5,099 matches
-
fac instantaneul faptelor. Pe 24 am ajuns la estancia. Mare cordialitate și prietenie. Doamna Mariana - costum de călărie Redfern, ponchillo Patou, ghete Hermés, machiaj plein-air Elizabeth Arden - ne-a primit cu simplitatea-i dintotdeauna. Perechea Anglada - Montenegro a conversat despre amurg până În toiul nopții. Carlos Anglada l-a considerat inferior farurilor automobilului, care devorează unul după altul segmente de macadam; Montenegro l-a găsit inferior sonetelor mantovanului. În fine, cei doi beligeranți și-au Înecat spiritul polemic Într-un vermouth cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
știți, În vaporosul patio vecin cu bucătăria. Am auzit un strigăt, dar nu din odaia ocupată de Miss Bilham; mi s-a părut că recunosc vocea nepereche a doamnei Mariana. Străbătând coridoarele și scările, am ajuns pe terasă. Acolo, În amurg, cu sobrietatea naturală a marii actrițe ce zace În ea, doamna Mariana arăta spre tablou teribil, pe care, din nefericire pentru mine, nu-l voi uita. Jos, ca și În ziua dinainte, defilaseră taurii; sus, ca și În ziua dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pune mâna pe talisman și l-ar păstra vreme de douăzeci de ani departe de murii templului ar putea Împărăți În taină peste lumea Întreagă. În zadar vom face Însă asemenea presupuneri: de la primii zori ai timpurilor până la ultimul lor amurg, juvaerul rămâne va neclintit În sanctuar, deși În prezentul trecător un fur Îl tăinuiește de optsprezece leaturi. Înainte-stătătorul preoților l-a Însărcinat pe magul Tai An să dea de urma juvaerului. Se știe că el a așteptat o conjuncție favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-i mai calc vreodată pragul casei. Povestea vorbei: cerșetorul izgonit din cotețul câinelui Își face cuib În castelele memoriei; pentru a-mi alina singurătatea, am făcut un pelerinaj la ruinele din strada Deán Funes. Dincolo de salcie, soarele cobora pe cerul amurgului, la fel ca În silitoarea mea copilărie; Fang She m-a primit resemnat și mi-a oferit o cană cu ceai chior, fisticuri, nuci și oțet. Omniprezenta și consistenta imagine a damei nu a putut ascunde privirilor mele un cufăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
suverană, trăgea de căpăstru și îi striga pe nume: "Zamfir, Frunza, stai!" Și îi răsuceam pe loc și îi băteam cu palma pe ceafă. Nici n-aveam în mâna un bici. Ridicau capetele, panica îi părăsea și rămâneau cuminți în amurgul misterios și tăcut al câmpiei care se pare că îi neliniștise. "Acasă!" șopteam și le îndreptam gâturile lor frumoase înapoi, spre satul care, poate, le zburase o clipă din minte. Trăgeau singuri la fântână, intrau singuri în grajd îndată ce descălecam
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a fi un mic hotel de pe vremuri, cu bârne de stejar, așezat în mijlocul unui parc în care se afla un mic lac. Chiar când sosiră, un stol de gâște sălbatice se ridicară în zbor și dispărură în formație completă în amurg, cu aripile tivite cu roșu. — E splendid, șopti Fran respirând greu, încercând să uite ce rău se simțea. — Mersi. Am comandat gâștele special pentru tine. Cred că avem timp exact atât cât să urcăm și să ne schimbăm pentru cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
îndrăgostiți. Fran se întrebă dacă Laurence cedase ispitei, ca toți ceilalți, sau rămăsese în cabinetul său, cufundat într-un alt dosar. A doua variantă probabil. Lui Laurence îi păsa prea mult de pacienții săi ca să se lase distras de un amurg flușturatic. Fran coborî din mașină și se așeză de una singură pe mal. Trebuia să înfrunte un adevăr dureros. Poate că-l iubea pe Jack, dar era prea târziu. Avusese destule șanse și le ratase pe toate, risipindu-le ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în evidență prin nimic în afara luminii care părea să-l înconjoare și care nu avea nimic de-a face cu frumusețea serii. Se opriră la câțiva pași de Fran și priviră o clipă râul, apoi se sărutară pătimaș, uitând de amurg sau de orice altceva din jurul lor. Oare ea putea să simtă vreodată ceva asemănător pentru Laurence, acum sau peste zece ani? Simți o împunsătură de vinovăție și spaimă, care-i sfâșie sufletul. Laurence o iubea. Mai era doar o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
rămasă suspendată la volumul 8. Din lipsă, mai degrabă, de interes, volumele 9 și 10, îngrijite de același Cornel Simionescu, așteaptă de câțiva ani să fie tipărite la Editura Minerva. M.C. Într-un sat, odatătc " Într‑un sat, odată" În amurgul unui început de toamnă, un călăreț cobora în trap liniștit spre sat, prin mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
frunzele, în țintirim, se scuturau din copacii rari pe morminte; iarba era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul se odihnea sub glii. Târziu și-a adus aminte părintele Ștefan că mormântul străinului a rămas fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-i vârau cu capul în albiile cu leșie. Altfel, pe strada aceasta, a Prefecturii, stăteau numai familii cumsecade de funcționari. Numai în capăt, spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema Dorobanțu. În amurg pornea, cu scara trecută pe umărul stâng, ca să aprindă luminile târgului, și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în pământ, cucoana Adela înălțându-l spre cer, Horga ațâțându-și cucoșii, cucoana Caliopi spăriind cu cântecele ei vietățile împrejurimilor - și se simțeau foarte la locul lor. Dar într-un rând o spaimă mare a burzuluit toate sufletele. Era într-amurgul. Cucoana Frosa stătea la zăbrea, frumos pieptănată și privea gânditoare la rarii trecători; cucoana Adela era în balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite frumuseți, am simțit fiorii zărilor fără sfârșit, când calul mă ducea în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți nebănuite. Dimineața, mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște să se strecoare pe luciu, să se ridice în unghiuri lungi pe roșeața asfințitului, și, cu sufletul plin de frumusețea locurilor, de miile de glasuri ciudate ale amurgului în bălți, de minunatele colorații ale apei sub bătaia celor din urmă raze, rătăcii mult, la întâmplare, fără țel hotărât. Când mă întorsei, crâșmarul se uită cu coada ochiului la torba mea goală. Apoi văd eu că n-ai prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe dealuri, un chiot lung începu să tremure și să se desfășoare în lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul izbucni în altă parte, mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în cursul apei. În liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă hodineam pe prispa căsuței și mă răcoream cu apa limpede din Fântâna lui Ion. Și-mi era drag tare mai ales adâncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. Acolo, departe, în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte-o floare de lumină se întindea vie, strălucită, pe covorul moale de o coloare gălbie, dulce-stânsă. Paseri nu zburau, nici n-ajungeau până acolo: le spăria întinsa singurătate. Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iar fata lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi când a poposit în sat un regiment de soldați. Cântau corurile frumos în aerul limpede al amurgului și flăcăi în uniforme începură a furnica în toate părțile. Un ofițer tânăr și mândru, cu mustăcioara neagră, a intrat în casă la Meer. Haia îl privea uimită dintr-un colț și l-a auzit spunând: —Vă rog să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în când se oprea și țintea asupra cărții pe care o ținea Tudorița doi ochi arzători, pe care îndată și-i pleca, umeziți, și-i ștergea încet, pe furiș, cu dosul palmei. —Tare-i frumos! zicea ea la urmă, în amurg; și pleca cu părere de rău spre casă. Multă vreme, înainte de a adormi, prin cap îi vâjâiau vorbe și-i tremurau în ochii închiși icoane nelămurite. Tudorița era singură în partea aceea de târg, și zilele-i treceau mai ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tineri palizi, stângaci în hainele lor nouă, treceau pe lângă dânsele murmurând frânturi de cântece; și Haia, alăturea de Tudorița, nici nu se uita la ei. Apoi prietinia între cele două fete se strânse și mai tare. Într-un rând, în amurg, Haia intrând fuga în casa picherului, se opri uimită în prag. Îndărătul oalelor cu flori, la fereastră, Tudorița sta de vorbă c-un băiat nalt, negricios, c-o umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost cea dintăi vorbă a lui, cum a zâmbit el și ea a înțeles iubirea lui; și Haia asculta cu ochii pe jumătate închiși, strecurând printre gene o lumină de dorinți deșteptate, ori de păreri de rău. Iarăși creștea amurgul, și ele de mult tăceau, așteptând parcă ceva. Fiecare se gândea, cu privirile ațintite. Ovreica se ridică în picioare și ieși încet. Dar nu intră acasă. Începu să se plimbe lin pe ulița îngustă, apoi pe hudița umedă, prin umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cercetând casa de peste drum... IVtc "IV" Sara, după o zi înăbușitoare, începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]