4,553 matches
-
în proiectele de așezare urbană și rurală, mai ales declinul agriculturii tradiționale și urbanizarea masivă din anii 1960. Toate aceste schimbări au solicitat o examinare serioasă a guvernării teritoriale a Franței, ceea ce s-a întâmplat odată cu venirea la putere a socialiștilor în 1981 și cu lansarea programului de descentralizare. În rândurile următoare ne vom îndrepta atenția asupra acestui fenomen. Capitolul 3 Programul de descentralizare: aspecte generale (1982-2006) Descentralizarea 1, "la grande affaire du septennat" (marea chestiune a mandatului prezidențial), urma să
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de descentralizare. În rândurile următoare ne vom îndrepta atenția asupra acestui fenomen. Capitolul 3 Programul de descentralizare: aspecte generale (1982-2006) Descentralizarea 1, "la grande affaire du septennat" (marea chestiune a mandatului prezidențial), urma să fie cea mai importantă politică a socialiștilor și, în cele din urmă, urma să aibă un impact mult mai de durată decât celelalte reforme tradițional-socialiste, cum ar fi naționalizarea, introducerea legislației muncii (care includea, de exemplu, reducerea programului de lucru) și fondurile pentru asigurări sociale care erau
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
aibă un impact mult mai de durată decât celelalte reforme tradițional-socialiste, cum ar fi naționalizarea, introducerea legislației muncii (care includea, de exemplu, reducerea programului de lucru) și fondurile pentru asigurări sociale care erau mai generoase. Ultimile reforme au fost încercările socialiștilor de la începutul anilor 1980 de a promova "keynesianismul într-o singură țară" Franța într-un context internațional unde alte țări, prin contrast, adoptau abordările neoliberale, bazate pe piață, lansate pentru prima dată de președintele SUA, Ronald Reagan, și de prim-
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
ales gauliștii, încă profund atașați de ideea de stat unitar centralizat (în ciuda convertirii liderului lor la regionalism în 1969). Obiecțiile au putut fi auzite și din partea partidelor de stânga, inclusiv Partidul Comunist, MRG-ul (Mișcarea Radicală de Stânga) și din partea socialiștilor precum Jean-Pierre Chevènement, liderul CERES (Centre d'études, de recherches et d'éducation socialiste Centrul pentru studii, cercetare și educație socialistă). Și președintele Mitterrand a avut o atitudine ambivalentă în privința reformelor, așa cum prim-ministrul britanic Tony Blair a fost reticent
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
funcțiune a noilor consilii regionale a reușit să consolideze reformele de descentralizare atâta timp cât, până la această etapă, cei de dreapta au fost blocați în noul sistem descoperindu-i astfel avantajele.9 Principiile fundamentale ale reformelor din 1982-1986 Oare de ce au lansat socialiștii în primul rând reformele de descentralizare? Care era analiza lor rațională fundamentală? Pare a fi o abordare surprinzătoare având în vedere iacobinismul feroce care caracterizase majoritatea aripii stângi franceze încă de la Revoluția Franceză. Pentru a răspunde la această întrebare, ar
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
migrația spre stânga a unei noi generații de regionaliști. Au existat critici importante la adresa centralizării și uniformizării excesive care a caracterizat statul francez, și la adresa detașării acestuia față de cetățeni. Răbufnirea din mai '68 a fost un indiciu în acest sens. Socialiștii au interpretat problema ca pe o criză a democrației, pe care au interpretat-o la rândul ei ca fiind participativă și reprezentativă. Reformele de descentralizare au fost, prin urmare, un mijloc de a aduce guvernul mai aproape de cetățeni și de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
guvernare sunt acum mai puțin vizibile, în parte, datorită stupidităților și compromisurilor făcute în timpul primelor etape ale reformelor. Acest catalog al eșuărilor în atingerea obiectivelor originale ale reformelor, a fost accentuat din 1983 încoace de către schimbarea ideologică și paradigmatică a socialiștilor în momentul în care aceștia au abandonat câteva elemente care aparțineau socialismului lor democratic de "noua-stângă" și au început să adopte abordări mai neoliberale cu privire la politică și la linia politică. De fapt, acest lucru a schimbat sensul descentralizării în sine
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
desființat ca urmare a reformelor de descentralizare din 1982 în ciuda creării noilor consilii regionale. Fiind încă un exemplu de millefeuille institutionnel français, a fost, în schimb, păstrat împreună cu acestea. Acest lucru nu este surprinzător atâta timp cât, probabil, majoritatea celor de stânga (socialiștii, radicalii de stânga și comuniștii) care au alcătuit primul guvern de coaliție format de președintele Mitterrand, erau "souverainistes" și iacobini convinși. Senatul ai cărui membri au fost aleși pe baza circumscripțiilor electorale cantonale, adică, departamentale, a jucat un rol important
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
s-au dezintegrat însă în anii 1960, în momentul în care grupările regionaliste mai radicale au început să-și intensifice cererile pentru schimbarea instituțională sub forma unei autonomii politice pentru regiuni. Elementele iacobine ale coalițiilor radicalii de dreapta, comuniștii și socialiștii tradiționaliști au rezistat, fiind fidele sistemului instituțional moștenit de la Revoluție. În Bretania, colaborarea dintre CELIB și statul central a fost numită "la trahison des notables" (trădarea notabililor) de către regionaliștii mai radicali care adoptau poziții politice inclusiv naționalismul separatist, dar și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
au avut loc după, au fost ezitante și inadecvate. Schimbările mult mai radicale aveau să aștepte până la reformele de descentralizare din 1982. Poziția regiunii în cadrul reformelor de descentralizare din 1982 În capitolul trei am atins pe scurt problema potrivit căreia socialiștii s-au convins de necesitatea descentralizării în anii 1960. Aici vom examina mai amănunțit trecerea acestora la regionalism. În timpul anilor 1960 și 1970, socialismul francez și-a dezvoltat propria teorie regională în contextul unui conflict social și ideologic. Aflîndu-se în
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
al lui Le Pensac și Santoni. Diversitatea opiniilor atât din cadrul stângii cât și al mișcărilor regionaliste ajută la explicarea incompatibilității din interiorul pozițiilor regionaliste, care au fost în cele din urmă adoptate de către partidele de stânga, și în special de socialiști, și de către diviziunile și neînțelegerea din rândul regionaliștilor cu privire la aceste poziții. În ciuda diferențelor interne, PS a reușit să se pună de acord în ceea ce privește problema regională. Acest lucru poate fi găsit în câteva poziții adoptate în perioada care a precedat alegerile
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
lui nuit" ("chiar dacă puterea centrală a servit în trecut unității naționale, în prezent îi dăunează însă"). A fost reiterat astfel același punct pe care de Gaulle l-a menționat cu 13 ani înainte în cuvântarea susținută în 1968 la Lyon. Socialiștii au rămas iacobini în sensul că își doreau să mențină unitatea națională ("nous proclamons notre attachement irréductible à la patrie" "proclamăm atașamentul nostru ireductibil față de patrie"), însă au considerat că o astfel de unitate putea fi obținută acum, nu prin
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
extremiști. Aceasta se datorează eroului Lenin care a fost un mare admirator al lui Robespierre și al metodelor drastice pe care acesta le-a folosit pentru a impune "Republica Virtuții"3. Pe lîngă această imitare a modelului leninist, comuniștii și socialiștii aveau în comun neîncrederea și disprețul față de regionalism de vreme ce erau mult mai adânc înrădăcinați în proletariatul urban și mai puțin probabil să favorizeze orice avea legătură cu Franța provincială 4. În cele din urmă, atât socialiștii cât și comuniștii priveau
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
modelului leninist, comuniștii și socialiștii aveau în comun neîncrederea și disprețul față de regionalism de vreme ce erau mult mai adânc înrădăcinați în proletariatul urban și mai puțin probabil să favorizeze orice avea legătură cu Franța provincială 4. În cele din urmă, atât socialiștii cât și comuniștii priveau statul central ca pe un premiu ce trebuia capturat și ca pe un instrument de schimbare politică și socială. Pentru socialiști, această schimbare se putea întâmpla în mod treptat, în timp ce pentru comuniști, urmând teoria leninistă a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
probabil să favorizeze orice avea legătură cu Franța provincială 4. În cele din urmă, atât socialiștii cât și comuniștii priveau statul central ca pe un premiu ce trebuia capturat și ca pe un instrument de schimbare politică și socială. Pentru socialiști, această schimbare se putea întâmpla în mod treptat, în timp ce pentru comuniști, urmând teoria leninistă a partidului, statul urma să fie dominat de partid în numele proletariatului înainte de a dispărea. Dreapta a fost chiar mult mai divizată decât stânga în ceea ce, privește
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
avut loc începând cu cel de-al Doilea Război Mondial. Încă sunt necesare reforme serioase la acest nivel. În ceea ce privește regiunea, nu ne putem îndoi de faptul că a fost serios afectată de atitudinea mândră față de propriul sistem electoral adoptat de către socialiști în primii ani ai reformelor de descentralizare. După 20 de ani, există semne de îmbunătățire concretizate prin adoptarea unei singure circumscripții regionale și a unei reforme a sistemului electoral pentru a evita fragmentarea și instabilitatea. Direcțiile electorale subnaționale și democrația
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
orașului Bordeaux timp de aproape 50 de ani (1947-1995); deputat pentru Gironde pentru o perioadă chiar mai lungă (1946-1997); prim-ministru în guvernul Pompidou (1969-1972); și de cinci ori ministru în timpul celei de-a Patra Republici. Alte cazuri izbitoare sunt socialistul Pierre Mauroy: primar în Lille timp de 28 de ani(1973-2001); deputat (1973-1992) sau senator (1992-prezent); prim-ministru al primului guvern socialist ales în 1982, iar ulterior deținătorul câtorva poziții ministeriale. Astăzi este primar onorific al orașului Lille. Cu toate
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Alegerile locale au devenit importante teste de bază pentru aceste coaliții între dreapta și stânga, cu precădere pentru stânga, deoarece la acest nivel, în anii 1970, au fost foarte aproape de a câștiga puterea politică. O strategie a alianțelor locale între socialiști și comuniști ar fi părut logică, dar, de fapt, nu ar fi fost la fel de cinstită pe cât ar fi părut. Acest lucru s-ar fi întâmplat din cauză că unul dintre elementele constituente ale Partidului Socialist, SFIO avea în spate o istorie a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
-și recâștige puterea și că s-a început înființarea unui sistem de alternare prin "coabitarea" unui președinte socialist cu un prim-ministru de dreapta (Chirac), situație care s-a răsturnat în momentul în care Chirac a fost ales președinte, iar socialistul Lionel Jospin a devenit prim-ministru. Tabel 6.1. Balanța puterilor dintre dreapta și stânga la nivel național și local (municipalități cu mai mult de 9000 de locuitori) (% din voturi) M L P L M L P L M L
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a câștigat alegerile parlamentare din acel an și alegerile municipale 1989. Chiar dacă rezultatul general arată importanța scindării dreapta-stânga, totuși în interiorul fiecărui bloc, legăturile dintre partide nu sunt la fel de armonioase după cum sugerează cifrele per ansamblu. Am menționat deja tensiunile perpetue dintre socialiști și comuniști. Ridicarea ecologiștilor ca forță politică a mai adăugat un "ingredient" imprevizibil amestecului partidelor de stânga. La dreapta există o confruntare pentru hegemonie dintre gauliști, pe de o parte, și centraliști și liberali, pe de altă parte. Dar chiar
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
care se temeau că noile regiuni vor eclipsa deja existentele departamente 51. În ciuda caracterului inadecvat, sistemul electoral regional a fost utilizat în 1986, dar și în 1992 și 1998. Alegerile din 1986 au fost martorele celor mai rele temeri ale socialiștilor deoarece dreapta a câștigat majoritatea în aproape toate consiliile regionale din Franța metropolitană. Faptul că alegerile parlamentare au avut loc în aceeași zi, a însemnat că problemele pentru care s-a luptat în aceste alegeri au fost mai degrabă de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
alegeri)55. Noile dispoziții au fost puse în practică la timp pentru alegerile din 2004, care, desfășurându-se în același timp cu reînnoirea parțială a consiliilor departamentale și la jumătatea ciclului electoral (Jacques Chirac fusese ales președinte în 2002, iar socialiștii lui Lionel Jospin au suferit o înfrângere umilitoare) au constituit primul test cu privire la eficacitatea acestora de a promova cu adevărat o politică regională. Contextul național a continuat să aibă un impact important asupra alegerilor regionale. În primul rând, chiar dacă noile
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
UMP (fostul RPR), pe motiv că unele secțiuni ale UMP formaseră alianțe cu Frontul Național. Partidele de stânga au reușit astfel să fuzioneze într-o listă comună în toate regiunile cu excepția a două (Midi-Pirinei și Champagne-Ardennes, unde între ecologiști și socialiști existau divergențe), Rezultatele alegerilor au oferit stângii majoritatea în 20 din cele 22 de regiuni ale Franței; în cele două rămase (Alsacia și Corsica) alegerile fiind câștigate de UMP. O trăsătură demnă de observat a acestor alegeri a fost creșterea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
alegerile prezidențiale din 1981.48 Chiar dacă Giscard și adepții acestuia inițial pledaseră în favoarea reformei teritoriale în concordanță cu descentralizarea politică, după șapte ani de președinție, s-au schimbat puține lucruri în această privință, iar aceasta a fost lăsată pe mâna socialiștilor care au reușit să fructifice câteva dintre ideile lui. Socialiștii au inițiat două seturi principale de reforme. Primul era de a încerca să răstoarne aplicarea politicilor liberale ale lui Giscard prin adoptarea unei abordări neo-keynesiene a economiei și prin extinderea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
inițial pledaseră în favoarea reformei teritoriale în concordanță cu descentralizarea politică, după șapte ani de președinție, s-au schimbat puține lucruri în această privință, iar aceasta a fost lăsată pe mâna socialiștilor care au reușit să fructifice câteva dintre ideile lui. Socialiștii au inițiat două seturi principale de reforme. Primul era de a încerca să răstoarne aplicarea politicilor liberale ale lui Giscard prin adoptarea unei abordări neo-keynesiene a economiei și prin extinderea serviciilor sociale. Al doilea se referea la reformele de descentralizare
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]