4,693 matches
-
încurcate și delicate, pe care n-ar fi vrut să le divulge. Ulterior curiozitatea cercetătorilor n-a mai putut fi îngrădită. Presa a inițiat interviuri cu oamenii de success din toate domeniile, s-au publicat documente și scrisori, memorii și evocări, adică materiale utile alcătuirii biografiilor și monografiilor, lucrări care au devenit o necesitate culturală. Noi, romînii, am avut o oarecare întîrziere și în acest gen, situație regretabilă, care l-a făcut pe Ilarie Chendi să le adreseze confraților din vremea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
despre stările similare ale lui Bacovia, de „nebuniile” sale. Una din ele mi-a fost relatată nu demult (18 martie 2008), la telefon, de d-l Niculae Gheran, marele editor și, mai încoace, romancierul cu strălucite realizări în latura de evocare a Bucureștilor, ante și postbelici, din Arta de a fi păgubaș. în plus, un om cu o vervă irezistibilă, autogeneratoare, intensă, care dacă ar înregistra și transcrie ceea ce spune în convorbirile sale (preponderent monoloage)-, ar oferi un material la fel de prețios
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
teatru și literatură, 2004, p. 122123) că Arghezi, Mihai Codreanu, Philippide și alții au vorbit cu 25 de ani înaintea lui! De fapt, folosind cuvîntul „a vorbit”, exagerez: el doar a citit versuri. N-a formulat opinii, n-a făcut evocări, n-a relatat cum lucrează, nu și-a flatat și nu și-a mustrat cititorii. Deși difuzat de Radio, n-a avut, cred, niciodată, senzația comunicării prin acesta. I-a lipsit ceea ce aș numi instinctul dominării. Cine vorbește la Radio
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacău amurgurile sînt în mod frecvent violete, dacă aci toamna e abundent și continuu pluvioasă sau dacă predomină culoarea gri, așa cum a afirmat poetul într-un interviu, ci pentru că imaginea «marelui sfios al literaturii romîne» nu se potrivește cu retorica evocărilor, sonoră. Bacovia trebuie - cred din ce în ce mai mult - înfățișat cu sobrietate, om și idee, o idee care însă nu mai poate fi ilustrată cu noul decor. Nimic din ceea ce poartă în cărțile de istorie literară ori în vorbirea curentă numele de „bacovian
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacăul nu-i, cum își mai închipuie unii, o rezervație a naturii „cîntate”, dar mai mult plînse, de Bacovia și orice efort de identificare a elementelor „bacoviene” în peisajul actual ajunge la rezultate dezamăgitoare. Pe de altă parte, nu lipsa evocărilor (în afară doar de a celor bune) se resimte cel mai acut în bibliografia despre poet, ci lipsa de explicații (convingătoare pentru toți) a „fenomenului Bacovia”, de la geneză pînă la efecte. M-am decis: mîine voi vorbi despre necesitatea unor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care s-a căsătorit după ce a urcat pe tron, la vârsta de 41 de ani în 117. Apoi urmează ani lungi de călătorii prin întregul imperiu și viziunea lui asupra Hărții pământului. Nimic din reconstrucția lui Yourcenar nu rivalizează cu evocarea Geniului pământului pacificat sub înfățișarea unui tânăr culcat Antinous ținând în mâini fructe și flori 47 și cu labirintul întortocheat al descrierii primei întâlniri a lui Hadrian cu Antinous în 127. Aceasta a marcat începutul anilor fabuloși. Cartea îl poartă
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
lor, fie profund depresivi, realizând chiar suicidul. În delirul de filiație, persoana respectivă se crede urmașul unor celebrități, a unor familii renumite, care au avut sau care au o situație economică, socială sau culturală deosebită. Este memorabilă, în acest sens, evocarea Cellei Delavrancea care, amintindu-și de asiduele preocupări ale lui Mateiu Caragiale de a-și demonstra cât mai convingător obârșia lui italiană, ne oferă câteva pagini memorialistice de o fină observație și ironie, care avertizează asupra periculozității unei exaltări a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
noutății, ale modernității tind să se impună simultan cu o putere, pare-se, niciodată atinsă, în acest fapt există un paradox esențial despre semnificația căruia n-ar fi zadarnic să discutăm. Importanța politicului apare, în schimb, mult mai convingătoare în evocarea, atît de insistentă în ultimele două secole, a unor vremuri de referință istorică, obiecte ale unui cult retrospectiv și totodată modele de organizare colectivă. "De la romani încoace lumea s-a golit", proclamă Saint-Just, și recunoaște rolul pe care 1-a
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
etern" vă permite să scăpați de "viața agitată" a oamenilor de azi. Ilustrațiile fotografice invită la o regresiune în timp, în vremurile de altădată, mai mult decît, poate, o deplasare în spațiu: evidențierea a ceea ce este vechi pe străzi, insistenta evocare a folclorului tradițional, solitudinea extraordinară a plajelor, a mării sau, poate, a pădurilor pe care dezvoltarea civilizației industriale pare a le fi cruțat. Bineînțeles, nu lipsesc ambiguitățile. Mai mult sau mai puțin, orizonturile dorite ale lui dincolo tind să se
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
pe scara istoriei... La urma urmelor, se poate spune că, în general, contururile mitului sînt cu atît mai greu de deslușit cu cît apar mai imprecise limitele dintre ceea ce este regret și ceea ce este speranță, dintre ceea ce nu este decît evocarea nostalgică a unei fericiri trecute și ceea ce este așteptarea întoarcerii acesteia 45. Intr-adevăr, puține sînt reprezentările trecutului care să nu se deschidă spre o viziune a viitorului, așa cum, în același fel, puține sînt viziunile asupra viitorului care să nu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
o logică a cărei simplitate elementară contrastează de altminteri în mod ciudat cu mulțimea imaginilor, a reprezentărilor și a simbolurilor, simplitate care, în cele din urmă, nu este altceva decît expresia decadenței. În ciuda unor nuanțe, orice vis, orice amintire, orice evocare a unei vîrste de aur pare, de fapt, a se întemeia pe o singură și fundamentală opoziție: aceea dintre altădată și astăzi, dintre un anumit trecut și un anumit prezent. Este prezentul decăderii, al dezordinii, al unei corupții de care
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
poduri germane și landele scoțiene i-au alungat pe Plutarh și pe eroii săi. Odată cu apariția primului romantism, o anumită emoție și tAndréțe, efuziunile și plînsul au venit, pe de altă parte, să învăluie cu un surplus de gingășie romanescă evocarea unui trecut dispărut. Rămîne același elan care a cîntat "virtuțile antice sublime ce au cinstit secolele pe care noi Ie numim barbare". Fericit timp al cavalerilor, epocă ce nu va fi uitată niciodată, strigă ducele de Richelieu în exil. Să
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
un fel mai general, și "simplitatea" armonioasă a inimilor cărora se speră a le fi restabilit definitiv pulsul precipitat. Așa cum se exprimă ele la sfirșitul secolul al XVIII-lea și la începutul secolului următor, amintirea grandioasă a Romei republicane și evocarea nostalgică a vechiului creștinism medieval par a se întîlni în planul unei aceleiași exigențe moralizatoare. Nici una nici cealaltă nu se afirmă însă fără a recupera o a treia dimensiune a imaginarului politic: visul satelor, Arcadia, Pămîntul văzut ca sursă regăsită
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
relevă o amenințare deosebită la adresa exercitării concrete a drepturilor fundamentale de a dispune liber de tine însuți. "Instituțiile bune, ajunge să scrie Rousseau, sînt acelea care sînt capabile să transfere eul în unitatea tuturor". Dar legenda eternă a Cetății antice, evocarea la zi a măreției Spartei și a Romei republicane continuă să furnizeze un inepuizabil sistem de referințe. Exemplul lor nu și-a pierdut nici valoarea demonstrativă, nici exigența deosebită. Luîndu-le ca model instituțiile, prin imaginea lor oamenii de azi vor
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
înțeleagă lecția, neajunsurile sînt analfabetismul, sărăcia, boala și moartea. "Totuși, se continuă în text, se pune problema să abolim de-acum înainte abuzurile unui secol industrial, sursele noului comportament trebuie, inevitabil, căutate în afara civilizației fierului și cărbunelui." Urmează o lungă evocare, pe jumătate duioasă, pe jumătate lirică, a "valorilor de altădată", a "vechii înțelepciuni care se menține departe de autostrăzi", a "limbajului regional", a dictoanelor antice, a "cîntecului plugarilor", a ritualurilor tradiționale, a flăcării focului de lemne și a calităților incomparabile
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ce face să prindă viață din nou bucuria și voluptatea, în vreme ce acum se văd lipsiți de orice plăcere." E vorba deci de o pură ficțiune, de fantasmele vîrstei pe care aceste imagini glorioase, ale fericirii sau ale inocenței le alătură evocării unui trecut dispărut. Se întîmplă ca, fiind copleșiți de gînduri triste și înșelați de o reprezentare inexactă a lucrurilor, ei să-și închipuie că buna-credință și prietenia între oameni au dispărut și, ca și cum s-ar întoarce dintr-o călătorie fericită
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
energiile nostalgiei și ale speranței nu există o confruntare ireductibilă, ci o continuitate, o indispensabilă complementaritate. De îndată ce este evocat, timpul pierdut este în mod obligatoriu un timp regăsit. Suferința exilatului nu este altceva decît dorința reîntoarcerii. De asemenea, nu există evocare a unei fericiri dispărute care să nu ateste, în același timp, aspirația sa de a se reinstaura. De îndată ce este invocată amintirea pentru ca să risipească umbrele uitării, destinul se pune din nou în mișcare. Sacralizarea trecutului nu este niciodată foarte departe de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ar fi fost posibile dacă lucrurile se orînduiau astfel". "E timpul să revenim la același Tată", conchidea Maistre. Trebuie să constatăm totuși că, la începutul secolului al XlX-lea, acest apel la o putere atemporală, deopotrivă protectoare și unificatoare, acea evocare a Evului Mediu, perioadă privilegiată a unității spirituale și a solidarității umane, nu aparțin nici pe departe ultramontanismului catolic. Ele pot fi regăsite, susținute cu aceeași înfocare atît în textele fundamentale ale bisericii saintsimoniene, cît și devierile sale de natură
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
corespunde modei în vigoare la momentul scrierii povestirii (funcția mimezică) dar din care, pe de altă parte, Balzac elimină numeroase detalii tehnice ce țin prea mult de documentare și conferă prezentării hainelor diferite conotații: Este incontestabil faptul că la originea evocărilor cărora Balzac li se consacră, se află fie o atentă documentare, fie amintiri cît se poate de precise. În multe din aspectele sale, ținutele eroinelor sînt în perfectă concordanță cu exigențele cronologiei romanești [...]. Făcînd ca, în timpul balului organizat de contele
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
despre Angoulême, pentru a o înțelege mai bine pe doamna de Bargenton, unul din personajele cele mai însemnate ale acestei povestiri. H. de Balzac, Iluzii pierdute, p. 42 La fel, în Moș Goriot, ampla descriere a pensiunii Vauquer este o evocare metonimică a proprietarei și a chiriașilor, izotopie a decrepitudinii ce se transmite, într-adevăr, prin asociere, de la spațiu la locuitorii acestuia: (64) Sala aceasta, cu pereți în întregime îmbrăcați în lemn, a fost cîndva zugrăvită într-o culoare, pe care
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
poate fi mai mult sau mai puțin repede ghicită, în funcție de cunoștințele enciclopedice ale cititorului. Într-adevăr, dacă "cardamomul" este prea puțin cunoscut pentru majoritatea oamenilor, "curry", în schimb, este curent și dă un prim indiciu la care se adaugă curînd evocarea "ghimbirului", "a piperului" etc. Reclama A începe printr-o METAFORĂ. Canapeaua este descrisă prin intermediul PROPRIETĂȚILOR atribuite în mod obișnuit unei femei: "ten catifelat", "piele fină", "rozaliu", "dat cu pudră" etc. Descrierea condimentelor (textul B) începe pe baza unei COMPARAȚII: "par
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Poezii bănățenești (1902), este considerat creatorul „poeziei dialectale” la noi. Sunt versuri scrise cu intenția de a pune în evidență resursele expresive ale limbajului popular. Relatate în graiul bănățean, cu fonetica și lexicul specific, amintirile din copilărie (Țucă-l moșu), evocarea unor tipuri caracteristice (Calu’ lu’ Doancă) sau a unor figuri din lumea satului (Carce in deparce, Lu’ Ana lu’ Gică), anecdotele, întâmplările cu haz (Ăl mai tare om din lume) capătă o culoare aparte și impresia de viață este mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290602_a_291931]
-
o trăim azi a fost alimentată, discret și continuu, de sacrificiile acelei rezistențe. O istorie dramatică va rezulta, fără îndoială, din examenul epocii care tocmai s-a încheiat. Momentan, ca primă etapă a restituției, o lungă serie de mărturii și evocări apărute în presă ne pun în contact cu felurite acțiuni individuale sau de grup. Scene, tablouri, figuri, unele intrate deja în penumbra deasă și ingrată a uitării. În lipsa documentelor bine orânduite care să sprijine o reconstituire precisă, "obiectivă", memorialistica aduce
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Va reuși să convingă oare că istoria nu e doar violență și înșelăciune? În spațiul impur al istoriei se regăsesc totuși, idealurile umanității, valorile pe care a știut să le dureze, sacrificiile pe care a consimțit să și le asume. Evocarea lor ține de ceea ce s-ar putea numi rostul terapeutic al istoriografiei. Cronica, XXV, 20 (18 mai 1990), p. 1, 4 CARPATOLATINII Într-un moment când interesul general pentru România cunoștea un dramatic recul, cauzat de superficiala concluzie că aici
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a proiecta diacronic o situație prezentă și de a întemeia pe exemple de prestigiu conduitele dezirabile. Important era, în definitiv, ca marile figuri din trecut să devină active, ca modele, să fortifice pe contemporani în voința de mai bine. O evocare a Unirii trebuia să readucă în memorie fapte, personaje, circumstanțe, dar și să dea ocazia unui bilanț al puterilor de care dispune comunitatea românească în perspectiva unui program resurecțional. Gloria strămoșilor trebuie să pună la lucru energiile creatoare, să stimuleze
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]