6,757 matches
-
estetică (prima dată în traducere englezească, acum în menționata variantă românească), am înțeles, pînă la un punct, de ce din întregul capitol dedicat de Jerry Hogle studiilor culturale atenția mi-a fost captată, emfatic, de către Theodor Adorno. Profesorul Corbea-Hoișie observă că filozoful "prismelor" dezvăluie mai degrabă o atitudine mediană, în privința autonomiei artei și esteticului, față de colegii săi "culturaliști", absorbiți mai ales după momen tul Birmingham de ideea unei suprapuneri perfecte între cultură și societate, între actul artistic și cel social. El acceptă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în intenție -, din Minima Moralia, nu neutraliza caracterul declanșator al socialului, acceptînd influența sa, cel puțin mentalistă, asupra esteticului. Îi lipsea însă latura "activistă" atît de pregnantă în operele marxiștilor și culturaliștilor postbelici -, ceea ce va duce la unele disjuncții între filozof și mulți din contemporanii săi. Andrei Corbea-Hoișie amintește episodul trist al reacției studențimii "activiste" față de "medianismul" lui Adorno, de la sfîrșitul anilor șaizeci, reacție rezultată în blocarea cursului filozofului la un moment dat. Retras în același an (1969) din Universitate, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
operele marxiștilor și culturaliștilor postbelici -, ceea ce va duce la unele disjuncții între filozof și mulți din contemporanii săi. Andrei Corbea-Hoișie amintește episodul trist al reacției studențimii "activiste" față de "medianismul" lui Adorno, de la sfîrșitul anilor șaizeci, reacție rezultată în blocarea cursului filozofului la un moment dat. Retras în același an (1969) din Universitate, pentru un concediu reparator în Elveția, Theodor Adorno suferă un infarct fatal, se crede astăzi, și datorită presiunilor la care fusese supus. În sfîrșit, avem în această circumstanță tragică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
independentă și fapt social, în sensul durkheimian al termenului. O idee, să recunoaștem, care pune idealismul hegelian în joncțiune cu pragmatismul marxist. Adorno face, de altfel, în estetica sa, o veritabilă istorie implicită a teoriilor asupra artei, punînd în contrast filozofi și gînditori, destul de greu de relaționat, în condiții obișnuite (legătura dintre "dezinteresul" artistului, con ceptualizat de Kant, și supremația "plăcerii" în artă, sus ținută de Freud, rămîne exemplară). El se mișcă ușor într-un spațiu extrem de anevoios, metodologic și ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a fenomenului postmodernist 1 căruia îi este atribuită, implicând o reconsiderare a textului printr-o reinterpretare de substanță a acestuia. Ea constituie, astfel, una "dintre principalele forme de analiză filozofică și literară, derivată din operele publicate în anii '60 de către filozoful francez Jacques Derrida"2. Cu alte cuvinte, ceea ce Derrida înțelege prin deconstrucție este o reconstrucție a textului, dându-i o altă interpretare, printr-o analiză profundă, de substanță, fără a-i respecta vechiul sens, oferit de normele tradiționale. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a noțiunilor și textelor, cu scopul de a evidenția contradicțiile, inconsecvențele, impreciziile, inconsistența acestora. Obiectivul principal al deconstrucției este contestarea capacității conceptelor, argumentelor și discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a exprima și a elucida adevărul. Inițiată de filozoful francez Jacques Derrida, deconstrucția a condus la apariția deconstructivismului. (Notă: Definiția este preluată din Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 DEI.)"48. Inițiatorul deconstrucției, Jacques Derrida, a explicat, în mai multe rânduri, termenul de deconstrucție, legându-l mai mult de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și la "distorsonarea" elementelor arhitecturale, dar mai ales a fațadei și a întregii suprafețe exterioare a clădirii. Finalizarea aspectului final vizual este caracterizată de impredictibilitate și haos controlat. Unii dintre arhitecții implicați în mișcarea deconstructivistă au fost influențați de scrierile filozofului francez, Jacques Derrida, și de ideea sa filozofică de deconstrucție, deși gradul concret de influențare al acestora este o problemă de dezbătut, în timp ce alți arhitecți au fost influențați de multiplele dezechilibre geometrice ale mișcării artistice sovietice programatice a anilor 1930
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
curente vin ca o soluție salvatoare din partea artistului creator, printr-o evadare din realitatea exterioară sufocantă, într-o realitate intimă, interioară. În consecință, studiul nostru a urmărit două direcții: 1. Una teoretică, în care, după un periplu general, în ceea ce filozoful Derrida numește Deconstructivism, (urmărind nu o cercetare integrală a fenomenului, ci doar având în vedere acele direcții necesare studiului nostru), am încercat o relaționare a acestuia cu Neomodernismul, curent ideologic și cultural, atașat Generației șaizeciste, pornind de la studiile Ioanei Em
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a romanului psihologic. În: Convorbiri literare, 142, ian. 2009, nr. 1, p. 24-28. Amélie Nothomb. SOROHAN, Elvira. Șerban Foarță în două transpuneri biblice. În: Convorbiri literare, an. 143, iun. 2009, nr. 6, p. 29-32. SOROHAN, Elvira. Arșavir Acterian. Jurnalul unui filozof timid. În: Convorbiri literare, 143, febr. 2010, nr. 2, p. 28-32. SOROHAN, Elvira. C.D. Zeletin medicul literat. În: Convorbiri literare, 144, mai 2010, nr. 5, p. 19-22. SOROHAN, Elvira. Cărți care pot schimba vieți. În: Convorbiri literare, 144, nov. 2010
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cea neprețuită, de la care atârnă sănătatea trupului și neîmpedecata lucrare a duhului". După enumerarea acelor foloase, spre a fi și mai convingător, invocă felurite pilde, observații sau aprecieri extrase din mulțimea și varietatea textelor aparținând unor oameni de spirit (scriitori, filozofi, istorici, juriști, militari, medici, etc.) din antichitate până la zi, pentru a încheia retoric: "Într-o țară în care frigurile, troahna (guturai sau răgușeală) și trânzii (hemoroizii)17 sînt boli endemice; într-o țară în care revmatismul și durerile la ciolan
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
exprimată la nivelul limbajului). Puțini sunt cei care au Îndrăznit, În timp, să spună ceva de substanță (distanțați mai ales de dogme), În legătură cu citatul de mai sus! Enumerarea lor nu Își are rostul! Printre ei Însă, și Jean Jacques Rousseau, filozof francez de origine (născut decedat). El se Încumetă să proclame ca neputință a omului expresia „iubește-ți aproapele ca pe tine Însuți", din considerente specifice: 1. conservatorism (ce ține de structura mentală); 2. instinctul de conservare, locul În care natura
PreȚ pe dispreȚ. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1485]
-
Bewußtsein bezieht, nicht allein mechanische sondern auch religiöse Erfahrung logisch ermöglicht“. Odată ce distincția subiect-obiect nu mai este, în epistemologia kantiană, operațională, experiența religioasă ajunge să nu mai fie doar tolerată, alături de cea empirică, ci devine centrul de forță al „noii“ filozofii. Ea face posibilă o teorie a ordinii (Lehre von den Ordnungen) bazată pe rolul unificator al conceptelor primare (Urbegriffe), care la Kant poartă numele de „Idei“. În locul mecanicii, ca para digmă a gândirii kantiene, geometria, construcția arhitectonică a gramaticii sau
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
și întinderea cunoașterii legitime. Reevaluarea kantianismului pe care o întreprinde Benjamin în textul analizat anterior specifică înțelesul demersului, ca deducție a cunoașterii din forma conceptelor primare. În disertația doctorală, mai apoi, romanticii sunt priviți din perspectiva kantianismu lui „inerent“ oricărei filozofii. Critica devine, la aceștia, o acti vitate „productivă“ a integrării unei forme fragmentare într-o formă absolută. În acest punct, observă Benjamin, romanticii se revendică de la opoziția kantiană între criticism, pe de o parte, și dogmatism/scepticism, pe de alta
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pure, ci a celor „secunde“, care deschid drumul unei metafizici viitoare. O fac însă scoțând conceptul de „critică“ din domeniul intelectului, pentru a-l citi din perspectiva celei pe care Hegel o numește „rațiune speculativă“. Astfel, romantismul corespunde cerințelor unei „filozofii viitoare“, schițată de Benjamin în 1918. Cu toate acestea, concepția romantică rămâne paradoxală, neconcludentă, într un punct esențial: și anume, în încercarea de precizare a ideii de artă ca Absolut. Continuumul formelor artei, Absolutul nu poate fi determinat, după cum își
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
speculativului, precum și încercarea, denunțată deja de mulți comentatori, de „imanentizare“ a trancendenței. Pentru Benjamin, negativitatea experienței dialectice este infinită, tocmai pentru că această transcendență, care „pune în discuție“ limitele lumii, nu este decât fragmentar sesizată în lume. Melancolia alegoristului, nu siguranța filozofului speculativ este sentimentul care descrie situarea în acest univers al revelației persistente, dar niciodată completă, obiectivă. Al doilea capitol vizează o altă coordonată a conceptului „ex pe rienței“: cea teologico politică. Odată cu aceasta, experiența devine o formă de acțiune, purtând
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ea face posibilă tocmai decizia ca atare, de neconceput între limitele istoriei căzute. Derrida conchide: „întreaga decida bilitate, în schimb, se situează pe latura violenței divine care distruge dreptul, am putea chiar risca să spunem: care deconstruiește dreptul“. Istoria, continuă filozoful francez, se situează astfel în opoziție cu mitul. Dacă acesta din urmă are rolul de a conserva, de a-și reitera originea, prima este locul unde survine dialectic noul, decizia, excepția. În fond, Mesia vine „împotriva“ lumii, pentru a o
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
autobuz, metrou sau Sbahn. Cum puține drumuri din Berlin nu presupun schimbarea unei serii de mijloace de transport, ritualul muțeniei se perpetuează în decoruri diferite și urmează trasee care trec prin lumi diferite, șerpuiește pe căile bătute de armate, scriitori, filozofi sau anonimi. Plimbatul îndelung prin Berlin cu tramvaiul, Sbahn-ul ori metroul - autobuzul cam zdruncină, șoferii fiind cam agresivi pentru mine - devine astfel un prilej în care fiecare rămâne, cum se pricepe mai bine, cu sine. Iar zgomotoșii sau vorbăreții... nu știu ce
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
progres și nu pe rezultatul lui, cu alte cuvinte, putem deduce de aici că John Reed ne semnalează o tensiune permanentă care constituie nucleul secret, tema generică a picturii decadente și care are în vedere fenomenul constatat de critici și filozofi ca Désiré Nisard, Paul Bourget, Friedrich Nietzsche cu privire la o estetică a fragmentului, o emancipare a unității în detrimentul întregului, a detaliului în raport cu ansamblul. John Reed sugerează că această imagine de ansamblu constituie doar un efect de interpretare, ea nu există ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
apare probabil în basorelief una din himerele sale stilizate, stând pe o carte deschisă vertical, Marea carte a lumii, iar la bază, pe treptele monumentului, Capul filosofulului. Această coborâre de pe coronamentul blocului la baza sa indică o viziune paticulară. Capul filozofului nu mai domină din apexul soclului, ci dimpotrivă, este adus ca o ofrandă în consonanță cu un principiu universal ilustrat simbolic de Capul de satir și de Marea carte a lumii. Himera este cea care intermediază între diversele planuri ontologice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Poe, Tolstoi, Eminescu, Ibsen, Nietzsche, Strindberg ca figuri ale geniului maladiv. Singularitatea artistului tinde să fie reprezantată nu numai prin originalitatea și măiestria artei sale, dar devine la sfârșitul secolului XIX, sub pecetea insolitării și insolitului, chiar subiectul picturii sale. Filozofii și scriitorii romantici consacră artistul ca ipostază a geniului creator, reactivând și revalorificând un mit precum cel al lui Prometeu (Gilbert Durand), sau cel al lui Satan, ca erou damnat, resentimentar și exclus pe nedrept, ipostază a artistului revoltat, secesionist
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prim plan se află și o țiteră, instrument apolinic, însă prezența femeii asociată prin figura lui Silen menadei orgiace indică natura posibilă a acestei muzici: Dionysos. Esența tabloului este nietszscheană, bazat pe tensiunea între apolinic și dionisiac, așa cum o prezintă filozoful german în Nașterea tragediei. Există un filon tragic în acest tablou, care subliniază prin intermediul simbolurilor prezența în muzică a pulsiunilor instinctuale într-un cadru care prin intermediul pietrei tombale face aluzie la prezența insinuantă a morții. Cruzimea, dar și temperamentul năvalnic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cele enumerate de autor. 5 Hans H. Hofstätter, "Symbolism in Germany and Europe", în Kingdom of the Soul. Symbolist art in Germany 1870-1920, Ingrid Ehrhardt și Simon Reynolds (eds.), Prestel, Munich, Londra, New York, 2000, p. 17. 6 În Trilogia cunoașterii, filozoful Lucian Blaga a numit acest tip de cunoaștere, "cunoaștere luciferică", o cunoaștere care nu numai că nu încearcă să epuizeze obiectul cunoașterii, ci mai mult îi potențează indecidabilele. 7 Francine-Claire Legrand, "The Symbolist Movement", în Belgian Art 1880-1914, The Brooklyn
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
astfel monumentele autentice europene, în afara porției de distracție oferite vizitatorilor săi. Arhitecții (de exemplu, Venturi, Ross și Adams) descriu Disneyland (și în general lumea Disney) ca "schiță a viitorului", un oraș utopic într-o "continuă stare de devenire 235", în vreme ce filozofii (Baudrillard, Eco) îl văd ca "o mașinărie menită să reanime într-o manieră inversă ficțiunea realului 236". Parcul tematic, fie că se numește Disneyland sau nu, poate fi descris ca "heterotopie", termen folosit de Foucault în definirea unui spațiu ,,înzestrat
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
înainte de apariția acestei cărți nu au nici o valoare și ar fi bine dacă le-am ignora! Chiar dacă asemenea aprecieri nu vor fi resimțite drept exagerate, ele vor putea fi socotite surprinzătoare. Într-adevăr, Darwin nu a fost nici teolog, nici filozof. El mărturisea că a întâmpinat mari dificultăți în lecturile sale de metafizică. Și nu obosea să repete că obiectivele pe care le-a urmărit prin cercetările sale au fost strict științifice. Nu este de mirare că cei care cred că
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
naturii, cât și în afara acestui perimetru. Se știe că Darwin a studiat nu numai lucrările astronomului John Herschel și pe cele ale geologului Charles Lyell, două piscuri ale științei engleze din generația mai vârstnică, dar l a citit și pe filozoful francez Auguste Comte sau pe teoreticianul metodei științei, profesorul de la Cambridge, William Whewell. În Autobiografia sa, Darwin vorbește despre influența pe care a avut-o asupra evoluției ideilor sale lectura celebrului eseu asupra populației al lui Robert Malthus. Cercetări mai
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]