4,395 matches
-
les lettres - primeau din toate părțile proverbe, clișee și sentimente comune. Ei primeau abundența și o răspîndeau În jurul lor”... Ar mai trebui adăugat: o răspîndeau cu fervoare și, adesea, cu inocență. De altfel, Paulhan remarcă mai departe faptul că, dacă clișeul este inevitabil În literatură, scriitorul poate cel puțin să fie inocent, căci nu scriitorul este acela care fabrică și impune clișeul; el Îl lasă numai să treacă fără dificultate. În fine, tot Paulhan oferă la capătul studiului său (strălucitor, profund
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trebui adăugat: o răspîndeau cu fervoare și, adesea, cu inocență. De altfel, Paulhan remarcă mai departe faptul că, dacă clișeul este inevitabil În literatură, scriitorul poate cel puțin să fie inocent, căci nu scriitorul este acela care fabrică și impune clișeul; el Îl lasă numai să treacă fără dificultate. În fine, tot Paulhan oferă la capătul studiului său (strălucitor, profund, tăios) o mică fabulă despre retorică. S-o cităm: „Că doi soți se văd siliți să trăiască Împreună o viață Întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vine să credem că scrisul nu depinde prea mult de convingerile lui sceptice. Încrezătoare sau dezamăgite, ideile află, ușor și din abundență, expresia trebuitoare. Locurile comune se țin, Într-adevăr, lanț. Modelele se degradează repede, avalanșa aceea de diminutive, gingășii, clișee literare exasperează la lectura versurilor, insă, de la un punct, retorismul inconștient Începe să-și creeze propria-i figură. Simțualismul nebulos, spontan, debordant capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorismul inconștient Începe să-și creeze propria-i figură. Simțualismul nebulos, spontan, debordant capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate nemărginită a spiritului său poetic. Apoi obiectul Începe să aibă propriile exigențe, sfîrșind prin a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetică se definește printr-o exagerată aglomerare («grămădireă) de noțiuni, printr-o citare În lanț (...). Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră În poezie sub forma clișeelor literare”. „De lucruri, CÎrlova se apropie totdeauna cu milă”; la el „locul securizant (valea tristă și euforizantă) este, În același timp, o sursă de neliniște. Ea ocrotește, dar nu vindecă”. În toate proiectele lui Heliade, „un spirit monstruos sincretic” - Întemeietor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult subînțeleasă, a cărții e că nașterea poezii românești moderne nu poate fi explicată decît În cadrul altor culturi europene, În primul rînd al celor occidentale. Poeții Întemeietori au practicat cu rîvnă (chiar dacă fără s-o știe) sincronismul, preluînd modele, convenții, clișee și totodată luptînd Împotriva lor. Dimineața poeților este, dacă nu cea mai importantă, În orice caz cea mai inspirată carte a lui Eugen Simion, critic la care luxurianța călinesciană a expresiei (paradis de metafore, cu unele inevitabile excese: „Lucrurile intră
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la un volum la altul, în "tot atâtea personaje succesive și diferite"23, sugerând ideea că omul nu rămâne niciodată același (nu așa stau lucrurile în romanul lovinescian, unde personajul e mereu identic cu sine, diversitatea lăsând loc repetiției și clișeului). Drept urmare, dacă principiul mimetic-pictural guverna arta vechiului roman, îndatorată doar "memoriei voluntare", noul roman se revendică în schimb de la procedeul "muzical" al memoriei involuntare și de la o structură deschisă, dinamică, modelată de "imaginea ascunsă" a timpului îngropat în pagina scrisă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
repet, de la o psihologie deja conturată, invariabilă, pe care "evenimentele" nu fac decât să o "ilustreze", să o "exemplifice". De aceea Bizu nu e, am mai spus, un Bildungsroman. Ne dăm seama cât de neînsemnate și de previzibile (ca un clișeu) sunt "evenimentele" din romanul lovinescian citind paginile despre sejurul lui Bizu în Italia, în care prozatorul reia (a câta oară?) episodul "dragostei florentine" (povestea cu Igeea), relatat de astă dată fără patetism, în cheia unei anecdote "imagologice" despre ignoranța femeii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în autobiografie. Lipsiți de înțelegere pentru o poetică de acest gen, exegeții literaturii lui Lovinescu au sancționat aceleași "defecte" și în romanele eminesciene, și în cele de inspirație așa-zis "autobiografică": ca operă memorialistică, un roman precum Bizu dezamăgește din cauza clișeelor "sămănătoriste" și a pauperității informațiilor legate de viața spirituală a protagonistului, individ fără voință și fără personalitate (în care cititorii nu-l puteau regăsi nicidecum pe "marele" Lovinescu). Apoi, pe lângă carența "documentară", recenzenții au sancționat lipsa de talent a prozatorului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
-i astfel pe toți cei ce "vorbesc" în ficțiune, de la "autor" la "personaje", să-și afirme (prin niște zadarnice tentative de "diferențiere") individualitatea. E vorba însă de o individualitate redusă la un set de automatisme și de atitudini-șablon, de natura clișeului, stereotipiile de limbaj reflectând reacțiile psiho-comportamentale menite a ilustra, în fapt, mecanismul "psihologiei invariabile" asupra căruia se focalizează, polemic, poetica lovinesciană. Individualitatea se vede finalmente anulată de tirania clișeului atotputernic, ce transformă omul într-o făptură anonimă și lipsită de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
redusă la un set de automatisme și de atitudini-șablon, de natura clișeului, stereotipiile de limbaj reflectând reacțiile psiho-comportamentale menite a ilustra, în fapt, mecanismul "psihologiei invariabile" asupra căruia se focalizează, polemic, poetica lovinesciană. Individualitatea se vede finalmente anulată de tirania clișeului atotputernic, ce transformă omul într-o făptură anonimă și lipsită de "personalitate" (în sensul "plin", romantic, al cuvântului). Romanul lovinescian trebuie citit, așadar, dincolo de caracterul deseori ilizibil al "narațiunii" în sine, ca o dramă a neputinței de a vorbi (și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și trăi) autentic, câtă vreme literatura, incapabilă de a mai atribui existenței un sens, se mulțumește să-i prescrie doar niște reguli. Poetica romanului lovinescian se bazează, după convingerea Ligiei Tudurachi, pe exploatarea posibilităților de expresie și de semnificare ale clișeului, clișeu care nu e doar o prezență ubicuă în spațiul narativ, ci se constituie și ca sursă genetică a romanului însuși 233. De aceea, în marea lor majoritate, personajele lovinesciene nu ating treapta afirmării de sine, preluând "cuvântul" ca pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
trăi) autentic, câtă vreme literatura, incapabilă de a mai atribui existenței un sens, se mulțumește să-i prescrie doar niște reguli. Poetica romanului lovinescian se bazează, după convingerea Ligiei Tudurachi, pe exploatarea posibilităților de expresie și de semnificare ale clișeului, clișeu care nu e doar o prezență ubicuă în spațiul narativ, ci se constituie și ca sursă genetică a romanului însuși 233. De aceea, în marea lor majoritate, personajele lovinesciene nu ating treapta afirmării de sine, preluând "cuvântul" ca pe o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
moldovenească, predispoziția contemplativă) atunci automatismele de limbaj și comportament sugerează nu atât o carență, cât un exces, nu atât somnul conștiinței, cât o trezire mai grea, mai originară, modelând personalitatea umană după tiparele mitului și ale psihologiei abisurilor. Pentru că, prin clișeu (care, în opinia mea, nu e doar cuvântul, ci și imaginea), omul are acces nu doar la "nimicul" vorbelor goale, ci și la partea lui de umbră, la arhetipurile îngropate adânc, în subconștient. Exact ca în melodramă, aș adăuga. Nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu e doar cuvântul, ci și imaginea), omul are acces nu doar la "nimicul" vorbelor goale, ci și la partea lui de umbră, la arhetipurile îngropate adânc, în subconștient. Exact ca în melodramă, aș adăuga. Nu întâmplător, tot printr-un clișeu ("masca apoloniană"), deci într-o manieră mimetică, obiectiv-impersonală, a ales Lovinescu să-și afirme personalitatea, conștient că numai în felul acesta îi poate păstra și amprenta unică, "individuală" (nota "diferențiatoare"). Teoria expresiei "creatoare de realități" se regăsește, de fapt, pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
individuală" (nota "diferențiatoare"). Teoria expresiei "creatoare de realități" se regăsește, de fapt, pe trei paliere distincte ale operei lovinesciene: în scrierile de doctrină (teoria formelor fără fond), în memorialistică (mitologia personalității) și în literatura de ficțiune (valorile pragmatice ale limbajului). Clișeul ia, succesiv, locul "formei" ("fondul" fiind o realitate fluidă și vagă, de ordin psihic), al "voinței" (în raport cu "temperamentul", reductibil tot la o dimensiune "sufletească") sau al vorbirii personajelor lovinesciene (care au totuși o psihologie, însă una depinzând de limbaj). Discursul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
materială", Lovinescu atrăgea de fapt atenția asupra "implicării sensului propriu în emergența sugestiei", pentru că înțelegea fenomenul de decantare a sensului ca pe un proces integrator 234. Integrator e și raportul dintre discurs și psihologia personajului, marcând o relație de interdependență. Clișeul joacă, de fapt, rolul unui catalizator, ce ajută, de pildă, la transfigurarea (mitică, literar-ficțională) a "evenimențialului", "realității", "istoriei"235. Dar același efect "transfigurator", ce "îngheață" imaginea lumii într-o serie de posturi hieratice, e urmărit și de melodramă! Pe scurt
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
235. Dar același efect "transfigurator", ce "îngheață" imaginea lumii într-o serie de posturi hieratice, e urmărit și de melodramă! Pe scurt: în loc să fie interpretat ca semn al lipsei de talent și imaginație (opinie acreditată de o întreagă tradiție exegetică), clișeul se vede valorizat acum din alt unghi, al unei conștiințe estetice superioare, dincolo de practica realismului mimetic, fiind utilizat în mod explicit pentru expresivitatea și pentru capacitatea sa de sugestie. În sensul acesta, Ligia Tudurachi afirmă că în literatura lovinesciană "instaurarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
expresia creatoare de realități"), cât și invers, de la "fond" la "formă" (determinare propriu-zis psihologică, pentru că desemnează drept cauză a imitației formelor "străine" admirația și, implicit, recunoașterea superiorității lor în raport cu "formele" autohtone). La fel, psihologia personajului lovinescian se lasă modelată de clișeul lingvistic numai în măsura în care această psihologie tinde să se obiectiveze exprimându-se în mod necesar prin cuvânt, într-un discurs sui generis despre sine și lume. Numai că nu întotdeauna se întâmplă ca psihologia personajului lovinescian să se "obiectiveze", ceea ce înseamnă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în măsura în care această psihologie tinde să se obiectiveze exprimându-se în mod necesar prin cuvânt, într-un discurs sui generis despre sine și lume. Numai că nu întotdeauna se întâmplă ca psihologia personajului lovinescian să se "obiectiveze", ceea ce înseamnă că nici clișeul" nu rămâne, în literatura criticului, doar o realitate lingvistică (ambiguitatea raportului dintre "imagine" și "cuvânt" fiind una dintre caracteristicile definitorii ale genului melodramatic). Prin urmare, deși respinge hotărât interpretările în cheie psihologistă, studiul Ligiei Tudurachi mi-a oferit, de fapt
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la modelul peren, chiar dacă aparent desuet, al melodramei. Astfel că, pe lângă cuvântul elocvent, creator de "realități", literatura lovinesciană pare să fi preferat și cuvântul mut, convertibil oricând în imagine. Și apoi, în fine, nu este poetica melodramei o poetică a clișeului prin excelență? Desigur. Din păcate, nu vom ști niciodată cât de convins va fi fost Lovinescu însuși de adevărul unei asemenea constatări. Cred însă că motivația pragmatică ce îndeamnă la exercițiul constant al criticii de întâmpinare, cu impact la publicul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aceea, caută să iasă din ea. Nici într-un caz deci nu poate fi vorba despre lipsă de intelectualitate, despre paseism și romanțare, de vreme ce acestea sunt "înrămate" într-un roman dilematic, conștient de capcanele melancoliei și de proximitatea permanentă a clișeului (formula lui Paul Cernat, "romanul retro", este de aceea invocată cu folos și pentru romanele în discuție). De la această conștiință critică (cu evidente premise autobiografice) pornește și romanul lovinescian, dezvoltând "o poetică originală, axată pe amplificarea repetitivă, în "serii" succesive
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
folos și pentru romanele în discuție). De la această conștiință critică (cu evidente premise autobiografice) pornește și romanul lovinescian, dezvoltând "o poetică originală, axată pe amplificarea repetitivă, în "serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu". Situația melodramatică este succesiv denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din anii 1920 (dublul roman Viață
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Tudurachi, Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, vezi capitolul " Ponciful și geneza romanului", pp. 106-110. În opinia exegetei clujene, pe care o justifică și sensul argumentației din paginile de față, "[...] plecând de la clișeu, romancierul întrevede posibilitatea unei scriituri uniforme și în același timp a unei scriituri mecanice, care nu riscă nici un fel de blocaje". 48 Apud Ligia Tudurachi, op. cit., p. 107. 49 Idem, p. 110. 50 "D.E. Lovinescu vorbește Gazetei despre romanul Diana
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
laptelui chinezesc forjat cu melamină". O religie seculară, cum ar spune autorul, care prinde de minune în forme patologice, hilare și grotești, inclusiv în România contemporană. Remarc curajul exemplar al lui Mirel Bănică în încercarea sa reușită de a dezavua clișeele sociale care ipostaziază Armata și Biserica în fruntea preferințelor românilor ca instituții de încredere. Ele sunt de încredere, dar nu în doza exagerată pe care o ilustrează interpretarea superficială a unei cercetări sociologice de tip cantitativ. Este ideea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]