6,102 matches
-
după ce au provocat pierderi semnificative acestora. Ulterior unei serii de victorii minore, britanicii au suferit un regres militar major în timpul "Săptămânii Negre" dintre 10-17 decembrie 1899, dar nicio unitate australiană nu a fost implicată în aceste evenimente. Primele contingente de infanterie din Victoria, Australia de Sud, Australia de Vest și Tasmania au sosit în Cape Town la 26 noiembrie și au fost desemnate drept "Regimentul Australian" și puse sub comanda colonelului John Charles Hoad. Din rațiuni de sporire a mobilității, ele au
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Sud, Australia de Vest și Tasmania au sosit în Cape Town la 26 noiembrie și au fost desemnate drept "Regimentul Australian" și puse sub comanda colonelului John Charles Hoad. Din rațiuni de sporire a mobilității, ele au fost convertite curând în infanterie călare. Restul unităților din Queensland și Noul Wales de Sud au sosit în decembrie și au fost trimise rapid pe front. Primele pierderi în rândul trupelor australiene s-au înregistrat după sosirea la Sunnyside, la 1 ianuarie 1900, când 250
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
britanicii au organizat o contraofensivă cu cinci divizii de armată în Statul Liber Orange, în februarie. Forța de atac includea o divizie de cavalerie comandata de generalul locotenent John French și avea atașate unitatea Lancers a Noului Wales de Sud, infanteria călare a Queenslandului și Corpul Medical de Armată al Noului Wales de Sud. Prima dată a fost eliberat Kimberley în urma bătăliei de pe râul Modder iar burii care se retrăgeau au fost învinși la Paardeberg, generalul bur Piet Cronje fiind capturat
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
au alăturat ulterior unităților neregulate locale din Africa de Sud în locul lăsării la vatră și întoarcerii în țară. Acești soldați au devenit parte a Armatei Britanice și au fost supuși disciplinei militare britanice. Astfel de unități au inclus Bushveldt Carbineers, regiment de infanterie călare multinațional al Armatei Britanice care și-a căpătat notorietatea ca fiind cel în care au servit Harry "Breaker" Morant și Peter Handcock înainte de condamnarea în fața Curtea Marțială și executarea lor pentru crime de război. Pentru că trupele de gherilă necesitau
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
și 8.863 voluntari fără plată, au fost ulterior transferați. Unități individuale au continuat a fi administrate de diferite hotărâri coloniale până când "Legea Apărării 1903" a adus toate unitățile sub o legistație comună. Acest document mai prevedea limitarea unităților de infanterie permanente și specifica interdicția ca milițiile, trupele de rezerviști, să fie utilizate în dipute economice sau în afara Australiei. Totuși, majoritatea soldaților au rămas în unițile de miliție cunoscute ca Forțele Militare Civile (CMF). Generalul maior Sir Edward Hutton - fost comandant
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
1903, astfel că a fost creat un corp expediționar format exclusiv din voluntari sub denumirea de Forța Imperială Australiană (AIF) iar recrutările au început la 10 august 1914. Guvernul a înregimentat 20.000 de oameni, organizați ca o divizie de infanterie și o brigadă de cavalerie ușoară plus unități auxiliare. Înrolările și organizarea au au avut loc la nivel regional apoi au fost preluate de planurile de mobilizare elaborate în 1912. Primul comandant a fost generalul William Bridges, cel care și-
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
trupele australiene s-au miscat rapid pentru a reduce amenințările asupra navelor proprii amplasate în proximitatea coloniilor germane din Pacific. A fost creată rapid o forță de 2.000 de voluntari - aparte de AIF - și constând într-un batalion de infanterie plus 500 de rezerviști din marină și foști marinari - cu denumirea Forța Expediționară Militară și Navală Australiană (AN&MEF) și pusă sub comanda colonelului William Holmes. Obiectivele acestui corp expediționar erau stațiile radio din Yap în Insulele Caroline, Nauru și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în Turcia - pentrua onora curajul și sacrificiul soldaților ANZAC și a tuturor celor care și-au pierdut viața în decursul războiului. După retragerea din Gallipoli, australienii s-au întors în Egipt iar AIF a cunoscut o expansiune majoră. În 1916, infanteria a început să avanseze spre Franța în vreme ce unitățile de cavalerie au staționat în Orientul Mijlociu pentru luptele cu turcii Imperiului Otoman. Trupele australiene ale Diviziei Călare ANZAC și ale Diviziei Călare Australiene au luat parte la toate bătăliile majore din campania
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Mesopotamian Half Flight" a fost solicitată să ajute la protecția intereselor britanice din Irak. AFC s-a extins curând și patru escadrile puteau fi remarcate în Egipt, Palestina și frontul de vest unde s-au comportat onorabil. Cinci divizii de infanterie ale AIF au participat la confruntările militare din Franța și Belgia, părăsind Egiptul în martie 1916. Corpul I ANZAC a ocupat poziții într-un sector liniștit de la sud de Armentieres la 7 aprilie 1916 iar pentru următorii doi ani și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Forță Imperială Australiană (2AIF) au început la mijlocul lunii septembrie. Deși nu exista motiv de grabă precum în Primul Război Mondial, un procent ridicat de voluntari cu vârste potrivite serviciului militar s-au înrolat până la mijlocul anului 1940. Patru divizii de infanterie s-au format între 1939 și 1940, trei dintre ele fiind expediate în Orientul Mijlociu. Resursele RAAF (Forțele Regale Aeriene Australiene) erau inițial devotate instrucției piloților pentru forțele aeriene ale Commonwealthului prin "Programul de Antrenament Aviatic al Imperiului" (EATS), datorită căruia
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
3 RAR au fost folosite pentru operațiuni de "curățire" în cadrul infiltrărilor aeriene și maritime de la Labis și Pontian, din septembrie și octombrie 1964. După aceste raiduri, guvernul a dat curs solicitărilor britanice și malaeziene și a desfășurat un batalion de infanterie în Borneo. Pe timpul fazelor timpurii, trupele britanice și malaeziene au încercat doar să obțină controlul graniței dintre Malaezia și Indonezia și să protejeze centrele populate. Totuși, pe când batalionul era desfășurat în Borneo, guvernul britanic a decis să adopte acțiuni mai
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
unități de dimensiunea unei brigăzi denumite " Grupul Operativ 1 Australian" (Australian Task Force 1) care să înlocuiască 1 RAR. Acesta includea un mare număr de soldați înrolați prin controversata Lege a Serviciului Național din 1964. Format din două batalioane de infanterie precum și blindate, aviație, artilerie și cu suportul altor arme, grupului operativ i-a fost trasată responsabilitatea unei zone proprii cu baza la Nui Dat, în provincia Phuoc Tuy. Erau incluse elicopterele Iroquois ale Escadrei 9 a RAAF. La bătălia de la
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Binh Ba din iunie 1969, bătălia de la Hat Dich din decembrie 1968 - ianuarie 1969 și bătălia de la Long Khanh din iunie 1971. Angajamentul australian a constat în implicarea ATF 1 care număra 8.500 de soldați, inclusiv trei batalioane de infanterie, blindate, arttilerie, geniști și unități aviatice ca suport. O a treia unitate RAAF, Escadra 2, echipată cu bombardiere Canberra, a fost trimisă în 1967 iar patru distrugătoare ale RAN s-au alăturat patrulelor Statelor Unite din apele Vietnamului de Nord. Armatele
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
ulterior. Începând din 2010, doar o forță modestă de 1.550 de soldați australieni au rămas în Afghanistan fiind implicată în operațiuni împotriva insurgenților din provincia Uruzgan în conjuncție cu olandezii și alte trupe ale coaliției. Detașamentul era format din infanterie motorizată, trupe speciale, geniști cavalerie, artilerie și elemente aviatice și include un grup de luptă al armelor combinate cunoscut sub denumirea de "Mentoring Task Force" și un Grup de Operațiuni Speciale, ambele cu baza la Ripley din exteriorul orașului Tarin
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
coaliție și, odată cu înfrângerea lor, majoritatea forțelor australiene au fost retrase. Inițial Australia nu a luat parte la ocuparea post-război a Irakului dar apoi un grup de blindate ușoare - Grupul Operativ Al Muthanna (AMTG) ce includea 40 de vehicule ASLAVși infanterie - a fost trimis în sudul Irakului în aprilie 2005 ca parte a "Operațiunii Catalyst". Rolul acestei forțe a fost protejarea contingentului de geniști japonezi din regiune și de instrucție pentru unitățile Noii Armate Irakiene. AMTG a devenit mai târziu "Overwatch
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în satul Turov, gubernia Iaroslav (1905 - 1910) și muncitor pietrar în construcții în Moscova (1910 -1915). În 1915 a fost mobilizat în armata țaristă și a luptat în Primul Război Mondial, ajungând la gradul de subofițer într-un regimente de infanterie. În 1918 s-a alăturat Armatei Roșii. Aici a ocupat funcția de comandant de pluton și de adjunct al Statului major de companie. În același an, a devenit membru al Partidului Comunist. În martie 1921 a fost selectat să lucreze
Vasili Blohin () [Corola-website/Science/320723_a_322052]
-
pentru a-și îndeplini noile atribuții. Mai târziu, el a dat înapoi titlul coroanei. În 1720, el a devenit Mare Maestru al Ordinului de Saint-Lazare și Ierusalim. În 1721, sub influența tatălui său, el a fost numit colonel general de infanterie și a deținut postul până în 1730. După decesul tatălui său la 2 decembrie 1723, la 20 de ani, Louis și-a aumat titlul de Duce de Orléans și de șef al Casei de Orléans. De asemenea, a devenit primul în
Louis d'Orléans, Duce de Orléans () [Corola-website/Science/320736_a_322065]
-
O divizie Panzer (germană: "Panzerdivision") reprezintă o divizie blindată din cadrul armatei germane. Diviziile Panzer folosesc conceptul armelor întrunite, având la dispoziție formațiuni blindate (tancuri) și infanterie, cât și trupe de sprijin precum artilerie, arme antiaeriene, trupe de transmisiuni, recunoaștere, pionieri etc., comune formațiunilor militare ale statelor industrializate. Heinz Guderian a propus pentru prima dată folosirea unor formațiuni de luptă blindate mai mari decât regimentele de tancuri
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]
-
Ernst Feßmann. Diviziile Panzer au contribuit semnificativ la succesul armatelor germane de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și apariția conceptului de Blitzkrieg (război fulger). Tancurile din majoritatea celorlalte armate ale epocii erau organizate în brigăzi care necesitau sprijinul infanteriei și artileriei. Diviziile Panzer aveau însă trupe de sprijin atașate organic, având o doctrină militară diferită: tancurile nu sprijineau acțiunile altor arme, ci erau principalul punct de interes din punct de vedere militar, fiind sprijinite de toate celălalte trupe. Din
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]
-
de interes din punct de vedere militar, fiind sprijinite de toate celălalte trupe. Din acest motiv, diviziile blindate germane puteau acționa relativ independent de alte formațiuni. O divizie Panzer era constituită dintr-un regiment de tancuri, două regimente motorizate de infanterie (inclusiv un batalion mecanizat), un regiment de artilerie cu tunuri tractate de camioane sau autoșenile (spre sfârșitul războiului au fost folosite și autotunuri) și câteva batalioane de sprijin motorizate: de recunoaștere, antitanc, antiaerian și de pionieri. Teoretic, o divizie Panzer
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]
-
din Drobeta-Turnu Severin ca între 1942 și 1946 să urmeze Facultatea de Litere și Filosofie timp în care urmărește cursuri și la Facultatea de Drept din București. Întrerupe facultatea în august 1944 spre a urma Școala de Ofițeri de Rezervă (Infanterie Arad)până în mai 1945 după care își continuă studiile la București. Se reîntoarce la Drobeta-Turnu Severin unde este profesor secundar (mai întâi la Baia de Aramă) in perioada 1947-1954. În anul 1955 functionează ca secretar științific și cercetător la Societatea de Științe
Emil Manu () [Corola-website/Science/321565_a_322894]
-
în rezervă în cele din urmă din cauza tuberculozei pulmonare. Heinlein nu a luptat pe front și, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial era deja civil, făcând cercetări în cadrul șantierului naval din Philadelphia. După spusele lui, dorința de a scrie "Infanteria stelară" a fost inițiată de un articol publicitar apărut într-un ziar pe 5 aprilie 1958, în care se milita pentru încetarea unilaterală a testării armelor nucleare de către Statele Unite. Drept răspuns, Robert și Virginia Heinlein au creat mica organizație "Patrick
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
răspuns, Robert și Virginia Heinlein au creat mica organizație "Patrick Henry League", care susținea programul american de testare a armelor nucleare. În timpul campaniei nereușite, Heinlein a fost atacat atât din sânul comunității SF cât și din afara ei pentru opțiunile sale. "Infanteria stelară" poate fi astfel privită ca o clarificare și o apărare de către Heinlein a viziunilor sale milita eși politice de la acea vreme. Cândva între 1958 și 1959, Heinlein s-a oprit din scrierea romanului care avea să devină "Străin în
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
ca o clarificare și o apărare de către Heinlein a viziunilor sale milita eși politice de la acea vreme. Cândva între 1958 și 1959, Heinlein s-a oprit din scrierea romanului care avea să devină "Străin în țară străină" și a scris "Infanteria stelară", publicată inițial sub formă de serial în "The Magazine of Fantasy & Science Fiction" între octombrie și noiembrie 1959 cu titlul "Starship Soldier". Deși a fost conceput pentru seria de romane pentru tineret a editurii Scribner, romanul a fost respins
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
romanul a fost respins, fapt ce l-a determinat pe Heinlein să înceteze colaborarea și să scrie cărți pentru adulți. Romanul a fost publicat în cele din urmă ca ficțiune pentru tineret de către editura G. P. Putnam's Sons. Acțiunea "Infanteriei stelare" se petrece în plin război interstelar purtat între între omenire și o specie arahnoidă cunoscută sub numele de "Gândaci". Narațiunea, la persoana întâi, prezintă viața unui tânăr soldat din Filipine numit Juan "Johnnie" Rico și este unul dintre puținele
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]