4,632 matches
-
un lup, a înghițit hulpav și a murit în dureri groaznice. După cîteva zile Șișu, în plin somn, a fost trăsnit în moalele capului cu un ciomag din alun. Au urmat apoi cîteva coaste, o mînă și un picior, toate rupte și greu de pus la loc. Șișu avea o mulțime de dușmani, care erau de aceeași teapă cu el și cercul bănuiților era destul de mare. Polițistul cel bătrîn a mirosit ceva, a tras șapca peste ochi și a continuat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
povestit frații tăi? Nu. Spune, au furat portofelul? Da. Unde l-au pus? L-au dat lui tata. Ce a urmat s-a întipărit bine în capul lui Laurențiu și s-a decis să nu meargă la pușcărie, nici în ruptul capului. Aproape zilnic, în plimbările sale de vagabond, Laurențiu trecea pe lîngă un cojocar. Acesta avea o mică chichineață și, cît era ziua de lungă, cosea de zor cîte ceva. Într-o zi, văzînd interesul cu care îl studia Laurențiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pe mata! Ba da, dom' profesor. La toate aveam note bune... Dom' Laurențiu, să nu-mi spui că din cauza unui profesor te-ai împotmolit! Să mor eu dacă nu-i adevărat. Eu nu te cred. Eu sînt profesor și în ruptul capului nu pot să admit o astfel de acuzație. Laurențiu tace și-și vede de treabă. Cojocul meu capătă un aspect excelent și inima îmi crește de bucurie. Cînd dau să plătesc, cojocarul refuză: Mai am nevoie și de prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Evident că patronul l-a mîngîiat pe cap, l-a recompensat cu te miri ce și l-a încurajat să o țină tot așa, că în față îi stă o carieră strălucită. Un mare boss al orașului nu dorea, în ruptul capului, să ofere un teren, foarte bine plasat, patronului de ziar. O să regreți, amenință patronul. Du-te dracului de cioroi! răspunde diplomatic boss-ul. Război vrei, război o să ai. Mircea este luat de după umeri, condus în biroul patronului și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
muzică imaginară. Hai, femeie, strigă domnul Cepoi. Era nervos. Se aștepta la moștenire și cînd colo mîncătorul de cîini era... galant. Nu mă duc pe jos. Du-te tu și adă mașina aici. Cepoi mormăie, protestează și nu vrea în ruptul capului. Dă-mi cheile, o aduc eu, se oferă Cazacioc. Lasă, mă duc eu. Pe unde o iau ca să ajung aici? De la răscruce o iei spre dreapta și peste 2 km o faci pe un drumeag la stînga. Cepoi pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai au pe la cine veni. Mai tîrziu, cine știe. Sîntem și noi la vremea cînd "azi ești și mîine nu mai ești". Ce putem face, mami? Te doare picioruțul? Moș Ilarion o pipăie blînd și concluzionează: Nu, nu-i nimic rupt. De data asta am avut noroc amîndoi. Baba Catinca pune capul pe pieptul moșului și plînge abia auzit. De ce plîngi, îmi rupi inima, așa este viața. Așa-i viața, dar mi se pare că noi suferim foarte mult, prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu moare, dar o să mă țină minte. Vorba este abia inteligibilă, gîfîită și cuvintele le pronunță cu dificultate. Ce ai la gură? Mi-a rupt maxilarul. Rodion îl apucă de un picior și-l bușește jos pe cel cu clanța ruptă. Acolo, trîntit la pămînt, îl stînge de gît. Dana vede pericolul producerii unei crime și-i arde o geantă în cap agresorului. Dai în mine? Criminalule! țipă femeia. Și el..., cu pistolul? El este un om finuț, nu o gorilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
borîndău; avea mustețe negre și ierea numa-n nădragi și se preumbla În patul meu pe dușeg și fulgii de la gîști foșneau...“. Am văzut țigani fericiți. Și ce bine Îmi semăna eroina din film, În furoul ei vechi cu breteaua ruptă, parcă eram eu la șaptesprezece ani. MÎine trebuie să merg să plătesc lumina. Pe somația de plată „București“, Într-un chenar, un oraș În efigie, latinitatea noastră În nasuri, În urechi, profiluri de medalie În corturile din Bariera Moșilor, scriitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
strîng de gît și În același timp Îi zîmbesc recunoscătoare. Voi lăsa cu limbă de moarte să mi se scrie pe piatra funerară cuvintele: „Par delicatesse j’ai perdu ma vie“. Venus din Millo a rămas celebră pentru brațele ei rupte. Din cîți copii i-au văzut poza În cărțile de istorie nici unul, peste ani, nu-și mai amintește de frumusețea ei. Toți au păstrat-o În memorie pentru bizara ei infirmitate. Oare mi-ajunge acest argument ca să-mi recapăt curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
săvîrșesc cu regularitate la ora nouă seara, păcatul de a-i cere lui Doamne Doamne un tată - resimțeam aceste rugăciuni ca pe o trădare față de tatăl meu bun care mă iubea și pe care n-aș fi vrut nici În ruptul capului să-l schimb cu altul. Eram cuminte și mă rugam pentru că așa mi se spunea că trebuie să facă orice copil ascultător, dar gîndul că Îl trădam astfel pe tata nu mă lăsă să adorm. Toate aceste interpretări legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zilnice față de semenii, de superiorii, de bărbații, de copiii și nepoții noștri, față de stomacul nostru, atîtea solicitări de o violență agresivă, telefonul sau soneria de la ușă, sau, glasul bărbatului din camera de alături „noi nu mîncăm nimic azi?“ sau nasturele rupt care trebuie cusut sau corespondența ce nu suportă amînare tocmai cînd În creierul meu Începe libidoul ca o transfuzie dintr-o vîrstă tînără și fremătătoare și vreau să mă ascund să-mi savurez În tihnă orgasmul cerebral, să scriu - te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de a privi arta. Încearcă să te detașezi, caută emoția pur estetică, uite nudul ăla multiplicat prin repetarea negativului. Simți vibrația? Nu-ți sugerează nimic? — Nu-mi dau seama. Privește cu atenție, totul se petrece Într-un bec, o spirală ruptă, un filament ars — A, da, ai dreptate, acum văd, senzațional. Totuși e ceva, nu știu poate spun prostii, se simte prea mult tehnica, e prea mult artificiu. Și metafora rai se pare excesivă, Îngroșată, de pildă multiplicările astea ale obiectului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îl găsiră pă grămada de pietriș, așa cum auziși, ca un cîine, zic ăi de-l văzură că — Cine? Despre cine vorbiți? — Păi, ce să-ți spui, că tot nu-l știi, ierea unu slăbănog, dă umbla c-o manta veche, ruptă toată, avea o mînă oloagă și o ținea legată de gît Într-o cîrpă, se pripășise pîn cartier de fo cîteva săptămîni. Își făcea de lucru pă la aprozar că-i mai dădea Fănica, a dă să ține cu Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și cînd zilele de mult s-ar fi Întors cu adevărat, ca și cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza Înaltă. VÎntul stîrnit brusc ridică trîmbe de praf pe maidanul cu cîteva leagăne rupte. Calc cu grijă pentru că pe jos, printre smocurile de iarbă uscată, sînt cioburi și bucăți de tablă și sîrme la fiecare pas. Am Învățat să fiu prudentă. Exteriorul Își amplifică agresivitatea de la o zi la alta. În fiecare clipă sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fasole prăjită când am dat peste un pachet de biscuiți Penguin. Lipseau doi. Am îngenuncheat acolo câteva minute, uitându-mă pur și simplu la pachetul așezat deasupra cutiilor de spaghete și de roșii conservate, uitându-mă la ambalajul de plastic rupt. Eu, cel care mâncasem biscuiții aceia fusesem real, viu, prezent aici, trăisem în casa asta. Intrasem în bucătăria asta nu mai departe de ieri, gătind probabil exact ca și astăzi. Mâncarea pe care o făcusem încă-mi mai circula prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
birou erau încă vizibile sub praful așternut peste toate birourile rămase acolo. Am înaintat pe coridoare întunecoase cu nișe derutante și bifurcații în formă de T și am traversat încăperi cu șiruri de saltele goale și geamuri mari, cu jaluzele rupte. Așa mi se înfățișa spitalul, ca o succesiune de piese ciudate, disparate, de puzzle. Locuri care nu puteau și nu aveau să fie reasamblate la nivelul nici unui plan mental. M-am rătăcit imediat. Era măcar cineva acolo? Creierului meu surmenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
alergând, fiindu-mi greață și tremurând din tot corpul și neștiind dacă voi mai putea face încă un pas, așteptându-mă ca de fiecare dată să mi se scufunde piciorul și să-mi fie tras în jos sau prins și rupt și smucit. Doar picioarele mele lovind podeaua unul după celălalt și mult, mult prea lent, tăcerea înconjurând și precedând fiecare pas: buf buf buf buf Apoi am ajuns la scaun și am sărit, un picior lovind șezutul și împingându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
peste mine și m-am rostogolit, împingându-l pe Ian în lături când biblioteca se răsturnă împrăștiind cărți cu coperte de carton, spărgându-se de perete și îngropând gaura prin care intrasem în așchii de lemn și maldăre de cărți rupte. O bubuitură puternică de cealaltă parte a zidului. Mormanul de cărți se clătină, dar nu se clinti din loc. Apoi Scout ieșind în pas alergător din spatele bibliotecii căzute, aplecându-se asupra mea albă la față și transpirată. — Iisuse, îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
strecurându-și degetul mare pe sub talia pantalonilor mei și trăgându-mă spre ea. — Chiar așa? Serios? — L-am găsit încercând să urmeze Dâra de Text de la Est la Vest, dar n-a mai rămas nimic din ea și nici în ruptul capului n-ar fi putut să... — Și ce naiba te-a făcut să crezi că aș vrea să-l văd? — Unde altundeva să se fi dus? — Sunt sigur că n-am nici cea mai vagă idee. — Pentru numele lui Dumnezeu, Trey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
stratul protector de pânză. Nu eram însă pregătit pentru genul de carte pe care am găsit-o. Enciclopedia peștilor insoliți de Dr. Victor Helstrom. Cartea părea veche de șaizeci, poate optzeci de ani. Un volum cartonat cu o supracopertă șifonată, ruptă și ștearsă, pe care se zărea un desen de modă veche, în tuș, care înfățișa un pește foarte urât. Într-o străfulgerare, mi-am amintit cartea trimisă de domnul Nimeni și scârbosul, sinuosul luxofag ascuns în ea. Aproape c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
perete. Am auzit pârâitul cotorului. Cartea moartă căzu greoaie pe podea. Nu eram tulburat sau intimidat. Era ceva prea mare, prea important. Venisem la Fidorous după răspunsuri. Uneori, răspunsurile nu trebuie date în cuvinte. M-am uitat țintă la cartea ruptă. — Asta-i tot, nu? am spus. Fidorous ridică ochii spre mine, fără să se miște, fără să vorbească. — Primul Eric Sanderson credea tot ce scria acolo despre amintiri care continuă să trăiască în rechinii cuvintelor. O credea, așa că a pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mestecat pur și simplu, nu-i așa? — Da. L-a mestecat pur și simplu. — Iisuse. — Eric, îmi pare rău. — Deci, Doamne, vreau să zic... M-am întors, simțind cum se învârte lumea cu mine și m-am uitat la cartea ruptă. — Chiar nu există posibilitatea să fie ceva adevărat în asta? Credeam că pot schimba cele întâmplate, că îi pot salva viața, cumva, după ce ea și-o pierduse deja. Fidorous se uită în altă parte. — Convingerea, punctul de vedere, feluri de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Orpheus aplecându-se spre apa nestatornică și metalul și eu ținând sulița și strigând. Fidorous spunând s-a încâlcit și s-a încâlcit în cablu și butoaiele și sulița și spuma și stropii. Cușca ieșind parțial din apă, zdrobită și ruptă și goală și cu un butoi deasupra - brr brr - și eu strigând și ținând sulița. Coada, burta rechinului, o înotătoare ca o lamă albă încovoiată. Orpheus aplecându-se în apă și doctorul strigând și eu strigând la cușca goală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
domnul Rennit. Chiar În dreptul ochilor lui se afla un liturghier fără o valoare anume, inclus laolaltă cu alte cărți religioase În „lotul 20“. Deasupra mesei de licitație, o pendulă rotundă, sub al cărei cadran se vedea o etichetă pe jumătate ruptă - semn că pendula fusese cîndva un obiect de licitație - arăta ora 9,45. Rowe deschise la Întîmplare liturghierul, fără să-și ia ochii de la clădirea de peste drum. Era Împodobit cu majuscule aurite, În culori, și, oricît de ciudat ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fi fost cîndva destinată servitorimii; pe podeaua de piatră, papucii lui stîrneau un nouraș de praf. Totul era În paragină aici. Lemnăria scării nu fusese lustruită de multă vreme, iar macheta subțire care-o acoperea era uzată și pe-alocuri ruptă. CÎtă deosebire Între aripa aceasta și eleganta casă de sănătate de dincolo de ușă! Aici toate lucrurile erau lăsate În părăsire, de parcă spuneau, dînd din umeri: „N-avem nici o importanță. Nimeni nu ne vede. Avem o singură menire - să stăm liniștite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]