5,417 matches
-
îl văd cu o frecvență așa de mare, din poziția preferată pe care o am în pat, exact el îmi cad sub ochi, nu cred că vom vorbi vreodată. Mai stă în blocul ăla un tip care crește porumbei pe balcon. Pe lângă stolul lui, are și un stol de porumbei. Ăsta probabil n-are serviciu, pentru că îl văd mai mereu pe balcon, cum sărută porumbeii în cioc, îi gâdilă sub aripi, le suflă în cur. N-are serviciu ziceam, dar mustață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sub ochi, nu cred că vom vorbi vreodată. Mai stă în blocul ăla un tip care crește porumbei pe balcon. Pe lângă stolul lui, are și un stol de porumbei. Ăsta probabil n-are serviciu, pentru că îl văd mai mereu pe balcon, cum sărută porumbeii în cioc, îi gâdilă sub aripi, le suflă în cur. N-are serviciu ziceam, dar mustață are. Cam toți din cartierul ăsta de țărani urbanizați la apelul de seară au mustață. Îi comunic constatarea asta Mirunei, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ce să faci cu ea? Momentele penibile de dimineață. Să-i dai o utilizare. Ai futut-o și gata, ai consumat-o, oamenii se consumă. - Uite așa era albastrul de Bucșoiu, îmi arată niște chiloți întinși la uscat pe un balcon de vizavi. Apoi râde. De ce credeți voi toți că inventez? face. Mă rog care toți? O fi ceva adevărat cu șeful ei și toată inocența ei e doar mimată? Sau folosind pluralul i se pare interesant să joace rolul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
l-a adoptat pe Vlad ca pe unul dintre liderii săi incontestabili. Vlad a putut să-și exercite în sfârșit talentele oratorice la nivelul maxim al înzestrării sale: a ajuns unul dintre cei mai ascultați și mai respectați vorbitori de la balconul din Piața Universității. Normal, a intrat în viața politică și a fondat un partid, era unul dintre conducătorii opoziției democratice și a fost ales senator. Se discuta despre el ca despre un posibil candidat la Premiul Nobel pentru literatură. Viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
buni (tovarășul Cameniță fusese ales membru în Comitetul Central al Partidului și fusese promovat la București), îngerul cel imens i s-a arătat iarăși. Aceeași scenă, aceeași desfășurare epică, tot noaptea, tot în somn, apoi trezirea lui, ieșirea lui pe balcon, iarăși a simțit că nu mai are aer să respire și pe urmă, imediat, hop și vizitatorul celest care s-a așezat lângă el ca un tată uriaș lângă un copilaș prăpădit, s-a așezat liniștit, a fumat liniștit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tu - îi zice mami lui tati -, nu vezi ce mofturoși s-au făcut?!“ Dar tati, ce-i pasă lui, își bea cafeluța cu sorbitol, deși nenea doctorul i-a recomandat aspartan, ronțăie câțiva biscuiți cu eritrozină și se duce pe balcon să-și citească ziarul. Ce nu știu însă bunica, tati și mami e că micuții abia așteaptă să se ridice de la masă, ca să se repeadă la frigiderul din hol, unde găsesc tot ce poftesc: Ionel - băuturi carbogazoase cu tartrazină, Andreea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cel mic dând buzna pe ușă -, iar am câștigat unul!“ În loc să se bucure, doamna Piscălescu îl ia la palme. În casă s-au adunat vreo paisprezece frigidere. Domnul Piscălescu a lipit trei între ele și doarme, cum zice el, la balcon. E de groază cu ăla micu’. La fiecare pachet de biscuiți Șotron, umflă un frigider. Tot cartierul s-a umplut de frigidere. Nu poți să cumperi un kil de mălai, că, gata, primești un laptop. Da’ măcar laptopurile sunt ușoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
s-a gândit mereu ca la ceva frumos pus deoparte, știut doar de ei doi. „Domnule, ce motiv aș avea să spun că nu te cunosc?“, l-a întrebat oarecum iritată femeia când Vasile B. a ieșit după ea în balcon cu o scrumieră în mână. „Și mai lasă dracului scrumiera aia - l-a certat ea -, că se uită lumea la noi. Te ții după mine ca un cățel.“ Acestea au fost cuvintele care l-au durut cel mai tare pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că Violeta a stat în permanență lângă bărbatu-său, aruncându-i lui Vasile B. o privire indiferentă, privirea cu care trebuie pedepsiți bărbații care nu știu să piardă demn. Abia în zori i-a zis în trecere, îndreptându-se spre balcon să fumeze ultima țigară: „Haide, mă, supăratule, vino și ține-mi scrumiera, dacă-ți place să te chinui“. „Încerc să înțeleg“, a spus Vasile B. „Ce-i de înțeles - i-a retezat-o femeia, dar fără răutate, ca și cum oboseala de după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
despuiete pe Lenuța și pe Fifi, care-l moșmodeau zicând: „Ce faci, mă, blegule, dormi? Hai, la treabă!“. Andrei C. a avut vreo două luni probleme de conștiință. Uneori, seara, în timp ce părinții și surorile băteau mătănii la icoane, ieșea în balcon și privea în gol. Iar în gol îi vedea tot pe chefliii lui și-l pufnea râsul. Andrei C. știa că toată povestea avea să sfârșească rău, dar era pentru prima oară când se simțea și el bine. La serviciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu mâneci scurte și perechea de pantaloni de doc cu care mergeam la cursuri, la cantină și la fotbal. Cel mai ieftin bilet la Operă costa cât cel mai scump la cinematograf și mă surghiunea în ultimele rânduri, sus, la balconul doi, unde nu se auzeau decât corul, iar orchestra doar când intrau tobele. Soliștii se mișcau ca niște gândaci și, dacă n-aș fi avut impertinența să cobor la pauză în holul central și să mă vântur, cu trufia frustratului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Și șoferii au închis aparatele. „Nu-i de la noi - mi-a zis polițistul -, e de la alții.“ Claxoanele guițau, Jeep-urile nu mai țineau nici o regulă și se năpusteau în Dacii, tramvaiele intrau în șirurile de mașini ca în brânză, din balcoane cartierul aplauda ciocnirile mai reușite, dar, cum spuneam, concentrându-mă la maximum, reușeam să nu aud nimic, în afară de cadența suavă a pianului. Polițistul avea dreptate: muzica nu venea din circumscripția lui. Muzica venea dintr-o mașină parcată undeva, pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
domnule - zice el cu autoritatea pe care i-o dă fluierul -, se vede clar fusta și o mână. Fusta e liliachie.“ Dacă polițistul vede o Sfântă liliachie înseamnă că se uită la etajul nouă, unde-s rufe la uscat în balcon. Un domn în etate care știe să se facă ascultat zice: „Se înmulțesc fenomenele. În curând, oameni buni vine sfârșitul lumii. Sunt felurite apariții, unde nu te aștepți.“ Mai mulți gură-cască dau din cap aprobator. Le e totuna dacă sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Nu c-ar fi fost savantul distrat pe care-l știm din anecdote, dar firma ținea un grafic foarte angajant, iar de reușita contractului în derulare depindeau cele viitoare. După ce am conversat, în oficiul unde-și pregătea cafeaua și în balconul unde-și fuma țigara, despre una și despre alta, am purces la interviul propriu-zis, care ar fi urmat să-i consume fix o jumătate de oră. Însă ne-am dat curând seama că nu aveam cum să ne înțelegem. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în contexte care le făceau de neînțeles. Informaticianul era un extraterestru, pe când eu doar un pământean care descopeream și ceea ce ne deosebea pe vecie, nu numai ceea ce ne asemăna. Aveam în comun limbajul de bucătărie și de fumat țigara în balcon, precum și acela care nu interesa muncile superspecializate ale firmei. Mai aveam în comun niște amintiri din țară și câțiva prieteni din Boston. Atât. Când încerca să-mi explice în ce consta invenția sa, toate corespondențele în românește îl nemulțumeau, deoarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
un sicriu. Ei erau cei care marcau sfîrșitul cortegiului formal și erau urmați de mulțimea Înghesuită de oameni, fără nici un fel de disciplină sau direcție. Procesiunea s-a oprit și unul dintre indivizii Îmbrăcați În negru a apărut la un balcon - cu niște hîrțoage În mînă: „Este de datoria noastră, În timp ce ne luăm rămas-bun de la acest mare și vrednic om, unul sau altul...“ etc. După trăncăneala interminabilă, procesiunea s-a mutat cu cîteva case mai departe și alt personaj Îmbrăcat În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mînă: „Este de datoria noastră, În timp ce ne luăm rămas-bun de la acest mare și vrednic om, unul sau altul...“ etc. După trăncăneala interminabilă, procesiunea s-a mutat cu cîteva case mai departe și alt personaj Îmbrăcat În negru a apărut la balcon. „Cutare sau cutare a murit, Însă amintirea faptelor lui bune și a integrității sale fără de cusur...“ etc. Și așa mai departe, bietul cutare sau cutare a fost dus pe ultimul său drum În acest fel, urmărit de nemulțumirea sătenilor care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nu are prea multe de arătat, și, ca și boxele din catedrală destinate corului, exprimă fuziunea a două rase ostile, dar Într-un oarecare fel complementare. Întregul oraș este o imensă galerie: bisericile, desigur, dar chiar și fiecare casă, fiecare balcon privind peste vreo stradă este un fel de mediu care evocă vremurile apuse. Bineînțeles, nu toate au același merit. Dar și În momentul acesta, cînd scriu, atît de departe de acele locuri, cînd notițele din fața mea par șterse și artificiale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
se întâmplau însă într-o cameră de bloc neîncăpătoare, împărțită juma-juma în sală și scenă, lipsită de culise, cu o singură ușă în fund și două ferestre laterale, din care una dădea în stradă, iar cealaltă se deschidea înspre un balcon interior îngust, pe care erau îngrămădite de-a valma toate mobilele ce serveau drept decor și pe care tot noi, hamalii, trebuia să le cărăm pe rând, cu nesfârșite sforțări, pentru a le aranja pe scena unde urma să evoluăm
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
opt fragmente din cei mai diferiți autori și din cele mai deosebite epoci, puse în scenă cu toată pedanteria unor regizori începători! Mese, scaune, divane a toate stilurile, costume și recuzită a toate vremurile, îngrămădite pe pasarela îngustă a unui balcon de curte interioară, așteptându-și rândul la o biată fereastră, pentru a fi instalate pe o scenă de trei pe patru! Era o ilustrație pe viu a legendei Turnului Babel... Bineînțeles că examenul a fost un fiasco. și, de fapt
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
s-a pornit o ploaie rece, udându-i pe bucureștenii îmbrăcați în mătăsuri și stofe ușoare, presărate cu flori, ieșiți în stoluri după petrecere... Am alergat ca potârnichile speriate pe la casele noastre, sărind prin tramvaie, pitindu ne pe sub streșini și balcoane, cu ziare pe cap, care mai de care mai uzi și mai plictisiți. Iar azi-dimineață toate au luat culoarea cenușie, culoare decentă printre toate, care nu obosește, care te adună pentru muncă și te stimulează. și, cu toate acestea, în ciuda
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Răspunsul a fost și de această dată negativ și prompt. Privind cu atenție, am observat sub maxilarul inferior un smoc de păr atârnându-i în bătaia vântului, de care se agățaseră niște scaieți, stând acolo, suspendați la aer, ca pe balconul unui bloc cu patru etaje. Da, eram complet edificat. Exemplarul din fața mea avea barbă, copite despicate și coarne. Prin urmare era... da, știm noi bine, ducă-se pe pustii! Eram complet descurajat, abătut și dezorientat. Totuși... Ce nume să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
te sacrifici, ca individ, atunci când ești prins de o mulțime în excitație. De unde înclin să cred că faimoasa "capacitate de discernământ" se verifică cel mai bine în aceste momente. Vecinii de la blocurile din jur ieșiseră premeditat la ferestre și pe balcoane, pentru a trăi acest moment în direct. Ca și cum ar fi asistat la o execuție publică. Aprilie 2000 Final de armată. Nu pot afirma că o camaraderie "virilă", de arme, s-ar fi făcut prezentă. M-am vindecat de faptul că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Occident, de către un intermediar francez care îi recrutează din România. Pentru aceeași muncă și calificare echivalentă, un francez ar fi primit de patru ori mai mult. Ne aducem aminte de momentele de acum șase ani de zile, când stăteam pe balconul căminului D din Galați și ascultam plopii care se unduiau în bătaia vântului cald al lunii mai. Cred că am făcut atunci multe planuri de viitor, dar faptul că ne vom vedea în Franța și vom bea vin roșu de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mică întâmplare. Am un vecin (sper că n-o să citească această carte), un om de afaceri cu BMW și cu toate anexele succesului. Odată, când am plecat în concediu, l-am rugat, ca între vecini, să-mi ude plantele de pe balcon. Când m-am întors, plantele erau foarte frumos udate și îngrijite. Ca să-i mulțumesc, am luat un teanc de traduceri de-ale mele - cărți bune, atrac tive, care nu se adresau unui intelectual elevat - și i le-am dus cadou
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]