6,066 matches
-
latină. Fenomenul este explicabil, în mare parte, printr-o orientare de principiu a limbii de cult a ortodocșilor, care considerau latina o marcă a catolicismului, dar se continua în parte și o tradiție antică, care presupunea împrumuturi dinspre greacă spre latină și nu invers. De aceea, în neogreacă ceea ce în alte limbi europene este acoperit de derivate de la lat. populus, corespunde, în special, unor construcții ce au la bază cuvintele laós (λαóς) (care, atît în greaca veche, cît și în neogreacă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
această formă la nominativ, dar la dativ devine kertnek, cu sufixul -nek, la nominativ plural kertek, cu sufixul de plural -ek, iar la dativ plural kerteknek, cu ambele sufixe, fiecare avînd o unică valoare și numai una. Limbile romanice și latina, precum și cele germanice sînt flexionare, fiindcă un afix poate întruni simultan mai multe valori, încît în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul acuzativ. Pe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sufixul de plural -ek, iar la dativ plural kerteknek, cu ambele sufixe, fiecare avînd o unică valoare și numai una. Limbile romanice și latina, precum și cele germanice sînt flexionare, fiindcă un afix poate întruni simultan mai multe valori, încît în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul acuzativ. Pe lîngă aceasta, o anumită valoare gramaticală este marcată de obicei o singură dată în limbile aglutinante, dar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la cuvinte ajutătoare. Se poate vorbi de analitism și de sintetism și în vocabular, deoarece limbile sintetice folosesc adesea cuvinte compuse sau derivate, care nu se pot traduce în limbile analitice decît prin parafrazare. Cele zece limbi cu originea în latină au trăsături care au dus la opinia că se pot clasifica în cîteva grupe, dar criteriile de la baza unei astfel de grupări sînt fie eterogene, fie simplificatoare. Cea mai frecventă clasificare împarte spațiul lingvistic romanic european în Romania orientală și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de cercetare comparativă, nu a condus la rezultate notabile, în ciuda folosirii lui de foarte mult timp. De aceea, se recurge uneori și la realizarea unor distincții pe baze tipolo-gice91. Punctul de plecare în această întreprindere este constatarea romaniștilor că în vreme ce latina era o limbă sintetică, fiindcă însuma prin desinențe și sufixe valorile gramaticale ale cuvintelor în chiar structura lor, limbile romanice sînt analitice, căci redau aceste valori de obicei prin cuvinte ajutătoare, precum prepozițiile, verbele auxiliare sau unele adverbe. Nu există
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unele adverbe. Nu există însă limbi în totalitate sintetice și nici limbi în totalitate analitice, ci oricare limbă este în același timp și sintetică și analitică, încît mai corect este să se afirme că limbile romanice sînt mai analitice decît latina, deoarece nu sînt analitice în mod absolut. Pe de altă parte, dacă în cazul substantivului analiti-citatea a devenit definitorie prin instituirea prepozițiilor în realizarea opozițiilor cazuale, la verb, unde pierderea terminațiilor cu valoare desinențială ar fi dus la o nivelare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
s-a realizat numai la categoria cazului, în vreme ce la gen și la număr au rămas în continuare mărci desinențiale și nu se constată o tendință de înlăturare a lor. Există, prin urmare, o orientare deosebită în evoluția limbilor romanice în raport cu latina, care arată că anumite categorii gramaticale tind spre o redare analitică, iar altele își păstrează caracterul sintetic, fenomen care se clarifică dacă se are în vedere tipologia, înțelegînd prin aceasta tehnica prin care vorbitorii își refac limba pe baza unor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unele recurg la flexiune, iar altele la exprimarea perifrastică și, ca atare, limbile în care este dominant procedeul flexiunii sînt sintetice, iar cele în care este dominant procedeul perifrastic sînt analitice, și, pe această bază, limbile romanice sînt analitice în raport cu latina. În grupa limbilor romanice situația nu este însă uniformă, deoarece franceza este mai analitică decît celelalte limbi romanice. Cu toate acestea, și aici, în cazul verbului, dacă au apărut forme perifrastice (analitice), ele au evoluat uneori spre sintetic, încît construcțiile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
simplă desinență, deci je chanterai, la viitor (în mod asemănător prezentîndu-se situațiile în italiană, spaniolă și portugheză: io contero, yo cantaré, eu cantarei). Dar, totuși, și la verb, diateza pasivă se exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
totuși, și la verb, diateza pasivă se exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este și el analitic în toate limbile succesoare. Ca atare, nu se poate caracteriza o limbă romanică prin analitism total și nici printr-o opoziție
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este și el analitic în toate limbile succesoare. Ca atare, nu se poate caracteriza o limbă romanică prin analitism total și nici printr-o opoziție între substantiv și verb, deoarece și la substantiv sînt forme sintetice (pentru exprimarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se poate caracteriza o limbă romanică prin analitism total și nici printr-o opoziție între substantiv și verb, deoarece și la substantiv sînt forme sintetice (pentru exprimarea genului și pluralului), și la verb sînt forme analitice, care nu existau în latină. Dacă declinarea latinească a dispărut aproape în totalitate, nu același lucru s-a întîmplat cu numărul, încît, dacă în latină forma casae poate fi de dativ sau de genitiv singular ori de nominativ și de vocativ plural, forma case din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la substantiv sînt forme sintetice (pentru exprimarea genului și pluralului), și la verb sînt forme analitice, care nu existau în latină. Dacă declinarea latinească a dispărut aproape în totalitate, nu același lucru s-a întîmplat cu numărul, încît, dacă în latină forma casae poate fi de dativ sau de genitiv singular ori de nominativ și de vocativ plural, forma case din italiană este numai o formă de plural, aici fiind o determinare paradigmatică sau internă. La fel, forma amici din latină
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latină forma casae poate fi de dativ sau de genitiv singular ori de nominativ și de vocativ plural, forma case din italiană este numai o formă de plural, aici fiind o determinare paradigmatică sau internă. La fel, forma amici din latină putea fi genitiv singular sau nominativ ori vocativ plural, dar în italiană amici este un plural bine determinat (și, la fel, amici din română). În latină, genul nu se putea recunoaște deseori în mod explicit decît numai prin acordul cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de plural, aici fiind o determinare paradigmatică sau internă. La fel, forma amici din latină putea fi genitiv singular sau nominativ ori vocativ plural, dar în italiană amici este un plural bine determinat (și, la fel, amici din română). În latină, genul nu se putea recunoaște deseori în mod explicit decît numai prin acordul cu un determinant (adjectiv), dacă acesta avea trei forme (altus, -a, -um, pulcher, -chra, -chrum) și numai la cazurile unde aceste forme erau distincte și univoce (la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
recunoaște deseori în mod explicit decît numai prin acordul cu un determinant (adjectiv), dacă acesta avea trei forme (altus, -a, -um, pulcher, -chra, -chrum) și numai la cazurile unde aceste forme erau distincte și univoce (la nominativ). Ca atare, în latină, genul nu era bine caracterizat din punct de vedere formal, însă, în limbile romanice, s-a impus tot mai mult desinența -a pentru genul feminin și chiar cuvinte de genul masculin sau neutru din latină, dacă aveau desinența -a, au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la nominativ). Ca atare, în latină, genul nu era bine caracterizat din punct de vedere formal, însă, în limbile romanice, s-a impus tot mai mult desinența -a pentru genul feminin și chiar cuvinte de genul masculin sau neutru din latină, dacă aveau desinența -a, au trecut la feminin. Acest -a apare ca -e în franceză și ca -o în provensală, dar continuă tot pe -a de la femininul latinesc. Așadar, se constată că, în limbile romanice, numărul și genul se exprimă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar nu și limbii latine, încît aceste limbi alcătuiesc un alt tip în raport cu ea. Pe baza aceluiași principiu, se poate constata că și comparația adjectivelor se face analitic (sau perifrastic) în limbile romanice, fiindcă este o determinare externă, în vreme ce în latină comparația se exprima sintetic (altus, altior/altius, altissimus). În cazul verbului, valoarea la timpurile simple este una internă, fiindcă nu exprimă un raport între două momente. Acolo însă unde acest raport există (între momentul actual și un alt moment) exprimarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la timpurile simple este una internă, fiindcă nu exprimă un raport între două momente. Acolo însă unde acest raport există (între momentul actual și un alt moment) exprimarea a devenit perifrastică în limbile romanice. În general însă, în trecerea de la latină la limbile romanice, s-au produs și schimbări de conținut, încît viitorul romanic exprimă altceva decît cel latin, iar diateza pasivă are altă valoare în aceste limbi decît în latină. Constatările în legătură cu clasificarea tipologică a limbilor se întîlnesc uneori cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
perifrastică în limbile romanice. În general însă, în trecerea de la latină la limbile romanice, s-au produs și schimbări de conținut, încît viitorul romanic exprimă altceva decît cel latin, iar diateza pasivă are altă valoare în aceste limbi decît în latină. Constatările în legătură cu clasificarea tipologică a limbilor se întîlnesc uneori cu cele referitoare la factorii care explică existența unor situații speciale în limbile din aceeași familie sau în dialectele și graiurile unei limbi. Astfel, după apariția geografiei lingvistice, s-a emis
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbilor romanice, explică succesiunea de fenomene, fiindcă limbile centrale prezintă elemente mai noi în raport cu limbile din ariile laterale, unde se conservă elemente mai vechi. Între limbile centrale, franceza este mult mai inovatoare în raport cu italiana și, prin aceasta, mai îndepărtată de latină, fără a înceta, desigur, să fie totuși o limbă romanică. Astfel, franceza preferă deseori determinarea externă, acolo unde toate celelalte limbi romanice recurg la o determinare internă. Diminutivele, de exemplu, care s-au înmulțit în raport cu latina, nu au valoare relațională
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aceasta, mai îndepărtată de latină, fără a înceta, desigur, să fie totuși o limbă romanică. Astfel, franceza preferă deseori determinarea externă, acolo unde toate celelalte limbi romanice recurg la o determinare internă. Diminutivele, de exemplu, care s-au înmulțit în raport cu latina, nu au valoare relațională, deorece indică faptul că realitatea denumită este mică, și, de aceea, se redă de obicei sintetic: rom. căsuță, sp. casita, rom. cărticică, it. libretto; în franceză însă redarea este analitică un petit livre. În franceza veche
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
erau la fel de numeroase ca în celelalte limbi romanice, însă în epoca modernă ele nu mai sînt preferate. Această predispoziție a francezei pentru determinarea externă explică și faptul că, deși a cunoscut de timpuriu și o lungă perioadă de timp influența latinei literare, nu și-a însușit formarea superlativului cu -issimus, precum italiana, spaniola și portugheza. Prin urmare, dintre limbile romanice, franceza are evoluția cea mai divergentă în raport cu sistemul latin, dar și deosebită în raport cu sistemele celorlalte limbi romanice, încît, din perspectivă tipologică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însușit formarea superlativului cu -issimus, precum italiana, spaniola și portugheza. Prin urmare, dintre limbile romanice, franceza are evoluția cea mai divergentă în raport cu sistemul latin, dar și deosebită în raport cu sistemele celorlalte limbi romanice, încît, din perspectivă tipologică, limbile care descind din latină alcătuiesc două grupuri distincte: tipul francez și tipul romanic propriu-zis, care cuprinde celelalte limbi romanice. Ca atare, deși există o mare unitate a idiomurilor neolatine, franceza modernă reprezintă o situație aparte din punct de vedere tipologic. Ceea ce particularizează această limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care cuprinde celelalte limbi romanice. Ca atare, deși există o mare unitate a idiomurilor neolatine, franceza modernă reprezintă o situație aparte din punct de vedere tipologic. Ceea ce particularizează această limbă nu se înscrie însă în modelul general de evoluție de la latină la romanitate, încît nu se poate spune că franceza reprezintă o treaptă mai înaintată de evoluție a romanității, treaptă ce ar putea fi atinsă eventual în viitor și de o altă limbă romanică, căci, ceea ce particularizează franceza nu ține de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]