6,119 matches
-
vor tinde spre discuții mai generale și cu implicare redusă; într-un grup, numărul de intervenții verbale al unui locutor este maxim în direcția celui de vizavi și se abate de o parte sau de alta în funcție de distanța pînă la interlocutor. În cazul pătrunderii în teritoriul sau în spațiul altuia, efectele produse asupra derulării interacțiunii sînt ușor de observat. Viața curentă este bogată în exemple și o mare parte de rituri, prescripții și proscripții, care fondează politețea, au ca scop principal
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
avînd două niveluri ce trebuie avute în atenție. Primul este cel al dificultății de a spune prin mecanismele de actualizare a semnificanților (foneme, lexeme, frază și text), iar celălalt dintr-o discordanță dintre reprezentare și anticiparea unei evalurări divergente din partea interlocutorului. La nivel interlocutiv, ratarea poate constitui un mod de reglare, iar manifestările ei țin locul unei vocale terminale, permițînd înlăturarea unei lipse vocalice în reduplicarea morfemelor gramaticale. Ratarea nu poate fi însă decît o trăsătură a exprimării orale, pentru limba
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
subiect interpretant - cel care primește mesajul și trebuie să-l interpreteze avînd o identitate psiho-socio-lingvistică - și subiect ideal - un subiect destinatar construit de actul enunțării și care satisface dezideratul decodării adecvate a intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite semnul lingvistic, așa cum a fost delimitat de experiența unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un dat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
separate. La R. Jakobson, reformularea apare ca o manieră de a interpreta semnul lingvistic, o traducere intralinguală ce constă în interpretarea semnelor lingvistice cu ajutorul altor semne din aceeași limbă. Apoi, la C. Fuchs, reformularea parafrastică reprezintă o strategie, definită în raport cu interlocutorii și cu situația de comunicare, și este considerată o echivalență de sens între două enunțuri. Este vorba de o echivalență dinamică, inerentă, pentru că ea nu cuprinde valori, care, în afara unui context, să arate o aceeași semnificație sau identitate referențială. Noile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un conținut și o relație exprimă ideea că natura convivială a unei relații poate facilita transmiterea conținutului, în timp ce o relație agresivă poate bloca circuitul comunicativ; iar 2) axioma comunicarea comportă relații simetrice sau complementare lansează ideea că în relațiile simetrice, interlocutorii își reflectă reciproc comportamentul (apare așa-zisul mecanism de sincronizare interacțională despre care vorbește C. Kerbrat-Orecchioni), în timp ce, în relațiile complementare, participanții la schimbul verbal recurg la comportamente diferite, maximalizînd diferențele care decurg din poziții diferite, temperamente sau culturi diferite; astfel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interacțiunea poate fi obiectul diferitelor niveluri de organizare. Dintre procedurile de reparare, unele privesc funcționarea turnurilor vorbirii, adecvarea elementului reparatoriu la situație fiind indispensabilă pentru realizarea efectivă a reparației. Activitatea reparatorie poate fi inițiată atît de locutor, cît și de interlocutor, în cel de-al doilea caz reparația fiind consecința solicitării de reformulare a unui mesaj care nu a fost receptat sau nu a fost înțeles. V. marcă conversațională, neînțelegere, politețe. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN REPLICĂ. Prin replică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fost receptat sau nu a fost înțeles. V. marcă conversațională, neînțelegere, politețe. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN REPLICĂ. Prin replică se înțelege în mod obișnuit un "răspuns la o afirmație, prin care se exprimă o opoziție", considerînd că interlocutorul a încălcat regulile conversației. Astfel se exprimă de obicei refuzul de a coopera potrivit afirmației, contestîndu-i valabilitatea. De aceea, în analiza conversațională, replica este o intervenție ce reprezintă o reacție de contestare față de cele spuse de cineva mai înainte: - Vii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se ancorează în realitatea momentului, ca grilă a decriptării situațiilor sociale. Alte reevaluări a avut noțiunea "reprezentare" în lucrările de pragmatică, între care atribuirea accepțiunilor de interpretare a enunțurilor de către subiect sau de referire la cunoașterea comună deținută de interlocutori care le face posibilă înțelegerea reciprocă. A n a l i z a d i s c u r s u l u i a valorificat îndeosebi realizările semioticianilor L. Martin, care a elaborat teoria intersubiectivității, și M. Bahtin, autorul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formulat, în 1996, cinci postulate de bază în acest sens: 1) postularea dialogismului (preluat de la M. Bahtin) care vizează circumstanțele schimbului și ale enunțării: cei doi parteneri ai interacțiunii este la fel de activi în construcția sensului; 2) postulatul de situare a interlocutorilor, care prezintă o dimensiune concretă (timp, loc, finalitate a discursului) și o dimensiune teoretică (cadrul socio-istoric dat); 3) postulatul reprezentărilor, potrivit căruia există o combinare a reprezentărilor pe care locutorul și interlocutorul o au despre ei înșiși și despre tema
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în construcția sensului; 2) postulatul de situare a interlocutorilor, care prezintă o dimensiune concretă (timp, loc, finalitate a discursului) și o dimensiune teoretică (cadrul socio-istoric dat); 3) postulatul reprezentărilor, potrivit căruia există o combinare a reprezentărilor pe care locutorul și interlocutorul o au despre ei înșiși și despre tema discuției; 4) postulatul preconstrucției culturale, reprezentate de ansamblul cunoștințelor organizate ce sînt combinate între ele în cazul schimbului și care constituie filtrul verbal și social în construirea discursului; 5) postulatul construcției obiectelor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt combinate între ele în cazul schimbului și care constituie filtrul verbal și social în construirea discursului; 5) postulatul construcției obiectelor, căci obiectele discursului constituie referenții schematizării, iar construcția este o co-construcție ce rezultă din conjugarea punctelor de vedere ale interlocutorilor. Pornind de aici, J. -M. Adam a subliniat patru accepții ale noțiunii "schematizare" pe care o integrează cadrului lingvisticii textuale și a n a l i z e i d i s c u r s u l u i
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SCHIMB. Termenul schimb este polisemantic, cunoscînd două accepțiuni, una generală și una specializată, cea din urmă fiind atribuită domeniului analizei conversaționale. În sens general, schimbul desemnează activitățile discursive produse între doi sau mai mulți interlocutori, fiind, așadar, sinonim cu interacțiune sau cu dialog. În sens tehnic, schimbul reprezintă unitatea dialogală minimală a conversației, ce cuprinde cel puțin două intervenții, produse de locutori diferiți și fiind astfel unitatea de bază a oricărei interacțiuni. Școala de la Geneva
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
inițiativă care nu atrage după sine o intervenție reactivă verbală sau nonverbală. Schimbul poate fi format din una, două sau trei intervenții ale partenerilor, în ultimele două cazuri interacțiunea evaluativă avînd menirea de a repara ofensa adusă feței negative a interlocutorului prin intervenția inițiativă și restabilindu-se astfel echilibrul interacțional. Evaluativ aici nu trebuie înțeles în sensul său uzual, ci presupune elementul terțiar al schimbului, prin care este închis schimbul de către inițiatorul său. Această intervenție se poate realiza prin trei metode
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
același tip, au rolul de a confirma legătura socială și se află, în general, în deschiderea și în închiderea interacțiunii (A: Salut!; B: Servus!). Schimburile reparatorii sînt acelea în care a treia intervenție are menirea de a repara ofensa adusă interlocutorului prin încălcarea spațiului personal (A: Dă-mi sarea! B: Poftim! A: Mulțumesc!) Această părere, conform căreia schimburile sînt alcătuite conform unor scheme canonice, a fost abandonată în favoarea ideii că există schimburi cu un număr variabil de intervenții. Această extindere a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un caracter aleatoriu și polimorf; 3) secvența finală, de încheiere este, asemenea celei inițiale, una puternic ritualizată și are drept scop finalizarea interacțiunii pe două niveluri: la nivel lingvistic (încheierea propriu-zisă a interacțiunii) și la nivel interpersonal (modul în care interlocutorii se despart). Structura interacțiunii, reprezentată de secvența inițială, cuprinde un număr relativ restrîns de schimburi posibile, apoi această structură devine foarte permisivă în dreptul corpului interacțiunii, ca, spre sfîrșit, secvența finală să presupună, din nou, un număr restrîns de variante. Organizarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
n a l i z e i d i s c u r s u l u i, determinarea semelor și combinarea lor rezultă din stabilirea intertextualității, a contextelor și a situațiilor de comunicare. De fapt, operațiile interpretative ale lectorului (interlocutorului) construiesc sensul folosindu-se de seme, delimitate cu diferite grade de precizie și în diferite combinații. În acest mod, dacă noțiunea "sem" își păstrează trăsătura de element de bază, ea nu urmează o rigurozitate deplină, fiind adaptată necesităților semantice textuale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
au fost determinate patru tipuri de interacțiune între sistemele semiotice: 1) sincronie comunicațională, bazată pe coincidența dintre intrarea în discuție a unui locutor și apariția lui în imagine, 2) asincronie comunicațională, atunci cînd locutorul nu apare în imagine, dar apare interlocutorul său, 3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care evocă situația de comunicare în care se găsesc interlocutorii, 4) sincronie tematică, cînd subiectul se raliază la tema enunțului, dezvoltîndu-l sau ilustrîndu-l. V. dialog, discurs. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui locutor și apariția lui în imagine, 2) asincronie comunicațională, atunci cînd locutorul nu apare în imagine, dar apare interlocutorul său, 3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care evocă situația de comunicare în care se găsesc interlocutorii, 4) sincronie tematică, cînd subiectul se raliază la tema enunțului, dezvoltîndu-l sau ilustrîndu-l. V. dialog, discurs. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SINECDOCĂ. Potrivit retoricii clasice, a cărei sinteză a fost făcută de Pierre Fontanier în 1830, există trei tipuri de tropi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui jucător în toate situațiile de joc posibile. În psihologia cognitivă, semnificația corespunzătoare vizează înlănțuirea de operații care reflectă faptele alese ca fiind eficace și mai puțin solicitante pentru un scop stabilit mai înainte (de exemplu, pentru a convinge un interlocutor de justețea unei interpretări asupra unei probleme particulare). Această strategie poate diferi potrivit situațiilor și capacităților cognitive ale locutorului. Integrat în terminologia semioticii, cuvîntul strategie se folosește în două sintagme specifice: strategie discursivă, cea a subiectului enunțării, care precedă punerea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursurilor. Prin strategia comunicațională se manifestă comportamentul orientat spre organizarea structurilor de interacțiune și a mijloacelor verbale pentru a atinge un anumit scop în comunicare. În acest sens, este mobilizată capacitatea creativă a indivizilor, orientată în funcție de anticiparea reacției și atitudinii interlocutorului. Se recurge în acest caz la tatonări preliminare, la proceduri care exprimă ezitarea, la manifestări ale politeții etc. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, se constată diverse
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
echivalent cu tema. Din perspectiva comunicării, s-au realizat mai multe sintagme pentru a denumi protagoniștii, avînd la bază ideea că aceștia sînt subiecți umani: astfel, pentru "emițător" sau "locutor", se poate folosi construcția subiect comunicant, iar, pentru "receptor" sau "interlocutor", construcția subiect interpretant. Cea mai folosită dintre formulele de acest tip este însă sintagma subiect vorbitor, care desemnează ființa care exercită facultatea limbajului, posedînd competență lingvistică și comunicativă în folosirea limbii. Aceasta presupune că el are capacitatea de a folosi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care le face atunci cînd produce sau înțelege enunțul în situațiile de comunicare. De aceea, s-a încercat o diferențiere a rolului din aceste situații, pe de o parte, locutorul, emițătorul sau enunțătorul și, pe de altă parte, receptorul, auditorul, interlocutorul, destinatarul sau alocutorul. Pentru a realiza clasificarea acestor denumiri, au fost propuse două criterii care se intersectează în parte: 1) opoziția dintrte locutorul extern și locutorul intern al discursului și 2) opoziția producere - recepție. În primul caz, se pleacă de la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a raporturilor pe care le întreține subiectul vorbitor cu datele situației comunicative în care se află, cu procedeele de care se folosește în exprimare, cu informațiile, opiniile și credințele pe care le are și pe care presupune că le are interlocutorul său. În acest sens, competența sa nu este numai lingvistică, ci și comunicațională și discursivă. În general, se consideră că subiectul discursiv are o structură compozită; el este polifonic în măsura în care este reprezentantul mai multor voci enunțiative, el este diversificat, fiindcă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mai multor voci enunțiative, el este diversificat, fiindcă posedă mai multe tipuri de cunoștințe, și se dedublează, în măsura în care este dispus să joace alternativ două roluri de bază diferențiate, rolul celui care produce un act de vorbire, imaginîndu-și reacția posibilă a interlocutorului și rolul celui care primește și trebuie să interpreteze actul respectiv în funcție de ceea ce-și imaginează cel care l-a produs. Fiecare dintre aceste roluri determină subiectul discursiv să execute operații deosebite, codarea pentru primul, decodarea pentru al doilea, acestea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deosebite, codarea pentru primul, decodarea pentru al doilea, acestea producînd inferențe ce nu sînt mereu identice. Pe de altă parte, prin recunoașterea a două dimensiuni distincte ale discursului, se produce distincția dintre subiectul cognitiv și subiectul pragmatic. V. actant, emițător, interlocutor, locutor, polifonie, receptor. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN SUBIECTIVITATE. Folosirea limbii este în mod necesar, legată de un subiect
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]