KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...167 168 169 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810

cataclisme și războaie, vieți tinere năruite, averi nenumărate risipite, dispariția unor cărți și a unor opere de artă de neînlocuit... Iar Universul o fi pierdut și alte valori dincolo de închipuirea noastră!... Temându-se de un alt dezastru încă nemărturisit, doamna murmură cu frică: Albert, ce s-o mai fi întâmplat în absența mea? Profesorul ridică din umeri, intrigat de lipsa ei de perspicacitate: Îți imaginezi că numai și numai al meu, al meu, al meu s-a pătat? Nu, ma biche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
cu soțul ei, inginerul feroviar... De asemenea, o tânără hippy, adusă de îndepărtatul tău nepot. Ei! și directorul de la colegiu... Profesorul o fixă cu gândul aiurea peste lentilele rotunde ale ochelarilor. Întoarse privirea către focul ce trosnea în șemineu și murmură: Nu totdeauna magistrul are la dispoziție discipoli pe sprânceană... Pe urmă o anunță pe doamna: Ma biche, voi veni în salon să relatez celor ce sunt aici, la noi, rodul unei întregi aventuri a cunoașterii!... Albert, doar nu cumva ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
de frecare pe suprafața de piele a fotoliului provocând un neașteptat scârțâit. Un scârțâit la fel cu un mieunat de pisică. Sesizându-l, cu o anume interpretare, tânăra hipistă găsi momentul să se exprime necenzurat, printr-un hohot sonor. Emet! murmură Profesorul unul din cuvintele lui favorite. Vânătorule O'Piatră, oare când ne vom mai întâlni noi doi pe aceeași axă a Lumii noastre? Ieși din living cu neliniștita lui lulea agitându-i-se între dinți. Ieși dezolat și mânios, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

A făcut enorm de mult bine la milioane de oameni din țara asta. Viața ei este în mâinile Domnului, răspunde Antonio. El va face cum crede că este mai bine. Femeia scoate din poșetă un rozariu sărăcăcios și începe să murmure făcându-și evlavioasă o cruce mare: "Padre Nuestro, que estás en el cielo ..."4 "...Continuăm cu știri externe. Ieri, 19 iulie 1952, a început la Helsinki a cincisprezecea ediție a Jocurilor Olimpice. Orașul a fost ales să organizeze Olimpiada din 1940

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
au fost un zbucium pentru ea. Ar fi timpul să vină și zile fericite, a suferit destul. În glasul Amaliei se simte o sinceră compasiune. Tace pentru câteva clipe, lovind ușor cu unghia toarta cănii. Dragostea...oh, ce sentiment minunat! murmură ea, pipăind visătoare cu vârful degetelor de la mâna dreaptă inelarul gol, lipsit de podoaba verighetei. I-ai cunoscut, pe ei, atunci? Cum să nu. Mai puțin pe el, venea rar pe acolo. De fapt, l-am văzut o singură dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
camera plină cu jucării nenumărate și sunt nerăbdători să se bucure de ele. Smaranda sare din pat bucuroasă și imediat se aude zgomotul dușului. Nu peste mult timp revine în cameră, cu un prosop înfășurat în jurul capului ca un turban. Murmură refrenul unui foxtrot la modă. În urma ei, pe covorul bej, se văd urmele ude ale picioarelor. Se așează în fața măsuței de toaletă. Aruncă prosopul pe pat și ridică brațele deasupra capului răsfirându-și părul castaniu. Își zărește în oglindă sânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
scame imaginare. Aș fi vrut să te conduc la gară. Nu. E mai bine așa. Știi că nu îmi plac despărțirile pe peronul gării. Am impresia că au ceva irevocabil și definitiv în ele. Partir c'est mourir un peu57... murmură Smaranda neauzit. Marius vede o floare cu petale multicolore, tare frumoasă și se apleacă să o culeagă. O pune după urechea fetei, îi aranjează delicat părul și o sărută apoi ușor pe tâmplă. Prezența ta e mult mai necesară aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
morman de moloz apar scările unui beci. Brusc, dintre dărâmături, se dezvăluie corpul metalic, uriaș, al unei bombe rămasă neexplodată. Soldatul a cărui lopată se oprise lângă detonator, nici măcar nu tresare când o vede. Încremenește cu ochii holbați. Începe să murmure mărunt din buze o rugă. Mai mult ca sigur, tânărul nu gândise nici măcar o clipă că poate-și sapă mormântul atunci când pornise să scormonească molozul. De sus se aude uruitul unui nou val de avioane, semn al unui atac iminent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
ating, sa te privesc. Să-mi spui orice banalitate doar ca să-ți aud glasul și asta să-mi confirme că ești bine sănătos. Of, am venit să te încurajez și uite ce fac, mă comport mai rău ca un copil, murmură ea cu ciudă, atingându-i obrazul cu mâna într-o mângâiere fină. Tandru, Marius își pune mâna pe a ei și o apasă pe obrazul său: Poate ca așa ne e scris, să iubim prin suferință. Dar, Doamne, câtă fericire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
a doi brancardieri ce poartă o targă. Un bărbat cu păr grizonat, adus de spate, cu fața suptă și palidă, probabil medicul șef după modul cum toți ascultă indicațiile lui, consultă rapid răniții. Ia să vedem ce avem aici ... mda, murmură el îngândurat. Halatul mânjit de sânge, arată că de abia ieșise dintr-o operație. Se întoarce către Marius: Știți cum îl cheamă? Peter von Streinitz. Căpitan. Doar numele, domnule. Nu mă interesează gradul lui militar. Din spatele ochelarilor fără ramă privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
alăturat, conștient că nu trebuie să spună nimic. Adevărata comunicare, suflet-suflet, nu are nevoie de cuvinte. Și-au turnat în pahare și au băut. Mult timp, nici el nu mai știa cât. La un moment dat, aude pe Caraiman cum murmură cu ochii în ape de lacrimi: Isgadeil veiskadeiș șmei rabu83... Cu un gest pios, a pus o piatră 84 peste fotografia unei fete tinere, cu păr închis la culoare și zâmbet sfios, aflată lângă el, pe masă: Da, a murit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
mai auzea și acum în urechi ecoul cuvintelor lui Caraiman ce arătau durerea și mâhnirea unui suflet zbuciumat. Nu l-a întrebat nimic. De altfel, ce ar mai fi fost de spus? A picurat câțiva stropi de vin pe dușumea murmurând "Să-i fie țărâna ușoară" pentru odihna sufletului răposatei. Sub un felinar orb, doi îndrăgostiți se sărută pe îndelete. Tânăra, îmbrăcată cu o rochie scurtă și vaporoasă, își freacă piciorul de gamba partenerului, în timp ce acesta își face de lucru sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
respectuos. Înainte să urce în mașină, Marius se întoarce brusc către ea. Smaranda? Da? Te iubesc. Știu. Corpurile lor s-au apropiat într-o îmbrățișare calmă, tandră. Și eu, dragul meu. Și eu. Mai mult decât îți poți tu imagina, murmură ea în timp ce privește nemișcată mașina care se depărtează, fără să înțeleagă de ce simte brusc că această imagine devine foarte importantă pentru ea. VI Pe faleza înaltă, aflată la malul mării, miroase a nisip ud și alge intrate în putrefacție. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
anticar evreu din Constanța, legătura dintre ei fiind realizată de doctorul Solomovici, medicul familiei Hagiaturian. De altfel între anticar și doctor există o relație de rudenie, sunt veri, astfel că desele lor întâlniri aveau acoperirea perfectă. Acum înțeleg comportamentul ei ...murmură îngândurat Marius. În ultima deplasare, domnișoara Hagiaturian a fost strict supravegheată de oamenii Gestapo-ului. Ca de obicei, aparența comportamentului ei nu a relevat nimic din adevăratele preocupări care o aduceau periodic la Constanța. În consecință, Schultz a dat ordinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
viteză scrâșnește, pinioanele aproape că o iau razna, totuși șoferul, pierdut evident cu firea, nimerește în sfârșit viteza necesară. Camionul redresează, dar se înclină periculos spre dreapta. Răsună alte obscenități, mai puternice și loviturile în tabla caroseriei se întețesc. "Începător" murmură Karl, privind în lungul țevii și alegându-și atent ținta. În virtutea unei vechi obișnuințe, așează ușor degetul pe garda trăgaciului, proptindu-și mai bine patul MG-ului în umăr. Așa poate controla mai eficient reculul puternic al armei. O experiență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
găsite intacte. Karel revine lângă postul de pază și face semn unuia dintre oamenii lui să demonteze mitraliera. Pentru ultima oară mai aruncă o privire în interiorul devastat. Privește către băiatul blond. Nu murise. În timp ce-l privește cu ochi opaci, rănitul murmură încet: Hilfe...hilfe 124... Se apleacă deasupra lui, cu neîncredere totuși, chiar dacă e grav rănit. Cunoaște îndeajuns fanatismul acestor tineri discipoli naziști. Îi desface uniforma cu grijă, mare parte din ea fiind una cu rana. Din trusa de prim ajutor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba, murmură el înciudat, trăgându-și căciula mai pe frunte, asta e tot ce ne mai lipsește." Conform planului stabilit, de aici trebuie să acționeze pe grupe. Privește către sergentul Lazăr și acesta dă din cap că a înțeles. Grupa lui are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
liniștiți somnul. Ce a rămas în urma luptei? Cadavre însângerate, mirosul de fecale calde și cel dulceag al sângelui ce încă curge din rănile proaspete. Dintre toți, Suflețel pare cel mai zdruncinat. Așezat pe un afet, cu arma trântită în zăpadă, murmură ceva numai de el auzit. Privește pierdut trupul unui soldat german, aproape un flăcăiandru, cu o rană urâtă la cap, care zace nemișcat în zăpadă, la picioarele lui. Răsărit din întuneric, Marius se apropie cu pași greoi. Automatul i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
patra ușă. Din păcate dobitocii care se ocupau cu anchetarea l-au omorât înainte să scoată de la el tot ce știa. Așa e când interesele vitale ale Germaniei intră pe mâna unor idioți. Da, aveți mare dreptate în această privință, murmură von Streinitz. Dar, înainte să moară, anchetatorii au obținut un nume. Tido Milecz. Vă spune ceva? Nu am nici cea mai vagă idee. Era de așteptat, râde celălalt cu răutate. Dar Alois Dussek? Da, cum să nu. Locotenent Alois Dussek

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
căluțul din lemn. Băietanul privește jucăria cu ochi maturi, serioși, pe fața de copil. O bagă în buzunar indiferent, mai interesat ca nimeni să nu-i ia mâncarea din față. Au uitat pruncii râsul și joaca...Vai de biata lume, murmură Iovuț în timp ce dă trist din cap cu ochii umezi. Aranjase ca piciul să fie luat de una dintre infirmierele punctului sanitar, să aibă parte măcar de haine groase și mâncare caldă. Puțin sau mult, asta fusese în puterea lui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Undeva în lungul cărării soldații sapă în pământul tare o groapă lată, cât mai adâncă să nu ajungă lupii la ei. "...odihnește sufletul răposaților robilor Tăi, în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde au fugit durerea, întristarea și suspinarea ..." murmură cântat tânărul preot militar lângă năsălia improvizată din câteva scânduri, unde se află întinși cei trei. Cineva înlăturase de pe fețele morților negreala cheagurilor uscate de sânge, apoi le încrucișase pios mâinile pe piept, cea dreaptă peste cea stângă. Înainte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
sunt construite într-o mică depresiune, perfect camuflate în peisajul dominat de numeroși arbori seculari. Dacă nu ar fi avut descrierea exactă a locului, ar fi putut trece la numai câțiva metri de ele fără să le vadă. Wunderbar!149 murmură mulțumit SS-istul. Doar o santinelă...Și aia care mai mult doarme. Maimuțoii ăștia se simt pe teren sigur. Von Streinitz nu răspunde nimic. Dacă cineva simte teren sigur sub picioare, în nici un caz nu poate spune asta despre armata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
și începe să tamponeze ușor fruntea celei care stă întinsă pe patul îngust, tip cazon. La vederea chipului cuprins de o paloare înspăimântătoare a bolnavei, Marius simte cum i se oprește inima, apoi începe să-i bată repede și tare. Murmură stins, cu gura brusc uscată ca iasca. Smaranda... Aproape că nu dorește să clipească, disperat ca nu cumva momentul infinitezimal de scurt să nu-i răpească bucuria momentului îndelung așteptat când o dorea sub palmele lui, să știe că ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Novăceanu citește dintr-o broșură tehnică găsită pe jos. Se pare că este foarte interesat de ceea ce scrie acolo, deoarece nu ridică ochii nici când Carol trece pe lângă el, purtând în brațe o cutie metalică plină cu benzi de mitralieră. Murmură încet o melodie: "Undeva odată, un soldat scria, versuri de iubire pentru draga sa..." Lili Marlene? Da. Îi surâde sfios lui Marius și acesta îl bate pe umăr încurajator. Mai încolo, la a doua fereastră, sergentul Lazăr împarte cu Romulus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
se destinde. Zâmbește frumos și candid, ca un mugur de floare deschis în fața primei raze a soarelui. Mamă...Măicuță... Încearcă să mai spună ceva dar sângele țâșnește pe gura lui, închizând-o pe vecie. Marius încrucișează mâinile mortului pe piept. Murmură scurt o rugăciune pentru liniștea sufletului celui care murise. Se ridică, uitându-se la soarele înălțat sus pe cer. Mai este mult până la sfârșitul zilei când, probabil, noaptea va aduce o încetare a luptelor. Și o veșnicie până la sosirea trupele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]