5,409 matches
-
place așa fiindcă altfel imaginea lor ar deveni pur materială. Dar așa suntem dezlegați de obligația de a respecta strict adevărul și ne putem imagina faptele și eroii pe măsura fanteziei și iubirii noastre”. Astfel m-am făcut părtaș la spusele lui Aurel Leon: „La Iași nu trebuie să încerci a desprinde legenda de viață, căci distrugi fără rost marama de borangic care ascunde o frumusețe vie”. După legendă, la Iași s-ar afla cel puțin trei locuri unde se zice
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
aruncându-mă în genunchi în fața ei și cuprinzând-o pios în brațe 105... Datorită lui eu, se trece constant de la un plan al enunțării la un altul. Acest eu se interpretează în două feluri: fie ca personaj al "povestirii" ("văzui"..., "spusei"...), fie ca un element din "vorbirea" naratorului. Acesta din urmă este cel care își asumă responsabilitatea, de exemplu, a lui "poate" sau a lui "nu mai știu". 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă După cum am văzut, în cazul "povestirii
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
instituie între arhienunțător și spectator, enunțul fiind piesa în ea însăși, adică ansamblul replicilor personajelor. Acest lucru implică o muncă dublă din partea spectatorului, care trebuie să interpreteze cuvintele personajelor la două niveluri diferite. El va trebui, de exemplu, să interpreteze spusele lui Sganarelle despre Don Juan drept cuvintele unui valet care vorbește în cutare scenă. În egală măsură însă, enunțurile lui Sganarelle trebuie descifrate prin raportarea lor la totalitatea piesei 151, considerate un fragment dintr-un enunț care circulă între dramaturg
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțării; însă, din punct de vedere modal, există un fel de ruptură între subiectul enunțării ("locutorul L") și enunțul său, atâta timp cât el trimite la eu ca și cum ar trimite la o non-persoană. În schimb, în Vai!, subiectul enunțării este implicat în spusele sale, din punct de vedere modal. În același fel putem analiza contrastul dintre (1) Eu promit că voi pleca (act ilocutoriu de promisiune) și (2) Eu promit în fiecare zi că voi pleca: în (1) cel care se angajează prin
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
principiile eticii creștine. Cum iezuitul nu are acces decât la interpretarea neironică, dialogul poate continua, însă publicul este luat martor la caracterul scandalos al opiniilor susținute. Dacă naratorul-"locutor" nu ar recurge la ironie, el ar trebui să-și asume spusele și deci să-l contrazică violent pe interlocutor, punând astfel capăt acestor întâlniri fictive. Folosirea ironiei permite deci în același timp: menținerea cooperării conversaționale cu iezuitul, cooperare necesară pentru a-l face să vorbească; marcarea unei distanțe față de cazuistică; valorizarea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să vadă că subiectul vorbitor nu se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
anumită estetică. Nu sunt exemple gramaticale scoase din context. 5.1. Discursul direct și indirect O concepție eronată, alimentată de exercițiile școlare, susține că discursul indirect (DI) ar fi rezultatul unei transformări a discursului direct (DD), care ar constitui originalul spuselor raportate. Astfel, Paul a spus că Jean va veni ar fi contrapartida exactă pentru Paul a spus: "Jean va veni". De fapt, DI și DD sunt două forme independente de discurs raportat. Se poate evidenția ușor un mare număr de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Discursul direct Se spune adesea că discursul direct este reproducerea "fidelă" a discursului citat, raportorul fiind astfel un fel de magnetofon ideal. În realitate, în discursul direct, raportorul se prezintă ca "locutor" pentru enunțarea X a spus... și deleagă responsabilitatea spuselor raportate unui alt "locutor", cel din discursul direct. Este o punere în scenă, o modalitate de a prezenta un citat, însă sub nicio formă nu prezintă o garanție a obiectivității. Aici discursul raportat nu există decât prin discursul care citează
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțătorul discursului citat, evaluează negativ completiva care urmează. În schimb, în Paul a recunoscut că Jean a plătit, raportorul presupune adevărul propoziției citate. Această distincție nu trebuie să ne ducă în eroare: în ultimă instanță, raportorul este cel care traduce spusele citate drept o "plângere". Alegerea verbului introductiv pentru discursul indirect are consecințe importante asupra felului în care cititorul va interpreta citatul; acest verb orientează cu atât mai eficient cu cât acțiunea lui ar putea trece neobservată. Singurul verb cu adevărat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este vorba despre un scurt dialog, în exemplul (b) despre o frază atribuită tinerei care a plecat. În acest text, în întregime construit pe monologul unei bătrâne singuratice, vorbele celuilalt nu sunt clar ierarhizate în raport cu instanța care narează, nu sunt spusele unor personaje exterioare, ci provin din mintea naratoarei; tocmai discursul direct liber permite evitarea plasării ei în poziție de naratoare, în sensul obișnuit al termenului. După cum remarcă Laurence Rosier, "DDL este, în limba franceză contemporană, incarnarea lingvistică a modernității [...]. El
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lingvistică, există accentele a două voci diferite". Adoptând termenii lui O. Ducrot, vom spune că percepem doi "enunțători", puși în scenă prin cuvintele naratorului, care se identifică în persoana unuia dintre ei. Nu sunt doi locutori adevărați, asumându-și enunțările, spusele, ci două "voci", două "puncte de vedere" cărora nu li se poate atribui niciun fragment delimitat din discursul raportat. Cititorul nu reperează această dualitate decât prin discordanța dintre cele două voci, discordanță care îi interzice să raporteze fragmentul la o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în care au loc mai puține fapte decât repetări: recurgerea masivă la discurs indirect liber se integrează bine în finalitatea scriiturii flaubertiene, hărțuită de utopia unui univers omogen pe alocuri. Pentru Proust, tocmai "acest etern imperfect, în parte alcătuit din spusele personajelor" face posibil "marele Trotuar Rulant care sunt paginile lui Flaubert, într-o derulare continuă, monotonă, abătută, nedefinită"204. În schimb, în Gervaise, recurgerea la discurs indirect liber permite rezolvarea problemei puse de revendicarea naturalistă. Pe de o parte, Zola
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Deosebit în acest fragment este tocmai faptul că narațiunea pare a fi asumată de un personaj neidentificat, însă situat undeva cu precizie (participă la masă). În schimb, la un nivel narativ inferior, cel al personajului, abundă exemple din gândurile și spusele care ar putea fi atribuite unui așa-numit membru oarecare al colectivității (MOC). Astfel, în cele două fragmente de discurs indirect liber: (a) Într-adevăr, băieții râdeau, crezând că e un paradox, o poză de om celebru, pe care de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
narator; 2) nefiind supus constrângerilor schimbului lingvistic, el nu-și poate lua o anumită libertate față de sintaxă și de claritatea referinței. Prima caracteristică exclude prezența unui narator care își privește personajul din afară. În monologul interior, nu se "raportează" propriu-zis spusele unui personaj, deoarece întreaga poveste este oarecum absorbită în conștiința subiectului care monologhează. În exemplul din Balzac, avem de-a face cu un "monolog raportat", făcut de narator, în care se disting clar fragmente de narațiune și fragmente care descriu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
marié, cap. I, 1865. 184 Unii lingviști preferă termenul de "discurs reprezentat", ceea ce nu implică neapărat o enunțare efectivă care ar fi raportată într-un timp ulterior. De exemplu, dacă spun "Paul ar putea spune că...", eu nu raportez neapărat spusele lui. 185 Émile Zola, Doctorul Pascal, (trad. de Despina Teodorescu), Editura Cartea Românească, București, 1975, p. 68. 186 În original "Paul m'a affirmé que Luc était ici et partirait demain" (n.t.). 187 Marcel Proust, Captiva, (trad. de Eugenia
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lor. Din ce primește el, ne oferă și nouă. - Dar din dar se face rai - am rostit eu odată cunoscuta zice- re, iar Henri mi-a răspuns: - Vom merge să vedeți raiul la fața locului. Iar eu am înțeles că spusele lui erau un fel de prefață la o viitoare fermă invitație... SERELE DE LÂNGĂ BRIVE ntr-o seară, Henri ne-a sunat la telefon. Ne invita în... rai. - Ce înseamnă „în rai”, Henri? - Înseamnă că vom merge să vedeți ceva cu totul
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
și spiritual al celor trei. Chiar din aceste puține generalități prezentate până acum ne putem da lesne seama de profunzimea autorilor pe care urmează să-i avem în vedere, de profunzimea cărților acestora, ceea ce mă trimite în mod automat spre spusele lui Matei Călinescu din Amintiri în dialog: "Actul lecturii e unul în care, cu sau fără știința cititorului, se amestecă două minți, se întrepătrund două conștiințe: una absentă, scrisă, manifestându-se prin text, cealaltă vie și prezentă, construind sensul textului
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
G.A. Da. Și în ceea ce-l privește pe E. Vidrașcu, cred cred! că Steinhardt știa de pact. Știu lucrul acesta din cartea lui Stelian Tănase, Anatomia mistificării, în care acesta redă niște discuții cu fiica lui E. Vidrașcu, din spusele ei reieșind implicit ideea că Steinhardt știa de pactul tatălui ei. Mai mult, T. Paleologu spunea că uneori se și înțelegeau ce să scrie. E foarte posibil. E o mare diferență între notele date de aceștia și cele date de
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
împreună 1. Prin acest nivel II trece linia virtuală de despărțire între cititorii exclusivi ai Curierului românesc și aceia ai ambelor publicații heliadești. De ce a doua dintre ele s-a numit Curierul de ambe sexe, nu cred, după toate cele spuse, să mai necesite explicații... Caracterul abstract al modelului ne permite să neglijăm parametrii statistici. În eventualitatea implicării lor, secțiunea din tablou rezervată condiției sociale ar căpăta următorul aspect: Să privim împreună foaia de titlu a cărții lui Iordache Golescu, Băgări
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
luând în calcul astfel de mărturii, capătă și mai multă relevanță ipoteza că N. Ceaușescu a vrut să elimine de fapt o tradiție, arhitecturală și de locuire, un alt habitat decât cel din cartierele-dormitor. Iar aceste afirmații devin congruente cu spusele lui Ceaușescu din 1977, descoperite recent în arhive: "Atunci când o să demolăm tot, o să fie frumos!"). Cum am sesizat deja, Ion Ianoși are obiecții și nuanțări atât în ceea ce privește sintagma curentă regim comunist, cât și față de enunțul formulat de CPADCR (acela că
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
polemist mai tânărului său confrate literar. Nicolae Breban, cel mai înveterat adversar al lui Eugen Barbu dintre tinerii condeieri, afirmă că, sprijinit de Eugen Jebeleanu și Marin Preda, dezlănțuise bătălia împotriva redactorului-șef de la Luceafărul încă din 196518. El confirmă spusele lui Ovid S. Crohmălniceanu prin accentuarea importanței atragerii lui Zaharia Stancu în melanjul antibarbist, episod decisiv al luptei literare din 1968, mai cu seamă că, până în acel moment, vitriolantul pamfletar pendula între cele două tabere, arătându-se favorabil, cel puțin
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
să creeze un uriaș, în stare să-1 înfrunte pe Ghilgameș. Acest semisălbatic, care primește numele de Enkidu, trăiește în pace cu fiarele; toți se adapă la același izvor. Ghilgameș află de existența lui, la început în vis și apoi din spusele unui vânător care îl zărise. El trimite o curtezană care să-1 seducă prin farmecele sale și să-1 aducă la Uruk. Așa cum prevăzuseră zeii, cei doi luptători se măsoară de îndată ce se întâlnesc. Ghilgameș iese victorios, dar el se împrietenește cu Enkidu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un miracol, modul de a fi al Creatorului desfide înțelegerea, țelul actelor sale rămâne de nepătruns. "Știu că poți să faci orice. Am vorbit fără să înțeleg despre lucruri prea minunate pentru mine și pe care nu le știu. Din spusele unora și altora auzisem despre tine, dar acum ochiul meu te-a văzut. Pentru aceea mă urgisesc eu pe mine însumi și mă pocăiesc în praf și în cenușă" (42: 1-6). În cele din urmă, Iov s-a recunoscut vinovat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
să îi ajute pe azilanți (Fallend, 2006: 1049-50). În campania sa pentru alegerile generale din 2006, candidatul cel mai bine plasat al BZÖ a promis că va expulza 300 000 de străini (de exemplu, aproape o treime din ei). Conform spuselor sale, această cifră corespundea acelei părți a străinilor care erau infractori, refuzau să se integreze în societate și abuzau de dreptul la azil (Fallend, 2007: 880). FPÖ și BZÖ nu trebuie totuși considerate responsabile în mod direct pentru încrederea tot
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
etnice ale candidaților lui Fujimori pentru funcțiile de vice-președinți, Máximo San Román (un mestizo cu pielea închisă la culoare) și Carlos Gárcia (care avea strămoși africani pe o ramură a familiei), îl diferențiau și mai mult de elitele politice. După spusele lui San Román: "Noi am alcătuit lista electorală cea mai reprezentativă din Peru: Chinezul, Indianul și Negrul" (în Daeschner, 1993: 122). Statutul lui Fujimori de om din afara sistemului l-a ajutat să ajungă în al doilea tur de scrutin și
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]