5,035 matches
-
fiecare din ei a contribuit la apropierea revoluției naționaliste și a "Statului Nou" - căci naționaliștii de astăzi văd societatea portugheză din a doua jumătate a veacului trecut cu același ochi cu care au văzut-o și înaintașii lor. Parazitismul burgheziei, indiferența nobilimii, decadența clerului, apatia maselor, mediocritatea culturii, - sunt vicii reale, împotriva cărora s-a ridicat cu vehemență generația de la Coimbra, dar împotriva cărora luptau și făuritorii "Statului Nou". Antero de Quental e prin excelență poetul filosof și revoluționar. Bogat, catolic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au sfârșit prin a le compromite pe toate laolaltă. Burghezia însăși era, în cel mai bun caz, pasivă. Crescută la școala revoluției, alimentată de literatura, istoria și gazetăria republicană, antrenată de propaganda antireligioasă, fărâmițată de societățile secrete - burghezia privea cu indiferență sau satisfacție bagatelizarea instituțiilor tradiționale, surparea lentă a prestigiului monarhiei, promovarea victorioasă a dezordinii. Erau două partide de guvernământ, amândouă de origine și formație liberală: regeneratorii și progresiștii. Anevoie se pot preciza deosebirile dintre ele. Ambele partide erau creația constituționalismului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că autorii lui - Don Carlos și Joîo Franco - nu erau iubiți; nu erau, cum se spune, populari. Îndeosebi Don Carlos nu era iubit de portughezi; un rege care nu fusese niciodată aclamat de mulțime, pe care oamenii îl priveau cu indiferență, ciudă sau indignare. Nu le plăcea, în primul rând, înfățișarea lui: prea gras, prea chipeș, cu un zâmbet pe care-l socoteau ironic și disprețuitor. Ducea, apoi, în credința supușilor săi, o viață imorală; vânătoarea și aventurile galante erau singurele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
republicanilor. Zadarnic se organizează în Porto o Legiune Albastră, pentru apărarea monarhiei. Zadarnic se zbate Nordul, neodihnitul centru al insurecției portugheze, manifestîndu-și cu orice prilej devotamentul față de tânărul Suveran. Partidele monarhice se macină între ele, și rotativa funcționează într-o indiferență totală. Republicanii se pregătesc pentru asaltul final. Popularul tribun, José Antonio de Almeida, își pierduse la "centru" prestigiul său fabulos, pentru că regicidul nu adusese cu sine instaurarea republicii. Pentru scurt timp, Brito Camacha, spiritul necruțător al revoluției, pare a lua
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
solidarizeze cu ea?... Ce măsuri s-au luat ca să se atragă în mod practic așa numitele clase neutre, moderate, norodul din sate, simplu și aspru,... provincia, în sfârșit, dominată ani de-a rândul de cea mai tristă și mai primejdioasă indiferența politică?!" (Republica din 3 decembrie 1911). Costa, adevăratul dictator al Republicii, nu se gândea la asemenea măsuri. Misiunea lui era să distrugă din rădăcină vechiul regim, paralizând pe rând instituțiile tradiționale. În primele șase luni ale Republicii, acest neobosit reformator
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
oameni care până atunci nu avuseseră prilejul să-și mărturisească voința lor de a participa la istorie. O masă considerabilă, alcătuind până mai deunăzi majoritatea amorfă a țării, trăind în marginea vieții politice, acceptând reformele ca și contrareformele cu aceeași indiferență și pasivitate - se putea transforma în cea mai autentică armată revoluționară. Ea trebuia, însă, ajutată să-și spună cuvântul. Căci, de la cea dintâi Constituție liberală Portugaliei masa aceasta se păstrase în marginea istoriei. Istoria modernă a Portugaliei au făcut-o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe care alții o pun în interesul grupului sau partidului lor", sfătuise cândva Salazar (30 decembrie 1930). Acest îndemn la calm și fermitate revine ca un leit-motiv în cuvântările sale. Sunt virtuți virile, latine. Sunt, mai ales, virtuți tinerești. "Negarea, indiferența, îndoiala, nu pot fi izvoare ale acțiunii - și viața e acțiune", se adresează Salazar tineretului (28 ianuarie 1934). Școala trebuie să cultive în noile generații "orgoliul și gloria de a suferi". Și, cu obișnuita lui franchețe, adaugă: "Timpurile devin din ce în ce mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altfel spus, primele și ultimele trăiri tind să aibă o notă adolescentină - cu excepția cazurilor, posibile, când ele sunt Îndrumate de vreo religie venerabilă și rigidă. Natura se așteaptă ca adultul să accepte cele două neanturi, dinainte și de după, cu aceeași indiferență cu care acceptă extraordinarele viziuni dintre ele. Imaginația, suprema bucurie a nemuritorilor și a nematurilor, ar trebui limitată. Ca să ne bucurăm de viață, nu trebuie să ne bucurăm prea mult de ea. Eu mă revolt În fața acestei stări de lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
citeam manuscrisul - era ritualul adoptat de familia noastră când avea de-a face cu ceva de prost gust sau cu gafa cuiva. Povestea asta m-a lecuit definitiv de orice preocupare pentru gloria literară și a fost probabil cauza acelei indiferențe aproape patologice, dar nu Întotdeauna justificate față de cronicile care În anii următori m-au privat de emoțiile pe care se spune că le trăiesc majoritatea scriitorilor. Acea primăvară a anului 1916 o văd ca pe o primăvară petersburgheză tipică, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ce vorbiți, a privit ea amuzată spre amicul care se ridicase de la masă, îndreptându-se spre bucătărie. A tăcut, urmărindu-l cum se depărtează, aplecat, împovărat parcă de o greutate nevăzută. A oftat într-un târziu, ridicând a neputință sau indiferență din umeri. S-a răsucit spre mine, încercând să zâmbească: — Ce spuneați? m-a întrebat studiindu-mă pentru prima dată cu atenție, concentrată. Am pierdut firul discuției. Cu felul dumneavoastră de a vorbi, așa încifrat... Tot așa și scrieți, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a luat plasă tocmai când desfăcea prohabul, prăbușit, subit învins de marile taine ale sufletului de femeie, inginerul a mai mers totuși câtva timp cu noi, apoi ne-a părăsit. Nu mai voia să se lase fiert de aparenta mea indiferență cu care mă lăsam purtat printre acele ruine ale durerii, părând doar preocupat să nu-mi cadă cumva mâna de pe behind-ul Esterei, atât de învăluitor legănat prin tot acel ținut al groazei. I-am dat dreptate inginerului care, scuzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că a insistat nevasta lui Radu să mă duc. Erau trecuți Săracu, Iorda, Stancu, Buzescu, Pripas, Encușoru și încă unul sau doi. M-am bosumflat când am văzut afișul. Nu din cauză că aș avea cine știe ce orgolii de felul acesta, ci pentru indiferența lor. Nu sunt din grupul lor, oricât m-aș amăgi. Nici altădată nu m-au invitat la astfel de pomeniri sau lansări de cărți. Am fost întotdeauna unul din afara lor. Poate și pentru că nu duceam viața lor, nu mă complăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu unul, cum acela și-a bătut joc de ea. Cum a vrut să se sinucidă. Și multe, multe altele. Acum, în stație, privind-o, încercând să-i vorbesc de cartea la care scriu, aș vrea să o întreb cu indiferența nemiloasă a timpului trecut despre cele povestite de Pacula. Fără răutate, fără intenția de a o jigni, ci doar din nevoia rece în mine, pe care mi-o aflu scriind, de a descoperi, în acel timp de care mă îndepărtez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al statului, delegat al UE și câți vor mai fi fiind. Doar că sentimentul de subordonare se diluează până la nepăsare, odată cu înaintarea în ierarhii. Ne e teamă de șeful de echipă și-l băgăm în mă-sa, cu toată demnitatea indiferenței, pe șeful statului. Pentru că teroarea, la rându-i, vine de sus în jos. Și cu cât vine mai de sus, cu atât mai mult până jos se transformă în simplă bășcălie, nepăsare și un sictirit cu iz de curaj civic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Aproape n-a fost relatare în care să nu se amintească de aceste pomeni. Asta și așteaptă, de fapt, mulțimea: mâncare și băutură, restul n-are decât să fie circ. Merg fără gânduri, cu pași străini parcă. Remarc doar, cu indiferență, că nu mai îmi amintesc ce era cândva unde acum nu mai este nimic. Doar vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
las inundat de toropeala unor nădejdi că mâine voi fi poate ceva mai sănătos, că cele două-trei vorbe de încurajare ale doctoriței sunt dintr-un interes adevărat, că zâmbetul asistentei este din caldă compasiune, și nu dintr-o rutinată, obosită indiferență. Încep să mă obișnuiesc cu gândul că devin tot mai mult un fost, neavând interes pentru o lume pe care o înțeleg tot mai puțin. Cu elanuri obosite încerc să mă amăgesc că încă sunt în ritmul vremii, deși, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cred că se vor șterge imaginile, amintirile altora despre mine. Nu cred că vor putea fi uitate îmbrățișările, săruturile date, duhnind a butoi. Nu vor fi pe deplin iertate vorbele rele, judecățile aiurea pe care le împărțeam cu cinism și indiferență de bețiv. N-au cum fi uitate, oricât ar încerca mulți dintre cei care țin la mine și mă cunosc de mult amar de viață. Așa și trebuie. Așa îmi trebuie. Mă doare însă, cumplit mă doare altceva. Faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a fi scris... De câtva timp, mă întâlnesc în astfel de dimineți ale coborârii cu Pr. Lucrează pe aici pe undeva, pe Bulevard. Probabil tot pe la vreo firmă cu îndeletniciri secrete. Ne salutăm, dar nu ne mai vorbim. Cu indiferență, doar ne privim, facem un gest grăbit de recunoaștere și ne vedem de-ale noastre. Am aflat, la scurt timp după terminarea facultății, că fusese încadrat la Servicii. Ne-am întâlnit într-un troleibuz. Efuziunii mele de a-l revedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
interdicții cumplite, dar și cu dezlegări miraculoase. O lume pe care am moștenit-o în sângele meu, dar de care m-am îndepărtat pentru că așa a fost să fie drumul celor care m-au adus pe lume. Îmi vorbeau cu indiferența cu care știi că tot nu are ce să ți se mai întâmple când deja ai pierdut demnitatea rosturilor tale. În acele nopți de rătăcire prin piețe, bând alături de acei țărani veniți să vândă și să-și apere mărfurile, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ansamblul lui, pe lungi perioade de timp. Istoria este text, nu viață. Coborârea mă învață întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă la faptul că astfel de texte ucid, mutilează, mint, părând chiar a ciobi marele text. Cât puhoi de lume n-a pierit aiurea, doar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
unde contactul cu chinezii și japonezii reprezentase una dintre cele mai intense și interesante experiențe din viața lui. Chiar așa Îndepărtate cum erau de modul lui de a fi și de a gîndi, admitea cu oarece rezerve fatalismul orientalilor și indiferența cu care Își Înfruntau destinul sau moartea. Îi putea Înțelege, În pofida faptului că ideea lor despre onoare, relațiile cu femeile și copiii, precum și cultul bătrînilor sau setea lor sălbatică de sînge În vreme de război Îl descumpăneau. Dar bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
controla cu mare grijă lanțurile, avertizîndu-i că acela care Încerca să se elibereze era condamnat la o pedeapsă care mergea de la tăierea unui picior pînă la execuția imediată. Iar ei știau că era În stare s-o facă. Cruzimea și indiferența lui față de durerile altora ajunse la cel mai Înalt grad și s-ar fi putut afirma cu certitudine că nu simțea nici cel mai mic sentiment de compasiune atunci cînd aplica, sau Îi punea pe alții s-o facă, acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
soluție și acum sînt respectat. - Le e teamă de tine. Nu te respectă. - Ce diferență e Între astea două? Ție ți-e teamă de mine? - Da. - Asta mi-e de-ajuns... Făcu o pauză și ridică din umeri cu sinceră indiferență. Nici nu-mi mai pasă dacă provoc greață... Chiar mă amuză să observ cum prezența mea stîrnește silă. E mare lucru să impui prin prezența ta și să știi că trebuie să-ți Înghiți sila de teamă că m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe un tic nervos, de sute de ori pe zi. Toți dorim să provocăm o anumită reacție la cei din jur, și atunci cînd nu reușim să-i facem să ne iubească sau să ne admire, preferăm orice alt sentiment indiferenței. - Eu aș fi preferat indiferența lor, spuse Oberlus cu absolută convingere. Nu mi-ar fi păsat să trec prin viață fără ca cineva să mă bage În seamă. - Asta nu-i adevărat, Îl contrazise ea. Nimeni nu vrea să treacă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sute de ori pe zi. Toți dorim să provocăm o anumită reacție la cei din jur, și atunci cînd nu reușim să-i facem să ne iubească sau să ne admire, preferăm orice alt sentiment indiferenței. - Eu aș fi preferat indiferența lor, spuse Oberlus cu absolută convingere. Nu mi-ar fi păsat să trec prin viață fără ca cineva să mă bage În seamă. - Asta nu-i adevărat, Îl contrazise ea. Nimeni nu vrea să treacă prin viață fără să fie băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]