5,484 matches
-
refren): Adio pleacă îngerul negru adio la Nisa/ cine va plânge la marginea drumului/ pe valuri ochii deschiși către lume/ și ochiul transcendent dincolo ochiul//cu-o bufniță pe umeri și-o egretă/ și aripi albe fug către infern/ din plânsul și scrâșnirea dinților în întuneric/ trupul meu e însorit de rănile fericite// plâng sfere lucitoare L.S.D./ fără bezne azur aur și mărgăritare/ mare albastră și pură dorm îngerii/ în ochiul transcendent eu dorm cu îngerii// (...)// dincolo dincolo zbor monocrom/ iată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fericită în toate.// Trupul tău care nu a cunoscut moartea/ e gata."), iar Scrierea însăși apare, ca la abatele Brémond, strâns unit cu rugăciunea, cu extaza religioasă: "Iubirea ei:/ această magmă apatică/ în care palmele se afundă./ Litera seamănă cu plânsul măicuței/ căzând în genunchi/ la vederea Mirelui". Grația viespilor (Editura Junimea, Iași, 2009) este, practic, într-un mod încă și mai evident decât volumul anterior, o "carte de recitire". Texte întregi sunt de altfel construite ca replici sau interpretări cât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ceremonial tripartit, de un tragism neanulat de unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori/ Și mă macini pe la mori// Dinăuntru rugină ca un plâns ca un sânge/ În dedesubtu-mi cojește/ Istovindu-mi sufocarea/ O mai mare lumină/ O mai mare uimire/ Ca o lotul imensă din nou mă desface/ În taină.// A doua strigare/ Eu sunt doamne numai unul/ Mic cum palma strâns cum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Taina prefacerii în amintire), nici "golul dintre mine și tine", inutil umplut cu figuri duplicate ale femeii unice, iubite de altfel cu ardoare (În golul dintre tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria moarte (Poate suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care știu/ că suntem de plâns" Spectatorii noștri din Veșnica împotrivire) sau pe punctul de a se autodistruge ("au pornit războaiele/ pe sub masca cerului/ sub aripa zeului/ mâini de lacrimi/ se închină/ capul sângerează albastru/ vechiul trup/ și noul trup/ sângerează iar albastru" Cel ce vine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
confesiv se mai păstrează doar în câteva poeme răzlețe unde operatorul de limbaj uită să își țină sub control neliniștile ("ești tulbure / un abur/ o vreme de demult"; "sângele meu rugină mocnind/ pe armele/ tale"; Doamne,/ sunt suflete/ mâncate de plâns/ cristalele albe/ ale zăpezii/ pe sârma ghimpată./ viața mea se-nclină") sau se lasă contaminat de crispările decorului atrofiat expresionist ("Urc până la culmea/ dealului./ muncesc până ajung/ să văd puțurile părăsite./ mirosuri stranii./ urmăresc soarele,/ dar fuga lui/ e definitivă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
accentul supremei valori zace pe dimensiunea trecutului" și timpul-fluviu, care "își are accentul pe prezentul permanent". Orice poem al lui Romanescu trimite, în text sau subtext, la una dintre aceste ipostaze ale timpului, ce adâncește lumea în "limba universală a plânsului". Apare, spre exemplu, un timp-havuz, foarte rar, e adevărat, căci Ioanid Romanescu e un poet căruia îi displace profund să-și imagineze cum arată viitorul, și cu atât mai puțin să creeze utopii. Asta nu înseamnă că nu consideră, cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
grea pedeapsă-ndur! Inima ta nu stie; / Și dormi adânc / cufundat în asta noapte de cer neluminata / În beznă cea de lemn ferecata în cuie de arama. / Și nu auzi trecând la creștet / undă prelunga a apei nici vuietul / aerului (Plânsul lui Danae).476 Somnul profund amintește de cel din versurile 7-14 din Seara zilei de sărbătoare, semn că ecourile tematice ale versurilor străvechi se regăsesc și în creația originală a romanticului. Afirmația este confirmată de partea finală a cantului Italiei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mai asidui colaboratori ai publicației ' La Voce', Giovanni Boine: Am fost cu Enzo (Misefari) să vizităm mormântul lui Giovanni Boine: treizeci de ani! Ce întristare, laurul acela pe lespedea goală! Nimeni nu își mai amintește de el: mi-am stăvilit plânsul amar. Salvatore Pugliatti Salvatore Quasimodo, Carteggio 1929-1966, îngrijit de Giuseppe Miligi, Artioli, Modena, 1998, p. 32. 97 Per queste ragioni complesse oră da noi ritenuto che occorresse riallacciarsi senz'altro alla più grande e schietta tradizione italiană, interrotta dopo Leopardi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
izvoarelor Cuvântului. Iași: Junimea, 1994, 204 p. (Eminesciana; 57 bis) * VOICA, Adrian. Versificație eminesciană. Iași: Junimea, 1997, 318 p. (Eminesciana; 58) * COȘEREANU, Valentin. Eminescu Ipotești Eminescu. Ediția a 2-a revăzută. Iași: Junimea, 1999, 154 p. (Eminesciana; 59) * CIMPOI, Mihai. Plânsul Demiurgului. Noi eseuri despre Eminescu. Iași: Junimea, 1999, 204 p. (Eminesciana; 60) * RUSU, Vasile. Eminescu. Motivele vegetale și faunistice / Vasile Rusu. Iași: Junimea, 2000, 210 p. (Eminesciana; 61) o EMINESCIANA. SERIE NOUĂ * CRĂCIUNESCU, Pompiliu. Eminescu: paradisul infernal și transcosmologia. Prefață
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să te naști?/ Leagăn de nenorocire/ Atât de frumos încât nimeni/ Nu are timp să renunțe/ La verdele tău cimitir,/ Țărână bogată în sare/ Depusă din lacrimi pe care/ Albii de râuri le duc/ Și le umplu cu pești,/ Și plânsul îți e roditor,/ Mamă fără odihnă/ Și negândită crescând/ Mieii în oi spre jertfire,/ Din morți extrăgând ierburi vii/ Și din suferință iubire./ Pace și liniște ție,/ Dăruitoare nebună/ Sub cerul de sânge uitat/ Și vânăt de frig, noapte bună
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul/ Pentru a-i scoate din ascunzători./ De râs sau de plâns,/ Nici nu contează:/ Important este hohotul". (Hohotul) Este surprinzătoare metafora zeului la Ana Blandiana, chiar știind-o preluată de la Nichita Stănescu, cu atât mai mult cu cât ea capătă o nuanță mai mult profană decât sacră. Desacralizarea sacrului sau descompunerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ei este tragedie în alb, un desen pe o frunză transparentă, un bocet într-o cascadă de lumină. Să citez imaginea unei singurătăți eminesciene, însoțită de ideea curgerii timpului: "în nopti clinchetitoare să stau și să contemplu/ Singurătatea lunii și plânsul ei enorm/ Reverberat în nouri, ca-n murii unui templu/ Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm". Fiind o contemporană desăvârșită, creațiile Anei Blandiana se caracterizează, prin sinceritate și rafinament, construindu-și propria reacție, în fața lumii: una esențialmente culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sunt și îngerii ăștia,/ Care, de atâta vreme nu au aflat// Că nu învie morții, e în zadar, copile,/ Oricâtă speranță, oricâtă îndoială, oricât/ Ar plânge mironosițele în acest cimitir,/ În care mi s-a făcut urât// Să tot ascult plânsul lor care nu se mai termină,/ Să tot încerc să ies din acest noroi,/ Sătot dau la o parte lespedea asta grea,/ Pe care nu știu cine o pune înapoi//". (Într-o așteptare apăsătoare). Unul dintre principalele argumente ale apropierii de poetica
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să mă fac păstor de fulgi,/ Să am în grijă turme mari de-omăt/ Pe care să le port prin ceruri lungi/ Și să le-aduc mai albe îndărăt.// În nopți clinchetitoare să stau și să contemplu/ Singurătatea lunii și plânsul ei enorm/ Reverberat în nouri ca-n murii unui templu/ Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm.// Să-aștept să vină vara să-mi răpună/ Mieii sortiți spre setea dulcii hume/ Și-n transhumanța sfântă să curgem împreună/ Muți, fără de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lucreze cât ar fi dorit nici pentru ea și pentru copilași. De cele mai multe ori, abia adormeau cei mici, că ațipea și ea înfofolită în fața televizorului. Sau o apuca jalea, începea să se gândească la viața ei și-i trăgea un plâns... Și plângea, și plângea... Când îi luau tocmai atunci căldura și curentul, blestema printre sughițuri. Nu trăia prea bine, nu, dar tot o mai ducea cumva. Până ce veni și clipa când nu a mai rezistat nicicum: într-o zi, cel
Audiența by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/7738_a_9063]
-
postul acela nu se mai putea discuta! Acum nu mai dormea seara la televizor. Acum plângea tot timpul. Cât nu erau copiii, plângea să n-o vadă ei. Apoi plângea că îi vedea. Plângea ea, se porneau și copiii pe plâns. Uneori credea că va înnebuni. Iar lucrul cel mai grav era că nu pricepea unde a greșit. Altele se fardează, se coafează, se îmbracă mini, le zâmbesc tuturor bărbaților. |știa, pe urmă, sigur că profită. Ea nu a avut niciodată
Audiența by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/7738_a_9063]
-
par. Apoi, dacă mai sunt, aflați că am Chipul gemând cu aburul pe geam, Și ceea ce-mi rămâne din figură Străbate leacul, dar creat arsură. Sufletul meu, ceea ce mai trăiește din tine E începutul gloriei. Deci rămâi hohot de plâns între suspine; Așa, viață fără moarte, Se risipesc adunate vis peste vis florile. Și altceva ce mai pot să spun în afara cuvintelor de nimeni sprijinite, Căzut, ridicat de cădere? Că am existat întâmplător, Nor devorat de alt nor, Creat necreat
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
cel mai de jos "idoli". De aici, reintrarea în drepturi a teologicului într-o viziune mai largă: "de-a nu disprețui nimic din cultură, de a nu tăia cu aroganță Știința despre Om de lexicul cotidian sau de cântarea ori plânsul oamenilor"; (13, p. 247) "să nu confundăm căutarea "științifică" a Omului cu rumorile atât de poluante în Occidentul nostru Extrem ale politicienilor și jurnaliștilor"; (Ibid.) să reluăm sfatul lui Don Miguel (cf. M. de Unamuno): "să ne eliberăm în căutarea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în mod cert cu destinație funerară, au câteva trăsături în comun, femeia care întruchipează tristețea își ascunde chipul lipindu-l de postamentul de marmură sau de un bloc de piatră. Efectul stă tocmai în această ascundere a chipului, asociată ascunderii plânsului sau a tristeții, dar și a unui rapel către propria interioritate. Ascunsă vederii și descifrării, melancolia se reflectă la nivelul posturii care preia întregul potențial de expresivitate pe care-l avea chipul. Absența chipului transferă posturii capacitatea de evocare a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
realizează astfel sensul sinestezic asociind imaginea lirei și poeziei într-o desfășurare grandioasă a puterii de creație. În Cântărețul de stradă, lucrare nelocalizată astăzi, Mina Byk-Wepper realizează o ilustrare a poeziei simbolistului Traian Demetrescu, poetul orfic, maudit, alungat de lume, plâns însă de femeie, însoțit doar de lira sa, adică de poezie, și care întoarce orgolios spatele unei mulțimi de femei evident îndurerate. Cortegiul de menade sau de bocitoare îl însoțește. În general, poetul întoarce spatele societății dedicându-se în exclusivitate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tînăr coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare." Se întrevede aici o dimensiune christică a lui Eminescu și, mai ales, nu poți rămîne indiferent în fața revărsării lirice care amintește plînsul lui Achile la moartea lui Patrocle. Impresionante sînt și aprecierile despre înzestrarea poetică comparabile doar cu cele ale lui Maiorescu și Călinescu: "Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
P. Djian evocă această dispariție: "ce oare era cel mai teribil în dispariția lui? Aș da zece mii de vieți pentru viața lui Richard Brautigan... Brautigan era unul dintre motivele întemeiate să iubești viața, era cît pe ce să mă năpădească plînsul atunci... Din acel moment, nu mai sînt același. Mă trezesc noaptea". Babilonul, loc mitic al tuturor viselor, simbolizează tărîmul ideal al morții și al drumului pe care aceasta îl reprezintă. Epigrafele din Maudit Manège și din Échine denotă interesul lui
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
cerul m-a lovit cu orbie și n-am voit să cred și să înțeleg când mi-ai arătat calea cea bună. (cap XI); Ghiță! Ghiță! De ce nu mi-ai spus tu mie asta la vreme!? zise ea înăbușită de plâns, și-l cuprinse cu amândouă brațele [...]. Ghiță începu și el să plângă, o strânse la sân și îi sărută fruntea. Pentru că Dumnezeu nu mi-a dat gândul bun la vremea potrivită, zise el, și deodată se întoarse spre ușă. (cap
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
muiere îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar mai rău decât așa e blestemul ei, nu revelația celuilalt pentru că suferința celui părăsit e direct proporțională cu energia, afecțiunea investită, de aceea urmările sunt atât de dezastruoase. Între blestem și jale, între plâns și zvârcolire, între invocarea naturii protectoare și a familiei ocrotitoare (a mamei mai precis) se desfășoară, în popor, viața celui ce a pierdut iubirea. Înțelegem că, în afara iubirii, nimic nu e cu putință a fi înfăptuit ca lumea, totul tânjind
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]