4,944 matches
-
domniței din Elada”. Duminică, 9 iulie. După o călătorie prin Oltenia, Regina Maria revine la Castelul Pelișor în Sinaia. „Mihai a venit să ne vadă. Este, pur și simplu un splendid copilaș, alb și rozaliu - cu un început de păr blond, buclat pe creștet. Menajul Carol s-a stabilit la Foișor și ei au venit la dejun”. De la mijlocul lunii iulie și până la începutul lui august 1922, membrii Familiei Regale, inclusiv Carol și Elena, sunt „în concediu”: călătoresc, merg în localități
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
23 octombrie. Regina Maria, aflată la Belgrad, notează că Mihai s-a întors (se deplasase undeva în Belgrad sau prin Serbia - n.n.). „El răspunde tuturor așteptărilor noastre. Este absolut adorabil. Un copil de expoziție, cu un cap superb și bucle blonde aurii. Este foarte voinic, puternic, stă în picioare, dar nu vrea să vorbească. Sitta și Carol sunt nebuni de fericire. A fost pentru noi o imensă și adevărată bucurie. O rază de lumină în aceste zile grele. Carol și Sitta
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
constată că bona scosese copilul la aer și la soare: „Mihai, absolut adorabil, era și el acolo”. Joi, 25 octombrie. „Cea de-a doua aniversare a zilei de naștere a lui Mihai. Micuțul dulce și adorabil, Mihai cu părul lui blond. A venit devreme în camera mea și s-a lăsat alintat. Are un zâmbet fermecător și irezistibile gropițe în obraji. Mai târziu am ieșit împreună în grădină. A fost ucigător de cald”. Carol și Sitta erau și ei în Belgrad
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
unei anumite cutiuțe în căutarea dulciurilor, apăsarea unui deget pe un creion care sare, „cu-cu” în spatele unui scaun etc. Apoi, el face mici giumbușlucuri adorabile cu ochii și mutrițe nostime, irezistibile, lăsând să i se vadă toate gropițele. Este blond, voinic, cu părul buclat și mers ferm, inteligent, știe multe lucruri, are o mimică excelentă, dar este teribil de lent în privința vorbirii. Este ascultător și bine crescut, dar sunt momente când devine gălăgios și de nestăpânit, ceea ce îl oripilează pe
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
și a fost complet mut, dar bun, așa cum este întotdeauna”. Luni, 28 aprilie. Regina Maria notează cu încântare: „Este o bucurie să-l vezi pe iubitul Mihai aici (la Nisa) și el este atât de dulce cu frumoasele lui bucle blonde, cu statura sa mică și robustă, cu adorabilul său surâs. El s-a acomodat imediat cu Ducky și cu Colinette, iar Boiky (fiul lui Doiky) este supraîncântat să-l aibă”. După amiază Ducky și Regina Maria oferă un garden party
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
devreme de la Nisa și urmează să plece la St. Lunaire, unde va sta câteva luni pentru că i s-a recomandat să meargă la mare. A crescut și este mai adorabil ca oricând, arată ca un adevărat fiu de vikingi, voinic, blond și frumos un copil al nordului, deși atât părinții săi, cât și el s-au născut în țările din Sud.”. Se pare că, pe la mijlocul lunii august, de la St. Lunaire, Mihai a fost luat de mama sa și dus la Sorrento
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
se mai afla în convalescență. Dimineața, la Sinaia, era scos la plimbare, „purtat într-o cărucioară”. 16 octombrie. N. Iorga ia dejunul la Principesa Elena. „Copilul regal a intrat în momentul conversației. Voinic și vioi, cu păr des și creț, blond, pe fața rotundă, cu ochii mici și șireți, e foarte drăguț. Știe englezește și românește, dar nu vrea să vorbească. Se lasă sărutat, iar când îi dau două icoane, spune, după cerere: mulțumesc”. Darul savantului trebuie să fi fost prilejuit
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
deși m-a primit foarte poli ticos, bineînțeles de față fiind și trei membri ai Consiliului. — Ce le-ai dăruit de data asta? se amestecă În vorbă un alt personaj care se plimba agale prin sală. Conrad, cu părul mai blond și ceva mai tânăr decât ducele Bertold, părea copia fidelă a fratelui său. Aveau aceleași trăsături, același nas ușor Încovoiat, aceeași statură. Dar, pe când În ochii Îndrăz neți ai lui Bertold, În toată făptura lui, era ușor de ghicit un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-se pe picioare și se apropie dând să Îngenuncheze. Dar un gest poruncitor Îl țintui locului: — Nu s-a Întâmplat nimic, după cum se vede. și nu vreau să aud nimic! Cioplitorul În piatră Își plimbă cu mirare ochii de la căpșorul blond la cel cu plete Întunecate. Se vedea cât colo că cei doi călăreți erau femei. Două fete tinere, Îm bră cate În haine de paj. Dar Își stăpâni și uimirea, și vor bele care dădeau să-i alunece de pe limbă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și a pierit dincolo, În ceață. Unii spun că nu era cerb, că era... Fata Își mușcă buzele și-și făcu semnul crucii. Simeon Îngenunche lângă calul căzut, cercetând-i cu grijă gleznele fine. Mintea lui lucra febril. Fata cea blondă avea o voce dulce, dar se vedea că-i deprinsă să poruncească, să fie ascultată. În totul, răzbătea din făptura nespus de frumoasă o măreție princiară. Omul trăit vreme Îndelungată În Bizanțul intrigilor și al crimelor politice rafinate Își dădu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui se plimba agale pe trupul asudat al anima lu lui, care scâncea ca un copil speriat și nu Îndrăznea să se ridice. Îl mângâie cu blândețe pe coamă, apoi Îi cercetă ure chea ciulită. Când se Întoarse către călărețul blond, În mâna lui fumega mocnit o bucățică de iască. — Iată pricina sperieturii. Cineva a vrut să vă ucidă, mărită domniță, spuse el și-și puse cu respect genunchiul În pământ. Obrajii fetei păliră. Abia putu să murmure speriată: — Cine ești
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și se fofila la curțile din spate, Îmbrăcată ca un simplu paj și călărea pe deșelate caii cei mai sălbatici ai ministerialului. Slugile o divinizau, tinerii scutieri care-și făceau ucenicia pe lângă spada ascuțită a lui Hildebrand visau la pletele blonde pe care copila le lăsa să fluture În voie, iar Rishawa o privea ca pe o eretică, pe care azi, mâine o vor arde pe rug. Pe de altă parte, firea deschisă a fetei o cuceri și, deși o certa
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nou o reverență, cu o grație care i-ar fi adus laudele doamnei Rishawa, Adelheid Îi privi pe sub sprâncene pe cei doi tineri. Conrad era un bărbat nu prea Înalt, cu nasul ușor În covoiat și fața Îngustă. Avea părul blond și ochii albaștri, de un albastru deschis și clar, Întocmai ca Adelheid. Părul Îl purta după moda timpului, tăiat rotund de jur Împrejur, cu un breton scurt În față. Putea să aibă vreo treizeci de ani și avea maniere simple
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de la fereastră... Tânărul ședea pe banca din fața havuzului. Era singur și Adelheid se repezise pe scări În jos, ca o furtună, fără să se gândească la nimic. Nu apucase să-și pună pe cap boneta de in alb, și pletele blonde Îi fâlfâiau pe umeri ca un zbor de pasăre a luminii. Ducesa Sofia ar fi leșinat cu siguranță dacă ar fi văzut-o. Unde se mai pomenise ca o nobilă doamnă să se arate cu capul descoperit? Dar Adelheid voia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Într-o seară, pe când își făcea rondul în sectorul repartizat, asistând la schimbul de ture al femeilor și bărbaților care lucrau la " Fabrica de nasturi", privirea i-a fost atrasă de o tânără și fermecătoare domnișoară. Această superbă făptură feminină, blondă, cu ochii ca albastrul imaculat al cerului de vară și mersul șerpuitor ca mișcarea unduitoare a spicelor de grâu sub adierea vântului, era singurul copil al unei familii de polonezi Sauciuc. Tânăra nu era altcineva decât viitoarea mea mamă, Rozlia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
până la capătul celor nouă luni. Cu câteva zile înaintea sorocului, tata a dus-o pe mama la spital, unde a născut normal, asistată de personalul de specialitate. Bucurie mare! Primul născut era un băiețel dolofan, cu un smoc de păr blond în creștetul capului, ochi albaștri și o voce de tenor. Vocalizele lui răsunau pe coridoarele spitalului alertând persoanele în halate albe. Primul meu frățior a fost botezat Vasile, ca și tata. Totul era frumos și bine. Vasilică era sănătos, mânca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ce-și pregătește ospățul, dansa pe ritmuri diavolești cunoscute numai de adâncurile ei. Ploaia cădea din ce în ce nai tare. Pâlcuri-pâlcuri de oameni se grăbeau spre casele lor. Silvia nu avea baticul la ea. Ploaia îi udase părul ei blond și frumos din care se desprinsese o șuviță ce se odihnea rebelă pe fruntea șiroind de apă. Hai, Titi, că plouă din ce în ce mai tare! Hai, fuga, să mergem, acasă. Mi-e frig! Da, Silvia, hai, repede! Ploua. Sub acțiunea ploii, pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Domnul ca tot copilul care se naște să se bucure în sânul familiei sale de aceeași grijă și de aceeași iubire pe care ni le-au arătat nouă părinții. Dar să revenim la Silvia. Era o fetiță frumoasă, un înger blond cu ochi albaștri, o dantură strălucitoare și un râs molipsitor. Elevă într-a VII-a. Prima din clasă: inteligentă, comunicativă, voluntară. O dicție clară cu o voce plină de modulații calde, cuceritoare. Rozincuța, fiica noastră, seamănă atât de mult cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aduși, părul negru pe jumătate însurit, mustață tușinată, fața bine bărbierită și de culoarea aurului platinat. Vocea lor era plăcută, catifelată, cuceritoare. Am strigat la portiță: Domnu' Răzmeriță! O, ce plăcere, drăguțule! Un moment, uite acum îți deschid. Dar ce blond ești, măi copile, parcă a coborât soarele în părul tău! Ia loc aici la masă și să vedem despre ce e vorba, ce mesaj ne aduci? Te-a trimis bădia Vasile? Nu, domnu' Răzmeriță, tata nu-i acasă. Mama vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cel mai mare, avea asupra noastră o autoritate deosebită. Venea de la gimnaziu și ne spunea în franceză și italiană fel de fel de cuvinte și expresii. Noi îi sorbeam fiecare cuvânt, fiecare sunet, mimica și gestica lui, totul. Era fascinant! Blond, cu ochii albaștri de lapislazuli, cu un nas fin și urechi delicate, cu un ten de culoarea piersicii coapte, atrăgea ca un magnet privirile tuturor celor care-l vedeau. Iar mamei, săraca, îi creștea inima cât bostanul de dragul lui. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
tânărul militar care ne păzea primise apelativul "Neamțul" datorită părului blond-auriu și ochilor albaștri-irizați, atribute chipurile ale rasei superioare, al cărei reprezentant se autoproclamase cancelarul celui de-al treilea Reich, el nefiind după cum afirmă documentele istorice nici neamț și nici blond, ci mai degrabă un reziduu social, înscriindu-se în șirul de accidente umanoide pe care societatea le expulzează scârbită și îngrețoșată odată cu placenta cianurată în care se bălăciseră. Acești monștri avortoni au fost un blestem atât pentru poporul lor, cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
era mama de copilul ei cel mai mare! Dar noi! Ne uitam la el ca la un produs de pe altă planetă. Era frumos ca un prinț... Corpul bine legat, nu prea înalt, cu un cap expresiv încadrat de un păr blond, bogat, galben-auriu, ochi albaștri strălucitori, un nas bine proporționat cu nări atât de fine încât vibrau ca aripile unui fluture. Era, în întregul lui, un exemplar de o noblețe cuceritoare, manifestând o armonie tulburătoare, naturală și echilibrată în fiecare act
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
registru, dar cu aceeași intensitate, cuplul celebrei prietenii antice dintre Oreste și Pilade. Tineri și frumoși, erau două exemplare umane ieșite din coapsa lui Adonis, după care trecătorii întorceau capul, irezistibil. Țile: brunet, cu părul creț și ochii migdalați, Mircea: blond, cu părul ondulat și ochi albaștri, amândoi cu trupurile minunat alcătuite, cu un mers elastic și sportiv, formau un duo fermecător. Într-o după-amiază târzie, când munca de pe șantier se încheiase, iar noi, obosiți și flămânzi, o așteptam pe mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
acolo. L-am auzit povestind că acolo a fost al doilea Verdun, că nu s-au așteptat la așa ceva, iar În ziarul Lumina de la București, s-a scris că românii au luptat cu o prestanță uimitoare. Soldatul acela Înalt și blond ca un Siegfried, semăna cu fratele meu Oprișan, sublocotenent În viteazul regiment 40 Călugăreni, mort la 28 Iulie 1917, tot la Mărășești. Numele de Oprișan i-a rămas și soldatului german. De el Își aduce aminte și Teichert. Pe fața
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
a ales pe Wallace colaborator În 1933, Încredințându-i Ministerul Agriculturii, apariția lui pe scena Washington-ului n-a produs o impresie plăcută. Tatăl său fusese ministru al agriculturii În Iowa, așa că avea din familie Înclinare spre agrarianism. Aproape Înalt, blond, figură adevărată de neamț, cu părul mereu răvășit, cu dinți mari, Îngălbeniți, ce-i arăta la cel mai mic zâmbet, cu pantalonii mereu necălcați. Wallace dădea mereu impresia unui cowboy, pe care elementele de dreapta Îl caricaturizau și-l temeau
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]