16,454 matches
-
cu părul stufos în dreptul tâmplelor și cu o privire albastră, spălăcită. Purta o haină gri, cu croială deloc obișnuită, îi reținuse privirea reverul ei lat, având paspoal de catifea neagră. „Mozart?...” bâiguise nedumerit. „Da, Mozart”, îi replicase străinul, cu un zâmbet ironic în colțul buzelor, întinzând spre partitură mâna. Degetele acestuia erau lungi și nefiresc de albe pe fondul întunecat al pianului, de care se sprijiniseră în cele din urmă. Se aplecase și el în direcția suportului surprins. Requiemvon W.A
RECVIEM DE MOZART de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360850_a_362179]
-
veșnicie! S-a mai stins o stea (Lui Grigore Vieru) Motto: Sculați-vă, sculați-vă, sculați-vă Din somnul cel de moarte! Salvați-vă, salvați-vă, salvați-vă Prin limbă si prin carte! (Grigore Vieru) Cum vine omul, numai, numai zâmbet! Cum pleacă omul, numai, numai plânset! Mai bună, lumea, cu un gram o lasă. Tribut plăteste pentru el, o viață! Cum vine omul, numai, numai soare, Și-i noapte grea a lui plecare. Un nume bun, un nume drag ne
A FOST ODATĂ UN OM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360904_a_362233]
-
amprenta asupra vieții lui Dumitru Sinu, personalitatea lui Nichita Tomescu. „Mergeam cu el la restaurant și ne spunea să comandăm ce dorim” - a continuat nea Mitică -. Noi întrebam: Bine, măi, Nichita, dar cine plătește? la care avocatul răspundea cu un zâmbet complice: Lasă, că este deja aranjat! Când am plecat din restaurant, la o masă de lângă ieșire erau niște mafioți care, la vederea noastră, s-au ridicat în picioare și l-au salutat pe Nichita, făcând o reverență în fața lui... Vedeți
NICHITA TOMESCU – REPREZENTANT JURIDIC AL CANADEI LA ONU, AVOCAT AL MAFIOŢILOR ŞI POET AL BĂRĂGANULUI! de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360856_a_362185]
-
se luminează la față și izbucnește într-un hohot de râs. Amintirile se derulau cu repeziciune în mintea lui și nu reușea să-mi povestească în ritmul în care își aducea aminte câte ceva. L-am urmat și eu cu un zâmbet, așteptând nerăbdător să aud continuarea poveștii lui Nichita Tomescu. Își amintise de un român, pe nume, Radu, dar care era poreclit „Radu Spital” pentru că era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, unde lucrau zece români, printre
NICHITA TOMESCU – REPREZENTANT JURIDIC AL CANADEI LA ONU, AVOCAT AL MAFIOŢILOR ŞI POET AL BĂRĂGANULUI! de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360856_a_362185]
-
băgat în pușcărie. Nichita Tomescu a fost angajat să-l apere. Ajungând la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Când și-a început Nichita Tomescu pledoaria în favoarea acuzatului, s-a ridicat în picioare, calm și cu un zâmbet plin de carismă, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o întrebare completului de judecată: „Păi dânsul, ca avocat, nu știa că nu are voie să împrumute bani cu o asemenea dobândă?” Și astfel l-a
NICHITA TOMESCU – REPREZENTANT JURIDIC AL CANADEI LA ONU, AVOCAT AL MAFIOŢILOR ŞI POET AL BĂRĂGANULUI! de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360856_a_362185]
-
refuza niciodată. Imita conductorul care striga „poftiți în vagoane”, fluierul anunța plecarea din gară, pe fondul gâfâitului greu al locomotivei, gâfâit ritmic, încetinel la început, apoi din ce în ce mai rapid și cu mai multă forță. Era un adevărat spectacol. Se mulțumea cu zâmbetul spectatorilor care ironici, îi lăudau talentul. Eram elev la liceu. Crescuse respectul față de acest suflet nobil, rămas la stadiul inocenței, blând și cuminte, de care mulți își băteau joc. Îmi amintesc cum o dată, Andrei lu' Bârzu i-a luat șapca
DOMNEŞTIUL OAMENILOR SIMPLI de ION C. HIRU în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360867_a_362196]
-
călătorie, într-o consecventă repetitivă de valoare a perfecționării. Privirea pură, realitatea neîndoielnic dorită și regăsita în cantități direct proporționale cu lumina nu se lasă așteptată; odată cu începutul înțelegerii, materia se preface inerta, constiinta generează conștiința, iubirea dezvolta evoluție. Practicarea zâmbetului și puterea rasului copilăresc redimensionează raportul energiei și al timpului, în favoarea momentului: „Bucuria este semnul că viața a reușit.” (Henri Bergson) Ascultăm Rod Steward interpretând melodia lui Charlie Chaplin, „Smile” și rememoram anii în care credeam că viața nu își
LIMITA CARE TINDE LA INFINIT de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 237 din 25 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360925_a_362254]
-
o ceata albă, de diamant. Palma lui mare și aspră mă ținea stins. - Dode, cine stă acolo? Și copilul arăta cu degetul către o casă cu etaj, una din puținele case cu etaj din sat. Ochii lui se dilatau a zâmbet, zâmbet cald și bun. - Dode, hai mai repede acasă, că ne prinde noaptea. Copilul îl trage pe bunic de mână. Întunericul avea, în vremea aceea, nenumărate brațe de fum, venea ca vântul, răpind și dizolvând totul în calea lui. S-
CĂLĂTORIE de MIHAELA GHEORGHIU în ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/360913_a_362242]
-
ceata albă, de diamant. Palma lui mare și aspră mă ținea stins. - Dode, cine stă acolo? Și copilul arăta cu degetul către o casă cu etaj, una din puținele case cu etaj din sat. Ochii lui se dilatau a zâmbet, zâmbet cald și bun. - Dode, hai mai repede acasă, că ne prinde noaptea. Copilul îl trage pe bunic de mână. Întunericul avea, în vremea aceea, nenumărate brațe de fum, venea ca vântul, răpind și dizolvând totul în calea lui. S-a
CĂLĂTORIE de MIHAELA GHEORGHIU în ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/360913_a_362242]
-
inima unui copil sângele numit sânge să aibă patru camere standard când se face încet de târziu număr pe degete inima și nu bătăile ei distanța dintre două slăbiciuni se mărește până nu-mi amintesc și învăț înfășurat într-un zâmbet comun să mă uit Referință Bibliografică: alzheimer / Vasile Pin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1252, Anul IV, 05 iunie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vasile Pin : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
ALZHEIMER de VASILE PIN în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360981_a_362310]
-
periculos. Dă-i laba! Laba, Epicur! Câinele a întins laba dreaptă ridicându-se în picioarele posterioare. Era un uriaș alb. Mădălina i-a strâns laba. O trecuse toate apele. - Epicur? se miră fata, la noi ar însemna altceva și un zâmbet în colțul gurii îi înflori obrazul. - Mda, așa îl cheamă. E numele unui mare filozof din antichitatea noastră. De la el știu următoare cugetare: „Moartea nu reprezintă nimic pentru noi, pentru că atât cât noi suntem, moartea nu vine, iar când moartea
CÂND TE TRAGE AŢA ... ( 2 ) de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360900_a_362229]
-
Pentru instinctul setei și nu am bea apă, am suferi de sete. Așa suferim acum, pentru că nu ?l avem pe El. Atâta vreme cât Dumnezeu nu este în noi, omul suferă. Degeaba încearcă el să disimuleze, degeaba încearcă el să afișeze un zâmbet în colțul gurii, degeaba, în zadar. El este un depresiv. Am putea spune că lumea noastră aproape în totalitate este o lume bonavă. Un om fără Dumnezeu este un om bolnav. Radiana Cordoș, psiholog și consilier creștin: Te simți precum
DUREREA SUFLETULUI. UNDE SE POATE GĂSI ELIBERARE ŞI PACE? de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360844_a_362173]
-
instinctuale, ci foarte chibzuite, raționale, cu atenția de a nu supăra, a nu nedreptăți. Desăvârșirea de sine a propriei moralități a inginerului Constantin Romică Grigoriu se vede, se citește, se explică în grija de a vorbi puțin, încet, rar. Un zâmbet cald, însoțește vorbirea sa, pentru a inspira încredere și bunăvoință. Conduce Hidroelectrica din Piatra Neamț, nu de puțin timp. Fără îndoială că, dacă baza rămânerii la conducere a sa, pentru mai mult timp, se construiește din calitățile de comunicare cu oamenii
CORELAŢIONARE ÎN TERMENI DE EDUCAŢIE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 999 din 25 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360969_a_362298]
-
cornul adânc din miezul faptelor tale și toate toate liber curg după un atunci în care între tine și zbor aripa îngheață desprinsă de fire uitând să definească libertatea o trăiește lanț de colivii împlinești apoi taci nefiresc într-un zâmbet crispat sau rămâne fuga prin timp limita sacră sau frontiera unghiului absurd deschis permis de Domnul acel bilet aninat de tâmpla legilor pure și dacă în cântecul tău cuvintele își pierd limitele în fiecare literă crește fragmentul - ecou al cerului
RĂSARI ÎN TĂCERE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1145 din 18 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364081_a_365410]
-
de lumină în ei, calcă toată viața pe câmpii îmbrăcare în aur, pe umeri le cresc grădini înflorite de crini, și au o toamnă imensă luminată în piept, de parcă sufletul le-ar fi un nor auriu care emană efluvii. Cu zâmbetul lor înălțându-li-se pe chip tot timpul ca un porumbel, care le face ochii vii ca niște iazuri limpezi în cap, au tot timpul o vorbă bună pentru tine. Dacă ai nevie de ceva, sau, Doamne ferește, te afli într-
„ANTON PANN” OPERETA STRĂLUCITOARE A COMPOZITORULUI MARIN VOICAN de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364027_a_365356]
-
redea tocmai acest ceva foarte profund care este „spiritul acelui timp”, al acelei colectivități umane. Dl. Marin Voican reușește cu un talent demn de un mare creator: „MĂNESCU: (silabisind) La go-li-tul sti-cle-lor!... (Lică și Tilică își fac apariția, sunt numai zâmbete, aduc frapierele cu băutură, sunt atenți când îi strigă Mărița sau jupânul) ANTON PANN: (urmându-l pe Mănescu, îi arată pe cei doi băieți de prăvălie) Privește-i pe năzdrăvani!... Ai să vezi cum Dodoloanță, Care e zgârcit la bani
„ANTON PANN” OPERETA STRĂLUCITOARE A COMPOZITORULUI MARIN VOICAN de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364027_a_365356]
-
fapt, este un miracol venit de SUS. Iubirea este ca un bibelou de porțelan.Zilnic trebuie să fii atent, grijuliu și să nu lași praful să se aștearnă. Uneori, umanitatea se mai învață și de la ...animale... Iubirea - cătusele fericirii. Curcbeul - zâmbetul lui Dumnezeu. Unui big ego îi păsa doar de reputația sa, unui caracter deosebit, doar de conștiința sa. Cea mai bună cafea este cafeaua băuta cu persoana iubită. Pe cele mai frumoase amintiri nu se pune praful niciodată. Cele mai
CĂZUT...PE GÂNDURI de VIOREL VINTILĂ în ediţia nr. 1137 din 10 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364118_a_365447]
-
dau o veste mare. Femeia își termină treaba ca și cum nu l-ar fii auzit, umplu cele două farfurii cu tocana din cratiță, și abia apoi se așeză pe scaun cu ochii la Șerban așteptând vestea. Îi vedea privirea senină și zâmbetul din colțul gurii și se aștepta la o veste bună. Bănuia ce o să-i spună. În urmă cu vreo săptămână îl rugase să-i cumpere lui Ionuț de ziua lui o bicicletă. El refuzase atunci, îi zisese că prea îi
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]
-
mai mult decât o glumă proastă. Își ridică ochii spre bărabtul ei ca și cum i-ar fii cerut ajutor în descifrarea scrisorii, ca și cum ar fii vrut să-i spună că ceea ce citise nu era adevărat. Întâlni însă un Șerban neclintit, cu zâmbetul pe față, cu o privire caldă, răbdătoare și blândă, poate chiar ireală, și nu citi în ea nimic ce ar fii vrut. Începu să plângă încetișor, apoi din ce în ce mai tare, lacrimile se prăvăleau șiroi udându-i chipul schimonosit de o cruntă
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]
-
prea mult pe gânduri. Consătenii îl iubeau și respectau și nu de puține ori îl compătimeau, uneori chiar în prezența lui, pentru faptul că nu își luase o nevastă cu același caracter. În timp ce pe fața lui flutura în permanență un zâmbet, fața Măriei arăta ca și cum ținea în gură mere acre. Unii mai cleveteau pe seama ei, iar cei mai bătrâni care le cunoștea neamul din moși strămoși ziceau că așa fusese de când se născuse, că semăna la bună-sa care își purtase
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]
-
fixat la capătul de jos într-o agrafă ca să nu i se agațe în lanțul bicicletei, o bicicletă neagră, grea, rusească, pe care tânărul poștaș o grijea ca pe lumina ochilor. Înfățișarea lui era destul de comică și îi scoase un zâmbet lui Șerban, care îl întâmpină vesel: - Ce vești ne aduci, Vasilică, încă de dimineață? Parcă ajungeai mai târziu pe la noi. - Apoi am știut că mă aștepți dumneata cu nerăbdare și am schimbat traseul, răspunde el îndreptându-se în grabă spre
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1137 din 10 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364122_a_365451]
-
în minte alte și alte idei. - Să mă îmbrac în negru? ceru Ilona părerea soțului. - Nu. Roșu te prinde cel mai bine. - Dar nu mai sunt așa de tânără! cochetă femeia, știind că remarca îi va fi ignorată sub un zâmbet de îndrăgostit. Ilona își cumpărase câteva ținute vestimentare și toate îi veneau bine. Așadar, a îmbrăcat o rochie roșie, mulată pe corp și a încălțat pantofi negri. Poșeta era, de asemenea, neagră. Foarte important - rujul cadra cu nuanța de roșu
PROMISIUNEA DE JOI (XX) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 925 din 13 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364153_a_365482]
-
nerecunoscut: îmbrăcată într-un costum de culoare neagră, taior și fusta scurtă, precum și bluză de dantelă albă, o ajuta să accentueze contrastul dintre fata din trecut și cea de astăzi. Lângă ea era Maria Cristache, cu o rochie bleu, împărțind zâmbete. Bogdan Deleanu emana un aer detașat. Atent la fiecare invitat, îi complimenta pe fiecare în mod egal. Începuse rumoarea, atmosfera era degajată, specială, distinsă. De asemenea, dintre invitați făceau parte atât soții Davidescu - părinții lui Bogdan, precum și mulți colegi ai
PROMISIUNEA DE JOI (XX) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 925 din 13 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364153_a_365482]
-
Acasa > Stihuri > Reflectii > CÂND ERAM... Autor: Romeo Tarhon Publicat în: Ediția nr. 942 din 30 iulie 2013 Toate Articolele Autorului Când eram tânăr și zdravăn Mă-mbătam dintr-un pahar, Dintr-un zâmbet șters și reavăn... Azi când beau - beau mult mai rar - Nici nu te mai văd, măcar... Poate, doar, fiindcă, poate Văzul, totuși, mi-a scăzut: Văd doar șolduri de nepoate, Sâni de țânce ce-au crescut, Buzele-mi în buze
CÂND ERAM... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364220_a_365549]
-
Acasa > Stihuri > Tonalitati > ATÂTA SOARE! Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 947 din 04 august 2013 Toate Articolele Autorului ATÂTA SOARE! Unde pui atâta soare? De unde ai luat culoarea? Cu nuanță de bujor, Zâmbetul deschis ca floarea. De unde le ai tu oare? De la zei din alte ere, Sau din plaiuri pământene, Cu Ilene Cosânzene. Referință Bibliografică: ATÂTA SOARE! / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 947, Anul III, 04 august 2013. Drepturi de
ATÂTA SOARE! de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 947 din 04 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364194_a_365523]