5,147 matches
-
străini, ca de exemplu contele Josef Radetzky. În era [[Uniunea Sovietică|Uniunii Sovietice]] au existat foarte mulți generali denumiți așa, ca eroi al marelui război sau al socialismului. Poate că cel mai ilustru dintre ei a fost [[Gheorghi Jukov]]. Astăzi mareșalul general al [[Rusia|Rusiei]] este [[Dmitri Iazov]]. În [[Suedia]] au fost desemnate 77 de persoane între 1561 și 1824. Titlul corespunzător a fost creat mai târziu în [[Statele Unite]] după Primul Război Mondial în persoana lui [[John Pershing]], în [[Italia]] 1924
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
lui [[John Pershing]], în [[Italia]] 1924, în [[Polonia]] cu [[Józef Piłsudski]] 1926, în [[Finlanda]] 1933 și în [[Spania]] 1937. Numai în Statele Unite mai există acest grad militar. [[Fișier:HGM Marschallstab von Erzherzog Friedrich von Österreich.jpg|thumb|180px|Bastonul de mareșal al arhiducelui [[Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen|Friedrich de Austria-Teschen]]]] [[Categorie:Feldmareșali| ]] [[Categorie:Istorie militară]]
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
, duce de Istria (6 August 1768 - 1 May 1 1813), a fost un general și mareșal al Imperiului, încă din prima "promoție" (1804) și a deținut funcția prestigioasă de comandant al cavaleriei Gărzii imperiale. Fiul unui medic, ar fi trebuit să îmbrățișeze aceeași profesiune, dar decide în schimb să se înscrie în Garda Națională din Prayssac
Jean-Baptiste Bessières () [Corola-website/Science/312370_a_313699]
-
1800), când șarjază impetuos în fruntea Grenadierilor Călare și a Vânătorilor Călare din Garda Primului Consul. Devine general de brigadă în 1800 și general de divizie în 1802. Loialitatea sa față de Bonaparte și curajul său inegalabil îi aduc bastonul de Mareșal, încă din prima promoție din 1804, cu toate că nu comandase niciodată independent. Tot din acest an, Mareșalul devine comandant al cavaleriei nou-createi Gărzi Imperiale, pe care o va conduce aproape neîncetat. Se remarcă în mod deosebit la bătălia de la Austerlitz, unde
Jean-Baptiste Bessières () [Corola-website/Science/312370_a_313699]
-
Devine general de brigadă în 1800 și general de divizie în 1802. Loialitatea sa față de Bonaparte și curajul său inegalabil îi aduc bastonul de Mareșal, încă din prima promoție din 1804, cu toate că nu comandase niciodată independent. Tot din acest an, Mareșalul devine comandant al cavaleriei nou-createi Gărzi Imperiale, pe care o va conduce aproape neîncetat. Se remarcă în mod deosebit la bătălia de la Austerlitz, unde conduce cavaleria de Gardă, respingând întreaga Gardă rusă iar la bătălia de la Eylau, intervenția cavaleriei sale
Jean-Baptiste Bessières () [Corola-website/Science/312370_a_313699]
-
Eylau, intervenția cavaleriei sale, conjugată cu cea a lui Murat este decisivă. În 1808, Bessières este trimis în Spania, unde câștigă Bătălia de la Medina del Rio Seco, înainte de a fi rechemat pentru campania din Germania din 1809. În cadrul acestei campanii, Mareșalul comandă întreaga Rezervă de cavalerie, spulberând cavaleria inamică la Landshut, și remarcându-se la bătălia de la Aspern-Essling. Este numit duce de Istria în mai 1809. Apoi, la Wagram, o ghiulea îi ucide calul și, căzând, își pierde cunoștința, motiv pentru
Jean-Baptiste Bessières () [Corola-website/Science/312370_a_313699]
-
cavalerie, spulberând cavaleria inamică la Landshut, și remarcându-se la bătălia de la Aspern-Essling. Este numit duce de Istria în mai 1809. Apoi, la Wagram, o ghiulea îi ucide calul și, căzând, își pierde cunoștința, motiv pentru care se anunță că Mareșalul ar fi murit, veste la care Napoleon reacționează cu amărăciune: „Bessières, iată o ghiulea frumoasă! Mi-a făcut Garda să plângă.” Mareșalul își revine și, în 1811, petrece câteva luni în Spania și Portugalia, unde se face vinovat de a
Jean-Baptiste Bessières () [Corola-website/Science/312370_a_313699]
-
la Wagram, o ghiulea îi ucide calul și, căzând, își pierde cunoștința, motiv pentru care se anunță că Mareșalul ar fi murit, veste la care Napoleon reacționează cu amărăciune: „Bessières, iată o ghiulea frumoasă! Mi-a făcut Garda să plângă.” Mareșalul își revine și, în 1811, petrece câteva luni în Spania și Portugalia, unde se face vinovat de a nu-l fi susținut pe comandantul său, Masséna, ceea ce contribuie la înfrângerea de la Fuentes de Onoro. În ciuda reproșurilor pe care i le
Jean-Baptiste Bessières () [Corola-website/Science/312370_a_313699]
-
Etienne-Jacques-Joseph-Alexandre MacDonald, Duce de Taranto (n. 17 noiembrie 1765; d. 25 septembrie 1840) a fost un militar francez, Mareșal al Franței (din 1809), care a jucat un rol important în timpul perioadei napoleoniene. Locotenent în serviciul Provinciilor-Unite în 1785, MacDonald este din 1792 aghiotant al generalului Beurnoville, apoi Dumouriez și participă astfel la Războiul Primei Coaliții. Se remarcă la bătălia
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
Eugène. Este rănit la Piave și apoi cucerește Laibach și Graz. Rolul său în cadrul bătăliei de la Wagram este foarte important, MacDonald conducând atacul final, care a fixat centrul austriac. Pentru conduita sa în timpul campaniei din 1809, generalul primește bastonul de Mareșal al Imperiului, pe 12 iulie 1809, devenind Duce de Taranto în decembrie. MacDonald este trimis apoi în Spania, comandând „Armata Cataluniei” între 1810 - 1811 și înregistrând două succese la Cervera și Manresa, dar fiind înfrânt la Larisbal și Valls (ianuarie
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
, Prinț de Wagram, Prinț Suveran de Neuchâtel și Duce de Valangin, (n. 20 noiembrie 1753, Versailles - d. 1 iunie 1815, Bamberg), a fost un general și Mareșal al Primului Imperiu ce s-a remarcat îndeosebi pentru talentele sale în calitate de șef de stat major al Napoleon Bonaparte, în timpul războaielor napoleoniene. Inginer-geograf în 1764, proaspăt ieșit de pe băncile școlii de geniști de la Mézières, Berthier își începe lunga sa carieră
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
noiembrie 1799, facilitând lovitura de stat a lui Bonaparte din 9 noiembrie. Apoi devine ministru de război în timpul Consulatului și Imperiului, părăsind această funcție abia în august 1807. În 1804, Berthier a fost primul nume de pe lista inițială de 18 Mareșali ai nou-creatului Imperiu, fiind totodată și cel care a primit cele mai importante recompense financiare (aproape un milion de franci pe an), fiind judecat indispensabil datorită memoriei prodigioase și meticulozității sale. În calitate de șef de stat major al nou-createi "Mari Armate
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
de Neuchâtel. Este din nou șef de stat major în campaniile din Polonia (1807) și Germania (1809). Din 1809 este Prinț de Wagram. Coordonează apoi operațiunile din Spania, având rolul ingrat de a retransmite ordinele Împăratului, aflat la Paris, unor mareșali deseori refractari; în plus, de multe ori, aceste ordine, venite de la Paris, erau prea vechi pentru a se potrivi cu noua evoluție a campaniei. Servind de cele mai multe ori drept "Maior General" (șef de stat major) pentru Napoleon, Berthier a avut
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
Rusia, la cea din Saxa (1813) și la cea din Franța (1814). Sătul de războaie, îl primește pe rege la Compiègne, în 1814. În 1815, la revenirea Împăratului, se retrage la domeniul său din Germania și este radiat de pe lista mareșalilor iar cu două săptămâni înainte de Waterloo, Berthier moare în condiții suspecte, căzând de la o fereastră, aflată la etajul al treilea. Nu este nici astăzi clar dacă a fost vorba despre un accident, sinucidere sau asasinat menit să îl împiedice să
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
în Belgia de astăzi și în nord-estul Franței; în nordul Italiei și în Regatul Neapolelui în anul 1815. Acest conflict a opus trupele Coaliției armatelor franceze comandate de împăratul Napoleon I, iar după abdicarea acestuia pe 22 iunie 1815, de mareșalul Davout. Înfrângerea franceză decisivă de la Waterloo și apoi invazia trupelor Coaliției au adus „A doua Restaurație franceză”. După prima abdicare a împăratului (1814), Franța s-a reîntors la monarhia Bourbonilor, Napoleon fiind exilat în insula mediteraneană Elba. El a rămas
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
În drumul său spre Paris, fostul suveran nu se confruntă cu o opoziție hotărâtă, trupele trimise în întâmpinarea sa pentru a-l aresta, raliindu-se fostului lor comandant. La fel vor face și majoritatea generalilor importanți și o serie de mareșali. Ajuns la Paris, Napoleon este nevoit să se confrunte cu serie de probleme majore, consecințe directe ale ultimelor ordonanțe răzbunătoare transmise de Ludovic al XVIII-lea, chiar înainte de a părăsi teritoriul francez. Prima ordonanță pur și simplu desființa armata, făcând
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
600 oameni condusă de Ducele de Wellington, general pe care nimeni nu reușise să îl învingă decisiv, armata combinată fiind formată din englezi, olandezi și soldați din Hanovra și Nassau. La fel de pregătiți erau cei 123 000 de prusaci comandați de mareșalul Blücher, cantonați tot în Belgia, ceva mai la nord. Un alt Corp de armată prusac de 26 200 de oameni se afla în rezervă. În acest context, în linii mari, strategia generală a lui Napoleon era: Un aliat neașteptat și
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
anglo-aliată s-a putut retrage aproape intactă din fața lui Ney la Quatre Bras iar prusacii au suferit pierderi uriașe la Ligny dar nu au fost anihilați. Acest lucru s-a datorat în primul rând lipsei de comunicare dintre Împărat și mareșalul Ney, cei doi dând ordine contradictorii generalului d'Erlon (mareșalul Ney era comandantul direct al contelui), astfel că acesta a făcut un du-te-vino între cele două câmpuri de bătălie, fără a participa la niciuna dintre confruntări. Roberts subliniază că ura
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
la Quatre Bras iar prusacii au suferit pierderi uriașe la Ligny dar nu au fost anihilați. Acest lucru s-a datorat în primul rând lipsei de comunicare dintre Împărat și mareșalul Ney, cei doi dând ordine contradictorii generalului d'Erlon (mareșalul Ney era comandantul direct al contelui), astfel că acesta a făcut un du-te-vino între cele două câmpuri de bătălie, fără a participa la niciuna dintre confruntări. Roberts subliniază că ura dintre Maiorul General Soult și Mareșalul Ney ar fi fost
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
contradictorii generalului d'Erlon (mareșalul Ney era comandantul direct al contelui), astfel că acesta a făcut un du-te-vino între cele două câmpuri de bătălie, fără a participa la niciuna dintre confruntări. Roberts subliniază că ura dintre Maiorul General Soult și Mareșalul Ney ar fi fost elementul decisiv cauzator al acestei fatale probleme de comunicare, pe care vechiul Maior General, Mareșalul Berthier nu ar fi permis-o niciodată. Dacă Drouet d'Erlon, cu cei 20 000 de oameni ai săi ar fi
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
cele două câmpuri de bătălie, fără a participa la niciuna dintre confruntări. Roberts subliniază că ura dintre Maiorul General Soult și Mareșalul Ney ar fi fost elementul decisiv cauzator al acestei fatale probleme de comunicare, pe care vechiul Maior General, Mareșalul Berthier nu ar fi permis-o niciodată. Dacă Drouet d'Erlon, cu cei 20 000 de oameni ai săi ar fi ajuns pe câmpul de bătălie de la Ligny, pentru a da lovitura finală prusacilor și a le tăia retragerea, aceștia
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
îi rămâne decât să se îndrepte spre Bruxelles, fiind convins că Wellington va încerca să apere orașul. Pentru a face acest lucru, Napoleon detașează 33 000 de oameni și 96 de piese de artilerie și îi plasează sub comanda nou-numitului mareșal Grouchy. Acesta avea ca obiectiv urmărirea prusacilor, aflați în retragere, în direcția Wavre-sur-Dyle, în timp ce restul armatei, sub comanda Împăratului, urma să se ocupe de anglo-aliați. De cealaltă parte, prusacii au fost în eroare din punct de vedere strategic în prima
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
În jurul orei 15 timp ce francezii se pregăteau să lanseze un nou atac asupra centrului și aripii drepte a anglo-aliaților, prusacii lui Bülow atacă flancul armatei franceze, ceea ce îl face pe Napoleon să suspende acțiunea contra anglo-aliaților. Împăratul îi ordonă Mareșalului Ney să captureze ferma La Haye Sainte, din centrul dispozitivului anglo-aliat, astfel că Mareșalul organizează o serie de șarje violente de cavalerie, insuficient susținute însă de infanterie și artilerie. Cum prusacii erau din ce în ce mai numeroși, Napoleon este nevoit să trimită elemente
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
centrului și aripii drepte a anglo-aliaților, prusacii lui Bülow atacă flancul armatei franceze, ceea ce îl face pe Napoleon să suspende acțiunea contra anglo-aliaților. Împăratul îi ordonă Mareșalului Ney să captureze ferma La Haye Sainte, din centrul dispozitivului anglo-aliat, astfel că Mareșalul organizează o serie de șarje violente de cavalerie, insuficient susținute însă de infanterie și artilerie. Cum prusacii erau din ce în ce mai numeroși, Napoleon este nevoit să trimită elemente din Garda Imperială pentru a-i întârzia. În cele din urmă, spre seară, Ney
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
dar armata franceză, cuprinsă de panică, se dispersează în dezordine, împinsă înapoi de prusaci. Napoleon este înfrânt decisiv și este nevoit să se întoarcă la Paris, unde abdică pe 22 iunie. În timp ce Napoleon era învins decisiv pe platoul Mont Saint-Jean, mareșalul de Grouchy reușise să localizeze un Corp de armată prusac, pe care l-a crezut a fi întreaga armată prusacă de 75 000 de oameni. Un episod celebru, confirmat de cei care au luat parte, se petrece în jurul orei 12
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]