4,245 matches
-
avantajele asociate cu acesta constituiau un obiectiv În sine și o justificare suficientă pentru programul ERP. Grav afectate de criza comerțului și exporturilor În anii ’30, Statele Unite au făcut tot posibilul să-i convingă pe ceilalți că moneda convertibilă și liberalizarea tarifelor vamale erau esențiale pentru reconstrucția postbelică. La fel ca entuziasmul liberalilor englezi pentru liber-schimb Înainte de 1914, nici pledoariile americane pentru circulația nestingherită a bunurilor nu erau complet dezinteresate. Totuși, această lipsă de altruism era una temperată de inteligență. La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Franța, ajutorul economic i-a ajutat pe planificatorii autohtoni să-și atingă obiectivele. Cum recunoștea mai târziu Pierre Uri, unul dintre asociații lui Monnet, „ne-am folosit de americani ca să impunem guvernului francez ceea ce consideram necesar”, ignorând dorința de liberalizare a americanilor, dar răspunzând cu entuziasm presiunilor Statelor Unite de a investi și moderniza. Dolarii ERP (1,3 miliarde În 1948-1949 și Încă 1,6 miliarde În următorii trei ani) au finanțat aproape 50% din investițiile franceze În domeniul public, În cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
singură și nu putea renunța la această poziție. După cum constata diplomatul britanic Oliver Franks, „Planul Marshall a pus dolarii americani În mâinile europenilor, care au cumpărat cu ei uneltele reconstrucției”. Restul - monede convertibile, relații bune de lucru, bugete echilibrate și liberalizarea comerțului - depindea numai de europeni. Comparația inevitabilă nu se face Însă Între viziunea americană și practicile europene, ci Între anii 1945 și 1918. În mai multe privințe decât ne amintim, cele două ere postbelice semănau izbitor. În anii ’20, americanii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost niciodată ferită de protecționism motivat politic, Într-o formă sau alta. Chiar Statele Unite, ale căror tarife comerciale externe au scăzut cu 90% Între 1947 și 1967, au avut grijă (și au Încă) să nu includă agricultura În această liberalizare a comerțului. Iar produsele agricole au fost excluse de la Început din negocierile Acordului General pentru Tarife și Comerț. Așadar CEE nu era un caz izolat. Însă Politica Agricolă Comună a fost unică prin consecințele ei perverse. Pe măsură ce producătorii europeni deveneau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel poziția la putere și a obținut libertate de acțiune În reforma economiei sovietice și liberalizarea aparatului de teroare. Vechii staliniști erau acum marginalizați: Molotov a fost Înlăturat din postul de ministru de Externe În iunie, În ajunul vizitei lui Tito la Moscova. Cât despre contemporanii lui Hrușciov și mai tinerii aparatcici, precum Leonid Brejnev, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea să explice el Biroului Politic sovietic la Întoarcerea la Moscova, Ponomarenko, ambasadorul sovietic la Varșovia, „greșise mult În aprecierile asupra lui Gomu³ka”. Deși controlul comunist În Polonia avea să fie menținut cu prețul câtorva schimbări de personal și al liberalizării vieții publice, Gomu³ka era un om de nădejde al partidului și nu intenționa să abandoneze puterea În favoarea poporului sau a oponenților partidului. De asemenea, el era un realist: dacă el nu putea calma tulburările din Polonia, alternativa era Armata Roșie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Închis, așa Încât nu purta o mare responsabilitate pentru perioada de teroare și proastă guvernare prin care tocmai trecuse țara sa; de fapt, prima sa acțiune ca lider de partid a fost să propună, cu sprijinul lui Beria, un program de liberalizare. Lagărele de internare și muncă forțată urmau să fie Închise, iar țăranilor să li se permită să iasă din colhozuri dacă doreau. În general, agricultura avea să primească un sprijin mai mare, iar obiectivele industriale nerealiste să fie abandonate: În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunea Sovietică n-ar fi putut ataca Ungaria. Administrația Eisenhower avea conștiința Împăcată. În acestea condiții, liderii sovietici au sesizat avantajul pe care Îl aveau și l-au exploatat. În ochii comuniștilor, adevărata amenințare creată de Nagy nu era nici liberalizarea economică, nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația de neutralitate a Ungariei, deși considerată de Moscova „provocatoare”, n-a fost cauza căderii lui Nagy. Ceea ce Kremlinul nu putea trece cu vederea a fost faptul că partidul maghiar renunța la monopolul puterii, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de resemnare cinică. Această situație a avut și părțile ei bune. Întrucât popoarele din Europa de Est comunistă erau acum cumințite, iar ordinea lucrurilor fusese restabilită, conducerea sovietică din epoca lui Hrușciov a ajuns cu timpul să permită un grad limitat de liberalizare locală - mai ales, ca o ironie a sorții, În Ungaria. Acolo, după Încheierea represaliilor Împotriva insurgenților din 1956 și a simpatizanților lor, Kádár a creat statul comunist „post-politic” model. În schimbul acceptării necondiționate a monopolului de putere și autoritate al partidului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intrat, spre Încântarea și consternarea lor, În era bunăstării. Istoria economică a Europei Occidentale postbelice este o poveste simetric opusă celei din deceniile precedente. Accentul malthusian pus pe protecție și pe reducerea cheltuielilor din anii ’30 a fost abandonat În favoarea liberalizării comerțului. În loc să taie din buget și cheltuieli, guvernele le-au mărit. Peste tot a existat un angajament susținut față de investițiile pe termen lung, publice și private, În infrastructură și utilaje; fabricile și echipamentele mai vechi au fost modernizate sau Înlocuite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Biserica Catolică și trecutul său recent e definitorie pentru spiritul „șaizecist”. Reformismul Vaticanului avea, bineînțeles, limitele lui: pentru mulți dintre participanți, impulsul strategic al acestui conciliu nu era să Îmbrățișeze schimbarea radicală, ci să o stăvilească. Când legalizarea avortului și liberalizarea divorțului au fost supuse la vot câțiva ani mai tâziu, autoritățile ecleziastice s-au opus viguros (deși inutil) În țările predominant catolice precum Italia, Franța sau Germania de Vest. Dar chiar și În aceste probleme spinoase, Biserica nu a adoptat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reprezentat de la Început o tentativă disperată de a petici un sistem cu disfuncții structurale. În măsura În care exprimau dorința vagă de a descentraliza decizia economică și de a autoriza În practică producția privată, ele nu conveneau puriștilor din vechea gardă. Dar altfel, liberalizarea adoptată de Hrușciov și apoi de Brejnev nu prezenta o amenințare imediată pentru rețelele de putere și patronaj pe care se baza sistemul sovietic. și tocmai de aceea ameliorările economice din blocul sovietic au avut un efect neglijabil: pentru că erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
profesori arestați, expulzați și Închiși În Polonia În perioada 1967-1969 erau de origine evreiască, și asta nu era o coincidență. Încă de când Gomu³ka revenise la putere În 1956, aripa conservatoare (neostalinistă) a Partidului Comunist Polonez căuta un pretext să anuleze liberalizările introduse de el, chiar și pe cele mai modeste. Sub conducerea lui Mieczys³aw Moczar, ministrul de Interne, această opoziție intrapartinică se coagulase În jurul cauzei antisemite. De la moartea lui Stalin până În 1967, antisemitismul - deși endemic În Europa de Est și Uniunea Sovietică - nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un evreu praghez care scria În germană, ceea ce amintea de istoria trecută a Boemiei; mai grav, multe dintre scrierile lui anticipau cu o acuitate jenantă logica regimurilor totalitare. Astfel, autorizația de a-l discuta pe Kafka părea să prevestească o liberalizare de anvergură a discursului public: de la discuția scriitorilor interziși până la menționarea liderilor asasinați nu era decât un pas. În aprilie 1963, Ladislav Novomeský, un scriitor slovac reabilitat, l-a menționat deschis și admirativ, la Congresul Scriitorilor Slovaci, pe „prietenul și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi nevoie de „măsuri militare concrete”, iar În aprilie, ministrul sovietic al Apărării Andrei Gresko a fost autorizat discret să conceapă un plan de acțiune pentru operațiuni militare În Cehoslovacia - prima variantă a viitoarei Operațiuni „Dunărea”. Cu fiecare pas spre liberalizare făcut la Praga, Moscova era tot mai Îngrijorată. Dubček și-a dat fără Îndoială seama: pe 4-5 mai, el și alți comuniști cehi au mers la Moscova, unde liderii din blocul sovietic li s-au plâns În fel și chip
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o conferință desfășurată la Paris În martie 1973 a Îngropat oficial aranjamentele financiare edificate cu atâta caznă la Bretton Woods și a decis să Înființeze În loc un sistem nou de cursuri de schimb variabile. Cum era de așteptat, prețul acestei liberalizări a fost inflația. În urma deciziei americane din august 1971 (urmată de căderea dolarului), guvernele europene au adoptat măsuri deliberat stimulative În Încercarea de a preveni o scădere economică: au facilitat creditele, au permis creșterea prețurilor interne și devalorizarea propriilor monede
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populație, utilități publice și investiții În infrastructură. După cum le explica sumbru colegilor săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși din recesiune cheltuind... Cu toată sinceritatea vă spun că această opțiune nu mai este valabilă”. Nici liberalizarea comerțului nu reprezenta o soluție, cum fusese după al doilea război mondial: recenta rundă de negocieri comerciale lansată de Kenedy la jumătatea anilor ’60 adusese deja tarifele industriale la un minimum istoric. Dimpotrivă, acum exista riscul ca o presiune locală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
schimbării, incitate de frustrarea În fața ineficienței locale, criticile din străinătate sau exemplul Conciliului Vatican II. Franco a murit În sfârșit pe 20 noiembrie 1975, la 82 de ani. Refuzând până la capăt să ia În calcul orice transfer de autoritate sau liberalizare mai serioasă, Franco nu mai era util nici măcar propriilor susținători: mulți dintre ei simpatizau cu demonstranții care, mai devreme În același an, ceruseră eliminarea restricțiilor asupra presei și asociațiilor politice. Tranziția spre democrație a fost așadar asigurată chiar de miniștrii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
favorizând producătorii locali Împotriva competiției externe; În Germania de Vest, producătorii de oțel din sectorul privat primeau de la stat subvenții directe. În funcție de diferențele naționale, privatizarea În Europa a luat, evident, forme diferite. Dar fiecare caz a implicat măsuri de dereglementare, liberalizarea piețelor și introducerea de noi instrumente financiare pentru a facilita vânzarea și revânzarea acțiunilor la companii privatizate parțial sau total. În Germania de Vest, unde principalele sectoare de export (automobile, construcții de mașini, chimicale și electronice) erau deja În sectorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
15,5% În Italia, de la 22,2% la 30,5% În Danemarca. Însă majoritatea lucrătorilor la stat erau acum În sectorul terțiar, nu În industrie: nu mai produceau bunuri, ci asigurau și administrau servicii (financiare, educative, medicale și de transport). Liberalizarea economică nu a semnalat prăbușirea statului asistențial, nici măcar declinul său final, așa cum speraseră teoreticienii ei. Dar a ilustrat o mișcare seismică de transfer al resurselor și inițiativei dinspre sectorul public spre cel privat. Problema nu era doar cine e proprietar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau foarte diferite de cele două tentative eșuate de reformă din anii ’70. Nou era doar climatul politic. Cehoslovacia, sub coordonarea ministrului de Finanțe (mai târziu prim-ministru) Václav Klaus, urma un program la fel de ambițios, punând accent pe convertibilitatea monedei, liberalizarea comerțului exterior și privatizare, toate acestea În concordanță cu „thatcherismul” declarat al lui Klaus. La fel ca Balcerowicz și unii dintre economiștii tineri de la Kremlin, Klaus era un adept al „terapiei de șoc”: negăsind nimic demn de păstrat În sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În România sau premierul (și ulterior președintele) Ucrainei, Leonid Kucima. Nedorind să-și irite electoratul, ei au Întârziat introducerea reformelor cât mai mult posibil. Primul „program de reformă economică” al Ucrainei, anunțat În octombrie 1995, se remarca prin reticența față de liberalizarea piețelor interne și reducerea rolului statului În economie. În septembrie 1995, Kucima Își apăra poziția - cu un argument bine cunoscut istoricilor regiunii - invocând riscul de „a copia orbește experiența străinilor”. După ce trecuseră prin mlaștina disperării economice la Începutul anilor ’90
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmelor, În toate aceste țări, noile elite conducătoare au fost puse În fața acelorași alegeri strategice. „Idila cu economia de piață”, cum o numea disprețuitor premierul rus Viktor Cernomîrdin În ianuarie 1994, era universală 13. La fel și obiectivele economice generale: liberalizarea economiei, tranziția spre o formă de piață liberă și accesul la Uniunea Europeană - care promitea consumatori străini, precum și investiții și fonduri de asistență regională ce aveau să ușureze suferințele cauzate de dispariția economiei de comandă. Toată lumea urmărea aceste deziderate - și, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era un fenomen nou: impactul rețelelor de transport noi și rapide asupra economiei mondiale la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost cel puțin la fel de dramatic ca și transformarea declanșată un secol mai târziu de internet, de dereglementarea și liberalizarea piețelor financiare. Nu era nou nici faptul că beneficiile comerțului liber se distribuiau inegal la nivel global - mai ales În condițiile În care, la sfârșitul secolului XX, ca și Înainte de 1914, sistemele de comerț internațional favorizau interesele celor puternici și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunităților nu se compara cu ravagiile perioadei interbelice (consecințele psihologice sunt cu totul altceva). Dar costurile sociale ale dereglărilor economice din ultimii ani ai secolului XX erau aparte prin faptul că se manifestau Într-o perioadă de prosperitate. Privatizarea și liberalizarea piețelor financiare aduseseră o mare prosperitate, dar numai pentru câțiva; În anumite locuri - Londra sau Barcelona, de exemplu -, consecințele ei erau izbitoare. Distanțele se reduceau și viteza de comunicare creștea (datorită calculatoarelor și media electronice), iar informațiile despre viața altora
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]