44,692 matches
-
sferă fundamentală a Economiei Naționale. A publicat mai multe lucrări științifice de specialitate, cât și o serie de cărți cu caracter istoric, arheologic ori beletristic. s-a născut la Craiova, într-o familie de intelectuali, tatăl său, Gheorghe Botzan fiind inginer mecanic. După școala primară, urmeaza cursurile prestigiosului colegiu Carol I din Craiova. În 1931, își îndreaptă pașii către Academia de Înalte Studii Agronomice din București și urmează Secția de Geniu Rural pe care o absolvă în anul 1936. Tot atunci
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
În timpul liber, Marcu Botzan s-a îndeletnicit cu pictura și cu sculptura în lemn. S-a delectat ascultând multă muzică clasică, alături de partenera sa de viața, poeta Delia-Pia Bîrlea. Împlinirea uniunii celor doi intelectuali a fost fiul lor, Tudor Botzan, inginer hidrotehnician. S-a stins din viață în liniște, pe data de 8 martie 2011. Marcu Botzan a scris și publicat următoarele lucrări:
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
(n. 19 septembrie 1886, com. Murgeni, județul Vaslui; d. 22 septembrie 1967, București) a fost un inginer și politician comunist român, membru titular al Academiei Române. s-a născut la data de 19 septembrie 1886 în comuna Murgeni (județul Vaslui). A absolvit în anul 1911 Școala Națională de Poduri și Șosele și apoi a studiat la Institutul Politehnic
Nicolae Profiri () [Corola-website/Science/307143_a_308472]
-
membru titular al Academiei Române. s-a născut la data de 19 septembrie 1886 în comuna Murgeni (județul Vaslui). A absolvit în anul 1911 Școala Națională de Poduri și Șosele și apoi a studiat la Institutul Politehnic din Berlin (1911-1914), devenind inginer constructor. A lucrat ca profesor universitar, șef al Catedrei de Drumuri la Institutul Politehnic din București (1940), președinte al Consiliului Tehnic Superior. A fost președinte al Asociației generale a Inginerilor din România (reales în 1949), decan al Colegiului inginerilor și
Nicolae Profiri () [Corola-website/Science/307143_a_308472]
-
apoi a studiat la Institutul Politehnic din Berlin (1911-1914), devenind inginer constructor. A lucrat ca profesor universitar, șef al Catedrei de Drumuri la Institutul Politehnic din București (1940), președinte al Consiliului Tehnic Superior. A fost președinte al Asociației generale a Inginerilor din România (reales în 1949), decan al Colegiului inginerilor și membru al Societății Politehnice Române. Opera științifică a lui Nicolae Profiri este legată de construcția drumurilor. A contribuit la introducerea metodelor moderne în construcția de drumuri, fiind autorul unei metode
Nicolae Profiri () [Corola-website/Science/307143_a_308472]
-
devenind inginer constructor. A lucrat ca profesor universitar, șef al Catedrei de Drumuri la Institutul Politehnic din București (1940), președinte al Consiliului Tehnic Superior. A fost președinte al Asociației generale a Inginerilor din România (reales în 1949), decan al Colegiului inginerilor și membru al Societății Politehnice Române. Opera științifică a lui Nicolae Profiri este legată de construcția drumurilor. A contribuit la introducerea metodelor moderne în construcția de drumuri, fiind autorul unei metode originale de tratament superficial al îmbrăcăminților rutiere. A redactat
Nicolae Profiri () [Corola-website/Science/307143_a_308472]
-
(n. 25 iulie 1947, București) este un inginer român, membru titular (membru corespondent din 1991, titular din 1999) și vicepreședinte timp de 10 ani (din 2000, reales în 2002 și 2006) al Academiei Române. De asemenea, este membru de onoare al Academiei de Stiinte Tehnice din România și membru
Florin Gheorghe Filip () [Corola-website/Science/307142_a_308471]
-
la Universitatea Politehnica din București (1965-1970) și doctor în Automatica (Automatizări procese electrice, 1982). Din 1990 a fost cercetător principal gr. I la Institutul de Cercetări în Informatică, iar din 1998 profesor universitar. La ICI a lucrat între 1970-1976 ca inginer, între 1976-1979 ca cercetător științific, ca cercetător principal III (1979-1990) și ca cercetător principal I, din 1990. A fost director - prin concurs - între anii 1991-1997, director științific, responsabil cu cooperarea internațională (1997-2001) și președintele al Consiliului Științific (1995-2003). A publicat
Florin Gheorghe Filip () [Corola-website/Science/307142_a_308471]
-
(n. 30 aprilie 1944, Timișoara - d. 30 iunie 1993, București) a fost un inginer român, membru corespondent (1993) al Academiei Române. Și-a obținut diploma de inginer la Facultatea de Electronică, Institutul de Energetică din Moscova în 1967 și a obținut gradul de Doctor în 1976 la Institutul Politehnic din București. După un stadiu de
Andrei P. Silard () [Corola-website/Science/307152_a_308481]
-
(n. 30 aprilie 1944, Timișoara - d. 30 iunie 1993, București) a fost un inginer român, membru corespondent (1993) al Academiei Române. Și-a obținut diploma de inginer la Facultatea de Electronică, Institutul de Energetică din Moscova în 1967 și a obținut gradul de Doctor în 1976 la Institutul Politehnic din București. După un stadiu de cercetător (1967 - 1974) la Institutul de Cercetări Electronice din București, a trecut
Andrei P. Silard () [Corola-website/Science/307152_a_308481]
-
(n. 18 aprilie 1914, Căianu Mic, Bistrița-Năsăud, d. 9 martie 2001, Timișoara) a fost un inginer român, membru corespondent (18 decembrie 1991) al Academiei Române. A urmat Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Studiile superioare și le-a făcut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, obținând licența în matematici și la Institutul Politehnic Timișoara obținând diploma de inginer
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
inginer român, membru corespondent (18 decembrie 1991) al Academiei Române. A urmat Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Studiile superioare și le-a făcut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, obținând licența în matematici și la Institutul Politehnic Timișoara obținând diploma de inginer electromecanic. A obținut titlul de doctor inginer în 1971. Și-a început cariera didactică în anul 1944 ca asistent suplinitor și a parcurs întreaga ierarhie universitară in cadrul la Universității Politehnica Timișoara. În 1951 a devenit profesor de Mecanică Teoretică
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
al Academiei Române. A urmat Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Studiile superioare și le-a făcut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, obținând licența în matematici și la Institutul Politehnic Timișoara obținând diploma de inginer electromecanic. A obținut titlul de doctor inginer în 1971. Și-a început cariera didactică în anul 1944 ca asistent suplinitor și a parcurs întreaga ierarhie universitară in cadrul la Universității Politehnica Timișoara. În 1951 a devenit profesor de Mecanică Teoretică la Facultatea de Mecanică și de Construcții
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
(n. 17 iulie 1920, Dumbrăveni, Suceava, atunci județul Botoșani - d. 2007) a fost un inginer chimist român, membru titular (1963) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Specialist în domeniul chimiei macromoleculare, a efectuat studii în domeniul chimiei lemnului și celulozei, a polimerilor și a copolimerilor grefați. are contribuții științifice și
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
al Filialei Iași a Academiei Române (1963 - 1974 și 1989 - 2001). Studii liceale la Suceava și Iași și superioare (Facultatea de Chimie Industrială) la Iași. În 1948 și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
Remus (Baziliu) Răduleț (n. 3 mai 1904, Brădeni, Sibiu, d. 6 februarie 1984, București) a fost un inginer român, membru al Academiei Române (m.c. 2 iulie 1955, m.t. 21 martie 1963). s-a născut la data de 3 mai 1904 în localitatea Brădeni (Heldorf) din județul Sibiu, într-o familie cu doi băieți și două fete, ca
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
în 11 noiembrie 1923, cu ocazia vizitei de inaugurare, a spus " Nu zidurile fac o școală ci spiritul care domnește într-însa". Este foarte probabil ca , student în anul I, să fi asistat la această ceremonie. A primit diploma de inginer electromecanic în 1927, fiind cel mai strălucit student pe care l-a avut Politehnica din Timișoara. Lucrarea de diplomă intitulată „Stabilirea unui mod de optimizare prin calcul a șapte transformatoare”, a fost condusă de profesorul Plautius Andronescu și a primit
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
enciclopedică i-a permis să imprime lucrărilor din acest domeniu un caracter interdisciplinar prin stabilirea unor relații între electrotehnică și diferite domenii ale fizicii, chimiei, logicii sau informaticii. În 1947 apare sub coordonarea sa traducerea în limba română a "Manualului Inginerului - Hütte", elaborat cât încă se afla la Timișoara. Nu a fost numai o traducere, deoarece în fiecare capitol s-au adus completări de ultimă oră, dar mai ales s-a utilizat o terminologie unitară. Iată ce spunea Remus Răduleț: „ Cel
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
ce spunea Remus Răduleț: „ Cel ce semnează aceste rânduri s-a străduit să realizeze întrebuințarea acelorași termini în diferite secțiuni ale manualului și să-l prezinte într-o limbă cât mai unitară”. În perioada 1948-1956, la îndemnul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) și a Societății “Politehnica”, pentru a răspunde unor nevoi reale ale inginerului, dar și pentru a oferi noi cunoștințe în educare a populației, a coordonat elaborarea "Lexiconului Tehnic Român", ediția I-a, în opt volume, iar în
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
acelorași termini în diferite secțiuni ale manualului și să-l prezinte într-o limbă cât mai unitară”. În perioada 1948-1956, la îndemnul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) și a Societății “Politehnica”, pentru a răspunde unor nevoi reale ale inginerului, dar și pentru a oferi noi cunoștințe în educare a populației, a coordonat elaborarea "Lexiconului Tehnic Român", ediția I-a, în opt volume, iar în perioada 1957-1966 s-a reeditat ediția a II-a în 18 volume, lucrare lexicografică de
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
(n. 16 septembrie 1916, Sudiți, județul interbelic Ialomița - d. 11 noiembrie 2004) a fost un inginer agronom român, membru titular al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Agronomie a Școlii Politehnice din București, continuându-și specializarea în studiul solurilor cu izotopi radioactivi la Moscova. În 1966 și-a luat doctoratul cu teza „Producerea, pregătirea și folosirea
David Davidescu () [Corola-website/Science/307178_a_308507]
-
(n. 8 aprilie 1904, Râmnicu Sărat - d. 3 ianuarie 1978, București) a fost un inginer român, membru corespondent (1963) al Academiei Române. S-a născut la 8 aprilie 1904, într-o veche familie armeneasca, fiind al doilea copil al familiei Manea, Cristea, avocat, si Elenă, casnica (născută Ciuntu). Cursul primar l-a urmat în orașul natal
Gheorghe Manea () [Corola-website/Science/307193_a_308522]
-
ca șef de promoție; a obținut bacalaureatul în 1922. Din 1923, a plecat la Berlin să studieze ingineria, cu un ajutor din partea Comunității armene, la scoala Politehnica Charlottenburg, unde a urmat cursurile Facultății de Construcții de Mașini, obținând diplomă de inginer mecanic la 14 mai 1928. Între anii 1930-1932 a efectuat studii pentru doctorat cu celebrul profesor Föttinger, inventatorul cuplajelor hidromecanice. În 1929 tatăl lui a murit, iar el s-a confruntat cu greutăți materiale deosebite. Pentru a se întreține a
Gheorghe Manea () [Corola-website/Science/307193_a_308522]
-
românești, a inițiat excursiile tehnice cu studenții la marile uzine din țară. Decanul facultății l-a caracterizat astfel: " este unul dintre cele mai valoroase elemente de care școala noastră dispune și pe care se va putea conta în viitorul formării inginerilor electromecanici". El a urcat treptele ierarhiei didactice, devenind în 1940 conferențiar și șef de catedră din 1944. Pentru studenți a elaborat cursul tipărit "Organe de mașini", două volume, 1956 și 1958, care a fost premiat de Academia Română. Între anii 1934-1937
Gheorghe Manea () [Corola-website/Science/307193_a_308522]
-
instituție de învățământ superior o carieră academică strălucită și exemplară, avându-l ca mentor pe unul din fondatorii tribologiei românești, Prof.univ.dr.doc.ing. Niculai Popinceanu. În 1975 devine Doctor (PhD), specialitatea Lubrificație, la Universitatea din Londra, titlu echivalat cu cel de Doctor Inginer în România și obține, în același an, Diploma în Inginerie Mecanică a Colegiului Imperial din Londra. A fost șef de lucrări la Institutul Politehnic din Iași în perioada 1972-1976. În 1976, la Institutul de Învățământ Superior din Suceava a luat
Emanuel Diaconescu () [Corola-website/Science/307181_a_308510]