KorAP: Find »[drukola/base=simț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...167 168 169 ...778 >

19,447 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

trădare, atunci înseamnă că spiritul meu nu-i răspunzător pentru ce fac simțurile, că simțurile mele, oricât de impure, nu pot murdări spiritul, că simțurile mele sunt deschise tuturor femeilor, în timp ce spiritul e accesibil doar Soniei, și că în mine simțurile sunt într-un fel de divorț cu spiritul. Nu știam, dar intuiam că în toate acestea există o doză de adevăr. Și totuși un gând greu începe să se miște în mine, iar eu nu-mi pot întoarce ochii de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
conștiința că este imposibil ca Soniei să i se întâmple așa ceva favoriza gândul că, în ceea ce o privește, manifestarea pură a senzualității poate și chiar trebuie să-i maculeze spiritul, că spiritul ei feminin este complet răspunzător pentru ceea ce fac simțurile. De aici reieșea că în ființa ei, în Sonia adică, în ființa femeii, spiritul și trupul sunt una și că a le percepe separat, rupte unul de celălalt, fără corespondență reciprocă, înseamnă să rupi și viața în două. Și îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
acestor impulsuri, iată așadar pricina pentru care colegii mei mă considerau și curajos, și nerușinat. Dar, dacă în mine s-ar realiza contopirea perfectă dintre spirit și trup, atunci m-aș îndrăgosti nebunește de orice femeie care mi-ar stârni simțurile, și colegii mei ar râde de mine tot timpul, numindu-mă muiere, fetiță sau altcumva, exprimându-și în acest altcumva disprețul lor de băieți pentru că mă port ca o fată. Așadar, această despărțire între simțuri și spirit în ființa mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
femeie care mi-ar stârni simțurile, și colegii mei ar râde de mine tot timpul, numindu-mă muiere, fetiță sau altcumva, exprimându-și în acest altcumva disprețul lor de băieți pentru că mă port ca o fată. Așadar, această despărțire între simțuri și spirit în ființa mea de bărbat era înțeleasă de cei din jur ca un semn al bărbăției și al curajului. Dar ce s-ar întâmpla dacă eu, cel cu simțurile și cu spiritul în divorț, aș fi nu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
mă port ca o fată. Așadar, această despărțire între simțuri și spirit în ființa mea de bărbat era înțeleasă de cei din jur ca un semn al bărbăției și al curajului. Dar ce s-ar întâmpla dacă eu, cel cu simțurile și cu spiritul în divorț, aș fi nu un licean, ci o fată, o liceancă? Dacă eu, fată fiind, la vederea unui bărbat aș proceda la fel ca un băiat, la cafenea, în tramvai, la teatru, pe stradă, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
îl prefer pe soțul meu. Înțelege-mă! Erotismul soțului meu este rezultatul sărăciei lui spirituale: această sărăcie ține de profesia lui și, de aceea, nu este jignitoare. Dar relația ta cu mine este o continuă cădere, o dereglare rapidă a simțurilor care, ca orice degradare, mă umilește cu atât mai dureros cu cât mai mare este bogăția în locul căreia ea se instalează. Rămâi cu bine, Vadim. Adio, scumpul meu, băiatul meu drag. Adio, visul meu, basmul meu, minunea mea. Crede-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
lui. Stau lângă gaura neagră a căminului împrejmuită cu un grilaj și fac ceea ce ar face oricine aflat în locul meu și în situația mea: îmi adun într-un punct conștiința, făcând-o să urmărească toate schimbările care se petrec cu simțurile mele. E un fel de a mă autoapăra: e necesar să fac asta pentru a ridica un baraj între senzația interioară și manifestarea exterioară a acesteia. Mik, Nelly și Zander se întorc în cameră. Desfac pe brațul fotoliului pachețelul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
au fost satisfăcute. Care dintre noi n-ar recunoaște cu câtă satisfacție a tușit, când, în actul al patrulea, unul dintre eroii buni a înfipt cuțitul în inima celui rău? Ați putea spune că în acest caz este vorba de simțul dreptății. Tocmai: intervine sentimentul justițiar, divin și înălțător. Dar spre ce ne-a dus trezirea acestui sentiment înalt? La ură animalică, la bucuria crimei. „Dar e împotriva celor răi - ni se va replica.“ „N-are importanță, răspundem noi, important este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

imposibil să străbată cu privirea prin negură. Sălbăticiunile nu aveau însă neapărat nevoie să vadă, lor le era de ajuns să simtă mirosul. Încercă să-și amintească ce știa despre urși. Nu mare lucru, dar era sigur că au un simț olfactiv foarte fin, ca toate animalele sălbatice. El era transpirat leoarcă și, în mod sigur, răspândea în jur un miros caracteristic de om și de frică totodată. Parcă învățase la școală că urșii nu sunt carnivori. Asta îl mai liniști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fi călcat-o cineva de curând. Se hotărî să vadă despre ce este vorba și porni într-acolo. Făcuse abia câțiva pași când sentimentul că nu era singur reveni din nou. Putea să jure că este privit. Un al șaselea simț îl punea în gardă, atenționându-l că este supravegheat. Inima începu să-i bată în piept cu putere, în timp ce un fior i se scurgea în jos pe șira spinării. Strânse cu putere în pumn creanga pe care o culesese de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Și totuși, putea să jure că cineva îl pândește, așteptând doar o clipă de neatenție ca să se repeadă asupra sa. Mai trecuse prin asemenea situații și avea încredere în intuițiile sale. De câte ori se afla în pericol, cel de al șaselea simț îl punea în gardă. Numai că de fiecare dată pericolul era real sau măcar previzibil iar el bănuia direcția din care acesta putea să vină. Gheara de gheață care i se așezase între umeri începea să coboare pe spinare în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
urme. În afară de ciripitul păsărilor și bâzâitul insectelor, nu se mai auzea nimic, nici măcar fâșâitul ciudat care îi atrăsese atenția mai devreme. Zâmbi acru și continuă să meargă mai departe. Deși era puțin mai îmbărbătat decât ceva mai devreme, avea totuși simțurile în alertă și era pregătit pentru orice. Gândul la cele petrecute cu o noapte în urmă îi reveni din nou. Toate spaimele de atunci se întorceau. Dintr-o dată, explicațiile pe care i le dăduse Ilenei nu mai păreau atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că mai trecuse pe acolo, semn că se afla pe drumul cel bun. Zadarnic însă, locurile îi erau necunoscute. Toma nu se putea lăuda are cine știe ce experiență în ceea ce privește drumețiile montane dar nici nu se rătăcea cu una cu două. Avea simț de orientare, însă, acum, văzând că nu o scoate la capăt, simțea că îl cuprinde nelini ștea. Înserarea era aproape, iar asta nu făcea decât să îi creeze un stres suplimentar. Deja i se părea că lumina scăzuse foarte mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
vorba de panică. Bine, viteazule. Vorbesc foarte serios. Neliniște, teamă, da. Însă panică în nici un caz. Nu mi-am pierdut cumpătul nici o clipă. Îhî! Și care a fost cauza? Nu știu, ridică Cristi din umeri. Poate că un al șaselea simț. N-ar fi prima dată când mi se întâmplă așa ceva. De multe ori am simțit că sunt amenințat de un pericol pe care nu-l vedeam. Ceva, ca un instinct necunoscut, mă avertiza că sunt în primejdie. Și? L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de nici un blestem al Muntelui Rău, nici un zeu, antic ori modern nu se uita la muritorii ce ajungeau acolo. Era doar o superstiție care îi apăsa pe localnici, nimic mai mult. În ceea ce-l privea pe Cristi, acel al șaselea simț al său, îl pusese în gardă. Însă, nereușind să-l surprindă pe urmăritor și ținând cont și de presupunerea lui că atentatorul se ascundea în zonă, stresul generat de situația în care se afla s-a transformat pe măsură ce trecea timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
priceapă ce se întâmplă. Nu mai pățise niciodată una ca asta. Putea să jure că păstrase direcția bună, așa că nu își explica cum de se afla tot în fața lui Burcilă. Poate din cauza întunericului ori deoarece se bazase prea mult pe simțul său de orientare, ajunsese în altă parte. Mai exista și posibilitatea că vărul său se mișcase din loc și atunci chiar că totul devenea explicabil. Se replie imediat și stabili noua direcție în care trebuia să meargă. Începu din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ridica capul deasupra tufișurilor sperând să vadă ceva. Și de data aceasta mergea pe ocolite, fiindcă se încăpățâna să ajungă în spatele celui urmărit. Ajunsese deja în zona unde credea el că se află Burcilă. Se opri și își încordă toate simțurile doar, doar, va percepe ceva. Știa că vărul său e un fumător înveterat și spera ca acesta să-și fi aprins o țigară. Se aștepta să simtă mirosul de tutun ori să vadă jarul aprins din vârful acesteia. Nimic, acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
gros și se lipi de trunchiul acestuia. Își reglă respirația și așteptă până ce sângele încetă să-i mai bubuie în urechi. Din moment ce, din cauza întune ricului și a ceței, ochii nu îl mai ajutau aproape de loc, trebuia să aibă toate celelalte simțuri ascuțite la maxim. Cu vârful degetelor de la picioare își scoase încălțările și rămase desculț. Sub tălpi, simți răceala umedă a pământului de dedesubt. Nu avea nici o importanță, așa se va descurca mai bine și va face mult mai puțin zgomot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ca să te convingi că nu ne urmărește nimeni! Din nou, Cristian se văzu obligat să-i dea dreptate. În ciuda unui ușor sentiment de frustrare, simțea că o place tot mai mult pe Ileana. Avea o gândire logică și un bun simț practic care îl umplea de respect. Nici măcar Pohoață? o dădu el pe glumă. Hai, fii serios! Bine, mă dau bătut. Și totuși este ceva, pardon cineva acolo, se încăpățână inspectorul. Bineînțeles că este. Doar am mai discutat asta. Ah, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
bătrânul imediat cu gura. Nu pricepi că nu ai ce căuta aici? În halul în care te afli acum nu ești bun de nimic. Nu ai face decât să mă încurci. Argumentele lui Calistrat erau raționale și pline de bun simț, așa încât inspectorul nu mai insistase. Coborâse de pe munte ajutat de cei doi și, împreună cu Ileana se dusese acasă. Urcase direct în camera lui să se spele și să își schimbe hainele rupte și pline de praf. Ileana rămăsese jos împreună cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

lor nevăzute, Minunea era un dat al creștinilor, și chiar printre creștini, doar pentru aceia cu o credință tare ca piatra, așa cum fusese a Lui. Șovăitor pe moment, temîndu-se de nălucire, căci ce altceva putea fi decît o nălucire a simțurilor, o magie de saltimbanc egiptean, se frecă la ochi, apoi Își aruncă privirea În locul unde mai Înainte se aflase (și unde ar fi trebuit deci și acum să se afle) Simon numit Făcătorul de Minuni. Numai că el nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
Petru se Înclinau În fața minunii păgîne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpînitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate de vedenia pămînteană, dă ochilor mei vedere pătrunzătoare și minții mele ascuțime, ca să mă pot lepăda de vedenia nălucirii, ca să rămîn neclintit În credința Ta și În iubirea mea față de Fiul Tău, MÎntuitorul. Amin!“ Iar Dumnezeu Îi zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
pot lepăda de vedenia nălucirii, ca să rămîn neclintit În credința Ta și În iubirea mea față de Fiul Tău, MÎntuitorul. Amin!“ Iar Dumnezeu Îi zise: „Urmează-mi sfatul. Oh, credinciosule. Spune-i mulțimii că puterea credinței e mai presus decît vedenia simțurilor, vorbește-le răspicat, să te-audă toți. Și mai spune-le că Dumnezeu este Denecuprinsul, iar numele său este Elohim, și Fiul Domnului este unic, numele său e Iisus, și credința e absolută, iar această credință este creștină. Iar cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
Mulțimea zăcea cu capetele plecate În colb, precum oile pe arșiță, la umbra tufelor. Petru strigă iar la ei: „Popor samarinean, ascultă la mine ce-ți spun“. CÎțiva Întoarseră capul, Îndeosebi orbii. „Ați văzut ce-ați văzut, sînteți victimele nălucirii simțurilor voastre, ale acestui magician și fachir care s-a inițiat În Egipt...“ „S-a ținut de cuvînt“, zise Sofia. „PÎnă număr la zece“, stărui Petru, neluînd-o În seamă, „trupul său se va prăvăli pe pămîntul pe care-l defăimează, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
era Încă lumină, deși soarele stătea să apună. Doar domnul Brener putea să-l vadă de pe locul său, ca un tron, și poate-i trecu prin minte un vers - pentru că domnul Brener iubea poezia, negustoria nu-i secătuise, de tot, simțul frumosului - un vers despre un apus de soare, care cade la orizont aidoma unui cap de monarh, atunci cînd se prăvale de pe un butuc. Îngîndurat, domnul Brener Își scoase o țigară din buzunarul interior. În acel moment, chiar În acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]