KorAP: Find »[drukola/base=senin & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...167 168 169 ...197 >

4,921 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

foarte rar și anemic: Eljen ă Roman Muncas Part, trăiască Partidul Comunist Român. După noi începură să strige indignați și ceilalți universitari. Nimeni nu observă că între timp tovarășul Pascu, caloriferistul nostru, dispăruse... Deodată auzii un răcnet. Apăruți parcă din senin doi indivizi intraseră printre rândurile noastre și puseră mâna pe Cubleș, îl apucaseră de brațe, unul din dreapta și altul din stânga, și îl trăgeau să-l scoată afară. Cubleș răcnea și se zbătea. Ce e asta, striga, ce-aveți cu mine

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
le provoacă cel mult un nou hohot de râs descreierat și un ultim scuipat aruncat Aceleia drept în figură..." Chipul marelui poet nu exprima însă nici regret, nici amărăciune și mi se păru că niciodată nu-l văzusem atât de senin și de spiritualizat. Rămaserăm câtva timp tăcuți. Așadar eu eram ultimul care aflam și foarte târziu că i se luase catedra. În ceea ce îi privea pe discipolii lui, mă simțeam indignat. Chiar așa, îl și părăsiseră? Era adevărat, nu i

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
ce eu știu... Și felul cum stai tu acuma când bărbatu-tău îți vorbește, continuai, o să confirme zicala; capul face, fundul trage!" Iar în birou nu-mi dădui seama că trebui să treacă cel puțin un ceas până să redevin senin. Și totuși mă hotărâsem mai înainte să mă port cu ea ireproșabil, orice mi-ar face! Ei bine, cum ar fi trebuit să mă port? Desigur, s-o las să plece! Ar fi plecat oare? Bineînțeles! Violența reacției ei și

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
moartea pentru niște cuvinte al căror sens ți-a scăpat." "De ce? zise. Glumesc, exagerez, ca să înțelegi mai bine ideea!" "Ce idee?" Că ești un ticălos și că te urăsc..." "Bine înțeleg că mă urăști, asta o știu demult, îi răspunsei senin, turnând în pahare. Dar eu ticălos nu sânt și n-are rost să încerci să dai urii tale o justificare. Ura poate fi și curată! Așa, în sine, ca și iubirea. Las-o așa, fiindcă îți purifică sufletul mai bine

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
mlădia după suflarea vântului, după curbura luminii, creație a marelui cosmos, în care razele de lumină, în apropierea astrelor, deviază de la linia dreaptă. Privirea ei, un ochi al Sfintei Fecioare, ai fi fost un ticălos dacă sufletul nu ți-era senin în ziua când o întîlneai. Odată mi-a surâs, altădată mi-a spus un cuvânt, într-o zi mi-a aruncat o privire nostalgică și neliniștită. Era bătrână pentru mine. Aveau o căsuță și trăiau din pensia tatălui, ofițer inferior

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
fixa de după biroul său cu o puternică privire care nu clipea, privire insistentă, batjocoritoare, penetrantă, meschină, dar triumfătoare, pe un chip care rânjea, un chip de aceeași vârstă cu a mea, ași fi zis mai frumos ca al meu, mai senin și mai vesel, însă cu o infamă expresie: te cunosc, ticălosule, parcă îmi spunea, nu ești ceea ce crezi și n-o să te poți ascunde de mine cât o să trăiești, orice-ai încerca tu să faci. Ieri ai fost universitar, și

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
se duse în pat și își continuă povestirea cu genunchii la gură cu bărbia pe ei, privindu-mă intens, cu acea încredințare eternă a oricărui povestitor că o desvăluire modifică totdeauna ceva, în sine sau în celălalt... "Tata nu rămase senin și nici atât de idilic în idei și generos în aprecieri cum ți-ai putut da seama din cele ce ți-am spus până acum. Era la început... Dar a început atmosfera de ațâțare. Întâmplător el era un om deosebit, cum

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
plin de relativa noastră înapoiere care se exprima prin realitatea unui surplus de brațe de muncă - nu-ți convine acest salariu, slavă Domnului, așteaptă la poarta uzinei o grămadă ca tine să se repeadă, flămânzi, să-ți ia locul... Era senin, da, era un cap, dar nu era un filozof, ci un om dotat cu sensibilitate și din ce în ce mai des se irita sub presiunea atmosferei încărcată de fulgere artificiale și ridicole, de care râdeam, dar care, începînd să facă victime, nu le

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
sânt semnul despărțirii. Ba nu! Ăsta era semnul, astfel se petrecuse cu Nineta și Căprioara. Dar nu cu Matilda! Oricum, adormii cu sentimentul că nu se întîmplase nimic. Da, se speriase de ceva, asemeni copiilor care încep să urle din senin (așa ni se pare nouă!), o să aflu eu, dacă o fi să aflu, dacă nu cumva această reacție nu era chiar semnul că evoluam pe orbite foarte îndepărtate, că ne apropiasem unul de altul o perioadă oarecare de timp pentru ca

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
o distilată aversiune pentru Matilda. Da, da, îmi spunea adesea cu un net dispreț, lasă că știu eu, și acum o mai iubești..." Sau: "...lasă tu asta, Silvia e un pretext, nu la fetiță ții..." Sau și mai rău din senin, foarte enervată: "Așa! lasă-mă în pace! du-te la Nineta, securista aia, ar putea, cu "relațiile" ei, să te ajute să te întorci la Universitate... Îți spun din experiență, prima dragoste nu se uită", îmi lipea cu ocazia asta

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
născut la București, dar până a ajuns la noi în Ardeal... Râdea literalmente cu gura până la urechi și, încurajați, colegii lui mai tineri îi mai spuseră și altele, chiar mai reușite, dar lui asta îi plăcuse, repeta finalul, și din senin se dădea cu scaunul pe spate și hohotea cu o poftă formidabilă, paharele băute având și ele un oarecare rol... Spre surpriza mea, Suzy anunță că știe și ea una, tot despre medici... Cine nu e îngrijorat când o aude

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
spus, rătăceau aiurea prin cotloanele muntelui, se mai prăbușeau prin gropi, își mai rupeau cîte-un picior, îi mai mâncau lupii..." "Chiar?" "Daaa! făcu Suzy mereu veselă, muntele e mai primejdios decât marea, poți să te rătăcești, te poate prinde din senin o furtună... Pe mine m-a prins o dată una la Poiana Stânei, uite-așa, dragă, mă trăsnea în cap, vedeam cu ochii mei unda fulgerului cum mi se încolăcea printre picioare ca un șarpe de foc... Dar nu m-am

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

el - de-acum înainte. Gosseyn rămase tăcut, și așteptă o clarificare a cuvintelor care puteau explica sentimentele puternice împotriva tatălui absent al împăratului. Fără aceste informații adiționale nu era ușor să facă legătura între acest individ plin de ură și seninul, serviabilul curtean care avusese înțelepciunea de a-l sfătui pe Gosseyn să-l lase pe împărat să câștige în concursul de ținere a respirației. Și, desigur, ar fi la fel de dificil să hotărască ce metodă, derivată din Semantica Generală, putea fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

Singurii cu care mă înțelegeam rămăseseră prietenii, niște zevzeci parcă scoși din romanele de aventuri interbelice: Mihnea, matematicianul ratat, care putea să-și schimbe culoarea ochilor; Cezar, desenatorul politehnist, bâlbâit și nebun (în timpul meciurilor de fotbal, își părăsea poarta din senin și fugea pe stradă strigând: „Băi, băi, mi-a venit o-o idee!“); Andrei, rockerul blajin de doi metri, care colecționa mașinuțe; Cătălin, spaima cartierului (umbla cu-o șurubelniță în mâini, recitând versuri din Nichita Stănescu); Gino, care cădea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe mâna unui securist. Să inventez, da; să mint, încă mai bine. Și, mai presus de toate, să intru în pielea celor care, vii sau morți, reali sau fictivi, m-ar fi putut ajuta să mi se piardă urma. Mințeam senin, cu dezinvoltură. Chiar și-atunci când tăceam, între mine și lumea din jur se interpuneau straturi subțiri de gânduri, o rețea sângerie de neuroni și sinapse punea în mișcare mecanismele de protecție și nimeni (uneori, nici măcar eu) nu mai avea acces

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
blocuri înalte, șubrede și neterminate, din care curgea apa pe fațade. Odată cu blocurile veniseră și-alți oameni: nespălați, mirosind a petrol și urină, târându-și după ei tablele, nevestele și baloturile de rufe bune de-atârnat la geamuri. Îi uram senin, degajat, cu-o liniște care mă înspăimânta și pe mine. Pe ei i-aș fi împușcat întâi cu mitraliera mea virtuală, nu pe Ceaușescu; i-aș fi stârpit creștinește, cu milă și fără patimă, împreună cu toate neamurile lor zgomotoase. Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de pe lume, pierdeai contactul cu exteriorul, lumina se stingea de douăzeci de ori pe minut și tot de-atâtea ori se-aprindea la loc. Dacă strângeai tot timpul ăsta mort și risipit, ieșea o altă viață, pe care-o purtai senin pe picioare și de care habar n-aveai că există. Parcă-ți punea și-ți scotea cineva o pereche de ochelari, fără oprire. Ceva nu se potrivea. Adunate, minutele inexistente dădeau ani, energie, spațiu lipsă; cineva trebuie să le fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
formă politicoasă de a ne anunța că aflase ce-i trebuie, acum puteam să plecăm. Nici măcar nu ne mulțumea. „Ne dai afară?“, l-am întrebat, pe față. „Nu eu, Brutus.“ M-am uitat spre dulap. Motanul nu putea confirma. Dormea senin, pe colțul cel mai îngust, cu lăboanțele cafenii plutind prin aer. Probabil recupera după cutremur. Nu-ți venea să-l deranjezi. „La zece?“, am zis. „E bine, la zece.“ „Venim să te luăm. Somn ușor!“ „Somn ușor, vise plăcute/Puricii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
descifrând adevăratele îngrijorări din spatele lor: „Mă iubești așa cum sunt?“ sau „Vrei pe altcineva?“ Deși nerostită, iubirea se trezea pusă în discuție (ca și nesiguranța), îndărătul formei unei tunsori sau a lungimii unui pantalon. Nu existau detalii nevinovate; un cuvânt pronunțat senin, fără precauție, putea stârni atenția, adică nemulțumirea. Iar de la nemulțumire la suspiciune nu rămânea decât un pas, pe care mintea complicată și vulnerabilă a Mariei era mereu dispusă să-l facă. „Mă rog...“, am acceptat diplomatic, „La noi nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
oamenii lui; nu era elev care să nu știe de „gașca lu’ Popa“. Dacă stăteai să te gândești bine, erau singurii băieți. Spectacolul se dezlănțuia la ora de fizică. Profesorul Belcin, un nefericit cu figură și miros de maistru, evolua senin la catedră, fără să înțeleagă nici ce i se întâmplă, nici ce caută acolo. Purta costum și-un basc mic pe cap, pe care îl storcea în geanta diplomat, sub rigle, caiete și jumătatea de franzelă cu parizer. Dacă i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
O hartă? O istorie secretă? Un sens ascuns al vieții mele? Se tot îngrămădeau detaliile, creșteau unul dintr-altul, din ce în ce mai greu de urmărit. O luasem pe coajă de la niște falși polițiști; mă luptam cu telefoanele anonime și mesajele apărute din senin pe calculator; băieții de cartier se transformaseră din bețivi, în iubitori de artă. Toate aveau o legătură, și ea ducea, nu știu de ce, dar știu sigur unde: direct în codul ăsta nenorocit de identificare. Cineva lăsase un semn acolo, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
se-afla la locul ei, cu Brutus tolănit pe capac. I se zărea și coada, zvâcnind în ritmul viselor. „Mă rog...“, a mai lăsat Mihnea de la el, „Nu era pe dulap.“ „Și urmele de pe gât?“, am insistat, „Au apărut din senin sau te pomenești că sunt tot o iluzie? Și, apropo, de ce umblă Rapotan și Penciu după tine?“ „O să vă spun eu mai târziu de ce...“, s-a eschivat Mihnea. Am mai sorbit din țuică, apoi i-am întins sticla Mariei. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pisicile, pe vârfuri, încercând podeaua înainte să apese cu toată talpa. Lupu ne-a scos pentru a doua oară cutiuța, așezând-o pe drept, între perne. M-am uitat spre ușă: nu mișca nimic. Chiar dacă Mihnea ar fi intrat din senin, puteam manevra pernele. Am studiat din nou paralelipipedul. Tastele erau rotunde, ca la mașinile de scris de la începutul secolului: Continental, Erika, tancuri de-astea nemțești, cu multe clape. Lemnul mort, maro închis spre negru, contrasta cu învelișul metalic al cutiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
armătura unsă cu puțin ulei la încheieturi. Plăcuța cu firma „Doppler“ sclipea pe mâner, înșurubată cu două nituri aurite. Totul se desfășura apatic, pâslos, auzeam vorbele, dar nu pricepeam nimic, buzele se mișcau mecanic, cu sonorul tăiat. Apoi, ca din senin, s-a dat drumul la bandă. „Robane, avem noutăți.“ Mi-am auzit numele și l-am recunoscut cu dificultate. „Sună promițător...“, am căscat, dintr-odată liniștit. Am sărutat-o pe Maria pe gât și mi-am cerut cafeaua. „Mai știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mai grele cu câteva zeci de kilograme. Un frigider gata să plesnească deasupra oceanului. Ultimele secunde ale Boeing-ului sunt liniștite. Lumea râde, minte, moțăie, tace, fără sentimentul pionieratului. Două sute cincizeci de tone de-oțel nu-ți cad în cap din senin, mai ales când circuli prin zări cu opt sute de kilometri la oră. Poți răsufla ușurat. Dacă holograma mea n-ar fi la bord. Impactul. Una din aripi străpunge puntea Boeing-ului. Scaunele se pliază, topite de flacări. Primele treizeci. Următoarele patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]