43,803 matches
-
a) reconstrucțiile științei logicii, fiindcă ele vizează în mod explicit limitele logos-ului formal, evitând, în măsura în care vizează aceste limite, excesele formaliste și "analitice"; b) antropologiile teologice, fiindcă acestea, deși acceptă, încă din premise, formule "onto-teo-logice" predeterminate, mizează, chiar de la nivelul limbajului, pe șansa de a rosti după logos-ul întreg, evitând, tocmai în măsura în care rostesc astfel, capcana ideologiei (a celei religioase, în primul rând), dar, filosofic vorbind, chiar unele excese tehnic-"fenomenologice". Pentru primul fapt, ar fi de amintit lucrările de logică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
comună, rostire, a suportat, în timp, o mișcare semantică, al cărei sens principal, din perspectiva celor tocmai precizate, este: de la lingvistic (cuvânt) la logic (formă logică, în genere, sau doar noțiune). Mișcarea aceasta a fost posibilă, paradoxal, în contextul tehnicizării limbajului filosofiei, fenomen început pentru termenul în cauză prin gândirea lui Heraclit 34 și desăvârșit în perioada clasică a filosofiei grecești, prin operele lui Platon și Aristotel. Cum știm, tot în aceste împrejurări, orizontul logicului va dobândi marca judicativului. Ceea ce înseamnă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul" aparțin orizontului ontic; cuvântul și conceptul, celui lingvistic. Nu avem aici nici o dificultate de justificare, dată fiind, pe de o parte, formula "realistă" "naturalistă", mai bine zis a ontologiei fregeene, iar pe de altă parte, modelul de filosofie a limbajului pe care îl propune Frege, corespunzător unui veritabil "eveniment" cunoscut sub numele de "turnură lingvistică", eveniment încă cercetat, dată fiind importanța sa logică și filosofică, chiar și astăzi. Care este semnificația propriu-zis judicativă a teoriei lui Frege despre analogia conceptului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
normativ (pe care, mai sus, l-am numit "model"), putem avansa ideea că tocmai analitica (analytika pl.; analyo = "a examina în amănunt, a rezolva o problemă") împreună cu dialectica (dialectiké, to dialectikon; dialégo, diaghelesthai = "a discuta, a dialoga, a vorbi un limbaj particular")47 constituie modele ale discursului filosofic. (Mai bine zis, constituie împreună modelul ca atare al filosofiei.) Tradiția sistematică a analiticii și dialecticii începe (tot) cu Aristotel și este legată îndeosebi (tot) de proiectul logicii ca organon, instrument (la care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare, de aplicații, a lucrării; 4) corespondența între două naturi diferite (de exemplu, între forma logică și "realitate"; sau între "limbajul obiect" și "metalimbaj") constituie, în ultimă instanță, esența adevărului; 5) diferența dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este trebuie socotită fundamentală, dar numai în măsura în care termenul al doilea (ceea-ce-nu-este) este gândit ca fiind dependent de cel dintâi; și nu doar în privință logică, ci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelege că adevărul-corespondență trimite în două direcții: a) către diferența dintre forma logică și obiectul care o umple (direcție prin excelență formală); b) către diferența dintre ceea-ce-este (Bine, ființă ca ființă, Prim motor, materie și formă etc.) și ceea-ce-nu-este, folosind limbajul parmenidian (direcție "interpretativă", aplicativă). În felul acesta, mizând și pe a doua diferență, ajungem însă la problema ontologică, poate chiar la vestita "diferență ontologică"; iar aceasta actualizează altă problemă, relativ la opera aristotelică, aceea a legăturii dintre logică (având în structura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la problema ontologică, poate chiar la vestita "diferență ontologică"; iar aceasta actualizează altă problemă, relativ la opera aristotelică, aceea a legăturii dintre logică (având în structura sa analitica și dialectica) și ontologie.65 Ce înțeles poartă la Aristotel ultima diferență (păstrând limbajul parmenidian, dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este)? Cu ea mai suntem în orizontul dictaturii judicativului, de vreme ce condiția strict formală a adevărului este depășită? Potrivit tradiției filosofice, ceea-ce-este (Binele, ființa ca ființă, Primul motor, materia și forma etc.) sau ființa, pur și simplu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al separației dintre analitică și dialectică (sau originea acestora), nu mai poate avea semnificație doar în orizontul cunoașterii constituite și acreditate; căci tocmai ea determină cunoașterea, fiindu-i acesteia condiție de posibilitate, fiindu-i "element" constitutiv, din lăuntru, ceea ce, în limbaj kantian, ar corespunde inerenței din însăși structura analiticii și dialecticii. Dar deja diferența fenomen aparență este înconjurată de anumite "anticipații" precomprehensiuni, prejudecăți, "reprezentări" pe care însuși discursul de până aici le-a îngăduit. Poate și din acest motiv, orizontul în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și conținutul său; forma este dată de condiții logice, conținutul este dat de obiect. Logica generală (prin analitică) nu acoperă, într-o primă instanță, decât primul aspect, cel formal, al cunoștinței; dar este în sarcina ei și constituirea "obiectului", în limbaj kantian, a fenomenului. Adevărul cere "obiectul". Dar despre ce fel de obiect este vorba? Kant amintește deseori despre obiecte ale intelectului, obiecte în genere, despre obiecte empirice, obiecte ale unei experiențe posibile etc. Tocmai pentru a stabili condițiile de adevăr
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interpretează "teoria" lui Heidegger, identifică, totuși, Dasein-ul cu omul (sau cu altă instanță "antropologică" dintre cele amintite). Tocmai din astfel de motive, analitica existențială nu mai apare ca un discurs croit după toate exigențele exprimate de canonul logic-judicativ, metafizic, în limbajul lui Heidegger. Ea propune, în mod explicit, un orizont de constituire fenomenală (a Dasein-ului), întrucâtva "teoretic", din care nu sunt totuși alungate fără drept de apel regulile "logice" obișnuite, în fond, judicative. O anumită diferență față de proiectele de discurs structurate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
completeze sunt așezate foarte departe de nucleul normativ al dictaturii judicativului. Sensuri non-judicative clare sunt cuprinse însă într-un fel de "teorie a elementelor" Dasein-ului, construită după toate rigorile "analiticii" transcendentale (depărtată, totuși, în privința structurii, regulilor valabile în spațiul său, limbajului și elementelor sale "inteligibile", dar nu și în privința sensului său ultim, de analitica transcendentală kantiană). Și Heidegger pune la punct o metodologie a rostirii filosofice, cu certe intenții regulative și constitutive prin raportare la condițiile de acreditare a discursului de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
umanului, atât cât ea a fost edificată, țin balanța în echilibru: unele trag spre judicativul constitutiv: e vorba îndeosebi de temeiuri strict formale, altele către orizontul non-judicativului: anume acelea care fac cu putință însăși constituirea structurii existențiale a Dasein-ului. Oricum, limbajul filosofic heideggerian nu mai ține cu totul de condiția mult prea tehnică în care l-a dus metafizica modernă; el pare a fi mai apropiat, în semantica sa, se-nțelege, și terminologic, poate și pragmatic, de "situația" sa prearistotelică. Pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de asemenea, că anumite aspecte ale constituirii fenomenale în regim judicativ și non-judicativ vor fi puse în discuție în partea a doua a acestei interpretări. O aparentă revenire la legătura non-judicativă a timpului și ființei ceea ce ar putea însemna, în limbajul lui Heidegger, repotențarea gândirii non-metafizice (și non-enunțiative etc.) descoperim în Zeit und Sein / Timp și ființă, conferința din 1962. Revenirea este întruchipată într-o reechilibrare a celor doi termeni, în sensul că fiecare pare a fi scos dintr-o reducție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu" (distribuit în două relații), este unul despre ființare (cu toate consecințele pe care filosoful însuși le scoate din gândirea enunțiativă, al cărui obiect este, și nu poate să nu fie, ființarea). Ceea ce înseamnă că el aparține gândirii metafizice, în limbaj heideggerian, adică este o expresie construită după toate regulile judicativului constitutiv, potrivit terminologiei din lucrarea de față. Dar mai trebuie să luăm în seamă și indicația "nimicnicistă" pe care o cuprinde negativitatea lui "nu". Poate că este vorba despre o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
observa. Ordinea din mijloc, cea ontic-factică, precum și cea finală, "logică", sunt mai clar înfățișate de Heidegger în contextul discuției despre constituirea stării-de-deschidere a Dasein-ului. Ele au de-a face, în primul rând, cu dubla ipostază a lui "ca" și deschid limbajul către limbă: problema "finală" a contextului precizat. "Ca-ul originar al explicitării (έρμηνεία) care înțelege la nivelul privirii-ambientale îl vom numi ‚ca'-ul existențial-hermeneutic spre deosebire de ‚ca'-ul apofantic al enunțului."185 Prima ordine cea existențial-ontologică nu poate fi luată prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest context, de experiență. Aparent pe alte fundamente decât cele fenomenologice, ideea lui Frege despre judecată ca un "mediu" nesaturat și cea a lui Wittgenstein despre medierea pe care o operează structura logică între structura stărilor de fapt și structura limbajului (a exprimării stărilor de fapt) sunt, toate, la fel de semnificative ca celelalte idei amintite mai sus. Și nu poate fi trecut cu vederea un gând al lui Constantin Noica din partea finală a lucrării sale Modelul cultural european, amintit și mai devreme
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecata fiind "enunțare" (logos apophantikos) provoacă "eliberarea" gândului (a elementului propriu-zis logic). Abia acum expresia (sau "formula", "carcasa lingvistică") are suficientă autonomie pentru a conta și fără conținutul propriu, "gândul"; deși, pe de altă parte, date fiind cercetările din filosofia limbajului și cele din semantica logică, teoriile semnificației, ale referinței, ale adevărului etc. din ultimele decenii, este clar că o "sintactică" pură este imposibilă. În ciuda ideii despre imposibilitatea unei sintactici pure, fenomenul autonomizării expresiei nu poate fi nesocotit. Așa încât, este firesc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care acesta era constituit prin judecată. Valoarea de adevăr capătă o altă "poziție" în orizont logic, datorită reformalizării logos-ului; este vorba acum despre o vaoare de adevăr "tehnică", dependentă de anumite reguli formale, puse la punct de "principiul compoziționalității limbajului" ori prin alte principii, fără o relație directă cu "faptele", "lucrurile", "obiectele", "stările de lucruri", "lumea", "lumile", cu "este", adică; și, desigur, cu timpul. Pentru prima formalizare a logos-ului, valoarea de adăvăr apărea ca un "obiect" sintetic, posibil prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strâns legate de cele dintâi, o asemenea relație între verb și timp (care dă valoarea de adevăr propoziției și componentelor propoziționale) trebuie avută în primul rând în vedere atunci când sunt cercetate enunțările cuprinse în fel de fel de unități lingvistice (limbajul natural, limbajul unei științe, limbajul filosofic, un metalimbaj oarecare etc.) Fără îndoială, relațiile noi pe care le angajează veri- condiționalitatea (condiționarea valorii de adevăr a unei propoziții compuse de valoarea de adevăr a componentelor sale) pot ocoli condiționarea directă, la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cele dintâi, o asemenea relație între verb și timp (care dă valoarea de adevăr propoziției și componentelor propoziționale) trebuie avută în primul rând în vedere atunci când sunt cercetate enunțările cuprinse în fel de fel de unități lingvistice (limbajul natural, limbajul unei științe, limbajul filosofic, un metalimbaj oarecare etc.) Fără îndoială, relațiile noi pe care le angajează veri- condiționalitatea (condiționarea valorii de adevăr a unei propoziții compuse de valoarea de adevăr a componentelor sale) pot ocoli condiționarea directă, la nivelul unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o asemenea relație între verb și timp (care dă valoarea de adevăr propoziției și componentelor propoziționale) trebuie avută în primul rând în vedere atunci când sunt cercetate enunțările cuprinse în fel de fel de unități lingvistice (limbajul natural, limbajul unei științe, limbajul filosofic, un metalimbaj oarecare etc.) Fără îndoială, relațiile noi pe care le angajează veri- condiționalitatea (condiționarea valorii de adevăr a unei propoziții compuse de valoarea de adevăr a componentelor sale) pot ocoli condiționarea directă, la nivelul unei judecăți, a "sintezei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu se află în raport de excluziune cu ideea de coerență; dimpotrivă, aceasta din urmă își primește sensul de la cea dintâi, devenindu-i "caz particular". De fapt, după cercetările lui Alfred Tarski de filosofia matematicii și de logica și filosofia limbajului, potrivit cărora corespondența cu semnificație alethică trebuie socotită ca relație între elementele unui limbaj-obiect și cele (corespondente) ale unui metalimbaj, teoria adevărului-corespondență oferă cele mai eficiente mijloace "semantice" pentru rezolvarea problemelor privind semnificația și adevărul propozițiilor (de diferite grade de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în el însuși doar "lucrul" din "starea de lucruri" -, nu reprezintă, în acest joc al predicării simbolice, decât tot o formă logică (sau cel puțin ceva identic acesteia). Pentru a rezolva astfel de probleme, la care conduce formalizarea excesivă a limbajului, Russell construiește teoria tipurilor, iar mai târziu, în alte condiții epistemologice, Tarski pune la punct teoria despre nivelurile limbajului, avansând astfel o opinie valabilă asupra chestiunilor privind adevărul-corespundență, elementul cel mai solicitat, semantic, din perspectiva fenomenului reformalizării logos-ului reprezentat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o formă logică (sau cel puțin ceva identic acesteia). Pentru a rezolva astfel de probleme, la care conduce formalizarea excesivă a limbajului, Russell construiește teoria tipurilor, iar mai târziu, în alte condiții epistemologice, Tarski pune la punct teoria despre nivelurile limbajului, avansând astfel o opinie valabilă asupra chestiunilor privind adevărul-corespundență, elementul cel mai solicitat, semantic, din perspectiva fenomenului reformalizării logos-ului reprezentat de constituirea logicii simbolice. Fenomenul reformalizării logos-ului a accentuat convențiile judicative; și, așa cum s-a întâmplat și prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față de ființă; este vorba despre lucruri cu totul firești și, cumva, necesare, raportat la reconstrucția filosofică heideggeriană, aliniată convențiilor dictaturii judicativului; de fapt, Dasein-ul uman "funcționează", prin structura sa factică în unitatea sa, ca un temei absolut, altfel spus, în limbajul fenomenologiei husserliene și heideggeriene, ca un a priori universal (și originar) și numai astfel el apare, în ordinea constituirii, ca "ceva" ce este și care, spre deosebire de însăși ființa, se constituie continuu sau este în curs de constituire factică. Transferul funcțional
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]