7,752 matches
-
întorsese către noi și se uita la bărbatul superb, atât de bine îmbrăcat încât ar fi putut fi european - care stătea cu un inel în mâna întinsă, un inel pe care l-ai fi putut vedea și de la șapte kilometri depărtare - și care îmi cerea mâna. Voiam să mă mărit cu el?! Întrebarea plutea în aer. Eu nu mai puteam să respir. O cerere în căsătorie? Nu mă așteptasem la asta - mi se părea că venise din senin și că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
când se îndreptau spre ieșire. Wilt zâmbi slab și se duse să se ocupe de anul II Instalatori și Strungari. Le dădu să citească Shane și își petrecu timpul în oră făcându-și notițe pentru cursul primit. Putea auzi în depărtare cum forezele săpau în continuare în pământ. Wilt izbutea să și-o imagineze pe Eva întinsă pe fundul gropii, în timp ce peste ea se turna cimentul. Peste pijamalele ei limonii. Era un gând simpatic și-l ajuta la notițe. Puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
sentimentele. Așa era și Wilt. El se întoarse la catedră și se așeză, prinzându-și capul între mâini, timp în care elevii lui căscau în continuare ochii pe fereastră și încercau să audă ce se vorbește afară. Dintr-o dată, în depărtare au început să se audă niște sirene, care parcă urlau tot mai tare. A sosit o mașină de poliție, patru mașini de pompieri au intrat și ele în trombă în parcare, iar pe urmele lor a venit și o ambulanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
anunțe pe cineva unde sunt și că au ajuns la anaghie. Nu puteau fi prea departe de uscat. Din câte știau ei, uscatul era chiar dincolo de stufăriș. Gaskell ieși și se cățără pe vârful cabinei, dar în afară de turla bisericii din depărtare, nu reuși să vadă nimic dincolo de trestii. Poate că dacă ar lua o bucată de pânză și ar flutura-o, cineva ar putea să-i detecteze. Coborî, luă o față de pernă și își petrecu douăzeci de minute fluturând-o pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să observe, însă. Zâmbetele infinitului, a cărui muzică o ascultă, pierdut, la casca prinsă peste urechile clăpăuge... Se trezise Tolea, readormise, cine să mai știe. Orașul în beznă. Ulicioarele cotite și murdare înghițite de întuneric. Doar vagi pete gălbui, în depărtare. Orbite bolnave ale orașului bolnav, prăbușit în coșmarele nopții. Liniște. Rareori, se aud pașii santinelelor, cadența lor metalică. Toxinele nopții răzbat, din când în când, în gemetele vreunui bețiv, ca în bolboroseala unui scafandru înfundat în uleiul gros al craterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-se atent și dând din cap, bătrânește, când unul când altul, ca și cum continuau o convorbire din vechime. Amicul Vasile tace și privește. Supus, răbdător cu toate. — Noi, bolnavii. Avem întâlnire acolo, la deversor. Lângă satul ăla nenorocit. Vreo 20 kilometri depărtare, unde se varsă canalul în râu. Vin toți în noaptea asta, ai să vezi... — Eu nu mai sunt bolnav, dom’ Tolea. Așa zice dom’ doctor, că nu mai sunt bolnav. Ești mai sănătos decât mulți, așa zice dom’ Marga. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Rembrandt. Există și un mic tablou de Tizian, ai avut dreptate. Sfântul Ieronim, catalog Bachelin, poziția 66. Sfântul Ieronim, îngenuncheat în fața crucifixului suspendat pe stânci. Alături, pălăria de cardinal și o carte sfântă. Cer înnorat, pante abrupte, marea albastră în depărtare. Momentul parcă precede chinuirea trupului. Replică la tabloul din galeria Balbi din Genova, din care mai există un exemplar și la Luvru... Hoție, hoție regală, desigur. Mascarada, măsluirile care precedă barbaria. Dar nu se poate compara cu ceea ce a urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să știi. Teribil, domnule, teribil.“ Așa că Tolea îl însoți pe fostul pledant în procesul său din adolescență spre Drumul Taberei. Drum lung, cam o oră și jumătate, pe străzi neștiute, agitate de o lume pestriță și guralivă, în culmea surescitării. Depărtarea de centru nu calma situația. Un soi de somnambulism exploziv îi hipnotiza pe bieții locatari, smulsi din celulele avariate, traumatizați de imprevizibil și de moarte. Dispăruse, brusc, și Autoritatea. Se bucurau, nu le mai spune nimeni ce au de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ne vedem la prânz, da? Sigur, am răspuns, constatând cu ușurare că nu era atât de supărat cât crezusem. Aceeași oră, același loc. Și a plecat legănându-se, traversând cvartalul cu pasul lui greoi, micșorându-se tot mai mult în depărtare. Când s-a distanțat suficient ca să nu ne mai poată auzi, Nancy a spus: — E tare timid, nu? — Da, tare timid. Dar e un om bun și nobil. Unul dintre cei mai buni din lume. M.F.P. a zâmbit. — Mai vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Milano, zâmbește el. Și eu îi zâmbesc. Mă simt ciudat de în largul meu aici. Nu știu de ce. Și cu siguranță nu mă simt de parcă m-aș fi culcat cu alt bărbat ieri seară. Acel... ăă... incident pare la kilometri depărtare. Acum sunt bucuroasă că nu m-am dus acasă. Perna mea nu o să simtă lipsa lacrimilor. Ai ceva pe suflet, nu? Privirea lui Mike parcă pătrunde în ochii mei. E atât de intensă. Își dă jos haina și o pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
lungă și plicticoasă. Zâmbește. Nu vrei s-o auzi, crede-mă. Ba da ! spune imediat o voce din mintea mea. Vreau foarte mult s-o aud. Dar mă mărginesc să surâd și iau o nouă Înghițitură. Acum privește absent În depărtare, de parcă ar fi singur. Oare a uitat că avea de gând să mă sărute ? Oare să-l sărut eu ? Nu. Nu. — Lui Pete Îi plăceau mult păianjenii, spune brusc. Erau animalele lui de casă. Păianjenii mari și blănoși. Și șerpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și blănoși. Și șerpii. Pe bune ? Mă strâmb. — Un dement. Era un tip absolut dement. Expiră adânc. — Încă... te mai gândești la el, spun șovăind. — Da, mă gândesc foarte des la el. Urmează un alt moment lung de tăcere. În depărtare, aud un grup de oameni care pleacă de la Antonio’s, vorbind tare În italiană. — Are rude ? zic precaută și fața lui Jack devine brusc opacă. — Câteva, spune. Îi mai vezi ? — Uneori. Expiră adânc, după care se Întoarce spre mine și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dat peste poză. Și-a lipit pur și simplu capul pe corpul altei fete ! Nu mă pot abține să nu izbucnesc În râs. — Fata asta e absolut incredibilă. Mă prăbușesc În scaun, brusc slăbită și, o clipă, e tăcere. În depărtare se aud râsete de la petrecere și cineva trece pe lângă ușa noastră, vorbind despre problema reală a sistemului judiciar actual... Deci nici măcar n-a vrut să te asculte ? spune Lissy Într-un final. — Nu. A plecat, pur și simplu. — Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
o mână pentru a mă întrerupe. Copila mea, ăsta e un loc pentru reculegere spirituală. Pentru liniște. — Știu! zic uimită. De‑asta am și intrat. Pentru liniște. Foarte bine, spune călugărița și nici una dintre noi nu mai zice nimic. În depărtare, un clopot începe să bată și o văd pe călugăriță că începe să murmure ceva încet. Mă întreb ce‑o fi zicând. Îmi amintește de bunica mea, când tricota și își tot repeta încet modelul, ca să nu‑l uite. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
trebuie să fie... în grădină. — Dar tu de acolo vii, spune Lucy, cu ochii mijiți. Nu l‑ai văzut? — Ăă... nu cred. Îmi arunc o privire grăbită prin cort, întrebându‑mă dacă e cazul să spun că îl văd în depărtare. Dar nu se prea poate, pentru că acum lumea cam stă pe loc. De ce s‑or fi oprit? — Trebuie să fie pe undeva! zice veselă o femeie. Cine l‑a văzut ultima oară? Urmează o tăcere de mormânt. Două sute de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
când, acesta aterizează lângă mine. Dar eu nici nu clipesc. Aș vrea să rămân aici toată viața, fără să trebuiască să‑l mai văd pe vreunul dintre ei vreodată. Și în acest moment îmi aud strigat numele de undeva din depărtare. În prima clipă îmi zic că Lucy are dreptate, am început să aud voci. Însă când ridic privirea, inima îmi sare din piept și simt că pur și simplu nu mai am aer. Nu‑mi vine să cred. E el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care vorbește ca să nu tacă, zic, fără să mă clintesc. — Aha. Încuviințează cu un gest scurt din cap. Am înțeles. Îmi ia mâna și nu opun rezistență. Rămânem o clipă în tăcere. O pasăre dă roată deasupra noastră și în depărtare aud formația cântând „Lady in Red“. — Becky, îmi pare rău că am întârziat. Vocea îi e brusc serioasă. Pur și simplu n‑am avut ce să fac. — Știu. Expir zgomotos. Știu. N‑ai avut ce face. Ai fost legat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zicându‑mi: — Întotdeauna am știut că New Yorkul ți se potrivește, Becky. E locul ideal pentru tine. M‑am uitat la ea, dându‑mi brusc seama ce vrea să spună. Că plec să trăiesc la sute de mii de kilometri depărtare de casă, de părinți, de ... întreaga mea viață, cu excepția lui Luke. O să... veniți des să ne vedeți, nu? am zis, cu glas ezitant. Sigur, scumpo, sigur că venim! Cât se poate de des! Mi‑a strâns mâna și și‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
bun pentru mine. M‑a făcut să înțeleg câteva lucruri despre mine, în cele din urmă. Îmi ridic paharul, observ că e gol și îl las iar jos. — Mai vrei unul? zice Luke. Nu. Nu, mersi. Se așterne tăcerea. În depărtare, o voce îi roagă pe pasagerii zborului BA 2340 cu destinația San Francisco să se îndrepte spre poarta 29. Știu că Michael ți‑a oferit o slujbă, zice Luke. Arată spre valiza mea. Înțeleg că asta înseamnă că ai acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
părinților ei. Probabil că există amintiri neplăcute. Însă acum nu mai are de ales. * Bunicii mei locuiesc în Jinan. Este capitala provinciei Shan-dong. În comparație cu orășelul Zhu, este o metropolă. E situat la sud de Fluviul Galben, la vreo nouă mile depărtare. Orașul e un centru comercial și politic. Este foarte vechi. Numele străzilor reflectă trecutul său glorios: Strada Curții, Strada Finanțelor, Strada Armatei. Are temple magnifice și teatre de operă sclipitoare. Nu aflu decât târziu că multe dintre teatrele de operă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Miroase vag a pește stricat și apă sărată. Fluturat de vânt, părul lui Yunhe atinge ușor obrajul lui Yu Qiwei. Vin din nou seara, să privească luna. Să vadă cum oceanul își pune rochia de seară argintie și dansează. În depărtare clipesc luminile vapoarelor aflate în trecere. În fața lor, noaptea se întinde fără sfârșit. La început, conversația e despre cărți și piese de teatru interzise - Nora, Visul din camera roșie - și apoi despre viitorul țării, despre inevitabila invazie străină, despre libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Siguranța lui mă înnebunește. Mă face să mă simt ca o prostituată care încearcă să se vândă. Îmi amintesc cine era. Îmi amintesc cum îi plăcea să se facă dragoste cu el. Suntem atât de aproape, așezați la câțiva inchi depărtare, și totuși ne despart oceane. Nu mă văd în ochii lui pe mine însămi. Poate o geană de țânțar. Nu mă vrea acolo. Îmi aruncă o privire obosită, ca să-mi demonstreze că flacăra lui s-a stins de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe care l-a compus în noaptea precedentă. El vrea comentariile mele. Despăturesc hârtia și aud cum îmi cântă inima. Muntele. Îmi bicuiesc calul care deja gonește și nu descalec Când privesc înapoi, cu mirare, Cerul e la trei picioare depărtare. Muntele. Marea se prăvălește și fluviul fierbe Cai nenumărați galopează, Ca nebuni, în luptă. Muntele. Crestele înțeapă verdele cer, tăioase. Cerul se prăbușește Sub nori, oamenii mei au ajuns acasă. Ea citește poemul la nesfârșit. În următoarele cîteva zile, garda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mă pot abține să nu merg să văd proiecția. Când se termină, aplaud cu mulțimea, cu lacrimi în ochi. Trăiască tovarășul președinte Mao și multă sănătate tovarășei Jiang Ching! ovaționează toată lumea. În vis, aud fluieratul unui motor cu aburi în depărtare. Văd mulțimi care se mișcă precum niște valuri în lumina difuză a zorilor. Vaporul începe se o ia încet din loc. Mii de panglici de hârtie colorată flutură în țipetele de depărțire ale pasagerilor. Panglicile dansează în aer. Ai impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
am salvat cândva singură. Triumful propriei mele voințe și refuzul meu de a mă da bătută. Ți-am povestit cum am făcut cunoștință prima oară cu Lacul de Vest? vorbește Mao pe neașteptate, cu ochii ațintiți pe un pavilion din depărtare. Dintr-un vas de ceramică pictată, de proastă calitate, pe care mi l-a cumpărat o rudă în vârstă care vizitase locul. Desenul de pe vas era o hartă cu punctele de interes de pe lac. Apa, copacii, pavilioanele, templele, podurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]