42,127 matches
-
1916 cu Franța, prin care se convenise asupra partiționarea Imperiului Otoman. Tratatul de pace de la Sèvres conținea prevederi foarte aspre la adresa Imperiului Otoman, prevederi care au fost criticate în epocă și care s-au dovedit imposibil de pus în practică. Semnarea Tratatului de la Sèvres a marcat sfârșitul Imperiului Otoman. Comitetul Unității și Progresului (CUP) a fost partidul de guvernare în perioada războiului. În perioada 1919 - 1920 au fost organizate o serie de curți marțiale care au judecat pe principalii lideri ai
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
necesita ajustări. Producția în serie a fost demarată pe 25 februarie 1944 la Uzinele Reșița, Astra Brașov și Concordia Ploiești. Ultimele două fabrici nu au respectat normele folosite de obicei, fiind sărite mai multe etape din procesul de asimilare, precum semnarea unui contract sau alcătuirea unui caiet de sarcini. Uzinele Reșița urmau să asigure documentația tehnică, personalul calificat, sculele și instrumentele necesare fabricației tunului Reșița Model 1943 la aceste fabrici. Astra Brașov și Concordia urmau apoi să execute un prototip. Concomitent
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
Perioada Lalelei (21 iulie 1718 - 28 septembrie 1730) (în limbile turca otomană: لاله دورى, turca modernă Lâle Devri) este o perioadă din istoria Imperiului Otoman cuprinsă între momentul semnării Tratatului de la Passarowitz și revolta condusă de Patrona Halil. Această perioadă a fost una lipsită de mari conflicte, în timpul căreia Imperiul Otoman a început să se orienteze treptat spre valorile europene. Numele acestei perioade a fost dată de moda folosirii
Perioada Lalelei în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/324313_a_325642]
-
Autonomă Syunik ori Armenia Montană Լեռնահայաստան "Leřnahayastan") a fost un stat efemer și nerecunoscut din Caucazul de sud, al cărui teritoriu corespunde cu aproximație provinciilor Vayots Dzor și Syunik, incorporând și unele regiuni ale Nagorno-Karabahului. După Primul Război Mondial, la semnarea Tratatului de la Sèvres, precum și în negocierile de pace care au urmat în Paris, aliații au promis să-i pedepsească Junii Turci și de a recompensa unele, dacă nu toate, în provinciile de est ale imperiului în curs de formare Republica
Republica Armeniei Montane () [Corola-website/Science/326602_a_327931]
-
doar după ce Curtea comunică Agentului guvernamental cererea reclamantului. Sumele stabilite prin convenția de rezolvare pe cale amiabilă se plătesc în termenul prevăzut de convenția de rezolvare pe cale amiabilă sau, dacă un asemenea termen nu este prevăzut, în 3 luni de la data semnării convenției de rezolvare pe cale amiabilă. O altă modalitate de a pune capăt litigiului, în cauzele repetitive în care reclamantul nu acceptă soluționarea amiabilă, o reprezintă formularea unei declarații unilaterale, prin care Guvernul recunoaște încălcarea Convenției și se angajează să ia
Agentul guvernamental la CEDO al Guvernului României () [Corola-website/Science/326668_a_327997]
-
economie devastată, cu sute de mii de refugiați și cu o populație amenințată de foamete. Armenii au încercat sub conducerea generalului Andranik Ozanian să asedieze în mai multe rânduri orașul din Nagorno-Karabah Shusha (numit Shushi de armeni). Chiar mai înainte de semnarea Armistițiului de la Mudros, Andranik se deplasa dinspre Zangezur spre Shusha. Forțele armenilor au ajuns la aproximativ 40 km de oraș, când Imperiul Otoman a semnat armistițiul care pune capăt participării sale la prima conflagrație mondială . Forțele britanice i-au cerut
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
genocidul împotriva etnicilor armeni, greci și asirieni. În timpul Revoluției din 1917 și a războiului civil care a urmat, armata rusă din Caucaz a încetat practic să mai existe. În același timp, CUP a reușit să se apropie de bolșevici după semnarea unui tratat de prietenie otomano-rus (1 ianuarie 1918). Enver a sesizat oportunitățile care se deschideau otomanilor în Caucaz după retragerea rușilor din regiune. Când el a prezentat planurile pentru ocuparea regiunilor de sud ale Rusiei, germanii i-au respins propunerile
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
din Baku pe 14 septembrie și retragerea în Iran. Cea mai mare parte a populației armenești a reușit să se refugieze odată cu forțele britanice. Otomanii și aliații lor azeri au cucerit orașul pe 15 septembrie. Pe 30 octombrie însă, după semnarea armistițiului de la Mudros, trupele otomane au fost înlocuite de cele ale Antantei în regiune. Victoriile otomanilor în Caucaz au avut o influență minoră asupra desfășurării conflictului mondial. În condițiile în care se prefigura înfrângerea Imperiului Otoman în război, sultanul l-
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
fel ca în cazul armenilor și asirienilor, grecii au fost ținta diferitelor tipuri de atacuri din partea Junilor Turci și autorităților kemaliste. George W. Rendel, diplomat al British Foreign Office, a lăsat mărturii cu privire la masacrele și deportările grecilor în perioada de după semnarea armistițiului de la Mudros. Se estimează sute de mii de greci otomani au murit în această perioadă din cauza persecuțiilor În paralel cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, a avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor Turci. În 1922
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
ale războiului, guvernul Turciei a proclamat neutralitatea strictă a țării, dar a colaborat la nivel semioficial cu naziștii. Încă din 1941, au existat contacte discrete între autoritățile germane și cele turce. Simpatia turcilor față de cauza germană s-a concretizat prin semnarea la Ankara pe 18 ianuarie a unui „Tratat de prietenie”. În a doua jumătate a anului 1941 și la începutul anului următor a avut loc o serie de întâlniri oficiale și semioficiale între ambasatorul german în Turcia, Franz von Papen
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir și tarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat la 13 aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina). Motivul semnării acordului a fost dorința lui Cantemir de a scăpa de sub jugul Imperiului Otoman. Cele 17 articole enumerate în document repetau, în mare măsură, acordul semnat de Mitropolitul Gedeon în 1686, în urma căruia Mitropolia Ucrainei trecea sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
fost un punct de cotitură al politicii britanice, deoarece se lua în considerație pentru prima oară o intervenție în forță. Țarul i-a surprins pe britanici făcând public acest protocol (care fusese gândit doar ca un prim pas în procesul semnării unui tratat oficial), pe care l-a folosit pentru a face presiune asupra Porții. Adevărul era însă că nici turcii, nici rușii nu erau complet pregătiți de război. Ambele puteri erau în plin proces de modernizare a armatelor lor, iar
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
recunoștea autonomia Principatului Serbiei. Poarta a crezut probabil că a reușit să blocheze sprijinul rușilor pentru greci și a neutralizat protocolul anglo-rus din aprilie. Dar țarul Nicolae nu dorea să lase de-o parte problema elenă. Negicierile au continuat pentru semnarea unui tratat oficial, de această dată într-un format lărgit, prin includerea Franței. Metternich a refuzat să participe, păstrând Austria ferm de partea otomanilor. Negocierile băteau însă pasul pe loc, în principal datorită disensiunilor din cadrul cabinetului britanic, în principal a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
și baza navală britanică de la Portsmouth. Acest marș a nu a făcut să întărească poziția lui Canning în cabinet. Amenințarea unei intervenții unilaterale a Rusiei în Grecia părea iminentă. Când Canning a devenit premier, Wellington a demisionat, deschizând calea pentru semnarea tratatului Cele trei puteri au semnat Tratatul de la Londra pe 6 iulie 1827. Justificarea pe care o găseau puterile europene pentru intervenția în Grecia era subminarea comerțului maritim provocată de război. Tratatul cerea semnarea imediată a unui armistițiu între toate
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Wellington a demisionat, deschizând calea pentru semnarea tratatului Cele trei puteri au semnat Tratatul de la Londra pe 6 iulie 1827. Justificarea pe care o găseau puterile europene pentru intervenția în Grecia era subminarea comerțului maritim provocată de război. Tratatul cerea semnarea imediată a unui armistițiu între toate părțile beligerante. Aceast armistițiu ar fi presupus încetarea operațiunilor militare otomane într-un moment în care grecii erau pe punctul de a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
eșecurile militare repetate în fața puterilor europene dar și în fața armatei revoluționare elene, au refuzat să accepte orice altă soluție în afară de cea a independenței depline. În cele din urmă, aliații europeni au renunțat la susținerea suzeranității otomane asupra Greciei și, prin semnarea actului final al Confeinței de la Londra din 1832, au acceptat independența țării. Aliații au insistat însă ca nou proclamatul stat elen să fie o monarhie, nu o republică. La sfârșitul aceluiaș an, sultanul a fost forțat să accepte propunerile aliaților
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Pierre se împrietenește cu Lisa Gastier, tânăra și fermecătoarea secretară a lui Guiton. Ea se dovedește a fi fiica unuia dintre cei mai importanți clienți ai agenției. Pierre este trimis pentru a duce un contract important la biroul acestuia pentru semnare. Ca de obicei, Pierre încurcă tot și, în loc să meargă la birou, el se duce la casa lui Gastier, unde era o petrecere în plină desfășurare. Acolo, el intră în centrul atenției ca urmare a comportamentului său ciudat. Fiica cea mică
Distratul () [Corola-website/Science/325764_a_327093]
-
refuzat să accepte protocolul, pe care îl considera un amestec în afacerile interne ale imperiului și o reflectare intereselor britanice în regiune . Imperiul Rus aflat sub conducerea țarului Nicolae I și-a accentuat presiunea asupra Imperiului Otoman impunându-i practic semnarea Convenției de la Akkerman pe 7 octombrie 1826. Țarul încerca să producă schimbări rapide și ireversibile, dar progresele erau prea mici pentru așteptările sale. Canning a propus să amenințe Poarta cu retragerea ambasadorilor de la Constantinopole și cu recunoașterea guvernului Greciei independente
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
acestei divergențe a fost cerută părerea celor mai distinși juriști ai vremii. În acest timp, o forță rusă navală importantă a părăsit baza de la Kronstadt. Negociatorii de la Londra au primit vestea pe 6 iulie. În consecință, s-a luat hotărârea semnării de îndată a tratatului, după eliminarea oricărei referințe la blocadă. În tratat a fost introdusă o prevedere mai flexibilă, care lăsa la latitudinea amiralilor flotelor aliate mijloacele pentru îndeplinirea misiunii. Negocierile s-au încheiat în iulie 1827. Regatul Franței Regatul
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
urma să fie considerat ca rezolvat : În ceea ce privește sancțiunile, ele au fost cuprinse într-un articol secret, care a fost făcut public pe 13 iulie în ziarul "Times ". Această clauză prevedea că, în cazul în care Imperiul Otoman avea să refuze semnarea tratatului, puterile europene să recunoască Grecia prin numirea de consuli pe lângă guvernul elen și interpunerea unei forțe militare între părțile beligerante . O serie de șase anexe (de la A la F) au fost atașate tratatului pe 12 iulie. Anexele A, B
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
al sultanului. Flota egipteană s-a alăturat forțelor terestre ale lui Ibrahim, după ce a ancorat în baza navală de la Navarino. Pe 9 iunie, Imperiul Otoman trimis semnale clare că nu va accepta medierea, interpunerea unei forțe străine de pacificare sau semnarea unui armistițiu. Tratatul de la Londra nu a schimbat cu nimic situația de pe teren. În plus, flotele franceză și britanică din estul Mediteranei nu erau suficient de puternice pentru ca Poarta să se teamă de represaliile occidentalilor și să accepte termenii tratatului
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
a fost prezentat oficial ministrului de externe otoman. Pe 30 august, ministrul de externe otoman a declarat că nu i s-a prezentat niciun document oficial al puterilor occidentale. Pe de altă parte, guvernul revoluționar elen a acceptat pe 2 semnarea unui armistițiu, în ciuda comandanților militari greci și a comandanților occidentalilor prezenți în tabăra elenă (în principal Richard Church și Thomas Cochrane), care erau în favoarea continuării unei operațiuni reunite terestre și navale . Vasele militare ale britanicilor, rușilor și francezilor au ocupat
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
l-au forțat pe Ibrahim Pașa să-și evacueze trupele din Grecia. Războiul de independență al Greciei a continuat între trupele elene și cele turcești. Războiul ruso-turc din 1818 - 1829 a fost evenimentul care a asigurat independență Greciei, mai înainte de semnarea unui nou tratat la Londra în 1830, care a consfințit apariția pe harta politică a Europei a unui nou stat independent. - Regatul Greciei. Înalta Poartă a acceptat în cele din urmă prevederile tratatului de la Londra pe 11 septembrie 1829. Prin
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
11 septembrie 1829. Prin articolul 10 al Tratatul de la Adrianopol, care punea capăt Războiului ruso-turc din 1818-1829, Imperiul Otoman a acceptat toate prevederile tratatului de la Londra semnat pe 6 iulie 1827. Tratatul din 1827 a fost a fost completat prin semnarea documentelor negociate în cadrul Conferinței de la Londra din 1832. Cele două tratate au înlocuit prevederile tratatului din 1827 și în plus a recunoscut independența Greciei, pe care Regatul Unit, Regatul Franței și Imperiul Rus se angajau să o garanteze.
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
la mai puțin de doi ani după încetarea mandatului („marțea cenușie”, 14 septembrie), la vârsta de 87 de ani, în localitatea Lány din districtul Kladno (Cehoslovacia), acum în Republica Cehă. Murind atunci, el a fost scutit să devină martor la semnarea Acordului de la München și la ocupația nazistă a țării sale. El a fost cunoscut sub numele de „Marele bătrân al Europei”. Instituțiile de stat și societățile democratice ale țării îl comemorează anual pe Msaryk în cimitirul din Lány pe 7
Tomáš Garrigue Masaryk () [Corola-website/Science/325821_a_327150]