4,453 matches
-
mai rămâne Între ei”, și anume aceea că o informație, cu cât are un caracter mai inedit sau mai spectacular, cu atât trezește mai mult tendința persoanei receptoare de a o Împărtăși și altuia. Nici măcar prietenul nu poate rezista acestei ispite, singura deosebire față de alții constând În faptul că el va Înțelege să divulge secretul respectiv nu În „gura mare”, ci sub forma unei confidențe altui prieten. Dar discreția acestuia din urmă va fi Învinsă de curiozitatea altui prieten și așa
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și la acei călători care sunt cinstiți În forul lor interior. Μ Cu cât ne asumăm mai mult omenescul din noi, cu atât ne păstrăm În limitele bunului-simț față de noi Înșine: cel care, din trufie, se consideră deasupra slăbiciunilor și ispitelor omenești se Împietrește, fără să-și dea seama, Într-o formă de superioritate egoistă care, departe de a-l ridica pe scara valorilor umane, Îl coboară. Μ Faptele cu totul excepționale ale unor oameni obligă timpul să-și formeze o
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
evenimentele, omul s-a putut desprinde de aceste aspecte ale realității și astfel și-a creat o lume a sa (emancipându-și În acest fel spiritul). Dar, perfecționându-ne În arta folosirii cuvintelor (a abstracțiunilor), putem cădea foarte ușor În ispita de a eluda realitatea, de a o denatura chiar, după un interes sau altul de moment, punându-ne astfel Într-un raport fals cu ea! Μ Excesul de politețe manifestat față de cineva exprimă, de obicei, o indecență a atitudinii, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
faptul că poate nimic altceva nu l-a ajutat mai mult pe om În creșterea și Împlinirea sa sufletească: prin intervenția lui, repetat crudă, l-a Învățat pe om să Înțeleagă „binele” și să-l caute; i-a arătat că ispitei Îi place să acționeze doar acolo unde sufletul o primește sau acolo unde voința se dă bătută; l-a convins de faptul că rostul răului este acela de a-i Încerca mereu statornicia Întru adevăr și credință etc. Μ În
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea În inima lui” (Iisus). Sunt teologi, filosofi etc. care au simțit nevoia să facă unele precizări În legătură cu citatul biblic de mai sus, apreciind că simpla ispită nu este totuși totuna cu păcatul. N. Steinhardt, de exemplu, a văzut și el o deosebire Între „păcatul cu gândul” și „păcatul cu fapta”: „Altfel nu s-ar mai face distincție Între Înfrânare și desfrânare, n-ar mai fi nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cineva nu e totuna cu a-l ucide. Cine-și propune să dea de pomană nu e aidoma celui care efectiv dă. Raționamentul: «de vreme ce păcatul cu gândul e păcat, n-are nici un rost să mă Înfrânez de la faptă» e o ispită diavolească” (Jurnalul fericirii). Distincția aceasta trebuie Într-adevăr să fie reținută, deoarece mulți se adăpostesc, din comoditate, la umbra binefăcătoare a acestui raționament care justifică, de fapt, slăbiciunea unora de a nu rezista ispitei. Μ Comportamentul lui Iuda, spun unii
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mă Înfrânez de la faptă» e o ispită diavolească” (Jurnalul fericirii). Distincția aceasta trebuie Într-adevăr să fie reținută, deoarece mulți se adăpostesc, din comoditate, la umbra binefăcătoare a acestui raționament care justifică, de fapt, slăbiciunea unora de a nu rezista ispitei. Μ Comportamentul lui Iuda, spun unii, ar trebui scuzat prin Însuși faptul că rolul lui era prescris: cineva trebuia să comită actul trădării, pentru ca astfel menirea lui Iisus pe Pământ să se poată Înfăptui. Pornind de aici, unii Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Μ Lui Constantin Noica, acest filosof al limbajului, Îi datorăm una dintre definițiile cele mai plastice date vreodată actului de creație: „Sunt trei trepte ale cugetului, parcă. În orice caz, sunt trei trepte ale creației, căci orice creație Începe de la ispită, trece printr-o iscodire a lucrului, pe toate fețele, și se Împlinește Într-o iscusire. Cine nu face trecerea de la ispitire la iscodire și apoi la iscusire dovedește că nu are «ispita răbdării», cum spunea Dosoftei. și dacă nu face
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
trepte ale creației, căci orice creație Începe de la ispită, trece printr-o iscodire a lucrului, pe toate fețele, și se Împlinește Într-o iscusire. Cine nu face trecerea de la ispitire la iscodire și apoi la iscusire dovedește că nu are «ispita răbdării», cum spunea Dosoftei. și dacă nu face așa, el nu capătă nici iscusenie, adică Înțelegere și pătrundere, de o parte, faptă măiestrită, de alta” (Creație și frumos În rostirea românească, 1973). Μ Țin la bucuriile și la tristețile mele
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Μ Jocul este acel spațiu al libertății vieții noastre interioare care scoate, pe nesimțite, la suprafață o lume de minunății: ale minții, ale imaginației, ale cuvântului, ale mișcării, ale culorii etc. Μ Filosofului Constantin Noica Îi plăcea să folosească expresia „ispite bătrâne” pentru a reda faptul că omul ar trebui să reia mereu nevoia de principalele fapte ale progresului, cum sunt: nevoia de bine, de adevăr, de frumos, de sinceritate, de ajutor altruist etc. Din păcate, oamenii de azi simt mai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
reda faptul că omul ar trebui să reia mereu nevoia de principalele fapte ale progresului, cum sunt: nevoia de bine, de adevăr, de frumos, de sinceritate, de ajutor altruist etc. Din păcate, oamenii de azi simt mai puțin plăcerea acestor ispite bătrâne, Înlocuindu-le cu ispite mai tinere, mai moderne, dar care, paradoxal, dovedesc că omul contemporan este mai puțin ispitit În desăvârșire decât cel din vechime. Μ A ști foarte multe lucruri nu este o condiție obligatorie pentru a și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
trebui să reia mereu nevoia de principalele fapte ale progresului, cum sunt: nevoia de bine, de adevăr, de frumos, de sinceritate, de ajutor altruist etc. Din păcate, oamenii de azi simt mai puțin plăcerea acestor ispite bătrâne, Înlocuindu-le cu ispite mai tinere, mai moderne, dar care, paradoxal, dovedesc că omul contemporan este mai puțin ispitit În desăvârșire decât cel din vechime. Μ A ști foarte multe lucruri nu este o condiție obligatorie pentru a și gândi bine (adică având sănătatea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
se clădi prin existență. Nu numai "eroii" există, ci și oamenii obișnuiți care se prind de viață dîndu-i acesteia puterea lor de credință în ea și primind de la ea chemarea curajului de a o cuceri prin și peste obstacolele și ispitele ei. Dramaturgia lumii ne înfățișează, îndeobște, pe eroii Oreste, Hamlet, Egmont care își dilată virtuțile în toiul acțiunii conflictuale și mută, prin forța lor morală, munții din loc. Dacă pier victorioși în această luptă ca preț de jertfă adus victoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și civilizat pentru această lume sălbatică, impregnat de bune maniere, de o reținere devenită inactuală și totuși singura condiție a respectării conveniențelor. S-a jucat o dramă al cărei cîmp de luptă am fost eu. Cine n-a căzut În ispita de a contempla bătrîna Europă al cărei cel mai mic farmec Îl amintește pe acela, nostalgic, al naftalinei?” E clar, scrisul recuperează și identifică, dar, atenție, cine e acest eu? Locutorul, personajul În carne și oase care se Îndrăgostește de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
luna, explicând fenomenul eclipselor, apar la Ion Brad10. G. Alboiu aude, ca altădată Eminescu, chemarea pământului, și implicit a morții, ea dă angoasă și spaimă 11. Motivul șarpelui, alături de motivul biblic al afurisirii șerpilor, (șarpele ocrotitor, șarpele simbol malefic al ispitei,) abordat în perioada interbelică de majoritatea poeților 12, se concretizează în metafore și simboluri de o fantezie impetuoasă și strălucitoare în poezia de azi. Poezia actuală reînvie tradiția asimilând motivul așa cum apare în folclor, dar descoperim și confirmarea extinderii, a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
va transforma într-un lan de morminte, lumânări de sânge vor arde, viața este o greșeală și o mare oboseală se va lăsa ca o ceață. Dar apare și o lume senzuală, o natură descătușată, o sărbătoare de pofte și ispite. Alteori lenea leșioasă, bizantinismul aduce trupul și spiritul într-o stare de inerție: "Durerea leneșei femei ce trece printr-un nămol cu mult însingurat." Simțim în volum crisparea și revolta împotriva tarelor umane (decapitării, secolele barbare consumate în edicte, dorințe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu precizarea spațiului și a timpului: Seara ea îmi spuse astăzi mi-a ghicit în cafea/ tocmai Suzana, și-mi povestea cum fuge un bărbat cu ochelari? (eu îmi scot/ repede lentilele de pe nas și suflu în ele/ s-alung ispitele) dar mai pe urmă/ spunea Suzana (povestește ea mai departe), se face o cotitură și scapi." O suită de versuri aduc obsesiv ideea alegerii vorbelor, cuvântul devine substanța universului, lumea este palpabilă, prin cuvânt: "cuvântul îl putem așeza, ca și cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ceapa, I. Voronca dedică un imn cartofului, M. R. Paraschivescu închină laudă tomatei. În "Tristele" reînvie universul bucolic; "Pan", "Două octave", "Bucolică", "Mărul", " Privește acest mar e mai aprins/ decât obrazul tinerei fecioare/ și arcuirea lui ce dinadins/ a rotunjit ispita în dogoare". 2 Demostene Botez rămâne un poet de aceeași factură, (cunoscută din perioada interbelică), un poet al emoției, un poet sentimental, indiferent de temele abordate. Volumele: "Floarea soarelui" (1953), "Versuri alese" (1955), "Carnet" (1961), "Oglinzi" (1963), "Aproape de pământ" (1968
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reușește să ne liniștească. * Existența unui rău este deschisă de zărirea posibilității lui; el se va realiza, mai devreme sau mai târziu, sub presiunea exercitată de tentația împlinirii oricărei posibilități. Poate acesta este sensul în care trebuie înțeles diavolul: ca ispită a posibililor noștri. Ceea ce ar însemna o suprapunere cu domeniul libertății. * Cuvintele pot ucide relații. Modul în care o relație este descrisă poate să-i șteargă din posibili, să-i niveleze originalitatea trăgând-o într-o zonă comună, în sfera
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ele par a fi de origini diferite. O aceeași motivație psihologică și morală le este comună: tentația. Tentația este sursa Înșelătoare a Răului: „et ne inducas nos in tentationem, sed libera nos a malo” (Matei, Ev., VI, 13-14Ă. Tentația este ispita, dorința și curiozitatea de „a vedea”, de „a face” tot ceea ce este oprit, interzis. Tentația este ceea ce mă atrage prin necunoscutul ei. Dar orice ispită sfârșește prin a mă „Închide”, obligându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru consecința actelor mele
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
inducas nos in tentationem, sed libera nos a malo” (Matei, Ev., VI, 13-14Ă. Tentația este ispita, dorința și curiozitatea de „a vedea”, de „a face” tot ceea ce este oprit, interzis. Tentația este ceea ce mă atrage prin necunoscutul ei. Dar orice ispită sfârșește prin a mă „Închide”, obligându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru consecința actelor mele. Consecința tentației este persistarea În Rău. A ceda ispitei semnifică, de fapt, acceptarea răului, a faptului, gândului, intențiilor nepermise care sunt imorale, periculoase, rele. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
face” tot ceea ce este oprit, interzis. Tentația este ceea ce mă atrage prin necunoscutul ei. Dar orice ispită sfârșește prin a mă „Închide”, obligându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru consecința actelor mele. Consecința tentației este persistarea În Rău. A ceda ispitei semnifică, de fapt, acceptarea răului, a faptului, gândului, intențiilor nepermise care sunt imorale, periculoase, rele. Dacă voi persista, mă voi „obișnui” cu Răul care, În final, prin repetiție va Înlocui Binele. Se va produce o răsturnare a sistemului de valori
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
apoi, în „Fără țară”, „Sîngele”, „Portretul”, „Apostolul” etc. 10. „Noapte de ploaie” (Fragment dintr-un poem), în Balade vesele și triste și alte poezii, EPL, BPT, 1966, p. 320. Cuvîntul mai figurează în „Icoanei” („Cînd mi-a sădit în piept ispita,/ Fiorul tainic al dorinții”) și în „Pruncul” („Și-n dimineața zilei de aprilie/ Simțeai plutind în aer, pretutindeni,/ Fiori, adînci fiori de fericire,-”). 11. Viața romînească, 2, vol.7, 1907, p. 63-70. 12. „Dorința”, în Viața Romînească, 8, vol.29
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
au mai fost cîțiva care i-au semănat... Ștefan Petică, Bacovia, Dimitrie Nanu. A rezistat, a biruit și-l fericesc!” (Opere alese, vol. II, p. 323-324). Elogiul autorului Roxanei e cu atît mai îndreptățit, cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
devenit atât de îndrăzneață încât trăiește aproape într-o constantă suspiciune. Paranoia lui este amplificată de înclinația sa sexuală spre sodomie, pe care Yourcenar o eludează și abia o explorează. Îi este suficient să descrie cum el continuă să cedeze ispitei cărnii de bărbat tânăr. Dar fuge din nou și scapă de Inchiziție, de fiecare dată trăind sub un nume fals și izolându-se în colțuri îndepărtate ale Europei: Germania Centrală, zonele de coastă ale Poloniei, curtea regelui Gustav al Suediei
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]