6,881 matches
-
-a-ntâmplat. S-a petrecut totul în fundul unui canal; la gura căruia eu și Lambert așteptam. Nu ne-am dat seama de pățanie decât când l-am adus la suprafață. Este o definiție destul de clară? La celălalt capăt, Ripley rămase tăcută. ― Deschide odată sasul, reluă Dallas, exasperat. ― Așteptați un minut. (Își alese vorbele cu precauție, conștientă fiind de rolul ingrat pe care-l juca.) Dacă introducem chestia aia, poate fi infestată toată nava. ― Dar, fir-ar al dracului! Nu este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
era deci conștient de răspunderea sa și de lipsa de cunoștințe și aștepta lămuririle "autodocului" cu multă nerăbdare. Pe moment, starea creaturii nu-l preocupa. O nouă siluetă își făcu apariția pe culoar, se apropie încet de cei trei spectatori tăcuți. Lambert privi pe Ripley cu toată răutatea de care era în stare. ― Voiai să ne perpelim afară, lăsându-l pe Kane să pătimească. Voiai să ne lași să așteptăm douăzeci și patru de ore cu chestia asta pe fața lui, în pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
grad și va fi la fix. Ripley ar trebui să fie satisfăcută. ― Tu nu știai? întrebă Brett hârâind. Ripley nu poate fi satisfăcută! De după ecranul de intrare pe care lucra se auziră șuierături și pârâituri. Parker se uită la difuzorul tăcut și mârâi. ― Dacă nu primim o primă grasă după toate astea, eu mă plâng. Am câștigat o plată dublă. Să-i zică primă de risc! De data asta, Compania ar face bine să ne plătească bine, de nu, plecăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
a existat dintotdeauna și se află în continuare printre noi. Nu doar gastronomia, care este o istorie la feminin, ci și întreaga avuție și moștenire subalternă a femeilor fac parte din viața noastră cotidiană. Matrimoniul este astfel aluvionar și sedimentar, tăcut și continuu sub apele învolburate ale istoriei, este efemerul care dăinuie ; patrimoniul este eroic și autoritar, irupînd periodic pe valurile acestor ape, este orgoliul dăinuirii supuse distrugerii. Dacă patrimoniul este cel cu care ne mîndrim și pentru care putem muri
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să vorbească etc. Visul lui Adalbert pune în scenă într-un mod burlesc viața de uzină a unor ingineri de la protecția muncii confruntați cu accidente de muncă ; A fost odată în Anatolia urmărește într-o cheie gravă periplul nocturn și tăcut al unei echipe provinciale de anchetatori pe urmele unei crime ce se dovedește atroce. Nici subiectele, nici abordările nu leagă în vreun fel cele două filme. Și totuși, ambele îți lasă cam același gust și îți bîntuie pe aceeași voce
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pe YouTube și este marketizat pe canale de televiziune. Spre bucuria multora, îmi pare rău să v-o spun... Despre buna folosință a folclorului Invizibil, țăranul literaturii noastre vechi apărea doar în împrejurări paroxistice. Acestea îl scoteau din matca lui tăcută, din rosturile lui și-l arătau lumii : un țăran răzvrătit, unul ieșit din minți, altul eroic, alții victime excesive ale secetei, birurilor, invaziilor. În rest, tăcere. Și a venit anul 1848. De atunci pînă astăzi, țăranul român e supraluminat, hipervizibil
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
se străduiesc să-l deconstruiască, dar care pentru populațiile marginale ale modernității a devenit un ideal practic și chiar, tendențial, un stil de viață practicat ca revanșă istorică. Din această perspectivă, se pare că rusticul ca discurs este expresia decolonizării tăcute a Țăranului : din „operă de artă” și alte „tezaure vii”, din obiect de admirație încremenită în proiect (și, eventual, obiect al unei modernizări forțate și străine), acesta are acum mijloacele de a deveni subiectul propriului său vis de modernizare și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
slab definite, au o evolutie recurentă, gravă și dificil de precizat. De obicei, recurențele tumorale prezintă rate înalte de creștere, după tratamente clasice. Recurențele postradioterapie constituie un grup de tumori cu recidive cu rată înaltă de multiplicare. Extensia perineurală, extensie tăcută, completează tabloul tumorilor recurente, necesitând o abordare extensivă, cu rezecție marginală, cu limite de siguranță mai largi sau abordare prin tehnica Chirurgia Mohs - denumită după Dr. Frederic E. Mohs, chirurg la Universitatea din Wisconsin. În 1930 când lucra ca asistent
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
obiect (unica soluție posibilă rămânând garanția divină) și impracticabilă strada care de la obiect (ființa ca ființă) duce la subiect (subiectivitatea ar fi dispersată ca la Parmenide și Spinoza), ceea ce face ca identitatea să nu poată fi atinsă decât în extazul tăcut, suntem oare constrânși să abandonăm căutarea? Așa ceva nu-i nici posibil și nici de dorit. Închiderea într-o evaziune sceptică sau într-un scepticism pragmatic ar avea consecințe grave. Cercetarea trebuie dusă mai departe chiar dacă «această căutare are puțin de
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
moaie ca picioarele păianjenilor căzuți în apă. Nu era, de fapt, așa greu. Doar că trebuia să clătească mai des aparatul de ras, agitîndu-l în coloana linsă de apă care curgea din țeava îndoită a chiuvetei. Apa era atât de tăcută și decisă în căderea ei, încît aveai senzația că nici nu curge, că e doar o coloană de sticlă încremenită între orificiul țevii și fundul chiuvetei, acoperit de spumă și fire de păr. Se contemplă în oglindă după ce își răsese
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
chiar tot timpul și pentru că dacă nu ieșeam la aer aveam noaptea coșmaruri sau insomii ,ieșeam să mă plimb zilnic, înainte de căderea serii. O luam pe Galați și Domnița Ruxandra, ajungeam în piața Galați și mă înfundam apoi pe străduțele tăcute și aurii de dincolo de strada Toamnei, până înspre Moșilor. Priveam casele bătrânești, cu balcoane sub formă de alveolă periculos suspendată deasupra străzii, cu stucaturi, ciubuce și mascaroane, cu atlași de ipsos muced sub arcade. Pe măsură ce soarele cobora la orizont, aurul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să ies din mine, să lupt cu boala psihică a dragostei mele. Imaginile dinăuntru le copleșeau pe cele din afară. Luni, Gina nu a venit la școală. A doua zi a apărut la prima oră după ce intrase profesoara. A rămas tăcută și izolată până la sfârșitul orelor. Nu-mi puteam da seama dacă e oboseală sau tristețe pe figura ei, pe care-o observam tot timpul cu coada ochiului. După ultima pauză, când m-am întors în banca mea, am văzut pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pahar de cristal de o formă ciudată, niște vin de smochine. Lumina, abătută de țurțurii lămpii din plafon, cădea peste noi stinsă, ușor roșcată. Am vorbit despre tot soiul de nimicuri până ne-am terminat și vinul, apoi am rămas tăcuți, înghițind în sec și privindu-ne. Creștea între noi o tensiune care curând ajunse de nesuportat. Ea cedă prima, lăsîndu-se pe spare între pernele de pluș. Am îmbrățișat-o amețit, i-am ridicat tricoul până la subțiori și mi-am lipit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
violet deasupra pomeților ascuțiți, pe când ai ei, chihlimbarii, păreau și mai deschiși la culoare în aerul cafeniu-roșcat. Țin încă minte fețele noastre contractate, inexpresive, de măști extatice, așa cum răsăreau una lângă alta din cristalul oglinzii. O vreme ne-am privit tăcuți și imobili, apoi ea a zâmbit cu acel zâmbet amar, fantast, specific ei, și și-a ațintit degetul arătător spre oglinda. Dar imaginea din cadrul oglinzii nu repetă acest gest. Mâna Ginei din oglindă era sprijinită de umărul meu, pe când a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vise, vreau să-ți mai spun câte ceva despre încă un loc din grădină. Câteodată, când mergeam la tanti Aura, se-întîmpla ca fetele să vină mai târziu, Marcel să fie la fotbal, pe stradă, grădina să fie plină de soare și tăcută. Stăteam o vreme singură în cabina camionului, cu Zizi și Gigi (o puturoasă ce nu s-a văzut, căscând doar uneori o gură cât o șură), și când mă plictiseam ceva mă atrăgea spre centrul de oroare al curții. Mergeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în timp și la marginea Bucureștiului. Bunicul meu se produse deci chiar de la primul spectacol al circului, întors dintr-un turneu în Polonia și Lituania. Era prezentat drept cel mai înalt om din lume și apărea pe scenă, grav și tăcut, într-o mantie amplă de cașmir siniliu. Era înconjurat de pitici hidoși, cu picioarele strâmbe și capete cât banița, care jonglau cu portocale și făceau tumbe în nisipul plin de bălegar. Senzație făcea Dumitru (botezat acum Signor Firelli) când, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iritată de insistențele lui de a-mi vîrî REM-ul pe gât. "Acolo, mi-a răspuns el privind pe ferestruica de lângă el spre zarea care se și acoperise cu un văl de aburi roșietici, acolo este totul." Am rămas iar tăcuți. Aerul din odaie căpătase culoarea aurie a ceaiului. Marcelino ciocnea unii de alții soldații rigizi, se târa în genunchi cu pumnalul în mână pe sub scrinul cu picioare curbate, făcea ca tunul, ca soldații muribunzi și ca soldații victorioși. " Cît mi-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în spirală, posomorâte și reci, pe lângă niște pereți vopsiți cu ulei vernil. Am deschis o ușă mare, cu glasvand, și am intrat într-un culoar nesfârșit, la fel de vernil. Am mai deschis apoi nenumărate alte uși, care dădeau în alte culoare tăcute. Mereu mă așteptam să intrăm în salonul mamei și mereu coteam, urcam, coboram pe culoarele întortocheate. Din loc în loc, câte o ușă numerotată era deschisă și vedeam înăuntru o chiuvetă și un closet de faianță sau o boxă cu mături
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
când nu reușea, prin infinite subterfugii, să-și procure această unică satisfacție, se întuneca și între sprâncene îi apărea marele Omega al melancolicilor. Dar atunci, cu tata, stând pe marginea patului ei, nici nu bănuiam ce ne aștepta. Am plecat tăcuți, după ce-am sărutat-o iar, și ne-am văzut afară, în soarele moale și fierbinte al amiezii. La tanti Aura pe stradă erau adunate toate prietenele mele, cam obosite de zbânțuială. Fără mine nu putuseră să se joace cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și arătător. Trase apoi din pălăria unchiului meu bilețelul cu locul peste care avea să stăpânească. I-a ieșit strada, poate cel mai anost dintre toate, într-adevăr, părea că acolo nu se poate face nimic. Căci strada era lungă, tăcută și tristă. Privind-o, simțeai cât de neînsemnat e colțul de lume din care face parte. Așa putea arăta o stradă dintr-un oraș de provincie, uitat de Dumnezeu, sau o uliță dosnică dintr-un oraș sud-american, sau un drum
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aleii, printre tufănele și trandafiri, am ieșit la poartă. Cu lanterne, felinare sau lumânări în mâini, se îndreptau spre câmp sute de oameni, în grupuri mici sau unul câte unul forfecați în toate felurile de clarobscurul care-i înfășura: femei tăcute, întunecate, enigmatice, bătrâni șchiopătând, aplecați înainte și cu genunchii-ndoiți, copii cu botișor primitiv și ochi de libelulă, bărbați cu șepci, nebărbieriți, ducând pachete învelite în ziar și legate cu sfoară. Toți țineau câte un buchet de flori în mână
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o minge de sticlă tremurătoare. Când tremurul conteni, Balena îl atinse cu degetul și ne spuse surprinsă: "E tare!" îl cuprinse apoi cu palmele și încercă să-l ridice, dar nu reuși. Balonul era greu ca plumbul. L-am privit tăcute cum se aburește mai întîi ca de-un suflu interior, cum se opacizează până ajunge să pară dat cu var. După câteva minute aveam înainte un ou ca de reptilă preistorică, pe care Balena, ca să și-l recunoască, îl însemnă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
m-a năpădit iar un val de tristețe. Am visat, în acea noapte, o cheie pierdută de cineva în pădure. Tocmai coborâsem lin într-o văioagă unde fagii se făcuseră rari și subțiri, iar pe pământul negru dintre tulpinile lor tăcute se înșirau pete bălțate de lumină albă și galbenă, strălucitoare. Soarele se ivea, orbitor, printre crengile scuturate de-o boare verde de vânt. Coaja copacilor se jupuia și mirosea a tananți amărui. O ceață, dar nu de aburi, ci de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu șase cozi așa de ușor de distins, părea un ied abia născut, păscând pe o pajiște de flori galbene. Când crescuse luna așa de mare? Acoperea vreun sfert de cer cu discul ei scânteietor. Am luat-o în josul străzii tăcute, singură sub ploaia de stele. La colțul străzii erau deja gemenele, apoi apăru și Puia, clinchetindu-și ușor cerceii. Balena veni cu Ester (se întîlniseră pe drum), și în, cele din urmă sosi și Garoafa. Purta pe ea vesta portocalie. Pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ne înfiora, căci toate eram îmbrăcate în rochițe sau bluze subțiri. Chițcăituri ascuțite ne înspăimîntară, și când am zărit niște umbre zburătoare profilate pe aerul albăstrui al ferestrelor fără geam ne-am dat seama că erau lilieci. Câțiva intrară, fâlfâind tăcut, în sala în care stăteam, dând roți rapide în jurul nostru și țipând cu sunete la marginea auzului. Am început să țipăm și noi, cu mâinile în cap, fiindcă știam că liliecii se agață în păr și nu-i mai poți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]