KorAP: Find »[drukola/base=replică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...167 168 169 ...563 >

14,075 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

îi oferă drept țintă a satirei nu numai înfățișarea și caracterul, ci și opera lor. Nu mai speram de mult să mă exprim vreodată cu abilitatea și fluența lor. În vremea aceea conversația mai era cultivată ca o artă; o replică pertinentă era prețuită mai mult decât trosnetul lemnelor sub o oală. Iar maximele nu erau încă socotite un mijloc mecanic prin care proștii pot să simuleze vorbele de duh și, deci, încă mai înviora bârfa, celor rafinați. E trist că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
tip foarte liniștit. Nu-l interesează câtuși de puțin literatura sau arta. — Oare de ce femeile cumsecade se mărită cu bărbați plicticoși? — Pentru că bărbații inteligenți nu vor să se însoare cu femei cumsecade. N-am fost în stare să găsesc nici o replică potrivită, așa că am întrebat-o dacă dna Strickland are copii. — Da, are un băiat și o fată. Sunt amândoi la școală. Subiectul fiind epuizat, am început să vorbim de alte lucruri. V În cursul, verii am întâlnit-o destul de des

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
nu-ți pasă dacă oamenii te consideră un porc fără pereche? Nu-ți pasă dacă ea și copiii dumitale o să trebuiască să cerșească pentru a putea trăi? — Câtuși de puțin. Am tăcut o clipă pentru a da o forță suplimentară replicii următoare. Am vorbit cu toată hotărârea de care eram în stare: — Ești un mitocan fără seamăn! — Mă rog. Acum, că ți-ai luat de pe inimă vorbele astea, hai să mergem să mâncăm undeva. XIII Cred că s-ar fi cuvenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
de bufonerie. Mi-a spus că s-a hotărât să plece, dar nu în Italia cum îi propusesem eu, ci în Olanda. — Plec chiar mâine. Poate că e ultima dată când ne mai întâlnim. I-am dat cea mai potrivită replică ce se putea găsi și mi-a zâmbit vag și trist: — N-am mai fost pe-acasă de cinci ani. Cred că am și uitat căminul natal. Mi se pare că m-am îndepărtat atât de mult de casa tatei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
A trebuit să-mi mușc buzele ca să nu râd. Ceea ce spunea avea o părticică de adevăr urâcios, și un alt defect al meu este că-mi place societatea acelora care oricât de depravați ar fi știu să-mi dea o replică dură. Am început să simt că scârba mea față de Strickland nu poate fi susținută decât cu un efort vizibil. Mi-am recunoscut slăbiciunea morală, dar vedeam că dezgustul meu cuprinde totuși o latură de poză și știam că dacă eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
o mare consolare să știi că nu riști câtuși de puțin să-ți atragi resentimentele femeilor cu care vii în contact, i-am replicat. Pe buzele lui apăru un ușor zâmbet. Întotdeauna ești gata să-ți jertfești principiile pentru o replică de efect, îmi răspunse el. — Și cu copilul ce s-a întâmplat? — O, s-a născut mort la vreo trei-patru luni după căsătoria lor. Asta mă aduse la problema care mă intriga cel mai mult. — Vrei să-mi spui de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
formula ceea ce avea de spus în expresia izbitoare pe care să și-o amintească ascultătorul. N-avea apetență pentru vorbe de duh. Umorul lui - așa cum se va vedea, dacă am izbutit cât de cât să reproduc conversația lui - era sardonic. Replicile îi erau aspre. Uneori te făcea să râzi pentru că spunea adevărul, dar aceasta este o formă de umor care își câștigă forța doar prin caracterul ei neobișnuit. Ar înceta să-i amuze pe oameni dacă ar fi practicată în mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Până Într-acolo unde ajunge lumina lor, maiestate, răspunse astrologul, culegând fructul cu mâna stângă. Care e lumina lui Dumnezeu. - Și ce este dincolo de lumină? - Dincolo sunt doar tenebrele. Cum povestește Scriptura, ceea ce a rămas după ce lumina a fost numită, replică Michael Scotus, arătând cu un deget În sus. Un surâs enigmatic lumină chipul lui Frederic. De la oarecare distanță, un bărbat Înveșmântat În rasa austeră a minoriților asistase la această scenă, În tăcere. Împăratul se Întoarse către el. - Dă-mi măsura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În gloată, sprijinit din spate de un mic grup de soldați, tot uitându-se În stânga și În dreapta. - Messer Durante, Îl apostrofă când Îl zări. Mi s-a spus că te voi găsi aici! - De unde atâta dorință de a mă vedea? replică priorul, trecând instinctiv În defensivă. - E nevoie de domnia ta la hanul Îngerului. E un mort. Dante Își plecă fruntea, strângând din pumni și din pleoape pentru a-și Înfrânge amețeala care punea stăpânire pe el. Inima Începuse să Îi bată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îi atrase atenția. Șeful gărzilor Înaintă prudent, uitându-se pe furiș spre masa de scris. - M-ai chemat? Faci farmece? exclamă el, arătând seria de cercuri concentrice desenate de poet. - Ecuanți, căpitane, ecuanți. Punctum aequans, locul geometric centru al orbitalilor, replică priorul dezgustat. Dar poate că mecanica cerească e departe de interesele dumitale. Am nevoie de o escortă. - Ca să mergi unde? caută șeful gărzilor să câștige timp. E târziu, se Înnoptează, adăugă, ridicându-și ochii spre cerul violaceu, pe care strălucea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
noaptea asta. Trebuie să pătrundem Într-o biserică, replică Dante sec. - O biserică? exclamă omul alarmat. Nu am autoritate să intervin Într-un loc sfânt. Nici domnia ta nu ai. Ce-ți trece prin minte? Dante Își reținu pe buze o replică usturătoare. În fond, șovăiala căpeteniei nu era lipsită de temei. O incursiune pe pământ sfințit putea declanșa consecințele cele mai neprevăzute. Și nu era momentul să le ofere preoților Încă o dovadă a instabilității Comunei. - Poate că ai dreptate. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ceva ce ochii noștri poate că ar fi În stare să vadă, chiar dacă mintea noastră ar rămâne strivită. Dumnezeu e departe de noi și nici măcar Avicenna al tău n-ar putea socoti pașii care ne despart de El. Arabul nu replică. Gândul lui Dante lunecase iarăși spre lanțul de crime. Îi revenise În minte chipul lui Fabio, matematicianul. Nici măcar un matematician nu ar fi fost În stare să socotească acel număr de pași. De ce era nevoie de un matematician pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de agresivitatea dușmanilor și de lăcomia moștenitorilor. Dacă e adevărat, atunci extraordinara relicvă ar putea proveni tocmai din acele sipete. - Și totuși, messer Alighieri, pe la noi se spune că această comoară a lui Frederic ar fi ascunsă În altă parte, replică Monerre, aruncându-i o privire enigmatică. Și există ipoteza că s-ar afla tocmai aici, la Florența. Și că acesta ar fi adevăratul Înțeles al profeției „sub flore”, care a Însoțit dintotdeauna legenda lui Frederic. - Și unde ar fi ascunsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care vorbești? Sienezul scutură din cap. - Călăuza Credincioșilor a fost multă vreme prietenul nostru, Guido Cavalcanti. Și poate că ar mai fi și acum, dacă n-ar fi fost lovit de surghiunul pe care ți-ai pus și tu sigiliul, replică pe un ton arțăgos. Dar acum, călăuza e cu mult mai sus. Asta măcar o știu cu siguranță. Dante Își luă capul În mâini. Toate elementele acelei enigme se Învârteau În mintea lui ca niște fluturi de noapte Înnebuniți În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Scriptura e În afara adevărului. Când soarele coboară dincolo de orizont, atât lumina cât și căldura se sting. Semn sigur că flacăra lui este cea care produce fascicolul luminos, și nu poate exista lumină fără combustie. - Gândește-te la natura corpurilor cerești, replică priorul. Și luna iradiază o luminozitate a sa, și la fel și stelele, În nopțile senine. Dar de la ele nu provine nici o căldură. Semn sigur că există lumină fără combustie. Și că, prin urmare, lumina e un accident al naturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
omenești. „Nu știu”! Sculptează-le În bronz pe poarta casei dumitale! Dante strânse din pumni, Învingându-și pornirea de a se ridica și de a pleca. - S-ar spune că domnia ta știi mult mai multe decât mine, șuieră el În replică. Bătrânul luă clepsidra și o răsturnă. Expresia i se Îmblânzise, ca și când ar fi vrut să i se ierte sarcasmul din urmă cu câteva clipe. - Timpul petrecut și lucrurile văzute și măsurate sunt cele care Îmi insuflă certitudinea cunoașterii, adăugă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
grupuri de soldați trecură pe lângă el, ignorându-l. Comentau surescitați cele Întâmplate, ca niște tovarăși de vânătoare ce se Întorc de la o partidă. Întunecat, Dante se așezase pe o veche piatră romană ca să Își tragă sufletul și, Între timp, asculta replicile oribile și fanfaronadele plebeilor, bucuroși nevoie mare de masacrul comis. În preajmă mai rămânea doar agitația unor vigiles de cartier, care veniseră cu găleți și cu pompe, spre a Împiedica flăcările să se Întindă până la casele Învecinate. După ce Își trase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu lumina ei nemișcată și cu hotarele ei statornice. - Nu maurii au căutat adevărul, ci mințile cele mai strălucite ale veacului nostru, ale seminției noastre, ale crezului nostru, ale limbii noastre! Și pe multe din acestea le-ai ucis dumneata, replică Dante furios. Nu certitudinea, ci frica dumitale te-a Împins să ucizi. Bătrânul Își Întinse pumnii spre el, În timp ce gura i se deschidea să replice ceva. - Câți ani ai, messer Bonatti? Îl Încolți priorul. Nu ai străbătut o mare parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

aceasta și nu alta?“ l-am întrebat într-o zi. „Fiindcă aceasta, mi-a răspuns el privindu-mă cu ochii săi ca niște puțuri întunecate, fiindcă aceasta trebuie să rămână în amintire...“ Ostrane e cam flecar, îi place să dea replici de efect. Și-a greșit meseria, l-aș fi văzut foarte bine pe scena unui teatru. Bătrânul Destinat era un om al pământului, dar în cincizeci de ani reușise totuși să se șlefuiască, cheltuind o groază de bancnote și săculeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
nu aveam cuțit. — Pe malul râului. — Exact. — Și ai aruncat-o în apă. — Da. De ce ai făcut-o? — Pentru că voiam... — Să o violezi? — Da. — Dar n-a fost violată. — N-am avut destul timp. Am auzit zgomote. Am plecat fugind. Replicile curgeau ca la teatru, după câte spune primarul. Muncitorul stă drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și îi curg mucii, își zgâlțâie umerii întorcând capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

desparte de mine, cum să fac eu?, haide să punem de-o strategie... Frumoasa Neli se uită iar, lung, la Căpșuna, la frăgezimea ei, domniță, aveți o gură frumoasă!!!, remarcă femeia. — Gura mea-i formată pe pulă, își spune Cezarina replica, o știe de mult, făcuse succes cu asta, aștepta aplauze și acum. Când povestea ea unui bărbat și ajungea cu textul la forma gurii ei, ăla rămânea căscat, întreba imediat: cum o cheamă pe actrița asta?, la ce teatru joacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cântă iar, încet, numai pentru el, în barbă, să nu-l audă nimeni din casă: plângeți-l pe-acel ce n-are viața și Moldova lui... Undeva, un sentiment subconștient luminează o emoție veche, de tinerețe, și îi dictează o replică din Apus de soare: O, Moldovă... După Paștele ăla plin de gafe, n-am uitat ce mi-a făcut Căpșuna cu vânzarea și cumpărarea casei de lângă noi, aveau proprietate acuma și o făceau pe nebunii?, ce, degeaba a muncit Maestrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
atunci. Și uite că-ntr-o zi, m-a invitat Maestrul la masa de prânz. Am intrat în blocul ăla pe care nu-l iubeam deloc, era murdar, locatarii erau aproape toți bătrâni, comuniști înrăiți, aveau o cruzime teribilă a replicii, te întrebau: ce mai faci?, știind că ești rău, că ești la pământ, dar acesta nu te înghite încă, te priveau cu ochi „suficienți”, termenul e al Maestrului, erau fericiți de micimea lor de aprozar, râdeau degeaba, căci unii te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ți-a dat Dumnezeu! Ce casă ți-ai făcut! Acțiuni necorporale, valori adică. Ai timp să mă asculți tu pe mine?, păi, e cam mult, să nu te plictisești... nu?, e OK, stai să vezi... (Muzica va atenționa, pe ultimele replici, percuție, luminile o omit, între timp, Emma se va schimba repede în fustița bleumarin, bluza albă, e elevă într-a XII-a. Nu are la încheietura mâinii funda albastră.) L-am cunoscut pe Cristi, pe bărbatul meu, în tramvai, acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
și podeaua cu o pânză roșie, ar fi fost mai sugestiv, corectez mâine -, ia cartea, deschide și așteaptă. Hamlet: Mă bucur mult și fără gând ascuns/ Iau parte la întrecerea frățească./ Ne dați spadele. (Cu atâta instinct și-a rostit replica, încât aproape a tras-o pe Anita după el.) Laertes: Îți râzi de mine, Hamlet. (Dar nu, fata s-a luat prea în serios.) Hamlet: Nu, jur pe mâna ce va ține spada... Și tânărul actor se plimbă de la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]