42,528 matches
-
continent a lui Roger al II-lea, a trimis vorbă de întâmpinare potrivit căreia Henric era binevenit, iar Constanța era invitată să locuiască în vechiul palat al tatălui ei pentru a evita căldura verii. Abia la Napoli Henric a întâmpinat rezistență, orașul ținându-l pe loc pe împărat pe timpul verii, timp în care cea mai mare parte a armatei imperiale a căzut pradă malariei, din care cauză armata germană a fost nevoită să se retragă din Italia. Constanța a rămas la
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
întors în siguranță dincolo de Alpi. Henric se pregătea deja să invadeze Regatul Siciliei pentru a doua oară, când Tancred a murit în 1194. La sfârșitul aceluiași an, împăratul s-a deplasat către sud, a intrat în Palermo fără a întâmpina rezistență, l-a depus pe fiul minor al lui Tancred, Guillaume al III-lea și s-a încoronat ca rege al Siciliei. În vreme ce Henric înainta cu rapiditate în sud în fruntea armatei sale, Constanța se deplasa mai încet, dat fiind că
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
landului, cu sediul în Frankfurt am Main. Acolo a decedat în 1968. Unul dintre primele sale cazuri ca procuror general () în Braunschweig l-a făcut cunoscut și în străinătate. Este vorba de procesul Remer, unde au fost reabilitați luptătorii de rezistență din 20 iulie 1944 și legitimată încercarea lor de a-l asasina pe Adolf Hitler. Tribunalul și-a apropriat în cuvântarea sa finală vederea lui Bauer că statul nazist nu fusese „un stat de drept, ci un stat de nedrept
Fritz Bauer () [Corola-website/Science/328600_a_329929]
-
castelul Stahleck, unde el s-a căsătorit cu Agnes în ianuarie sau februarie 1194. Împăratul Henric al VI-lea s-a simțit trădat și i-a cerut lui Conrad să anuleze imediat căsătoria. Cu toate acestea, Conrad a renunțat la rezistența sa inițială față de căsătoria dintre Agnes și Henric și, constatând că aceasta fusese deja binecuvântată de Biserică, a decis să încerce să îl convingă pe împărat de avantajele acestei căsătorii. Fiii lui Conrad muriseră de tineri, iar Henric al VI
Agnes de Hohenstaufen () [Corola-website/Science/328652_a_329981]
-
a fi fost parte din fortificațiile ridicate înainte de sosirea trupelor romane. Au fost găsite și ruine ale unor case, inclusiv ale unui perete pictat, cuptoare de olărit și băi rituale iudaice (mikvaot). Până deunăzi se credea că Yodfat era simbolul rezistenței de neclintit în fața unui dușman puternic, motiv care era fost accentuat de relatarea din vremea epocii romane, după care o mare parte din locuitori au murit aruncându-se de pe stânca din capătul orașului. În schimb, în excavațiile și cercetările efectuate
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
ocupării orașului. Zeev Jabotinski a văzut în Yodfat un simbol al continuității luptei naționale a poporului evreu. Imnul mișcării de tineret „Beitar” a sionismului revizionist menționează Yodfat în rând cu cetățile Masada și Beitar care au intrat în legendă prin rezistența lor în fața romanilor. „Beitar ce-a căzut, Yodfat și Masada, nălțate fi-vor în glorie și mândrie... să mori ori muntele să-l cucerești, Yodfat, Masada, Beitar”. (în ebraică) עתמול 151 ע' 7: אביעם מרדכי / העד
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
Basarabiei, aflându-se într-o stare de dependență față de Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman. Tătarii nogai au apărut în Bugeac după campania sultanului Baiazid al II-lea împotriva principatului Moldovei în 1484, atunci partea sudică a interfluviului Pruto-Nistrean după o rezistență înverșunată din partea domnitorului Ștefan cel Mare. Regiunea a fost ocupată și inclusă în componența sangeacului Silistra a Imperiului Otoman. O parte din teritoriu a fost acordat Hanului de Crimeea, care a stabilit aici supușii săi, tătari și nogai aduși din
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
fost observat în Marea Britanie, unde feminismul a avut mai puțină influență asupra politicii educaționale. Activiștii pentru drepturile bărbaților au afirmat că serviciul militar obligatoriu în cazul bărbaților este un exemplu de opresiune a bărbaților. În 1971, în SUA, detașamentul de rezistență a inițiat un proces ce pretinde că serviciul militar obligatoriu violează drepturile bărbaților la protecție egală sub constituția SUA. Când cazul Rostker v Goldberg a ajuns în Instanța Supremă în 1981, aceștia au obținut sprijinul grupărilor pentru drepturile bărbatului și
Mișcarea pentru Drepturile Bărbaților () [Corola-website/Science/328715_a_330044]
-
regat, trebuia să-și unească pe râul Loir efectivele sale cu cele ale lui Ioan de Gaunt, duce de Lancaster. În iulie, englezii au pornit spre nord din bază aflată în Aquitania, ținta fiind Parisul. Fără a întâlni o oarecare rezistență, trupele engleze au prădat și ars multe orașe și ajungând la malul Loarei, s-au oprit lângă Tours. Ne reușind să captureze cetatea, au încercat să de-a foc orașului, însă de asemenea, au eșuat din cauza ploii puternice. De întârzerea
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
a fost întreprins în timpul Războiului de 100 de Ani, de către trupele engleze conduse de Eduard al III-lea, contra celor franceze care s-au baricadat în oraș sub conducerea lui Jean de Vienne. La începutul lunii august 1347, după o rezistență eroică a locuitorilor, șase burghezi din oraș conduși de Eustache de Saint-Pierre s-au predat ostatici la curtea regelui Eduard, salvând astfel orașul de la distrugere. În 1349, deja slăbiți de foametea cauzată de îndelungatul asediu, locuitorii orașului sunt aproape decimați
Asediul Calais-ului (1346-47) () [Corola-website/Science/328752_a_330081]
-
raportului de forțe, fiind de 2:1. Văzând aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat să intervină și să schimbe cursul luptei. Ei s-au aruncat de trei ori în atac, dar de fiecare dată au întâmpinat rezistență celor 7.000 de arcași, susținuți pe flancuri de infanteria grea. Ca și multe alte armate franceze înaintea lor, spaniolii au fugit de pe câmpul luptei. Între timp, Eduard a mutat aproximativ 4.000 de soldați din baza engleză, pentru a
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
Regelui”, precum și mereu amenințatei capitale. Această amenințare a fost doar parțial corectată prin capturarea Meaux-ului și a comitatului Meulan, dar întreruptă prin victoria burgunzilor la Mont-en-Vimeu. La rândul său, Ioan al VII-lea de Harcourt, contele de Aumale, a continuat rezistența în Picardia, detașamente ale Delfinului (moștenitorului tronului Franței) au reușit să captureze Compiègne, deci victoria engleză nu a fost absolută. În primăvara anului 1423 ducele de Bedford i-a invitat la o reuniune la Amiens pe ducii de Burgundia și
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
Diabetul zaharat de tipul 2, cunoscut în trecut ca diabet zaharat non-insulinodependent (NIDDM) sau diabetul adultuluieste o afecțiune metabolică caracterizată de un nivel ridicat al glicemiei în contextul unei rezistențe la insulină și unei deficiențe relative de insulină. Acesta este opus diabetului zaharat de tipul 1, în care există o deficiență absolută de insulină, cauzată de distrugerea celulelor insulare din pancreas. Simptomele clasice sunt setea exagerată, urinarea frecventă și senzația
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
anumite tipuri de cancer, ca de exemplu glucagonom. De asemenea, deficiența de testosteron este asociată cu diabetul de tip 2. Diabetul de tip 2 este cauzat de o insuficiență a producției de insulină din celulele beta în contextul instalării unei rezistențe la insulină. Rezistența la insulină, care înseamnă incapacitatea celulelor să răspundă adecvat la niveluri normale de insulină, are loc în primul rând în mușchi, ficat și țesutul adipos. În ficat, insulina suprimă eliberarea de glucoză. Cu toate acestea, în cazul
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
cancer, ca de exemplu glucagonom. De asemenea, deficiența de testosteron este asociată cu diabetul de tip 2. Diabetul de tip 2 este cauzat de o insuficiență a producției de insulină din celulele beta în contextul instalării unei rezistențe la insulină. Rezistența la insulină, care înseamnă incapacitatea celulelor să răspundă adecvat la niveluri normale de insulină, are loc în primul rând în mușchi, ficat și țesutul adipos. În ficat, insulina suprimă eliberarea de glucoză. Cu toate acestea, în cazul instalării rezistenței la
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
insulină. Rezistența la insulină, care înseamnă incapacitatea celulelor să răspundă adecvat la niveluri normale de insulină, are loc în primul rând în mușchi, ficat și țesutul adipos. În ficat, insulina suprimă eliberarea de glucoză. Cu toate acestea, în cazul instalării rezistenței la insulină, ficatul eliberează în mod necorespunzător glucoză în sânge. Proporția dintre rezistența la insulină versus disfuncția celulelor beta diferă în funcție de persoană, unele persoane prezentând în primul rând rezistență la insulină și numai un defect minor în secreția de insulină
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
normale de insulină, are loc în primul rând în mușchi, ficat și țesutul adipos. În ficat, insulina suprimă eliberarea de glucoză. Cu toate acestea, în cazul instalării rezistenței la insulină, ficatul eliberează în mod necorespunzător glucoză în sânge. Proporția dintre rezistența la insulină versus disfuncția celulelor beta diferă în funcție de persoană, unele persoane prezentând în primul rând rezistență la insulină și numai un defect minor în secreția de insulină, iar altele o rezistență minoră la insulină și în primul rând o lipsă
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
insulina suprimă eliberarea de glucoză. Cu toate acestea, în cazul instalării rezistenței la insulină, ficatul eliberează în mod necorespunzător glucoză în sânge. Proporția dintre rezistența la insulină versus disfuncția celulelor beta diferă în funcție de persoană, unele persoane prezentând în primul rând rezistență la insulină și numai un defect minor în secreția de insulină, iar altele o rezistență minoră la insulină și în primul rând o lipsă a secreției de insulină. Alte mecanisme potențial importante asociate cu diabetul de tip 2 și rezistența
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
eliberează în mod necorespunzător glucoză în sânge. Proporția dintre rezistența la insulină versus disfuncția celulelor beta diferă în funcție de persoană, unele persoane prezentând în primul rând rezistență la insulină și numai un defect minor în secreția de insulină, iar altele o rezistență minoră la insulină și în primul rând o lipsă a secreției de insulină. Alte mecanisme potențial importante asociate cu diabetul de tip 2 și rezistența la insulină includ: descompunerea accentuată a lipidelor în interiorul adipocitelor, rezistența la incretină și lipsa acesteia
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
rezistență la insulină și numai un defect minor în secreția de insulină, iar altele o rezistență minoră la insulină și în primul rând o lipsă a secreției de insulină. Alte mecanisme potențial importante asociate cu diabetul de tip 2 și rezistența la insulină includ: descompunerea accentuată a lipidelor în interiorul adipocitelor, rezistența la incretină și lipsa acesteia, niveluri ridicate de glucagon în sânge, retenția crescută de sare și apă de către rinichi și o reglare necorespunzătoare a metabolismului de către sistemul nervos central. Cu
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
de insulină, iar altele o rezistență minoră la insulină și în primul rând o lipsă a secreției de insulină. Alte mecanisme potențial importante asociate cu diabetul de tip 2 și rezistența la insulină includ: descompunerea accentuată a lipidelor în interiorul adipocitelor, rezistența la incretină și lipsa acesteia, niveluri ridicate de glucagon în sânge, retenția crescută de sare și apă de către rinichi și o reglare necorespunzătoare a metabolismului de către sistemul nervos central. Cu toate acestea, nu toți oamenii care prezintă rezistență la insulină
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
în interiorul adipocitelor, rezistența la incretină și lipsa acesteia, niveluri ridicate de glucagon în sânge, retenția crescută de sare și apă de către rinichi și o reglare necorespunzătoare a metabolismului de către sistemul nervos central. Cu toate acestea, nu toți oamenii care prezintă rezistență la insulină fac diabet, de moment ce este necesară și o deteriorare a secreției de insulină a celulelor beta pancreatice. Organizația Mondială a Sănătății definește diabetul (atât de tipul 1, cât și de tipul 2) fie prin valoarea crescută a
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
este mai ridicat decât cel al testului de măsurare a glicemiei. Se estimează că 20% din populația Statelor Unite suferă de diabet fără a fi conștientă de acest fapt. Diabetul zaharat de tip 2 se caracterizează prin glicemie ridicată în contextul rezistenței la insulină însoțite de deficiența relativă de insulină. Acesta se deosebește de diabetul zaharat de tip 1, caracterizat prin deficiența absolută de insulină provocată de distrugerea celulor insulare din pancreas, și de diabetul zaharat gestațional caracterizat prin creșterea glicemiei asociată
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
unde scoțienii țineau o apărare solidă. În acel moment, cavaleria lombardă, depășind trupele contelui Salisbury a atacat convoiul englez; cu toate acestea francezii nu au putut luat toată prada. În ciuda succesului său inițial, cavaleria s-a confruntat cu o puternică rezistență a arcașilor englezi de rezervă. Atacul asupra convoiului nu a avut rezultate semnificative, deși lombarzii au ucis servitorii și au capturat unele prăzi. Curând, francezii, iar apoi și cavalerii lombarzi, au fost respinși de soldații englezi aflați în rezervă. Simțind
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
Greciei. După ce prima invazie persană a Greciei continentale se terminase cu înfrângerea suferită de perși în Bătălia de la Maraton (490 î.Hr.), o a doua invazie a fost efectuată sub directa comandă a lui Xerxes I, în anul 480 î.Hr. După rezistența eroică a spartanilor din Bătălia de la Termopile și pierderea flotei în urma Bătăliei navale de la Salamina, Xerxes a fost nevoit să se retragă în Asia, lăsându-l însă pe generalul său Mardonius cu o parte însemnată a armatei persane (aproximativ o
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]