4,293 matches
-
Parcul Vladimir Florea (cunoscut și sub numele Parcul Policlinicii) este un parc amenajat în municipiul Suceava, în cartierul Areni, în fața Policlinicii Centrale Areni. Parcul Vladimir Florea constituie un spațiu verde de formă dreptunghiulară, cuprins între Bulevardul 1 Mai (la sud), Strada Mărășești (la vest) și Strada Mihai Viteazu (la nord și la est). Parcul este localizat în cartierul Areni, în fața policlinicii județene ce a fost înființată în anul 1962. De asemenea, în apropierea
Parcul Vladimir Florea din Suceava () [Corola-website/Science/328747_a_330076]
-
Suceava, Parcul Universității și Stadionul Areni. După anul 2000, Parcul Policlinicii a primit numele sculptorului sucevean Vladimir Florea (1922-1984). Cu toate acestea, în continuare localnicii folosesc adesea vechea denumire a parcului. În centrul parcului există o fântână arteziană de formă dreptunghiulară. În vecinătatea estică parcului, în spațiul verde din fața policlinicii, a fost amplasată Statuia „Bucuria vieții”, realizată de Vladimir Predescu în anul 1977 din piatră de calcar șlefuită. Conform altor surse, autorul lucrării este sculptorul Dimitrie Căilean. În partea sudică a
Parcul Vladimir Florea din Suceava () [Corola-website/Science/328747_a_330076]
-
Suceava, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Mai este cunoscută sub numele de Piața Centrală sau Esplanada din fața Casei de Cultură, iar până în 1989 s-a numit Piața 23 August. Piața 22 Decembrie este un spațiu public pietonal de formă dreptunghiulară ce reprezintă punctul central al orașului Suceava. Piața se întinde între Casa de Cultură (la vest) și Bulevardul Ana Ipătescu (la est), paralel cu Strada Nicolae Bălcescu (la nord), fiind traversată pe lățime în partea sa vestică de Strada Ștefan
Piața 22 Decembrie din Suceava () [Corola-website/Science/328797_a_330126]
-
sec. al XIII-lea; Biserica Episcopală din Geoagiu de Sus, ctitorită înainte de anul 1529 de Radu de la Afumați, Voievodul Țării Românești și , ctitorită înainte de anul 1599. Biserica veche din Teiuș este o construcție în stil bazilical, alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară, prevăzută la extremitățile de apus și de răsărit cu un turn clopotniță și o absidă semicirculară fără decroș, care constituie altarul. Transformarile făcute în timp bisericii se reflectă în structura construcției. În forma inițială biserica a avut o navă dreptunghiulară
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
dreptunghiulară, prevăzută la extremitățile de apus și de răsărit cu un turn clopotniță și o absidă semicirculară fără decroș, care constituie altarul. Transformarile făcute în timp bisericii se reflectă în structura construcției. În forma inițială biserica a avut o navă dreptunghiulară (12x7 m) la exterior, un turn clopotniță adosat fațadei vestice (4x4 m) la exterior și o absidă decroșată (specifică stilului bizantin/ortodox) a cărei planimetrie este necunoscută. Partea veche, turnul clopotniță și naosul original sunt construite din piatră, în timp ce a
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
interval mai mare decât distanțele dintre celelalte contraforturi de la partea veche a navei. Absida are două contraforturi iar bolta sa este informă și greu de definit. În anul 1810 s-a adăugat noul altar. Ferestrele actuale ale bisericii au deschideri dreptunghiulare cu evazare spre interior. Cele de la partea veche a naosului au fost modificate în anul 1810. Până în anul 1885, la partea superioară a turnului clopotniță a existat un foișor de lemn care a fost înlocuit cu unul de zidărie din
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
cu o grosime medie de , sunt formate din două straturi de zidărie, cu grosimi între 40 și 60 de centimetri cu o umplutură de mortar amestecat cu bucăți de moloz de diverse forme. Stratul exterior al zidurilor este un aparat dreptunghiular pseudo-isodomic cu blocuri de calcar decupate și asamblate cu grijă, fără mortar, dar cu crampoane de fier. Zidăria este continuă, fără cărămizi de ajustare. Ea este așezată direct pe fundația din substratul stâncos. Zidul devine mai gros în partea sa
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
ale lui d'Hébrard și Niemann, marea scaldă baza zidului dinspre sud: în realitate, nu s-a pus problema dacă aceasta se întâmpla de-a lungul întregii fațade sudice. Curtea era întărită de trei tipuri de turnuri, turnuri cu amprenta dreptunghiulară, turnurile octogonale ce flancau cele trei porți și turnurile pătrate intermediare, toate proeminente deasupra zidului, așa cum este cazul la toate fortificațiile din antichitatea târzie. Trei dintre turnurile de colț încă mai există, doar al patrulea, de la extremitatea de sud-vest, fiind
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
era la origine inferior celui aparținând monumentelor vecine: era deci înconjurată din trei părți, spre nord, est și vest. Luat în ansamblu, Peristilul se prezintă deci puțin ca un templu clasic. Mausoleul ocupă colțul de sud-est al palatului, o zonă dreptunghiulară de circa lățime și lungime, a cărei fațadă este arcada estică a Peristilului. Celelalte trei muchii ale incintei sunt ziduri simple, de aceeași înălțime ca și arcada, având în tencuiala interioară nișe cu forme alternative de semicerc și pătrat, în
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
Salona ar putea proveni dintr-o statuie plasată la început la Split. Camera circulară a Mausoleului are un diametru de și o înălțime maximă de , în centru. La nivelul solului, muchiile sunt ocupate alternativ de patru nișe semicirculare și patru dreptunghiulare — dintre care una corespunde intrării de pe muchia de vest. Între nișe, la o distanță de de perete, se găsesc opt coloane de granit roșu de Assuan, surmontate pe un capitel corintian și o arhitravă supraînălțată, care dau acestui ordin o
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
unei fâșii de lățime aflată imediat în spatele fațadei sudice. Aceste apartamente se sprijină pe un ansamblu de încăperi subterane cu arcade, cu o înălțime de până la . Intrarea principală se găsește în prelungirea pasajului sudic al Vestibulului, cu o cameră mare dreptunghiulară (31 × ) în continuarea arhitecturală a Peristilului. Această încăpere, luminată de ferestre aflate la înălțime, era, probabil, acoperită cu arcade semicirculare, și lega Vestibulul de la nord cu galeria lungă a fațadei sudice, unicul drum de acces în apartamentele private. Două luminatoare
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
era, probabil, acoperită cu arcade semicirculare, și lega Vestibulul de la nord cu galeria lungă a fațadei sudice, unicul drum de acces în apartamentele private. Două luminatoare flanchează sala de intrare și o separă de două rânduri simetrice de mici camere dreptunghiulare (circa 4,30 × ), acoperite cu arcade semicirculare, și care se deschid într-un coridor cu arcade pe partea opusă. În jumătatea de est, se găsesc un ansamblu de luminatoare și încăperi ordonate în jurul unei camere octogonale mari, prevăzută cu nișe
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
principală, "tricliniumul". Axa nord-sud a acestei încăperi corespunde unor intrări și se găsește aproximativ în linie cu una dintre deschiderile cele mai mari ale fațadei de sud a palatului. Jumătatea vestică a apartamentelor cuprinde sala cea mai mare, de formă dreptunghiulară (32 × ), care se termină în extremitatea nordică cu o absidă inclusă. Arcadele sale în cruce se sprijină pe șase stâlpi masivi dispuși pe două rânduri formând trei aripi distincte. Încăperea este luminată de două luminatoare simetrice aflate pe muchiile de
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
la un nivel comparabil cu construcțiile din partea de nord a complexului și pentru a compensa înclinația naturală a terenului. În anumite aspecte, complexul palațial amintește de arhitectura militară a perioadei: însuși planul ansamblului îl evocă pe cel al unui castru dreptunghiular, după modelul celor construite de tetrarhi în număr mare la frontierele imperiului. Aspectul străzilor este similar unei tabere militare romane: "via praetoria" duce de la poarta de nord ("porta praetoria") la o intersecție cu "via principalis", care leagă porțile de est
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
aspectul unui pridvor. Etajul acestuia este susținut de patru stâlpi care formează cinci goluri de trecere, trei în față și câte unul pe cele două laterale, terminate la partea superioară în arc frânt. Deasupra golurilor de intrare există cinci ferestre dreptunghiulare, dispuse vertical, deasupra fiecăreia existând câte o fereastră de dimensiuni reduse. Celelalte ferestre aflate în partea etajată a clădirii sunt similare. În partea în care edificiul are un singur nivel, ferestrele sunt de dimensiuni mai mari, având formă dreptunghiulară în
Direcția Silvică din Suceava () [Corola-website/Science/328852_a_330181]
-
ferestre dreptunghiulare, dispuse vertical, deasupra fiecăreia existând câte o fereastră de dimensiuni reduse. Celelalte ferestre aflate în partea etajată a clădirii sunt similare. În partea în care edificiul are un singur nivel, ferestrele sunt de dimensiuni mai mari, având formă dreptunghiulară în partea de jos, iar în partea superioară fiind finalizate în arc frânt. Tâmplăria ferestrelor este de culoare verde închis. Edificiul are un acoperiș în patru ape, cu pante repezi. În partea cu un singur nivel, acoperișul corpului paralel cu
Direcția Silvică din Suceava () [Corola-website/Science/328852_a_330181]
-
în timpul umflării apelor, ca obiectele plutitoare aduse de apă să se îngrămădească lângă stâlpi, iar podul să formeze un baraj care i-ar fi pus în primejdie soliditatea. Pentru limitarea presiunii apelor, în timpul creșterii nivelului acestora, puteau fi amenajate golfulețe dreptunghiulare. Podurile de piatră erau, în general, rezervate axelor majore, în apropierea marilor orașe. Cea mai mare parte a podurilor romane erau construite, în întregime, din lemn, fondate pe stâlpi bătuți pe fundul apei. Uneori, pentru soliditatea podului, stâlpii erau din
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
la nord de Tamisa și alte două la sud, cu o lungime totală de 132 km. Până în anul 1875 rețeaua de canalizare a Londrei a ajuns la o lungime totală de 2100 km. În București primul canal menajer cu secțiune dreptunghiulară, executat din dulapi de stejar cu cadre, a fost construit în anul 1828 pe strada Smârdan și evacua apele uzate menajere de pe ulițele Colței, Batistei și Biserica Enei în râul Dâmbovița. Al doilea canal executat a fost pe Calea Moșilor
Canalizare menajeră () [Corola-website/Science/330966_a_332295]
-
nu merge până la boltă. Turlele au proporții înalte și elegante. Clopotnița de pe pronaos e puțin mai redusă, ca dimensiuni, decât turla pantocratorului, dar au aceeași compoziție și proporții. Decorația exterioară este alcătuită din doua rânduri de firide - cele de jos dreptunghiulare, cele de sus arcuite -, despărțite printr-un tor și din cornișele biserici și turlelor. În afară de amenajarea cafasului în naos, biserica nu a suferit nici o modificare. Ancadramentele ușii de intrare și ferestrelor sunt cu motive florale, ușa veche este de lemn
Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/334924_a_336253]
-
Geanta este un obiect de formă dreptunghiulară îngustă fabricat din piele, pânza, material plastic etc., cu una sau mai multe despărțituri în interior, care servește la transportarea cu mâna a unor produse de papetărie (documente, acte, cărți, manuale, caiete), obiecte de îmbrăcăminte, laptopuri etc. Uneori are colțurile
Geantă () [Corola-website/Science/331908_a_333237]
-
un "kafes "(un fel de jaluzea ) pentru ca femeile să nu fie văzute de afară, în schimb ele puteau să vadă în afară. Aceste jaluzele erau compuse dintr-un sistem de bețe înguste atașate diagonal sau perpendicular în crestătura unei rame dreptunghiulare cu o distanță de 2-3 cm între ele. Pentru a masca silueta femeii care se uita afară, în partea exterioară a jaluzelei se aplica o pictură reprezentând arbori sau alte plante. Se putea privi de afară în cameră printr-un
Locuințe tradiționale turcești () [Corola-website/Science/331923_a_333252]
-
la vest de „Andarun”. În 1886, „Imarat-e Bolour” a fost demolată, cu excepția subsolului. În locul său a fost ridicată actuala „Imarat-e Brelian”. Ultima clădire adăugată la Golestan a fost „Kakh-e Ab'yaz” în 1891. Spre deosebire de celelalte clădiri din complex, această clădire dreptunghiulara cu două etaje are o arhitectură complet europeană și neoclasica, cu nicio urmă de modele și influențe islamice sau ornamente. Această clădire, situată în colțul de sud-vest al grădinii Golestan, găzduiește în prezent „Muzeul Etnografic din Teheran”. În această perioadă
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
oțel și sticlă. Fațada are, la etajul inferior, cinci arcade rotunjite mari, care închid un portic de unde se descărcau odată mărfurile de pe Canal Grande. Al doilea etaj are un lung șir de ferestre bifore care, la etajele superioare, au ferestre dreptunghiulare mai mici. În partea de sus a fațadei sunt dispuse merloane. În jurul anului 1508, fațada dinspre Canal Grande a fost pictată în frescă de Giorgione și Tițian. Din această lucrare, deteriorată de climatul sărat și umed al lagunei, au mai
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
Tremignon a fost adus la sfârșit pentru a finaliza interiorul și fațada. Fațada este impresionantă, dar este clar asimetrică, deoarece a fost derivată din două clădiri anterioare, deținute anterior de familiile Contarini și Da Ponte. Toate deschiderile altele decât ferestrele dreptunghiulare ale celor două mezanine au arcade rotunde și balcoane, cu chei de boltă din marmură decorate în arcade cu capete expresive. Efectul de ansamblu este unul simplu și elegant. Interiorul a fost decorat cu stuc de bună calitate și cu
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
qa’a, parte formală a casei cairote, este compusă din două elemente, legate de o ierarhie puternică: duraqa’a centrală și două sau patru iwan-uri, situate de-a lungul axelor longitudinal. De obicei, duraqa’a are o formă pătrată sau dreptunghiulară. De multe ori, în mijlocul duraqa’a, se afla o fântână arteziană cu rol estetic, care asigură împrospătarea aerului și creșterea umidității. Iwan-urile sunt camere pentru relaxare, unde este posibil să fi fost primitoare pentru evenimentele organizate de proprietarul casei. Iwanul
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]