5,469 matches
-
cu un tablou sub braț, cu pălăria de paie pe cap și cutia de culori în mână, Intrarea Domnului în Ierusalim, așa i-a spus tabloului, îmi amintesc bine fiindcă am fost curios și m-am dus după el în odaie ca să-l întreb, Intrarea Domnului în Ierusalim și ceea ce a mirat mintea mea fragedă de atunci a fost faptul, Dar unde-i domnul Iisus, l-am întrebat, nu-l văd, Aici e totul, Daniel, mi-a spus el, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aici, la mănăstire, de revoluția din ’89 abia după două săptămâni, acolo mureau oameni și aici în biserică se mai ridicau rugăciuni pentru conducătorii țării, Mi-amintesc în acea iarnă cum, întors din sat, fratele Nicodim a intrat valvârtej în odaia părintelui, el citea la masă, eu eram în vacanță și citeam din cartea mea preferată, Viețile sfinților, pe luna ianuarie, Părinte, a spus din prag transfigurat fratele Nicodim, avea ceva ascuns sub sutană, i-au omorât, Pe cine? și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și a scos fratele Nicodim de sub sutană radioul și au ascultat ce le spunea cutia aceea vorbitoare, eu nu înțelegeam ce se întâmplă, dar n-am mai putut să mă întorc la Viețile sfinților pe ianuarie, curând s-a umplut odaia părintelui cu toți călugării, Am planuri mari la mănăstire, Daniel, vorbește însuflețit părintele și eu îi aud din când în când cuvintele, ceea ce mă întristează însă e izvorul, nu mai curge pe sus, pe la cascadă, vine atât de puțină apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care se certase în toamnă, Floriile, cum l-am întrebat eu dacă nu vine la slujbă, aici am rămas și el n-a mai venit, s-a dus în poiană să picteze, Vinerea mare, citesc din caietul lui Theo în odaia din care au dispărut palmierii și Răpirea din serai, citesc fiindcă nu mi-e somn și fiindcă, Vinerea mare, sosesc acasă, mama îmbrățișându-mă cu duioșie, cu tata am dat mâna, nu m-a iertat încă, dar e momentul, crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am spus, eu am plecat apoi la mănăstire, Theo a mai rămas, a venit abia pe la mijlocul lui iulie, când a primit premiul s-a uitat la mine și a zâmbit fericit, 29 iulie, din nou la mănăstire, în vechea mea odaie, schelele în biserică, chinul lucrului, 5 august, întrerup în biserică, de două zile am început Coborârea de pe cruce, pe pânză, ce dorință terifiantă mă îndeamnă ca tot ceea ce pun bun în biserică să anulez cu ceea ce fac pe pânză?! 27
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să mă lase și zorii lumii se desprind ușor din noaptea ochilor mei, conturându-mi cu tot mai multă claritate obiectele, masa de lemn de sub fereastra joasă, polița pe perete, aparatul de fotografiat, cele câteva casete audio, dulapul din colțul odăii, ligheanul cu apă rece în care mi-am înmuiat compresa, dezordinea din jurul meu, praful adunat sub masă pe podelele de lemn, nu s-a mai măturat, păianjeni în colțul din, musca ce se izbește cu forță de ochiurile de geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am lipit urechea de ușă, dar n-am auzit nimic. Lee scoase un inel de chei-șperaclu din buzunar și le introduse pe rând în broască, până când una se potrivi și mecanismul cedă cu un clic ascuțit. Am pătruns într-o odaie încinsă și întunecoasă. Lee aprinse becul din tavan și lumină un pat lat acoperit cu animale din pluș - ursuleți panda și tigri. Cuibușorul duhnea a transpirație și un soi de miros de medicamente pe care nu știam de unde să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nu știu de ce eu nu mă văd În ea. Intru În starea de alarmă teribilă și mă Întreb febril unde am dispărut. Până acum câteva clipe, când voiam să mă Încredințez că exist, dădeam fuga la oglinda cea mare din odaia de la stradă. Da, acolo, eram eu Întreg, Îmbrăcat curat; e părul meu, nasul meu, gura mea, nu e nici o Îndoială. Se mai văd și câteva obiecte familiare din jur, dar acestea nu contează acum; mă aplec disperat peste pragul oglinzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cine să fie ăsta, că aici nu stau decât chelneri și curve!Ă, «Păi, Îi explică ea, arată așa și pe dincoloă, «A, păi atunci e vorba despre studențașul ăla subțirel și cu capul mic de șarpe care locuiește În odaia din fundă”. Între timp, se fâțâie pe lângă mine, toc-toc, toc-toc, și continuă. „Ieri mă duc din nou până la fereastra lui, dar nu ajungeam. Atunci, am oprit un bărbat care trecea și l-am rugat să se aplece, a fost amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
țintă spre gamela mamei lor și spre pantofii ei de tenis. Majoritatea deținuților aliați aveau pantofi mult mai buni decît soldații japonezi, și Jim observase că morții care părăseau centrul de detenție aveau picioarele goale. Dar cînd se strecură În odaie, se auzi un fluierat ascuțit din curte și niște strigăte lătrate. Sergentul Uchida Înfuria la culme chiar și cînd trebuia să dea cele mai simple instrucțiuni. Cu măștile pe față, soldații japonezi Începură să-i adune din magazii pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lui, la ultimul etaj al casei ireale din Amherst Avenue, care fusese cîndva căminul lui, dar acum părea o iluzie la fel ca filmele studiourilor din Shanghai. În timpul zilelor petrecute pe Amherst Avenue, se gîndea adesea la cămăruța lui din odaia familiei Vincent, din lagăr. La sfîrșitul lui octombrie, Îi ordonă lui Yang cel blazat să-l ducă la Lunghua. O porniră prin suburbiile de vest ale Shanghai-ului și curînd ajunseseră la primul punct de control fortificat care păzea intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
apar doi bătrâni, un moș și o babă care vorbesc Între ei, pe urmă arată cum trage fata găleata după ea, baba se răstește la ea și moșul o lovește cu un bici, apoi arată pe fata Închisă Într-o odaie goală, mâncând un codru de pâine, apoi e noapte și fata deschide geamul. Ce-i asta, ce Înseamnă asta? Întreabă iritat moș Costache. Asta e la cinematograf? Așa e! răspunse naiv Titi. Dacă e așa, e urât! Constată bătrânul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
deformat, iar pe pereți atârnau litografii biblice, dintre care una îl înfățișa - parcă o văd și-acuma - pe Moise scoțând cu o nuielușă apă din stâncă, așa cum eu acum scot amintirile acestea din stânca eternității copilăriei mele. Lângă salon, o odaie întunecoasă unde se ascundea Marmotă, ființă misterioasă și enigmatică. Ei bine, când am izbutit într-o bună zi să intru în interzisul și liturgicul salon de primire, l-am întâlnit pe tata - tăticul! -, care m-a luat în brațe, așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am strecurat mâna printre zăbrele. Pielea ei trebuia să fie atât de caldă? Și-a tras piciorușele spre piept. A plescăit. Mânuța ei s-a strâns în jurul degetului meu. Ar fi putut la fel de bine să răsucească o cheie în ușa odăii. Nu puteam părăsi camera. Nu puteam nici măcar să îmi retrag mâna. Chiar și după ce pumnișorul ei s-a relaxat, eram tot prizonier. Această fărâmă de om, această ființă era făcută din aceeași materie ca și mine. Era un miracol. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ar fi fost bine s-o Întrebe pe femeie ce anume trebuia să separe, dar pierduse prilejul. În general, Fima nu suferea oamenii care stăteau la geam. Imaginea unei femei mai ales, uitându-se pe fereastră, cu spatele Întors spre odaie, Îi era de nesuportat. De multe ori, Înainte de divorț, o scotea din sărite pe Yael, plângându-se de fiecare dată când o vedea stând așa, privind strada sau dealurile. — Ce e, iar am Încălcat regulamentul? — Știi că mă deranjează! Problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stâns și prins la ceafă ca un ghem mic de lână. Printr-o ciudată eroare a naturii, avea un ochi verde și unul căprui. Traversă sala de așteptare sprijinind cu grijă o pacientă palidă, pe care o conduse Într-o odaie alăturată, numită „sala de recuperare“. Doctorul Eitan, suplu și musculos, se rezemă de biroul de recepție, mestecând gumă, mișcându-și Încet maxilarele. Răspunse cu o mișcare ușoară a bărbiei la salutul lui Fima sau la Întrebarea pe care i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mele, nu am alți copii În afară de tine. Și se pare că nici tu n-ai pe nimeni În afară de mine. Zilele trec fără scop, fără bucurie, fără rost. Peste cincizeci sau o sută de ani vor locui fără Îndoială În această odaie oameni care Încă nu s-au născut, o generație curajoasă, eroică, iar dacă tu și eu am fost vreodată aici sau nu, iar dacă am fost - pentru ce am fost și ce-am făcut În viața noastră, dacă am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
până la Hama și Palmira, țara viperelor, teritoriile de calcar și sare, adăposturile nomazilor cu turme de capre negre și cuțite răzbunătoare ascunse printre cutele veșmintelor, corturile negre părăsite și, În centrul tuturor acestora, Rehavia, cu acordurile melancolice ale pianului În odăi mici, spre seară, cu erudiții delicați, rafturile cu volume nemțești, bunele maniere, ridicatul pălăriilor, liniștea Între unu și cinci, candelabrele de cristal, mobila sculptată și lăcuită, tapițeriile din brocart și piele, serviciile de masă din porțelan, sertarele pentru fețe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pătruns în casă, în încăperile goale, răsunând de ecouri: — Mi-am închipuit-o cu totul altfel, a spus mama când a intrat, venind din viitoarea sufragerie, prin ușa glisantă, în camera de zi. Și eu m-am dus la fereastra odăii întunecoase pe care urma s-o împart cu fratele meu; priveam afară peisajul înzăpezit, întinzându-se sub ceața gri până la poalele șirului de coline, o suprafață plană fără nici un detaliu în stare să-ți ațină privirea. Și m-a cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
gri până la poalele șirului de coline, o suprafață plană fără nici un detaliu în stare să-ți ațină privirea. Și m-a cuprins un sentiment amestecat de curiozitate și teamă, așa cum stam acolo de câteva minute bune la fereastra viitoarei mele odăi, privind întinderea din fața mea și nu puteam să mă dumiresc dacă îmi doream cu adevărat să mă aflu aici, în satul S., unde a trebuit să se mute familia mea, în această zi de februarie, la începutul anilor ’50. Boala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nici o capelă în fața caselor vechi, ale cărei ferestre ogivale să fie încastrate în gresie. În sat, casele erau risipite, pe tarlale și câmpuri, doar în jurul Primăriei se strânseseră laolaltă, totuși destul de departe una de alta și, în timp ce stam la fereastra odăii mele, privind câmpia ce se întindea până la pădure, mă apucă teama că realitatea crudă și violentă ar putea găsi o intrare mai accesibilă în aceste șiruri de case ciuruite de fisuri adânci, decât la oraș. Unde mai pui că locuința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
meu și cu mine nu puteam avea fiecare propria lui cameră, urma să primim cel puțin câte un pupitru personal. Acestea fuseseră livrate punctual de la „cel mai mare centru de mobilă“, două modele identice, care, puse alături la perete, făceau odaia încă mai strâmtă și mai îngustă, mai ales că patul de campanie se dovedise un obiect voluminos, din lemn de molid lucrat grosolan. Fusese construit din bare și scânduri legate între ele cu de-a sila, ceea ce mama cataloga drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în fața întinderii neclintite. Nimic nu-i trăda sentimentele. Nici o tresărire nu-i scotea trăsăturile din configurația lor firească. Doar silueta ei subțire se răsuci spre camera de zi, fața ei se întoarse de la grădina de zarzavat al vecinului la ambianța odăii și mama privi mobilele aranjate cu atâta grijă, vrând parcă să verifice dacă această ambience avea să ajungă pentru o ședere prelungită. În fața atelierului de rotărie și dogărie erau o grămadă de roți și butoaie, fiindcă acolo stătuseră dintotdeauna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dar în rest aceasta nu era observată de nimeni. Cu dosarele firmei din ultimii ani deschise în față, W. ședea în biroul său cu tavanul destul de scund, capitonat până la jumătatea pereților cu lambriuri. Se pare că pe vremuri fusese o odaie oarecare. Una dintre ferestre dădea spre esplanadă, celelalte două, laterale, înspre o pajiște, traversată de o potecă ce se întindea de-a lungul unui șanț cu apă până la primele case ale satului. W. făcea o trecere în revistă a comenzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
galbenă, ca tutunul, se îneca într-un praf gri, devenea între timp un fel de „ducă-se pe pustii“ unde nu se mai pleca, de unde nu se mai venea. Nici măcar țigările nu mai miroseau a minaret, a piramide sau a odăi pline de umbră și încărcate de covoare, ci a zgârie-nori, a străzi labirintice și a poduri întinse la nesfârșit. Călătoream tot mai rar la B. ca să-i vizităm pe părinții mamei, pe mama ei și pe „pârlitul și nemâncatul“ care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]