5,117 matches
-
génocides au XXe siècle, Paris, Seuil. VEENHOVEN Willem și EWING Winifred Crum (coordonatori) (1975-1976), Cases Studies on Human Rights and Fundamental Freedoms. A World Survey, 5 vol., Haga, Martinus Nijhoff. Φ ALTERITATE, COLONIALISM, Discriminare, DOMINAȚIE, DREPTURILE OMULUI, Etnocentrism, Etnocid, RASISM, Servitute, TOTALITARISM, Tribalism, VIOLENȚĂ, XENOFOBIE Ghetoutc "Ghetou" Φ ETNICITATE, Excludere, Melting pot Globalizaretc "Globalizare" Φ Cosmopolitism, MONDIALIZARE Grup de apartenență/de referințătc "Grup de apartenenȚĂ/de referinȚĂ" Φ APARTENENȚĂ (sentiment de Î) Grupuri restrânse (dinamica Î)tc "Grupuri restrânse (dinamica ~)" Intuitiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
puțin satisfăcătoare și a fost completată printr-un anumit număr de dispoziții. Într-un chestionar prezentat, În aprilie 1981, tuturor statelor membre ale Națiunilor Unite, În afara componentelor obișnuite ale fenomenului, au fost enumerate diferite practici care sunt asimilate sclaviei, ca servitutea În contul datoriilor, șerbia, munca forțată, precum și altele care se referă În mod mai specific la soarta femeilor, copiilor și adolescenților (Meyer, 1986, p. 152 și urm.). În mod tradițional, se poate face distincție Între două tipuri de sclavie. Primul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fr., Paris, Pocket (prima ediție germană: 1921). WOEHRLING José (1999), „L’avis de la Cour suprême du Canada sur l’éventuelle sécession du Québec”, Revue française de droit constitutionnel, nr. 37, mai, pp. 3-27. Φ MONDIALIZARE, NAȚIONALISM, NAȚIUNE, Suveranitate/Suveranism Servitutetc "Servitute" În raport cu termenii care ar putea părea apropiați, ca supunere, sclavie, Înrobire sau aservire, servitutea are specificul de a comporta și conotații pozitive și de a nu denota neapărat folosirea forței. Deși desemnează Într-adevăr o stare de privare completă sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
suprême du Canada sur l’éventuelle sécession du Québec”, Revue française de droit constitutionnel, nr. 37, mai, pp. 3-27. Φ MONDIALIZARE, NAȚIONALISM, NAȚIUNE, Suveranitate/Suveranism Servitutetc "Servitute" În raport cu termenii care ar putea părea apropiați, ca supunere, sclavie, Înrobire sau aservire, servitutea are specificul de a comporta și conotații pozitive și de a nu denota neapărat folosirea forței. Deși desemnează Într-adevăr o stare de privare completă sau parțială de libertate de acțiune și de liber arbitru, ea se referă de asemenea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o stare de privare completă sau parțială de libertate de acțiune și de liber arbitru, ea se referă de asemenea la noțiunea de sarcină sau de serviciu, precum și la principiul onoarei și la ideea de măreție. Vom aminti astfel de servituțile funcției politice sau ale profesiunii militare și ne vom referi nu la niște trăsături negative, la manifestările de opresiune, ci la motivele de mândrie și de distincție, la constrângerile care simbolizează un statut social și capacitatea de a fi demn
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ci la motivele de mândrie și de distincție, la constrângerile care simbolizează un statut social și capacitatea de a fi demn de acesta. Spre deosebire de Înrobire sau de supunere, care Îi leagă pe cei care le sunt victime de stăpânii lor, servitutea ne pune față În față cu noi Înșine, cu sacrificiile la care consimțim În mod mai mult sau mai puțin voluntar, În virtutea imaginii pe care o avem despre propria persoană, a responsabilităților care ne sunt Încredințate și a Îndatoririlor care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
din acestea. ν Fără Îndoială că nimeni n-a exprimat acest paradox mai bine decât La Boétie (1530-1563), atunci când a Îmbinat cele două dimensiuni ale supunerii și ale liberului arbitru, intitulându-și lucrarea care i-a adus gloria Discurs despre servitutea voluntară (publicată În 1574). În fond, orice servitute este În egală măsură acceptată și suportată și fiecare muncește mai mult pentru a o perpetua decât pentru a o răsturna. Cel puțin acesta a fost soclul paradoxal pe care s-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a exprimat acest paradox mai bine decât La Boétie (1530-1563), atunci când a Îmbinat cele două dimensiuni ale supunerii și ale liberului arbitru, intitulându-și lucrarea care i-a adus gloria Discurs despre servitutea voluntară (publicată În 1574). În fond, orice servitute este În egală măsură acceptată și suportată și fiecare muncește mai mult pentru a o perpetua decât pentru a o răsturna. Cel puțin acesta a fost soclul paradoxal pe care s-a clădit multă vreme reflecția asupra acestui subiect, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
această Întrebare fundamentală, consecințele revoluției industriale și ale apariției capitalismului au dus, după Marx, la reconsiderarea raporturilor dintre individ și semenii săi dintr-o perspectivă nouă, cea a alienării. Și, Întrucât conotațiile pozitive aveau tendința de a se estompa pe măsură ce servitutea părea tot mai mult o pierdere În folosul altuia și tot mai puțin o constrângere autoimpusă, iar formele dependenței de alții și de obiecte aveau tendința de a se multiplica În același ritm În care creșteau numărul relațiilor sociale și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
mai puțin o constrângere autoimpusă, iar formele dependenței de alții și de obiecte aveau tendința de a se multiplica În același ritm În care creșteau numărul relațiilor sociale și producția de bunuri și servicii, chestiunea emancipării și a răsturnării acestei servituți a devenit astăzi, fără Îndoială, crucială. Servitutea voluntară și reînnoirea democratică Originalitatea lui La Boétie a constat În afirmația că un singur om nu poate domni numai prin violență peste o mulțime și că servitutea acesteia ține Întâi de toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dependenței de alții și de obiecte aveau tendința de a se multiplica În același ritm În care creșteau numărul relațiilor sociale și producția de bunuri și servicii, chestiunea emancipării și a răsturnării acestei servituți a devenit astăzi, fără Îndoială, crucială. Servitutea voluntară și reînnoirea democratică Originalitatea lui La Boétie a constat În afirmația că un singur om nu poate domni numai prin violență peste o mulțime și că servitutea acesteia ține Întâi de toate de renunțarea voluntară la exercitarea propriei libertăți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
emancipării și a răsturnării acestei servituți a devenit astăzi, fără Îndoială, crucială. Servitutea voluntară și reînnoirea democratică Originalitatea lui La Boétie a constat În afirmația că un singur om nu poate domni numai prin violență peste o mulțime și că servitutea acesteia ține Întâi de toate de renunțarea voluntară la exercitarea propriei libertăți. Numai datorită acestei renunțări voluntare pot să intre În joc alți factori, cum sunt obiceiul, ignoranța, jocurile și divertismentul, legitimitatea pe care o oferă religia, precum și lanțul de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
XVI-lea de către protestanți Împotriva monarhiei, apoi, În secolul al XIX-lea, de către contrarevoluționarii conduși de Lamennais (1782-1854) Împotriva statului. La Boétie este În această privință un precursor, și poate o sursă de inspirație pentru Spinoza (1632-1677), care a consacrat servituții cea de-a patra parte a Eticii sale (1675), definind-o drept „neputința omului de a stăpâni și de a-și reduce sentimentele”. Filosofia lui Spinoza este o filosofie a libertății care susține că aceasta nu poate fi cucerită decât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
egalitate. Egalizarea crescândă și ireversibilă a condițiilor comportă, Într-adevăr, riscul de a vedea cum fiecare Încredințează de bunăvoie unui guvern despotic grija de a-i garanta egalitatea. Democrația, care este ineluctabilă, poate conduce așadar la o nouă formă de servitute voluntară, cea a unui despotism care ar condamna libertatea individuală În numele egalității. Singura speranță pentru a evita o astfel de derivă rezidă În exemplul american, care arată că trebuie să ne sprijinim pe elementul local, pe asociații, pe religie și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și pe independența puterilor În stat. Alienare și conștiință falsă Acolo unde contemporanul său Tocqueville insista asupra egalizării condițiilor și asupra caracterului ireversibil al democrației, Marx (1818-1883) a așezat În prim-plan lupta de clasă și dominația economicului. Marx definește servitutea drept o situație de Însușire a mijloacelor de producție și a forței de muncă În folosul unei voințe străine ( Principiile unei critici a economiei politice, 1857-1858). Munca este În acest caz concentrată exclusiv asupra obținerii de plusvaloare și limitată la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care au arătat amândoi importanța crescândă a obiectelor ă și mai ales a celui mai anonim și mai impersonal dintre toate, banul ă, precum și riscul obiectivării relațiilor umane. Această școală a Îmbogățit astfel analiza marxistă, arătând multiplicarea contemporană a formelor servituții și aservirea crescândă a omului față de obiecte, din cauza dezvoltării științei și tehnologiei. Apare o „rațiune tehnică”, iar acești autori se tem că avântul mijloacelor moderne de comunicare și de publicitate va conduce la o manipulare a ființei umane. Apariția unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care fundamentează legitimitatea acesteia. Întreaga socializare și În special sistemul educativ Încearcă să ascundă acest arbitrar, situație descrisă de conceptul de „necunoaștere”, care desemnează incapacitatea construită social de a percepe arbitrarul și de a-i contesta caracterul natural și legitimitatea. Servitute și emancipare Este semnificativ faptul că Friedrich Hayek (1899-1992) a reluat termenul de servitute În titlul celei mai cunoscute și mai polemice dintre cărțile sale, Drumul către servitute (1944), lucrare pe care a numit-o În introducere „de politică” și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
acest arbitrar, situație descrisă de conceptul de „necunoaștere”, care desemnează incapacitatea construită social de a percepe arbitrarul și de a-i contesta caracterul natural și legitimitatea. Servitute și emancipare Este semnificativ faptul că Friedrich Hayek (1899-1992) a reluat termenul de servitute În titlul celei mai cunoscute și mai polemice dintre cărțile sale, Drumul către servitute (1944), lucrare pe care a numit-o În introducere „de politică” și care avea ambiția afișată de a demonstra ineficiența și nocivitatea socialismului. El a exprimat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a percepe arbitrarul și de a-i contesta caracterul natural și legitimitatea. Servitute și emancipare Este semnificativ faptul că Friedrich Hayek (1899-1992) a reluat termenul de servitute În titlul celei mai cunoscute și mai polemice dintre cărțile sale, Drumul către servitute (1944), lucrare pe care a numit-o În introducere „de politică” și care avea ambiția afișată de a demonstra ineficiența și nocivitatea socialismului. El a exprimat cum nu se poate mai bine În ce măsură acesta constituia, În ochii săi, o paranteză
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În domeniul privat, asigură „domnia legii” și controlează intervenționismul statal. Și totuși, paranteză sau nu, analiza lui Marx și a celor pe care i-a inspirat este probabil cea care a explicat cel mai bine condițiile de răsturnare a oricărei servituți: denunțarea ideologiilor care o susțin și care o disimulează. Ieșirea din colonialism presupunea astfel Înțelegerea În prealabil a ceea ce Kipling numise „povara omului alb”: ceea ce părea o servitute asumată de acesta din urmă din spirit misionar ascundea de fapt aservirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cea care a explicat cel mai bine condițiile de răsturnare a oricărei servituți: denunțarea ideologiilor care o susțin și care o disimulează. Ieșirea din colonialism presupunea astfel Înțelegerea În prealabil a ceea ce Kipling numise „povara omului alb”: ceea ce părea o servitute asumată de acesta din urmă din spirit misionar ascundea de fapt aservirea concretă a popoarelor colonizate. Aceasta este forța acestui concept, care trimite la masca pe care și-o construiește partea dominantă ă gândindu-se că acționează din datorie morală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dominantă ă gândindu-se că acționează din datorie morală ă și, În același timp, la imaginea iluzorie pe care o are partea dominată despre situația sa și care face de negândit orice rebeliune. Dacă astăzi ne putem Îndoi că denunțarea servituții presupune abolirea proprietății private asupra mijloacelor de producție și suprimarea statului, așa cum teoretiza Marx, ni se pare În schimb evident că o miză majoră este reconstituirea unei identități, a unei imagini de sine pozitive, după constatarea propriei situații de defavorizat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
private asupra mijloacelor de producție și suprimarea statului, așa cum teoretiza Marx, ni se pare În schimb evident că o miză majoră este reconstituirea unei identități, a unei imagini de sine pozitive, după constatarea propriei situații de defavorizat. A aboli o servitute nu Înseamnă doar a Înceta să i te mai supui, ci Înseamnă a reconstrui lumea. Léopold Sédar Senghor (1906-2001), Léon Damas (1912-1978) și Aimé Césaire (n. 1913) au reușit această minune, inventând noțiunea de „negritudine”, care combină refuzul de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fie agresiv, nu este mai puțin profund și dificil. El se concentrează În jurul Întrebărilor celor mai radicale puse democrațiilor și statelor liberale: ce fel de Încercare constituie tentația totalitară pentru libertate? Cum se poate explica succesul celei mai radicale dintre „servituțile voluntare”? De ce oamenii se aruncă acum În brațele acestei servituți ca și cum ar fi vorba de mântuirea lor (Spinoza)? Ce anume face ca aceste Întrebări să rămână la ordinea zilei? Originile Toți istoricii secolului XX, toți cei care au participat la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
se concentrează În jurul Întrebărilor celor mai radicale puse democrațiilor și statelor liberale: ce fel de Încercare constituie tentația totalitară pentru libertate? Cum se poate explica succesul celei mai radicale dintre „servituțile voluntare”? De ce oamenii se aruncă acum În brațele acestei servituți ca și cum ar fi vorba de mântuirea lor (Spinoza)? Ce anume face ca aceste Întrebări să rămână la ordinea zilei? Originile Toți istoricii secolului XX, toți cei care au participat la istorie de departe sau mai de aproape sunt de acord
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]