42,660 matches
-
soused us coming over Le Mans Our inn at Niort was the Grape of Burgundy But the winepress of the Lord thundered Over that grape of Burgundy And we left in a hurgundy. (Hurry up, Joyce, it's time!) Notele poemului sunt în mod cert actul de naștere, manifestul poeziei livrești. Eliot le-a alcătuit mai mult pentru a se feri de acuzația de plagiat și le-a dat spre publicare la cererea editorului, care a scos poemul într-un volum
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
s time!) Notele poemului sunt în mod cert actul de naștere, manifestul poeziei livrești. Eliot le-a alcătuit mai mult pentru a se feri de acuzația de plagiat și le-a dat spre publicare la cererea editorului, care a scos poemul într-un volum independent și a vrut să-l facă mai impunător. După prima ediție, niciun cititor nu a mai vrut să audă de poem dacă nu avea Note. Cât privește importanța lor în interpretarea poemului, în eseul scris la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acuzația de plagiat și le-a dat spre publicare la cererea editorului, care a scos poemul într-un volum independent și a vrut să-l facă mai impunător. După prima ediție, niciun cititor nu a mai vrut să audă de poem dacă nu avea Note. Cât privește importanța lor în interpretarea poemului, în eseul scris la bătrânețe, Critica criticului, Eliot însuși mărturisește că se căiește pentru că și-a îndreptat criticii să caute "potcoave de cai morți", indicându-le surse mitologice și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
editorului, care a scos poemul într-un volum independent și a vrut să-l facă mai impunător. După prima ediție, niciun cititor nu a mai vrut să audă de poem dacă nu avea Note. Cât privește importanța lor în interpretarea poemului, în eseul scris la bătrânețe, Critica criticului, Eliot însuși mărturisește că se căiește pentru că și-a îndreptat criticii să caute "potcoave de cai morți", indicându-le surse mitologice și cărți savante drept cheie a unor trăiri atât de intens subiective
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a introdus Fluxul conștiinței în poezie, publicând Tărâm pustiu în același an cu Ulysses de Joyce (1922), Eliot este inovatorul absolut. Niciodată după el poezia nu s-a mai putut scrie cum se scria înainte. Tărâm pustiu este încă un poem de referință absolut, el poate fi considerat Magna Charta poeziei livrești și eliptice. Notele de la sfârșitul poemului consemnează sursa tuturor citatelor incorporate, care sunt departe de a fi puține la număr. Interesant, însă, este că toate aceste citate sunt folosite
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Eliot este inovatorul absolut. Niciodată după el poezia nu s-a mai putut scrie cum se scria înainte. Tărâm pustiu este încă un poem de referință absolut, el poate fi considerat Magna Charta poeziei livrești și eliptice. Notele de la sfârșitul poemului consemnează sursa tuturor citatelor incorporate, care sunt departe de a fi puține la număr. Interesant, însă, este că toate aceste citate sunt folosite cu ironie, drept care contextul lor original nu mai are nicio importanță, el fiind contrazis și adeseori batjocorit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
informații despre amintirile mele literare doar ca să recunosc public că au mai scris și alții despre lucrurile pe care le descriu eu, dar, iată, chiar și folosind cuvintele lor, eu sunt eu, inconfundabil". Notele au doar rolul de a înconjura poemul cu o aură de literatură din toate timpurile, sporind orgoliul poetului cu un aer de prefăcută modestie: mulți au scris și totuși ce puține scrieri rămân cu adevărat în amintire și schimbă cursul poeziei, al literaturii. Tărâm pustiu e manifestul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în copilărie și merg spre pierderea iubirii în adolescență, căsătoria condamnată la singurătate, sordidul vieții în doi, încercarea de evadare din uscăciune și eșuarea oricăror nădejdi de mai bine, pe țărmul mării, când eroul nu poate decât să privească înapoi. Poemul este modernist în măsura în care urmează Fluxul conștiinței eroului, și în același timp se construiește ca o poveste, fiindcă, așa cum romanul era invadat de lirism la Joyce și Virginia Woolf, poezia migrează spre narațiune. Coerența poemului, viu disputată în critică, e asigurată
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu poate decât să privească înapoi. Poemul este modernist în măsura în care urmează Fluxul conștiinței eroului, și în același timp se construiește ca o poveste, fiindcă, așa cum romanul era invadat de lirism la Joyce și Virginia Woolf, poezia migrează spre narațiune. Coerența poemului, viu disputată în critică, e asigurată de tonul peremptoriu, care pornește cu urlete și sfârșește în șoapta ultimelor cuvinte ("pace ce trece dicolo de orice înțelegere"), cât și de revenirea obsesivă a unor locuri, nume și imagini, de la Mary/Marie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
făcâdu-l astfel să-și trăiască viața pe dos, mergând înapoi ca racul . La opt ani după The Waste Land, în 1930, Eliot a publicat un volumaș cu totul surprinzător și diferit de apăsarea gravă a emoțiilor împinse spre disperare din poemele anterioare. Este vorba de Old Possum's Book of Practical Cats (Cartea bătrânului Possum cu pisici poznașe, în traducere literală). Ceea ce uimește în această carte de mici dimensiuni, dar de o incontestabilă importanță, este fața ascunsă a lui Eliot. Restul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sclipiri de umor depresiv, coborâtor. Possum se eliberează de temele serioase ale poetului, dă la o parte oamenii și încinge o horă de pisici, care de care mai hazoase și mai ușor de îndrăgit. Sunt versuri afectuoase. În aceste cincisprezece poeme întâlnim o întreagă tipologie. De la numele pisicilor până la isprăvile lor, observăm o degajare și o libertate a râsului fără egal în toată cariera literară a lui Eliot. Veselia e cristalină și neîngrădită. Cotoii și pisicuțele trec prin tot felul de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
încalcă nicio regulă lexicală sau sintactică, în afară de combinarea copilărească de cuvinte într-unul singur. E ca și cum gravitația lui Eliot s-ar fi retras pentru un moment și, iată, imprecizia cuvintelor nu mai e o tragedie. E de remarcat în aceste poeme despre pisici (animale pe care se pare că Eliot le-a iubit cu patimă) că rima tradițională e de fapt floare la ureche pentru Eliot. Această pricepere de a rima se întrezărește greu în restul poemelor, unde muzicalitatea lui e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de remarcat în aceste poeme despre pisici (animale pe care se pare că Eliot le-a iubit cu patimă) că rima tradițională e de fapt floare la ureche pentru Eliot. Această pricepere de a rima se întrezărește greu în restul poemelor, unde muzicalitatea lui e prea sofisticată pentru a fi sesizată. De asemenea se observă că Eliot știe să râdă și să-i facă pe alții să râdă, combinând vorbele pentru a obține cele mai fantastice ori sugestive nume, sau pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
facă pe alții să râdă, combinând vorbele pentru a obține cele mai fantastice ori sugestive nume, sau pentru a ne surprinde cu un gest comic. Întreg volumul este o surpriză presărată cu umor. Ascultând vocea lui Eliot înregistrată citind aceste poeme, nu mai avem nicio îndoială în ce privește degajarea lor. Prima (și ultima) oară în creația lui, suferința e absentă. Pisica e o ființă a bucuriei. Bucuria pe care a refuzat-o ființelor omenești o găsim în isprăvile pisicești. Chiar dacă uneori versurile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înfrățește cu șoriceii. Toate aceste versuri flecare se încheie cu rime ireproșabile, și niciun cuvânt nu pare folosit doar de dragul muzicalității. Există o logică perfectă în spatele fiecărei vorbe. Eliot merge până-ntr-acolo că rima, deși extrem de importantă în aceste poeme lipsite de zel inovator, pare întâmplătoare. Ceea ce nu înseamnă că nu ne uimește în permanență inventivitatea lui Eliot de a născoci rime. Aflăm deci că Eliot știa multe despre muzica poeziei. Cu toate acestea, în poemele majore, el a refuzat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
extrem de importantă în aceste poeme lipsite de zel inovator, pare întâmplătoare. Ceea ce nu înseamnă că nu ne uimește în permanență inventivitatea lui Eliot de a născoci rime. Aflăm deci că Eliot știa multe despre muzica poeziei. Cu toate acestea, în poemele majore, el a refuzat aceste reguli. A dat o nouă formă poeziei, convingându-și cititorii că rimele și ritmurile știute nu pot transmite muzica adâncă a sufletului. Aceste poeme feline îi dezvăluie poetului fața ascunsă. Îl așează de fapt în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că Eliot știa multe despre muzica poeziei. Cu toate acestea, în poemele majore, el a refuzat aceste reguli. A dat o nouă formă poeziei, convingându-și cititorii că rimele și ritmurile știute nu pot transmite muzica adâncă a sufletului. Aceste poeme feline îi dezvăluie poetului fața ascunsă. Îl așează de fapt în adevărata lui lumină: aceea a unui poet care a refuzat muzica tradițională în poezie, fiindcă a vrut un tipar poetic mai sugestiv pentru epoca lui. Tiparul încă există și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tradițională în poezie, fiindcă a vrut un tipar poetic mai sugestiv pentru epoca lui. Tiparul încă există și încă funcționează, dar el refolosește de fapt tradiția bucuria secretă a poetului modernist. 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absență din poem Peter Ackroyd e un autor tandru care ascunde lecturii cât e de vulnerabil. El ezită în fața creației: dacă mă arăt privirii o să fiu oare eu, ori doar începutul altei povești? (romanul) Într-un lung dialog cu masteranzii și doctoranzii (2006
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poveste cu final încă neînțeles. Merg înainte doar ca să aflu cum se termină. (atâtea lucruri inutile...) Pe lângă nevoia de a ocoli, de a nu spune nimic pe șleau, cartea mai e construită și pe o neliniște profundă, din cauza căreia fiecare poem pare o luptă temerară și dârză cu balaurii. Poetul e la "biroul la care lucrează zi și noapte". Viața trupului, iubirile lui, plutesc ca un nor în jurul unui corp inert, priponit de cealaltă parte a hârtiei. Semnele așternute prin scris
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
este cel care...) "Înspăimântătoarea cutezanță a capitulării de o clipă" (cum definea Eliot iubirea în Tărâm Pustiu) se desprinde de sex, iar trupul se topește într-un suflet tandru, imaterial. Tradiția basmului cu Făt Frumos își pierde prin urmare sensul: poemele acestea văd dragostea ca pe o "fugărire mecanică" (Vezi cum se leagă...) O fată se simte ca și cum ar fi fost violată, după care trece la alt băiat; un adolescent se însoară cu nevasta unui prieten. Nici nu se mai vorbește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Tiparul care a dat de lucru autorilor de la Biblie încoace nu mai e decât o farsă. "Capitularea de o clipă" nu mai e o cutezanță înspăimântătoare; nu mai cutează nimeni, basmul a murit. Un poem (la al treilea...) îl descrie pe autor în marginea lucrurilor, pierdut într-o lume asexuată a acuității intelectuale. Iubirea se petrece în minte, iar această minte îndrăgostită e de fapt suflet. Visele îi "ies în cale", iar poetul vede "un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pierdut într-o lume asexuată a acuității intelectuale. Iubirea se petrece în minte, iar această minte îndrăgostită e de fapt suflet. Visele îi "ies în cale", iar poetul vede "un loc la care nu ajung", un loc "unde-s ceilalți". Poemul se face din adormire vorbire încetinită către infinit volbura din mintea mea nu va mai ajunge la înțeles Sfârșitul e aproape. Sentimentul contemporan perioadei de După Modernism că moare rasa umană e îndulcit de patima viziunii, la Ackroyd. Așa cum zice poetul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e aici, pe tăcute, așa cum respiri, tu înălțarea și căderea mea. (mântuiește-mă...) Lecția lui Ackroyd este relativizarea. Nimic nu e sigur, nimic nu e stabil, Orice formă e doar viziunea alteia... (A persista...) Odată ce ființa iubită nu mai e, poemul cade fulgerat, iubirea e o ceață abia perceptibilă, o perdea de foc, o altă formă de a fi, ceva care amintește de Byzantium, al lui Yeats, unde trăiesc "flăcări" (ființe după moarte): trec oameni întrepătrunși ca flăcările (să facem deosebirea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viață pentru a scrie și scrie pentru a face viața suportabilă, pentru mângâiere, pentru liniștea lui, cel care e "de unul singur" (telefonul mort...), ca să-și aștearnă tandrețea, marea obsesie a scrisului lui. 3.3. Fleur Adcock: Convenția sentimentului în poem Născută în 1934, în Noua Zeelandă, Fleur Adcock se numără printre poetele care nu se tem de propria biografie sau feminitate. Ea mărturisește că-și folosește propria viață ca suport narativ, își descrie afectivitatea fără ascunzișuri, fără nici cea mai mică
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ar fi misterioase. Adcock se folosește de rime ascunse, o muzică insidioasă și mai ales de ritm, ritmul vorbirii îmbinat cu accente dramatice gâfâite. Verbul este suspansul sentimentului și descoperim într-un sfârșit că sentimentul e mai puțin îndreptățit decât poemul la atenția lectorului. Am putea-o descrie pe Fleur Adcock drept o poetă cu o sensibilitate aspră și cuvinte la fel de necruțătoare. Iubirea este și nu este reală. Incident închipuie un "tu" și un "eu" întinși în nisipul cald. Ea adoarme
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]