5,205 matches
-
să devină purpurii asemenea ochilor de păsări cântătoare, iar apoi, în cadrul ferestrei, aveau să iasă stelele, dar noi trebuia să ne privim în continuare în ochi, până când după umărul tău avea să se ițească, plin de bucle răsucite, capul cu pleoape albe și gene ușor orientale al ei, al fetei cu păpușa de cârpă... Și uite că au trecut de mult cei zece ani și nu am scris marea carte. Nici măcar nu am înnebunit. Am ajuns un bărbat care a avut
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
picură stropi strălucitori din stalactitele tavanului. 109 Aceleași conducte-mpăienjenite, cu mari robinete mâncate de rugină, cu smoala și cartonul pleznite în jurul lor. Aceiași șobolani semitransparenți furișîndu-se în cotloane... Ațipisem aproape azi-noapte și începusem deja să schițez, din petele fosforescente de sub pleoape, un scenariu hidos. Mi se părea că sânt încuiat pentru totdeauna în cabina unui closet de țară. Pe pereții de scânduri văruite încremeniseră păianjeni sferici cu picioarele întinse. In tavan pâlpâia un bec chior, atârnat de o sârmă. Pe jos
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
recunoscut la o margine, pe banca de jos a tribunei, pe fetele noastre, aranjate și înțolite mai mult ca oricând, uitîndu-se plictisite pe sub gene. Chiar și în lumina pâlpâitoare și palidă puteai să-ți dai seama de sclipirea culorilor de pe pleoapele lor, de pe umerii obrajilor, de roșul puternic, unsuros, al rujului de pe buzele lor. Pe tricouri, pe bluze și pe rochii își cususeră paiete cu ape verzi-albastre sau mov-indigo, care ardeau brusc într-o rază favorabilă de lumină. 126 Unghiile le
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Globul purpuriu migrase în corpul meu de-a lungul coloanei, aprinzând șase chakra cu petalele sale de foc, iar acum îmi radia chiar pe creștet, ca o diademă a mai-mult-ca-Dumnezeirii. Pluteam pe spate în spațiul mai mic decât mine, cu pleoapele-nchise, zâmbind. Așa fusesem, așa aveam să fiu. Fiecare punct al corpului meu era un Dumnezeu atotputernic, fiecare scânteie a părului meu - o aglomerare de lumi. Levitam năpraznic și blând în spațiul cel limpede, dezgolit de vălul iluziei, în Regatul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
numi. Ieri am scris practic toată ziua, fără-ntrerupere, fără să merg la masă, să beau apă sau măcar să arunc o privire pe fereastră. Când, azi-noapte, am stins lumina și m-am ghemuit în pat, cu spatele înțepenit, vedeam sub pleoape, luminoase, sute și mii de pagini ca de cristal, acoperite de buclele unui scris indescifrabil... Sânt atât, atât de aproape! Doar placajul subțire al unei uși mă desparte de mine însumi, sau de ceva, poate, mai... monstruos? grotesc? trist? Sau
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
aer de la castanii ăștia, un parfum care intră discret printr-un mic geam deschis. În blocul de nașteri e liniște acum, n-am dormit toată noaptea, am primit câte un sedativ și un miorelaxant cam o dată la două ore, dar pleoapele mele nu și nu, nu-i vreme de dormit acum, hai mai bine să stăm treji să vedem ce se-ntâmplă. Asistentele mănâncă un fel de salam și puțină slănină, întinse pe o hârtie ruptă cred dintr- un atlas de
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
mână, îți relaxează trupul și vocea lui continuă să mă învăluie, să mă înfășoare, să mă mângâie, mi se strecoară în trup și pe unde trece vocea lui lasă în urma ei o pace calmă, pierd cite puțin din greutatea corporală, pleoapele încep să-mi cadă ușor, nu mă împotrivesc, vreau să trec mai departe, vocea lui tot mai slabă, dar caldă, ochii tăi vor să se închidă și pleoapele tale au tendința să cadă, se îngreunează pleoapele tale, ai închis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lasă în urma ei o pace calmă, pierd cite puțin din greutatea corporală, pleoapele încep să-mi cadă ușor, nu mă împotrivesc, vreau să trec mai departe, vocea lui tot mai slabă, dar caldă, ochii tăi vor să se închidă și pleoapele tale au tendința să cadă, se îngreunează pleoapele tale, ai închis ochii, dorm și nu dorm, nu visez pentru că vocea lui e undeva deasupra mea și veghează, știu că atâta timp cât va fi acolo nu voi putea coborî acolo unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
puțin din greutatea corporală, pleoapele încep să-mi cadă ușor, nu mă împotrivesc, vreau să trec mai departe, vocea lui tot mai slabă, dar caldă, ochii tăi vor să se închidă și pleoapele tale au tendința să cadă, se îngreunează pleoapele tale, ai închis ochii, dorm și nu dorm, nu visez pentru că vocea lui e undeva deasupra mea și veghează, știu că atâta timp cât va fi acolo nu voi putea coborî acolo unde mă trage cealaltă putere, vocea începe să numere deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să ne luăm cadoul. Lisa avea dreptate, notă Ashling. Caro, care le-a făcut demonstrația, era remarcabil de sinceră și amuzantă în legătură cu produsele pe care le prezenta. —Look-ul acestui sezon este unul lucios, spuse ea, mângâind un fard de pleoape cu dosul palmei. Acesta a fost și look-ul sezonului trecut, provocă Lisa. —A, nu. Cel al sezonului trecut a fost strălucitor. Spusese asta fără nici o urmă de ironie. Lisa i-a dat un cot lui Ashling și au împărtășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pușca, fumul și norii de tencuială făceau aerul irespirabil. Patru sute de miare reduse la fâșii de cârpă și cioburi. Cei doi Sprague erau o împletitură de membre pe pat. Emmett se eliberă primul, o mângâie pe Madeleine, apoi își frecă pleoapele și-și miji privirea. I-am înfipt țeava pistolului în ceafă. — Tu, Georgie, Betty. Convinge-mă sau îți fac praf toată nenorocita asta de casă! Emmett tuși și mângâie șuvițele răvășite ale lui Madeleine. — Tu și propria ta fiică... am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sclipescă În lumina fluorescentă. — Am Încercat să-l fac să-nțeleagă că putem trece de asta Împreună. Să fim acolo unul pentru celălalt. Că Încă-l iubesc. Că știu că Încă mă iubește. O singură lacrimă voluminoasă trecu peste marginea pleoapei și În jos pe obraz. O șterse cu dosul palmei. — S-a supărat și a țipat și mai tare... Apoi a zis că o meritam. Că era numai vina mea! Nu se mai Întoarce niciodată... Cu lacrimile șiroindu-i pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
osul mandibulei sub urechea dreaptă. Julius scoase cu ușurință, aproape cu eleganță, pumnalul de pe care picura sângele, în timp ce mâna lui stângă lăsa trupul neînsuflețit să se prăbușească pe podea. Priviră ultimele zvâcniri ale mâinilor, buzele întredeschise, ochii care dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — Hai să plecăm, spuse Chereas. Vine cineva, hai să plecăm! Ieșiră în fugă. Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu capul gigantic al unei statui având pieptănătura regală a vechilor phar-haoui. — Trebuie să fi fost o statuie grandioasă, zise băiatul. Capul sculptat în granit avea ochii orbi ațintiți în față, sub pânza aceea de apă. Nu avea însă frumoasele pleoape alungite, buzele arcuite ale vechilor suverani; recent, o mână îi sculptase o frunte lată, păr des și barbă, o gură mare, senzuală, ochi mari, rotunzi sub sprâncenele dese - un chip masculin, puternic. Germanicus murmură: — Pare să fie el. Putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
declarând că se îndreaptă spre Roma. A doua zi, Germanicus, în palatul regal din Epidafne, murmură, surprins, că se simțea rău. Veniră de îndată medicii, care rămaseră deconcertați de febra ușoară și de spasmele gastrice; îi examinară unghiile și interiorul pleoapelor, îi mirosiră răsuflarea, îi palpară abdomenul, rupseră și arseră o șuviță din părul lui. După care se consultară din priviri, tăcuți. Dintr-odată, Agrippina își aminti de vrăjitoarea siriană care se ascundea în casa Plancinei. Dar în ziua următoare Germanicus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și-l trimiseră în exil. Lași și lipsiți de milă, aleseră însă o insulă îndepărtată, stâncoasă, stearpă și cu foarte puțină apă din Aegeus, în arhipelagul insulelor Cyclades: Gyaros. — Nu-l vom mai vedea, spuse Agrippina. Închise ochii, își strânse pleoapele care o usturau, înroșite; acesta era acum felul ei de a plânge. Adăugă: — Nimeni nu s-a întors viu din insula aceea. Drusus scrise: „Te obișnuiești cu delictele, nu te mai indignezi, devii prevăzător. Fiecare se teme să nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mesei pe care era întinsă harta aceea faimoasă și fragilă. Îl trezi bătaia a două degete subțiri, dar puternice pe umărul drept; era bibliotecarul cel bătrân și pe jumătate orb, care, cu o expresie ironică în ochii înroșiți mărginiți de pleoapele pline de riduri, îl întrebă: — Grea învățătură, nu-i așa? Gajus se îndreptă de spate și încuviință. Iginus spuse, cu un dispreț plin de mândrie: — Gândește-te că tot ce te obosești tu să citești pe harta asta divinul Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lasă-mă să-i privesc. El deschise ochii; ea șopti: — Ca ai tatălui tău, verzi-cenușii, mai mult verzi decât cenușii... Simți însă că privirea lui era intensă, greu de susținut, aproape hipnotică. Murmură: — Ai o privire foarte puternică. El miji pleoapele și zâmbi. Ea îi spuse: — Mai îndură puțin; sângele lui Germanicus ești tu. Îl trase după ea într-o sală. — Vino, așază-te aici. Îl puse să șadă alături de ea, pe un scaun mic, fără spătar, înfrânându-i încet nerăbdarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vorbele ei. El murmură: — E cel mai periculos om din imperiu. Tiberius a lăsat Roma în mâinile lui... Antonia surâse. — Asta e problema pe care va trebui s-o înfrunte Tiberius. Nimeni n-o va face mai bine decât el. Pleoapele lui se deschiseră larg, dând la iveală irisurile verzi-cenușii, ca ale lui Germanicus. Antonia văzu ce sentimente se dezlănțuiau în sufletul lui și-l mângâie. — Acum du-te, șopti. Toți or să se întrebe de ce te-am chemat aici. În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parte prudența, asemenea unui taur care stă cu capul plecat în fața unei îngrădituri. Insolența voalată a funcționarilor și liberților îi trezea gânduri criminale și îi venea tot mai greu să ascundă toate acestea în spatele unui surâs al buzelor uscate, cu pleoapele întredeschise. După câteva săptămâni, în octombrie, toți locuitorii din Capri, de la ultimul barcagiu până la Tiberius, aflară deodată că, în insula Pandataria, Agrippina murise. Lui Gajus însă nimeni nu-i spuse nimic. El observă doar agitația alarmantă, șoaptele; toți se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
călătorise în Orient împreună cu Alexandros Macedoneanul. Callisthenes. I se făcu greață. Puse jos volumen-ul. Niciodată nu avea să mai poată lua în mână vreo operă a acelui autor. Închise ochii. Avea nevoie de o înghițitură de apă. Rămase așa, cu pleoapele închise. Nu era nici zi, nici noapte, nici lumină, nici întuneric, nici zgomot, nici liniște. Nu îl căutară. Apoi veni tânărul Helikon, care-i șopti: „Tremuri de frig“, și îl înveli cu un șal subțire de lână. El deschise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
emoții. În clipa aceea însă, cel care îl însoțea îi zâmbi, iar zâmbetul acela nu avea nimic de-a face cu ideea morții. Tiberius îl privi cum se apropie. Gajus încercă să-i prindă privirea. Nu reuși; era ascunsă în spatele pleoapelor umflate. La rându-i, împăratul simțea cam același lucru; tânărul care supraviețuise uciderii familiei sale era de neînțeles: ori era prost și inconștient, ori era puternic și viclean. În ambele cazuri - se gândise împăratul în timpul nopții - băiatul reprezenta singurul instrument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus îi dădu lui Helikon codexul pe care îl consulta. Vestea era îngrozitoare; probabil că Sertorius Macro i-o adusese lui Tiberius. Pe scările acelea nesfârșite nu era nimeni. Trecu după-amiaza. Gajus stătea cu ochii închiși, simțea soarele încălzindu-i pleoapele. Harnic, Helikon așeza cărțile pe rafturi în tăcere. Gajus își aminti pavilionul din fundul grădinii Antoniei, muzica, parfumurile, luminile nopții, trupurile tinere, goale care se dezlănțuiau, glasul lui Rhoemetalkes. Nu fusese un pact cu improbabilii zei din Thracia, cum spuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu atenția unui cercetător. Sertorius Macro încerca să ghicească gândurile ascunse în spatele acelui chip tânăr, bine bărbierit, cu ochi limpezi și bucle castanii pe frunte, și o clipă fu cuprins de spaimă. Dar Gajus surâse. — Mă bucur că ești aici. Pleoapele se deschiseră larg, lăsând să se vadă intensitatea privirii. — Nu găsesc pe nimeni cu care să pot vorbi despre istorie... Macro renunță la prudență: — Augustus avea douăzeci de ani pe atunci, cu patru mai puțin decât tine. Comparația era încurajatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l privească și se gândi că ignorantul Sertorius Macro avea o părere prea bună despre sine, dacă îndrăznea să-i vorbească astfel, fără să se controleze. Nu-i răspunse, singurul indiciu al gândurilor sale fu privirea, irisurile verzi-cenușii între pleoapele larg deschise. Dar senatorul Asiaticus - după ce colegii săi, cu o copleșitoare majoritate oficială și murmure de rebeliune tainică, aprobaseră respectivele proiecte imperiale - spusese: „Nu poate continua așa. Fărâmițăm imperiul ca pe un miel care trebuie prăjit pe jar“. Opoziția alarmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]