4,463 matches
-
au unit să glorifice pe falnicul luceafăr al zilei în momentul îndrumărei sale spre ceielaltă față a pământului. Am avut norocul rar să privesc această neînchipuită scenă a asfințitului de la început pănă la sfârșit, căci nu era pe ceri un strop de nour care să-i micșureze frumusețea. Apoi încet, încet umbrele nopții se ridicau din văi spre vârfuri, și când cea din urmă rază de diamant, cea din urmă scânteie de rubin s-au stins de pe culmi și de pe ceriul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
constantă. Nu-și putea ascunde niciodată lacrimile, suferise mult prin pierderea unchiului la numai 17 ani, fratele cel mai mare al mamei și oricât s-au străduit bunicul și ceilalți copii, parte din sufletul ei murise atunci, apoi încă un strop prin pierderea unui copil la numai două luni. Nu existau probleme la naștere în rândul femeilor, cât mai ales în primele luni de viață ale bebelușilor deoarece lipseau medicamentele, nu se produceau vaccinuri, cât despre medici, doar în oraș puteai
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
pe fund și o felia totdeauna cu ață de papiotă. Indiferent ce am fi avut la masă, brânzeturile erau nelipsite la masa de seară și prânz. Doamne, mi-aduc aminte de ciulamaua de porumbel a Maiei și înghit gradual fiece strop de salivă. Aveam pe atunci podul casei mari plin cu porumbei și era suficient doar să întinzi mâna pentru a prinde din prima încercare 2-3 codalbi . Familia era într-atât de bine organizată încât nu le lipsea nimic sau aproape
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
purtând acum, În locul cămășii pe dinafară, [al] cioarecilor și al opincilor de acasă, pălărie tare, cravată lavalieră și ghete de ghems cu gumilastic; bănuindu-l, până În ziua de azi, că va fi avut totuși, În sângele lui de munteni, câțiva stropi din cel al „grecului de la Mălureni“, veneticul despre care auzeam că l-a dat la școală și că l-a adus În București pe acest fecior mai mic al lui Moș Ghiță Beldie din Stroeștii Argeșului; de unde, poate, chipul lui
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cel mai Însetat de viață, de subtilitățile și de diamantele ei, care tocmai de aceea nici nu băgase de seamă la ce hotare ajunsese. Trecerea a fost o prăbușire neașteptată În gol, de unde peste noi toți, aplecați deasupra, au sărit stropi negri de neant. Dar prietena noastră, Cora Irineu, pierise Înainte să i se poată ajuta.“ [...] Îmi Îngădui să insist că, pentru un bărbat cu sensibi litatea nealterată de prejudecăți, o asemenea predilecție a lui pentru fiicele neamului ales, cu capacitățile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
zadelei Sturdza-Vițel de la capul Podului Mogoșoaiei, urcioare din care beam pe vremuri, În tovărășia neuitată a prietenilor și camarazilor, astăzi dispăruți, de la revista noastră Ideea Europeană, tulburelul Înăsprit care, turnat cu urciorul În ulcele din târgul Râmnicului, arunca În sus stropi mărunței și iuți, ca Înfiorați parcă de atingerea prietenoasă a vinului dat În fiert cu pământul ars și nesmălțuit. „Că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar“, zicea bunul Dabija-Vodă, „carele bea vin mai mult din oală roșie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai prielnică stare, nu reușesc să-mi adun gândurile. Zic: -Habar n-am. Mă despart de Lazarus, lăsând pe altă dată concluzia. Rămas singur, cobor sub stratul de nori. S-a pornit o ploaie răcoroasă, puternică. Mă așez în calea stropilor ca sub un duș imens. Îmi face atât de bine, îmi amintește de cum mă spălam la baia publică din Serenite, când eram viu. 15 TC "15" \l 1 După ce i-au ciuruit pe cei doi adolescenți, în pădurea Galimea, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
deosebirile se țin lanț. În cărticică scrie altceva: nici pomeneală să plouă și mai cu seamă să plouă torențial, ca la potop. Nu, dimpotrivă. Orășelul Serenite este zugrăvit cum e luat în stăpânire de caniculă, de arșiță, de secetă. Nici strop de apă. Dunărea stă să sece, apa e atât de scăzută că au ieșit la iveală câte și mai câte obiecte, ascunse de zeci și de sute de ani în pântecul fluviului: chiar și un fel de arcă ce pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au ajutat să încarce într-o căruță cam doar ce se putea, lăsând pe mâna celor hrăpăreți toată agoniseala sa de o viață. La plecare, asemenea momentelor creației, când cu automatisme își ștergea sudoarea frunții, se mai ștergea doar de stropii unei ploi mărunte care simbolizau parcă ultimul bocet al naturii însăși care se întristase că inegalabilul erou al culturii naționale părăsește meleagurile dragi, lăsând în urmă până și mormântul gol, gata pregătit. Să ne fie oare indiferentă grija pentru recunoștința
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
suferințelor balsam, Ce tinereții mele crude I-ați dat încredere, avânt, Cât fost-ati voi atuncia crude Și cât v-am dat eu crezământ? De voi purtat pe drumuri oarbe Am rătăcit tot în zadar... Că însetatul care soarbe Și stropul ultim din pahar, În arsita-mi dogoritoare Sorbit-am tot izvorul viu, Pe care, vai, amăgitoare Mi-l aratara-ti în pustiu... Cand ma pândeau în jur primejdii, Că din vâltoarea lor să ies, În suflet flacăra nădejdii Voi mi-
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93290]
-
lungul zilei, iar noaptea, ca În toate climaturile deșertice, e mult mai frig. GÎndul că Valdivia a mers pe acest drum cu o mînă de oameni, călătorind cîte 50 sau 60 de kilometri pe zi, fără să dea peste vreun strop de apă sau măcar vreun arbust sub care să se adăpostească În orele de zăpușeală, n-are cum să nu te impresioneze. Cunoașterea terenului prin care au trecut conchistadorii califică automat isprăvile lui Valdivia ca fiind printre cele mai remarcabile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
copaci, nici case. Apoi ne-a cuprins o stare adîncă de neliniște, fiecare minut se scurgea mai Încet decît cel dinaintea lui, pînă cînd minutele au devenit ore. De vreo două-trei ori, lătratul Îndepărtat al unui cîine ne dădea un strop de speranță, dar prin noaptea neagră ca smoala nu se arăta nimic, iar cîinii amuțeau sau se mutau În alte direcții. La șase dimineața, am văzut două colibe pe marginea drumului, Învăluite, În lumina clară, gri, a răsăritului. Am parcurs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
măreț rîu, nu are nimic ieșit din comun: sînt pur și simplu două mase de apă nămoloasă ce se unesc pentru a forma una singură - un pic mai Întinsă, poate ceva mai adîncă, Însă doar atît. Nu mai aveam nici un strop de adrenalină, iar crizele mele de astm se Înrăutățeau din ce În ce mai tare; nu puteam să mănînc decît o mînă de orez și beam doar mate. În ultima zi, aproape de sosire, am nimerit În mijlocul unei furtuni puternice și a trebuit să oprim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
către femeia adulteră, către samariteană. Nu, nimeni nu ar fi în stare să mă înspăimânte, fiindcă știu că pot conta pe iubirea și pe mila lui. Știu că întreaga mulțime a păcatelor mele ar dispărea într-o clipită ca un strop de apă, aruncat pe jar aprins”. Ea ne-a arătat „calea cea mică” ce duce la culmile desăvârșirii, cale ce nu este decât calea iubirii încrezătoare, generoase, dezinteresate, delicate și exclusive, calea copilăriei spirituale, care ne îndeamnă să ne purtăm
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
fi acolo și a nu beneficia! Casa de odihnă cu colegii care muzicizează, joacă table și beau țuică mă excedează. Sus, dincolo de stabilimentele sanitare, găsesc o colină cu fagi proaspăt înfrunziți (foi netede, lucioase, fragede și intacte, pe care alunecă stropi de ploaie, ca pe o pânză cerată). Păsări multe cântă - disting vreo șapte teme diferite. E ceva și asta. Je voudrais être heureux. Le bonheur me sied bien. știu că cineva (ghici cine) a spus: Qu’il est laid le
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
timp să pregătiți și o poezie... — și asta e tot? — Tot! Încă o ocazie de joacă... A doua zi am învățat pe de rost două poezii, cele mai scurte pe care le aveam la îndemână, amândouă de Walt Whitman: Curgeți stropi și Lacrimi în traducerea lui Al. Busuioceanu... De fapt - proză ritmată mai mult decât poezie, oferind însă mari posibilități de expresie. Aveam o voce plăcută, tenorală, iar anii de profesorat îmi perfecționaseră dicția. și m-am dus la examen cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ori prefer să-l evit. Nu-i mare dramă într-asta. Îmi zic: ia să vedem cum arată azi. Sau: să mă mai lase azi în pace! Nu tatăl meu mă-mpinge la aceste vizite, nici satul, nici țara - nici un strop de nostalgie. Vederea copacului nu mă apasă și nu mă face să mă simt ușurată. El doar stă înfipt acolo, având izul timpului. În preajma lui, în cap îmi scrâșnește ceva - pe jumătate zahăr, pe jumătate nisip. Cuvântul „caise“ e mângâios
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
scuipând pe pantofi și frecând scuipatul cu o cârpă. Pantofii pe care scuipase căpătau luciu. Scuipatul era bun și contra înțepăturilor de țânțari și de spini, la arsuri și la juliturile de la coate și genunchi. Cu scuipat se curățau și stropii de noroi de pe ciorapi, și tivul paltonului ori jegul de pe piele. Când eram copil îmi ziceam: scuipatu-i bun la toate. Vara îl simți răcoros pe piele, iarna - cald. Mai târziu am citit despre muștrul disciplinar practicat în SS și Wehrmacht
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lui, dar în timp ce aștepta să-i torn apa avea aerul că nu va fi de-a binelea intrat decât în clipa când paharul se va umple. În cele din urmă s-a umplut, iar eu reușisem să nu vărs un strop. Apa făcea bășicuțe în pahar și aerul parcă era înghețat. Era o așa de mare tăcere între mine și el, încât auzeam susurul bășicuțelor în pahar. Dintr-o dată, s-a pus peurlat, montându-se tot mai tare și uitând de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
acolo și continuă să fie călcați în picioare. și poate că aș fi reușit, dacă pe râu nu s-ar fi ivit trei rațe albe. Își umpleau ciocurile galbene cu apă goală, legănându-și capetele și palmurile galbene, mestecau bine stropii și-i lăsau să li se prelingă iarăși din cioc afară. Nu beau apa, o mâncau - ciocurile erau tacâmuri de aur, iar membranele labelor robinete de aur ce amestecau apa rece și caldă. Gata, nu te mai gândi niciodată la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
temporal: pietre străvechi, nesfârșita reîntoarcere a frunzei și a ierbii. Toate fără de memorie, nepăsătoare la ce-a fost ieri și la ce vine mâine. Frumoasa locuțiune „nervura frunzei“ nu se referă la nervul omului, prin „vâna frunzei“ nu curge nici un strop din sângele arterei carotide sau temporale. Cine caută să se procopsească c-un dram de „fericire insulară“ nu trebuie să-și închipuie așa ceva. Pentru „fericirea insulară“ trebuie să ai încredere în insulă. Când te apropii de ea nevătămat, insula rămâne
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
izbească-n cap cu cărămida, sistematic, centimetru cu centimetru până când frumosul ei cap a fost completamente zdrobit, nu se mai distingea nimic: ochi, urechi, nas, gură, totul se transformase într-o materie vâscoasă, lipicioasă, amorfă și înfiorătoare. Gata. Se terminase. Stropi de sânge, de carne sfârtecată și de oase zdrobite îi săriseră pe mâini și pe față, pe tot pieptul. A introdus cadavrul mutilat în traista aia mare și jegoasă îndeplinind funcția de car mortuar și, ștergându-și mâinile de iarba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
control ar fi luat la puricat ruloul de hârtie din casa de marcat și frauda ar fi fost descoperită. Sunt convins că la Judecata de Apoi, omului acestuia multe i se vor ierta. Afară, pe trotuar, începuseră să cadă primii stropi de ploaie, o binefacere după o zi atât de încinsă. 11 februarie 2004 La ore mici de dimineață (ora 4.00, oră de plimbare cioraniană prin Geneva pustie de lume) ascult un "potpuriu" de muzică liturgică ortodoxă. Cuvântul "potpuriu" este
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
tristă Cum este doară pe la noi... O fluturare de batistă Și trenul a pornit greoi Din gară parcă mai pustie, Mai tristă parcă că oricând, În noaptea rece și tirzie, Cu el iubita mea ducând... Ploua încet... și-n lacrimi stropii Se prefaceau pe-obrazul meu... Un vânt porni sa-ndoaie plopii, Să plângă printre crengi mereu. Împrăștiind frunzele-n aer Și-n noaptea neagră și ostilă Văzduhul tot era un vaier Un plâns sălbatic de copilă.
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93321]
-
nu olfactiv. Duc cartea la ochi, nu la nas. Dar îmi plăcea pe vremuri mirosul de cerneală tipografică, pe timpul când cartea se culegea în tipografie. Acum miroase a computer, care e total inodor. R.P. Vă invit să mai rămânem un strop în lumea cărților. Un personaj al lui Alessandro Baricco spune, în romanul O poveste, că a scrie este o formă sofisticată de tăcere. (Asta fiindcă tot mi-ați spus adineauri ce impresie vă fac cei care abuzează de citate.) Cum
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]