KorAP: Find »[drukola/base=atelier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...167 168 169 ...941 >

23,518 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

a venit aici să se uite la tablourile mele. Dar ce contează că nu le-a apreciat? A fost o prostie din partea mea să i le arăt. Mă tem că nu sunt foarte bune. Și se uită cu tristețe prin atelier. Pe șevalet era un tablou pe jumătate terminat, înfățișând un țăran italian zâmbitor, care ținea un ciorchine de struguri deasupra capului unei fete cu ochi negri. — Chiar dacă nu i-au plăcut, trebuia să fie politicos. Nu trebuia să te insulte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică răspunsul tău e nu, iubito? zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e al tău. Totul îți aparține. Dacă vrei să-l aduci aici cum te-aș putea împiedica? Imediat, pe fața lui rotundă se răspândi un zâmbet: — Deci încuviințezi? Ești de acord? Știam eu că așa o să fie. O, scumpa mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
încurcat. În obrajii ei apăru puțină culoare, apoi fața i se făcu albă ca varul, fantomatică. Simțeam că tot sângele i s-a scurs de pe întreaga suprafață a trupului. Până și mâinile îi păliseră. O străbătu un fior. Tăcerea din atelier păru să capete materialitate, așa că deveni o prezență aproape palpabilă. Eram uluit. — Dirk, adu-l aici pe Strickland. Am să fac tot ce am să pot pentru el. — Scumpa mea! zâmbi el. Vru s-o ia în brațe, dar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
opună vreo rezistență eficace rugăminților lui Stroeve și hotărârii mele. L-am îmbrăcat în timp ce el ne blestema și ne înjura printre dinți, l-am coborât pe scări, l-am urcat într-o birjă și până la urmă l-am adus în atelierul lui Stroeve. Până am sosit era atât de istovit, încât ne-a lăsat să-l urcăm în pat fără să mai scoată vreo vorbă. A fost bolnav vreme de șase săptămâni. La un moment dat se părea că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mult m-a surprins Blanche. S-a dovedit o infirmieră nu numai capabilă, ci și devotată. Nimic din comportarea ei nu-ți amintea că se luptase cu atâta vehemență împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe Strickland în atelier. Insista să-și aducă partea ei de contribuție la îngrijirile necesare bolnavului. Îi aranja patul în așa fel încât să-i poată schimba cearșaful fără să-l deranjeze. Îl spăla. Când i-am lăudat competența mi-a spus cu zâmbetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
uneori șezând ceasuri de-a rândul împreună fără să scoată un cuvânt? Cu un anume prilej, când Strickland se făcuse atât de bine, încât peste vreo zi-două avea să se scoale din pat, am rămas și eu cu ei în atelier. Stăteam de vorbă cu Dirk. Dna Stroeve cosea și mi s-a părut că recunosc cămașa pe care o cârpea ca fiind a lui Strickland. Acesta zăcea întins pe spate. Nu vorbea. O dată am văzut că și-a ațintit ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
de un demon. Dar nu puteai să spui că e vorba de un demon al răului, căci era o forță primitivă, așa cum existase înaintea binelui și a răului. Era încă prea slăbit ca să poată picta și ședea în tăcere în atelier, pradă Dumnezeu știe căror visuri, ori citind. Foarte ciudate erau și gusturile lui în materie de lectură. Uneori îl găseam aplecat cu atenție asupra poeziilor lui Mallarmé, pe care le citea ca un copil, silabisind șoptit. Mă făcea să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
plăcut laturile ireconciliabile ale firii lui fantaste. Era întru totul neobișnuit să observi că până și în starea aceea de slăbiciune a trupului nu se gândea câtuși de puțin la confort. Lui Stroeve în schimb îi plăcea comoditatea și în atelierul lui erau două fotolii tapisate și un divan mare. Strickland nici nu s-a apropiat vreodată de acestea, și nu dintr-o afectare a stoicismului, căci l-am găsit așezat pe un scăunel cu trei picioare când am intrat într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
fotolii tapisate și un divan mare. Strickland nici nu s-a apropiat vreodată de acestea, și nu dintr-o afectare a stoicismului, căci l-am găsit așezat pe un scăunel cu trei picioare când am intrat într-o zi în atelier și era singur. Nu. Pur și simplu pentru că nu-i plăceau. Pentru variație se așeza pe un scaun de bucătărie tot fără brațe. Adeseori mă exaspera. N-am văzut niciodată un om atât de indiferent față de ambianța în care trăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
l-am întrebat în glumă. — N-am mai fost de mult la Luvru. M-am gândit să vin să văd dacă mai au vreo noutate. — Bine, dar îmi spuneai că trebuie să termini un tablou săptămâna asta? — Pictează Strickland în atelierul meu. — Serios? — Da. Chiar eu i-am propus. E prea slăbit ca să se poată întoarce la el acasă deocamdată. Am crezut că am putea picta împreună. La urma urmei, în Cartierul Latin, mulți băieți împart atelierul. M-am gândit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
asta? — Pictează Strickland în atelierul meu. — Serios? — Da. Chiar eu i-am propus. E prea slăbit ca să se poată întoarce la el acasă deocamdată. Am crezut că am putea picta împreună. La urma urmei, în Cartierul Latin, mulți băieți împart atelierul. M-am gândit că o să fie distractiv. Întotdeauna mi s-a părut că e nostim să ai pe cineva cu care să mai schimbi o vorbă când obosești lucrând. Mi-a spus toate acestea încet, cu câte o pauză stânjenită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
stânjenită între fiecare afirmație și nu-și mai lua ochii blânzi și stupizi dintr-ai mei. Am văzut că erau plini de lacrimi. Am impresia că nu prea înțeleg, i-am zis. — Strickland nu poate lucra împreună cu altcineva în același atelier. — Bine, dar dă-o dracului, doar e atelierul tău! Treaba lui cum se descurcă. Mi-a aruncat o privire jalnică. Îi tremurau buzele. — Ce s-a întâmplat, de fapt? l-am întrebat cam aspru. A dat din colț în colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
lua ochii blânzi și stupizi dintr-ai mei. Am văzut că erau plini de lacrimi. Am impresia că nu prea înțeleg, i-am zis. — Strickland nu poate lucra împreună cu altcineva în același atelier. — Bine, dar dă-o dracului, doar e atelierul tău! Treaba lui cum se descurcă. Mi-a aruncat o privire jalnică. Îi tremurau buzele. — Ce s-a întâmplat, de fapt? l-am întrebat cam aspru. A dat din colț în colț și s-a făcut roșu ca sfecla. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Strickland și că, scoasă din fire de comportarea cinică a acestuia, insistase să-l dea afară. O știam capabilă de izbucniri violente, în pofida calmului manierelor ei. Și dacă Stroeve continuase să refuze, e ușor de presupus că a ieșit din atelier jurându-se să nu se mai întoarcă niciodată. Dar omulețul era atât de necăjit încât n-aș fi putut să zâmbesc. Dragul meu, nu fi așa de nefericit. O să se întoarcă. Nu trebuie să iei prea în serios ce spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
și cu geniul lui pentru gafe mai mult ca sigur că o ofensase, așa că pentru a-l supăra poate că-și dăduse și ea osteneala să-i întărească bănuielile. Uite ce este, i-am zis, hai să ne întoarcem la atelierul tău. Dacă te-ai făcut de râs trebuie să te smerești și să-ți ceri iertare. Mie nu mi se pare că nevastă-ta e genul de femeie care să-i poarte cuiva pică. Dar cum m-aș putea întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Dacă te-ai făcut de râs trebuie să te smerești și să-ți ceri iertare. Mie nu mi se pare că nevastă-ta e genul de femeie care să-i poarte cuiva pică. Dar cum m-aș putea întoarce în atelier? zise el obosit. Sunt acolo. Le-am lăsat lor locuința. Atunci înseamnă că nu nevastă-ta te-a părăsit: tu ți-ai părăsit nevasta! — Pentru numele lui Dumnezeu, nu-mi vorbi în felul ăsta! Încă nu izbuteam să-l iau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-mi spui toată povestea de la cap la coadă. — Azi după-amiază n-am mai putut rezista. M-am dus la Strickland și i-am zis că s-a făcut destul de bine ca să se poată întoarce la el acasă. Aveam nevoie de atelier pentru mine. Cred că Strickland e singurul om căruia să fie nevoie să-i spui așa ceva, am comentat eu. Și ce ți-a răspuns? A râs puțin. Știi cum râde el, nu ca și cum s-ar amuza, ci ca și cum ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mă asculți un minut. E ultimul lucru pe care ți-l mai cer vreodată. Te rog să nu mi-l refuzi.“ Ea se oprise privindu-l cu ochii aceia meditativi care acum arătau atâta indiferență față de el. Se întoarse în atelier și se rezemă de masă. Îl întrebase: „Ei, ce vrei sa-mi spui?“ Stroeve făcuse un mare efort să-și adune puterile: „Trebuie să fii puțin rezonabilă. Nu poți să trăiești numai cu aer. Doar știi, Strickland n-are un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
se scuture ca de un fior. „Cred că trebuie să fii nebună. Nu știu ce ți-a venit!“ Ea dăduse din umeri și-l întrebase: „Ei, acum îmi dai voie să plec?” „Mai zăbovește o secundă.“ Se uitase cu ochii obosiți la atelierul lui pe care-l iubise deoarece prezența ei îl făcuse să arate vesel ca o adevărată locuință. O clipă închisese ochii, apoi se uitase la ea ca și cum ar fi vrut să-și imprime în minte imaginea ei. Se ridicase și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
și în schimb îl ura pe Strickland pentru că simțea în el puterea de a-i da ceea ce avea ea nevoie. Cred că era pe deplin sinceră când se luptase împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe străin în atelier. Bănuiesc că era speriată de el deși nu știa exact de ce. Și-mi amintesc cum prevăzuse dezastrul. Probabil că într-un chip destul de curios oroarea pe care o simțea față de el era un transfer al ororii față de ea însăși, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
putea iubi decât în modul său specific. Era inutil să încerc să-i analizez emoțiile. XXXI A doua zi, cu toate că am insistat să mai rămână la mine, Stroeve m-a părăsit. M-am oferit să-i aduc eu lucrurile de la atelier, dar el a insistat să meargă personal. Bănuiesc că spera că ei n-au avut grijă să i le strângă astfel încât să aibă prilejul de a-și revedea nevasta și poate de a o convinge să se întoarcă la el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
nici măcar îngăduință. Are doar o iritare nebunească. Blanche s-a oprit brusc și l-a pocnit pe bărbatu-său în obraz cât de tare a putut. A profitat de năuceala lui ca să fugă și a urcat în grabă scările până în atelier. De pe buze nu i-a ieșit nici o vorbă. Când mi-a relatat toate acestea și-a dus mâna la obraz ca și cum ar mai fi simțit lovitura, și în ochii lui era o durere sfâșietoare, îngemănată cu o uimire ridicolă. Părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
seara. Nu știu de ce mă așteptasem s-o găsesc oarecum schimbată. Purta aceeași rochie gri în care o văzusem atât de des, curată și decentă, și fruntea ei era la fel de candidă, ochii la fel de netulburați ca și atunci când o vedeam în atelier ocupându-se cu îndeletnicirile casnice. Vino să facem un șah, zise Strickland. Nu știu de ce în momentul acela nu mi-a venit în minte nici o scuză. I-am urmat cam posac spre masa la care se așeza întotdeauna Strickland. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
se spusese nici o vorbă care să-mi dea de gândit și toate presupunerile mele rămăseseră neconfirmate. Eram intrigat. N-aș fi putut spune cum le merge. Aș fi dat nu știu ce ca să fiu o fantomă, să-i pot vedea în intimitatea atelierului și să-i aud despre ce vorbesc. N-aveam nici cel mai mărunt element care să-mi pună, imaginația în mișcare. XXXIII Peste vreo câteva zile m-a vizitat Dirk Stroeve. — Aud că ai văzut-o pe Blanche, mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
să mă asculte. A încercat să se lovească cu capul de perete. Doctorul mi-a spus că nu trebuie să mai stau în preajma ei. Striga mereu: „Duceți-l de aici! Luați-l de aici!“ Am plecat și am așteptat în atelier. Când a venit salvarea și au urcat-o pe o targă m-au alungat în bucătărie ca să nu mai știe ea că sunt acolo. În timp ce mă îmbrăcam - căci Stroeve insista să merg imediat cu el la spital - mi-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]