mal, într-un loc ascuns de privirile curioșilor, ne-am dezbrăcat în pielea goală (eu eram pirpiriu, vai, vai, numai pielea și osul...) și ne-am aruncat în apa rece. Bâârr!, am crezut că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și s-au îndreptat spre banca retrasă, de lângă biserică, adică tocmai acolo unde, la începutul verii, împreună cu Stelian și cu Monica, plănuiseră cum să comploteze... Aici veneau de obicei elevii să tragă o țigară, pe ascuns. Și acum se aflau vreo câțiva amatori de fumat. Așadar, n-aveau cum să rămână, erau obligați să-și caute alt loc pentru dezbaterea lor secretă. Pe aleile întunecate, Victor n-a mai rezistat și i-a spus lui Stan: -Știi, am primit chiar azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
are ușa direct afară. Stă și doarme în acest mic ungher al casei, din cauza lipsei lemnelor de foc. Aici, cu vreascurile pe care le mai putea rupe din gardul curții sale, își mai încălzește trupul bolnav și obosit. Ungherul avea vreo 3 metri lungime și 1,5 metri lățime, era de nelocuit. Ne invită înăuntru, dar ne oprește să ne descălțăm, zicând că-i tare frig și putem răci. Spun măicuței că, pe lângă ajutoarele din America, i-am adus niște mesaje
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
dimineața zilei de 1 octombrie. Veniseră să o conducă pe ultimul drum Valentin Țigău, parlamentarul Vasile Nedelciuc, prof.univ. Ion Gurghiș, colegi, prieteni, rude ale familiei Ilașcu, elevi cu profesorii lor, oameni ai satului. Nu a fost prezent nici un reprezentant al vreo unei autorități din țară, deși personal am anunțat primăria din Iași, prefectura, presa. Unde au fost partidele? Toate, nu unul, toate, toate, absolut toate!?......... Slujba a fost oficiată de către preotul Victor, preotul satului Taxobeni. NECROLOGURI LA îNMORMÂNTAREA NATALIEI ILAȘCU 1
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
în acest scenariu, ce le-a reușit, din păcate, este: păstrarea Basarabiei sub influența rusească, împiedicarea de reîntregire cu România și lichidarea fizică a celor mai „agresivi” promotori ai unionismului în Basarabia. în linii mari, aceste scopuri au declanșat, iată vreo 10 ani, în Basarabia tristețe și deznădejde. Din păcate, când încep a afirma unele lucruri, adică a le spune pe nume, și care nu plac unora, sunt imediat etichetat în presă ca: „...da’ el nu-i întreg...”(M. Snegur), că
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
știți că vă apreciez enorm. Sunteți singurul analist pe care-l urmăresc.“ Când e lăudat, analistul îi lasă pe invitați sau pe cei care-l sună să delireze cât poftesc. Tare-i mai plac elogiile și lingușelile. Bătrânul medic turuie vreo trei minute, după care observă că analistul nu arată prea bine. „Sunați-l din partea mea pe profesorul X.“, spune falsul ministru. „Mi-a fost student. Să vă vadă, să faceți niște analize. Probabil că e vorba doar despre un ficat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
într-un teatru. Poate c-ar trebui să mă duc la gheretă și să-l întreb: „Dar ca paznic de noapte, ce știi să faci?“. Iubind pe toată lumea Petruș N. Pop a iubit-o întâi și-ntâi pe Lizica. Erau vreo opt copii cu toții, care se jucau într-o magazie din fundul grădinii de-a doctorul, și lui Petruș, care avea șase ani și jumătate, fiind cel mai mic, i-a revenit cea mai mică dintre fetițe. În clasa a VII
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lângă Chiriță Ion în ultima bancă și-i zicea: „Mă, Ionele, nu fi prost, nu aici îți găsești tu o prietenă, ci la Chimie sau la Matematică. Nu că nu te place nimeni. Știu eu, dar nu ți le spun, vreo trei care-s topite după tine, însă rămân așa, topite, decât să se uite după ele tot amfiteatrul. Dacă te bârfește o colegă, mai merge, dar dacă te bârfesc o sută, te-au desființat. Pricepi?“. Chiriță Ion pricepea, și prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să vezi că blocul nostru e cât se poate de vertical. Trebuie doar să-ți apleci nițel capul și o să te bucuri de cât de strâmb e ălălant.“ De atunci, am știut că, oricât de drept ar fi un unghi, vreo câteva grade din el sunt, la oamenii cu trăiri bogate, o chestiune de sentiment. Cum am lustrat un nomenclaturist Mergeam pe o stradă cu vile, plină de nomenclaturiști. Când traversezi un cartier de ciocoi, nu contează pe ce stradă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tinerețea lor ca toate cugetările obosite ale unuia care nu mai ieșise la o cârciumă cu prietenii de la douăzeci de ani, de când hotărâse să devină cel mai mare arhitect al țării. Și uite că ajunsese cel mai mare. O știau vreo zece persoane, care, ca și el, nu mai contau. Care proiectau vile fistichii, comandate de tot felul de mârlani, care se umpleau de bani, dar, când se ivea ocazia să se simtă și ei bine o jumătate de ceas, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
odată. Îi venea să mugească la femeile mai înalte decât el. Îl enerva faptul că, deși pe planetă exista circa un miliard de femei la care ar fi avut succes, că nu era urât și putea face conversație, mai existau vreo cinci sute de milioane mai înalte. Interesantă a fost și mărturisirea lui Ovidiu T. „Am dat cu pumnul în burlanele de tablă - a zis el - până pe 14 decembrie 1996, orele 18:32. De ciudă. Când nu-mi ieșea un lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mir prea tare - m-a pus la curent chiar din ziua în care m-a invitat în apartamentul de la etajul al treilea, cu situația soțiilor. „Acum să te văd dacă ești deștept sau prost“, a zis el. Am fost deștept vreo trei luni, după care am devenit ceea ce mă deprinsesem de mic să fiu, prostul care - la prima vedere, cel puțin - n-are decât o familie. Astfel îmi vorbise și protectorul meu: „Băiatule, eu n-am două neveste, că doar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dacă n-ar fi fost acești cîțiva oameni - ale căror familii puteau, În marea lor majoritate, să-i Întrețină de-a lungul anilor de studiu - care și-au absolvit studiile și au Început să-și practice meseria? Dacă În locul acestora, vreo două-trei sute de țărani ar fi răsărit, ca din senin, din amfiteatrele universitare? Ce s-ar fi Întîmplat ar fi fost că pur și simplu acei țărani ar fi dat fuga, plini de entuziasm, să sară În ajutorul fraților și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
muzicizează, joacă table și beau țuică mă excedează. Sus, dincolo de stabilimentele sanitare, găsesc o colină cu fagi proaspăt înfrunziți (foi netede, lucioase, fragede și intacte, pe care alunecă stropi de ploaie, ca pe o pânză cerată). Păsări multe cântă - disting vreo șapte teme diferite. E ceva și asta. Je voudrais être heureux. Le bonheur me sied bien. știu că cineva (ghici cine) a spus: Qu’il est laid le bonheur qu’on veut, Qu’il est beau la malheur qu’on
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
șaptea minune a lumii. Regizor de teatru - da, mă bântuise gândul acesta încă din adolescență, dar cinema?! și, alături de eroii lui Montesquieu, mă întrebam și eu: „Cum o fi asta să fii cineast?“ Spirit metodic, mi-am cumpărat din librării vreo zece diverse volume care, îmi ziceam, ar putea să-mi deschidă niscaiva noi și nebănuite orizonturi. Dar, vai! Bunele mele intenții nu erau decât piatră de caldarâm pentru pavarea a tot felul de infernuri... Căci anul 1953 nu a fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
multă băgare de seamă, mi-a mai zis directoarea. Băiatul nu suportă să fie contrazis, orișice-ar face va trebui să-i iei apărarea în fața celorlalți. Apoi directoarea a plecat, lăsându-mă singură cu grupa mea. Pe etajeră se găseau vreo zece bețe - crengi de grosimea unui creion și de lungimea unei rigle. Trei dintre ele, rupte. În acea zi a nins pentru prima oară anul acela cu fulgi mari, zdrențuiți, care s-au așternut pe jos fără să se mai
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Ție încă nu ți-a căzut cașul de la rât, măi băiatule! Tu îmi dai mie lecții?? Tu, mă?? Vezi mă, că-ți fac raport precum că ești de partea hoților și ai încurcat-o! Ai auzit? Am mai "dezbrăcat" eu vreo câțiva ca tine și-au fost trimiși să recolteze stuf în Deltă la Periprava. N-ai auzit, nu? Stai țeapăn acolo și învață meseria de la mine că-s cel mai bun dintre toți. Bagă la cap și... ciocu' mic! Tânărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și nici nu ne-a fost dat: "... s-auzim departe-n zare Cum cerescul toboșar Bate darabana-n soare" (Serghei Esenin) Nu. Nici n-am văzut, nici n-am auzit, nici n-am simțit vreun semn care să ne arate vreo iminentă răsturnare de situație din viața noastră. Nici n-am fi dorit-o; ne mulțumeam cu puținul pe care-l aveam; nu voiam mai mult: nu eram lacomi. Trecuserăm prin cumplita foamete din Moldova, iar aici aveam tot ce doream
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care nu-l poți duce la capăt fără să obosești fizic. D.H. Lawrence, Henry Miller, Virginia Woolf, H.G. Wells, Salman Rushdie, Raymond Feder man, Saul Bellow, Petru Popescu, J.D. Salinger, Henry James, Thomas Hardy, Lawrence Durrell, Iris Murdoch și încă vreo câteva plutoane. Sunt roluri care încap anevoie într-un corp de bibliotecă. Roluri în marginea cărora criticii au glosat abundent, iar cusurgiii au plescăit decepționați din buze, fiindcă nivelul de execuție nu era doar înalt, ci de-a dreptul neretușabil
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
parte, ieșind din literatură, știți cum se spune: câinii au stăpâni, pisicile au angajați. A.R. Pisicile sunt prea pisicoase, prea „muierești“ pentru gustul meu. Întorcându-mă la câini, l-am mai avut și pe Robin. A trăit și el vreo doisprezece ani. A murit tragic, la foarte scurt timp după moartea soțului meu. Era o empatie între ei, era o adorație care mă făcea să-i spun întotdeauna soțului meu că, la noi în casă, pe primul plan stă Robin
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]