9,556 matches
-
25 evrei clasați muncă manuală ușoară. b) Șeful de ordinar și bucătarul vor fi din cei clasați muncă manuală ușoară. c) Meseriași. Afară de meseriașii specificați în ordinul Marelui Stat Major Nr. 438.738/, fiecare detașament de evrei va avea în compunerea sa câte o echipă de meseriași evrei pentru nevoile proprii (1 cismar, 1 croitor, 1 frizer) care vor fi obligați să se prezinte cu sculele portative proprii. d) Personalul sanitar ajutător, Corpurile 2 Teritorial și 5 Armată vor repartiza respectiv
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
Nepurtând niciun fel de nume, tablourile se desprind de locurile care le-au inspirat, raportându-se astfel la meleagurile încărcate de amintiri ale fiecăruia dintre privitori. Descrierea peisajului este pudică, nimic nu-ți dă impresia unei manifestări dure în exercițiul compunerii. Și tocmai prin aceasta pictura lui Ionel Spânu se evidențiază. Există peisaje cu case, peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape mistică. Starea de spirit a domnului Ionel Spânu se,,vede”din
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
Orientul, lumea creștină), în prelungirea poemului monumental romantic și parnasian, cu descripții fastuoase și comentarii filosofice pe suport narativ. Cosmologia, destinul omului raportat la universul infinit și la divinitatea atotputernica, măreția și servituțile spetei umane - toate acestea glosate în ample compuneri structurate secvențial (Adonis, Satan și Hari, Nemuritoarea iubita). Autorul adopta o poză prezumțioasa, afișată în prefețe explicative lipsite de tact, pe care E. Lovinescu le va denunță crunt în Istoria literaturii române contemporane, definindu-le că „modestă indicațiune a inepției
FOTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287075_a_288404]
-
Nepurtând niciun fel de nume, tablourile se desprind de locurile care le-au inspirat, raportându-se astfel la meleagurile încărcate de amintiri ale fiecăruia dintre privitori. Descrierea peisajului este pudică, nimic nu-ți dă impresia unei manifestări dure în exercițiul compunerii. Și tocmai prin aceasta pictura lui Ionel Spânu se evidențiază. Există peisaje cu case, peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape mistică. Starea de spirit a domnului Ionel Spânu se,,vede”din
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
pot proveni din secrețiile albinelor sau pot fi conținute în grăuncioarele de polen care sunt constituenți normali ai mierii (Mărghitaș, 2005). Lizina [1361,2362, 3363,4364]: de la grecescul lysis - distrugere, de la lyein - a distruge, -ină [3.4], lizo - element de compunere care introduce în termeni sensul de topire, dizolvare, distrucție [2] simbol: Lys sau K [3.4], agent biologic cu acțiune litică asupra celulelor [2], la mamifere este aminoacid esențial [1], constituent, sub formă levogiră, al proteinelor [3.4], acid diaminocaproic
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
D. a cultivat sonetul, a încercat rondelul, pantumul, sonetul dublu, sextina. El este și autorul unui volum de Opere dramatice (1905), cuprinzând un basm versificat, Dafin Făt-Frumos și frumoasa Ileana, melopeea Renegatul (1893) și poemul dramatic Visul lui Ali (1913), compuneri hibride, monotone și de un nivel artistic scăzut (deși Visul lui Ali, transpus în franceză, a fost trimis, spre a fi reprezentat, Teatrului Odéon din Paris). A tradus, cu talent și meșteșug, piese reprezentative din poeții preferați: Cântecul toamnei și
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
aduce sfârșitul visării. Temele, motivele se înlănțuie parcă fără logică, într-o continuă fulgurație metaforică; versul liber strălucește semnificativ în ingambamente ingenioase, iar rima rară este aparent întâmplătoare și cu atât mai surprinzătoare. Caracteristică se învederează o anume tehnică a compunerii peisajului, straniu și fragmentar ca într-un caleidoscop al amintirii, alteori oniric ca sub o vrajă de basm. Imageria este medievalizantă - castele, creneluri, porți și ziduri uriașe, turniruri, infante, madrigaluri (Amintiri neverosimile, 1983) - sau nostalgic pillatiană (Amiaza, 1978). În fine
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
fără rezerve în slujba regimului comunist, devenind unul dintre rapsozii lui cei mai înfocați și mai recompensați (în 1949, 1950 și 1951 e laureat al Premiului de Stat, în 1974 și 1978, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor etc.). Lungi compuneri epic-discursive exaltă lupta împotriva „dușmanilor poporului” (partizanii anticomuniști din munți), noile șantiere, modelul Rusiei bolșevice și utopia comunistă. Mult timp, D. este valorizat exclusiv ca autor al poemelor Lazăr de la Rusca (1949) și Minerii din Maramureș (1951), intens mediatizate, impuse
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
prefigurează refuzul lumii în care poetul trăiește. Aceasta îi apare maculată și metafora ei este „zăpada ca un câine mort / călcată de mașini pe stradă” (Epitaf). Poemele din Visul și veghea (1972) ilustrează și o sensibilă primenire formală. Locul vechilor compuneri narative și declamative e luat de piese concentrate și elaborate (rondele, de exemplu), corectând, uneori bacovian, fostele elanuri juvenile. D. își ia dreptul de a-și revizui conștiința moral-poetică și de a prefera alinierii nonsubordonarea: „Să sfărâmăm, / din când în
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
ar insista pe ideea că e „musai păpușa să aibă suflet”. În scrisul lui D. aproape nimic nu prevestește și mai apoi nici nu confirmă o piesă cum este Vlaicu Vodă, moment de grație al unei inspirații ciudat de capricioase. Compunerile lui dramatice, mai toate, nu sunt decât niște improvizații facile, efemeride destinate unor reprezentații mondene. Le Cotillon (1900) e o frivolă, dar nu lipsită de grație „bluette”, lucrată cu tehnica fluentă a farsei de salon. Basmul cu domnița din vis
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
Nicolae (18.II.1884, Zagra, j. Bistrița-Năsăud - 17.XII.1939, Cluj), istoric literar și editor. După liceul absolvit la Năsăud, studiază filologia clasică și limba română la Universitatea din Budapesta (1902-1906). În 1906 își ia doctoratul cu o teză despre compunerea cuvintelor românești, publicată în același an la Bistrița, primul studiu monografic asupra acestui procedeu de îmbogățire a limbii române. Reîntors în țară, funcționează mai întâi în învățământul secundar ca profesor de limba greacă, latină și română la Năsăud. Docent (1916
DRAGANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286847_a_288176]
-
integral în „Calendarul pentru poporul românesc”. Iscălind A. Dio, D. transpune o nuvelă a scriitorului polonez Osip Senkovski, Toată viața femeiască în câteva ceasuri (1840). În cooperare cu Constantin Negruzzi, traduce, cu unele libertăți față de original, Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir (1844). D. a fost un scriitor popular, mai ales datorită stilului său vioi, clar și accesibil. Era un colaborator apreciat al publicațiilor epocii: „Albina românească”, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, „Dacia literară”, „Curierul românesc”, „Curier de
DONICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286829_a_288158]
-
introd. Gheorghe Bogaci, Chișinău, 1966; Opere, introd. Lazăr Ciobanu, Chișinău, 1975; Fabule, îngr. și postfață Pavel Balmuș, Chișinău, 1988. Traduceri: Pușkin, Țiganii, București, 1837; Osip Senkovski, Toată viața femeiască în câteva ceasuri, Iași, 1840; Antioh Cantemir, Satire și alte poetice compuneri, Iași, 1844 (în colaborare cu C. Negruzzi); A. F. Veltman, Tunsul, în Alexandru Donici, Opere, îngr. Isac Grecul, introd. Gheorghe Bogaci, Chișinău, 1966, 115-232. Repere bibliografice: Haneș, Scriitorii, 26-35; Cornea-Păcurariu, Ist. lit., 430-432; Gheorghe Bogaci, Isac Grecul, Alexandru Donici, Chișinău
DONICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286829_a_288158]
-
-uri ? Este momentul În care diferența dintre copie și original este abolită. În literatura de după « sfîrșitul transcendenței » cititorul caută semne pe care să le consume : « poezia » din poezia modernă, antipoetică, « romanul polițist » dintr-un roman echenozian, de pildă, ori snuff-urile, compunerile școlare și exoticul din unele romane recente ale editurii Polirom. Literatura autentică, astăzi, e cea care simulează. Ulysses, probabil, marchează sfîrșitul efortului literaturii de a marca diferența dintre original și copie. Îmi este limpede că, de atunci Încoace, literatura poate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și comedioara Două surde (1911), texte de teatru sătesc, în care C. caută a șugui ca la șezătoare. Oricum, îi stă mai bine când glumește, fiindcă, de pildă, piesa Fata căpitanului de mazili (1943), cu patetismul ei naiv, e o compunere stângace. Două povestiri duioase conține cărticica intitulată Chirchirel și puiul de rândunică (1910). Vrând să miște candidul auditoriu, pentru a-i afâna receptivitatea, povestitorul recurge, din când în când, la întâmplări triste. Inventivitate nu numai onomastică vădește suita de peripeții
CRISTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286509_a_287838]
-
la cote maxime lirismul vaticinar al anilor ’30, dar și (auto)manierismul lexical și prozodic deja instalat în ultimele volume interbelice ale lui C. Maria Doamna (1938), o carte apărută în condiții tehnice de lux, nu-i mai puțin o compunere convențională și festivă. Celelalte poeme însă rămân notabile: Peste prăpăstii de potrivnicie (1938), Rapsodie valahă (1940), Rapsodie dacă (1942). Acestea fac un întreg prin tema lor comună: rezistența românească în istorie. Adresându-se „năpraznicei Rusii”, poetul, a cărui voce (se
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
Vieței nouă”, trece în revistă, la nivelul unei lucrări de seminar, poezia românească, de la Văcărești până la colaboratorii revistei lui Densusianu. Judecățile de valoare sunt emise în spirit partizan; este minimalizată, bunăoară, opera lui O. Goga și sunt ridicate în slăvi compunerile lui Ervin (Ovid Densusianu). Lecția de deschidere a cursului ținut în 1913-1914 la Viena, Galaction poetul, debutează cu aserțiunea că, pentru studierea adecvată a literaturii române, „e nevoie de o lungă pregătire sud-est europeană”, cu toate că pe toată întinderea discursului nu
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
autorul însuși pe eroul cel mai autentic al schițelor, temă asupra căreia va reveni și altă dată. Criticul se numără printre partizanii clasicismului lui Caragiale, recognoscibil în concepția fixă asupra personajelor, în importanța acordată „momentului tehnic”, artei literare, clarității limbajului, compunerii, dicțiunii. Unele idei anunțate aici, precum și altele, noi, vor fi dezvoltate în studii mai succinte, dar nu mai puțin interesante, ce vor constitui prima parte a volumului Nu numai Caragiale, ca, de exemplu, Arta compoziției, Omul-spectacol, Arta monologului, Ipostaze ale
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
căi prin care literatura română - reținând în această categorie de texte, vreme de câteva secole, lecturile „de delectare” (destinate nu doar cititorului „mijlociu”) - a comunicat profitabil cu spațiile culturale vecine ori mai îndepărtate, maniera în care și-a apropiat aceste compuneri, asumându-și-le, transformându-le și „localizându-le” printr-un foarte activ și personal transport în spațiu și în timp. Lucrarea Cărțile populare în literatura românească (volumul I: Epoca influenței sud-slave, 1929, volumul II: Epoca influenței grecești, 1938) are la
CARTOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286132_a_287461]
-
era adeptul unei regii de factură tradițională, proclamând „primatul textului”, în care, acceptând riscul de a părea demodat, refuza să caute ori să inventeze „valențe moderne”. Cu o gospodărească pricepere, a adus în lumina rampei zeci și zeci de ieftine compuneri, dar și piese de Shakespeare, Molière, Goldoni, Gogol sau, din dramaturgia noastră, de B. Delavrancea, Al. Davila, Camil Petrescu, Mihail Sebastian ș.a. Însă autorul preferat al lui A. a fost, de departe, Caragiale, ale cărui comedii le-a transpus scenic
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
fel de „rudiment” de poezie, o literatură „naivă, anacronică”, crescută într-un climat specific, producție care trebuie apreciată în ambientul cultural propriu, așadar cu alte criterii decât acelea aplicate scrisului de după 1830. Este vorba de „un vast repertoriu al vechilor compuneri în versuri românești”, de o preistorie a poeziei românești, multă vreme rămasă anonimă, care, într-o primă componentă, religioasă și cultică, s-a manifestat în variate forme: poezie de inscripție („simplu ornament în arhitectonica dificilă a tipăriturii”), poezie sacră religioasă
ALEXIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
a îmbrățișat forma poeziei de meditație, parenetică, în fine epică. Poezia profană premodernă a avut un ciclu didactic, a cuprins polemici în versuri, satire portretistice, manifeste în versuri, ca și poezie de amor. Docte capitole examinează concepția și viziunea acestor compuneri sporadice ale începuturilor, tatonări ce trebuie apreciate strict istoric, pentru că rolul lor a fost unul precumpănitor didactic, o perspectivă critică asupra poeziei apărând abia în primele decenii ale secolului al XIX-lea. A. urmărește periplul poeziei începuturilor, de la „poezia-trudă” la
ALEXIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
tensionată a intrigii. În numai două rânduri, un cercetător atent cum este Dan Horia Mazilu pare a accepta o astfel de ipteză care, recunosc, este imposibil de argumentat fără rest, riscând să rămână în zona inefabilului: "Istoria ieroglifică, afirmă acesta, compunere barocă, "work in progress", s-a desăvârșit desăvârșindu-se, ascultând de o "invenție" mereu în curs"32. Din păcate însă, criticul nu își etalează și argumentele. Prin urmare, inițial, Istoria ieroglifică este un "manifest politic". Autorul răstălmăcește tradiții cu greutate
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
reziliența persoanei este un „fundament timpuriu pozitiv combinat cu suportul curent”. Fundamentul timpuriu se referă la experiențele și relațiile cu adulții semnificativi copilului din prima perioadă a copilăriei sale. Reziliența apare ca o capacitate de moment a individului construită prin compunerea vectorială a tuturor experiențelor anterioare, pe fundamentul celor din copilăria timpurie. ținând seama de larga varietate de manifestare a rezilienței unei persoane, cu posibilitatea de a se dovedi rezilientă față de anumite adversități sau factori de risc, dar mai puțin rezilientă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
luăm în considerare și să înțelegem simultan forța și vulnerabilitatea ființei umane. Vulnerabilitatea însăși nu este doar un dat al persoanei, ci mai degrabă un construct dinamic ce sintetizează factori ce țin de persoana aflată în interacțiune cu mediul, în compunere cu factori din afara sa. Vulnerabilitatea poate fi privită din perspectiva pozitivă a potențialului de schimbare, de stare de urgență pentru găsirea unui nou echilibru, mai confortabil chiar, decât echilibrul anterior impactului factorilor stresori, generatori de criză. Așadar, vulnerabilitatea poate fi
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]