5,413 matches
-
către el, cu o bancnotă de 5 lei în buzunar, și-l rog să se roage și pentru mine. Stați să vă scriu, îmi spune bărbatul, apoi scoate din geantageamantan (cu această ocazie văd că înăuntrul ei este un talmeș-balmeș teribil, mere amestecate cu prosoape, bani, sticle mici cu ulei, biscuiți, pixuri) un caiet școlăresc de matematică. „Haideți să vă scriu. Numele !”, îmi spune acesta, aproape militărește. „Cu ce boală să vă trec ?” Eu ezit, așa că bărbatul scrie „suferind” în dreptul numelui
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
naștere unui rând mai „fluid”, mai puțin tensionat, iar sentimentul acesta de libertate și de disciplină autoimpusă cred că-i atrage pe cei prezenți. Împrejurimile bisericii au fost transformate în loc de parcare și încă unul foarte solicitat, având în vedere aglomerația teribilă din zonă. Ca în jurul oricărei resurse foarte disputate, acolo s-a format o mică industrie locală, ținută sub control atent de un parcagiu-șef, un bărbat solid, cu un gât gros ca de taur și vizibilă autoritate în mica faună
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
că toți au luat și otravă, asta a fost. Bineînțeles că ce au făcut ceilalți medici a făcut și unchiul meu și s-a terminat cu mătușă-mea În câteva clipe. Condițiile de acolo erau groaznice, mai ales o lipsă teribilă de igienă. Nu știu cum trăiau ucrainenii, nu știu cum au trăit basarabenii... Medicul era fiul femeii care a fost omorâtă? Sigur, băiatul ei. Și a venit să se sfătuiască cu mama, care era ruda cea mai apropiată, iar ea i-a spus: „Ieși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fost pe când aveam 12 ani, gândiți-vă. Atâta am putut să țin minte și am zis că astea sunt importante. Poate, știu eu, dacă trăia tatăl meu, vă spunea de trei ori mai multe lucruri. El avea și o memorie teribilă, avea 45 de ani și era În miezul evenimentelor - nu ca mine, un copil de 12 ani. Tatăl dumneavoastră a murit Înainte de revoluție? Nu, tatăl meu a murit la mine aici, acum 12 ani. Cu 12 ani În urmă? Da
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care au făcut parte din grupul Edineț, nici după război. Noi În final am trecut Nistrul la Moghilev și acolo am fost duși Într-o incintă mare, un fost hambar, grajd..., o incintă foarte mare În care era o Îmbulzeală teribilă. Iar acolo am aflat că se formează coloane și se trimit din când În când spre Bug. În modul de organizare a administrației acelor vremuri condiția era ca populația să fie trimisă cât mai aproape de Bug... Din acel hambar sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
obligatoriu: era ceva absolut normal. Tatăl meu a făcut războiul de reîntregire În 1916 și a fost foarte grav rănit: avea niște urme, că i-a intrat glonțul chiar lângă inimă și i-a ieșit prin spate. Avea niște urme teribile... Și a scăpat cu așa ceva? A scăpat datorită unui prieten român. Știți că pe vremuri regimentele erau alcătuite din oameni din localitățile alăturate - și În momentul când a căzut, un prieten de-al lui l-a cărat până la regiment, unde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că te uitai În urmă și erau oameni rămași morți, care fuseseră Împușcați... Dar am mai văzut ceva Îngrozitor: cum se repezeau țăranii și dezbrăcau cadavrele și rămâneau cadavrele goale! Pe lângă faptul că ai văzut Împușcările vedeai și această scenă teribilă. Nu știu cum s-au transformat oamenii de au putut să ajungă la așa ceva, nu-mi pot Închipui... Pe drumul de la Edineț spre Nistru ați mai reușit să luați acel car, căruță, ce era? Da, era o căruță - dar ce mai, caii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
minte că eu, mama și surioara n-am mai ajuns la Herța, dar tata s-a urcat Într-o căruță și s-a dus la Herța, și a văzut că toată zona unde am stat noi... a fost un incendiu teribil și a ars și brutăria, și casa, totul... Cred că din cauza frontului care se retrăgea... Da, probabil, bombe incendiare... A fost distrus totul... Oricum tata, deja după experiența unui an cu sovieticii, spunea că sub nici o formă nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să stăm Într-un loc ceasuri Întregi, dar am stat și am așteptat, și am așteptat... și au venit niște tineri aroganți - unguri, nemți... Mare lucru că au putut să aranjeze așa ceva, pentru ei; pentru noi a fost un lucru teribil. Acolo am stat jumătate de zi, dacă nu cumva o zi, nu-mi mai amintesc. După aceea, Încă un lucru teribil: după un timp au Început să-i cheme pe unii, mai ales bărbați, dar și femei, ca să spună ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aroganți - unguri, nemți... Mare lucru că au putut să aranjeze așa ceva, pentru ei; pentru noi a fost un lucru teribil. Acolo am stat jumătate de zi, dacă nu cumva o zi, nu-mi mai amintesc. După aceea, Încă un lucru teribil: după un timp au Început să-i cheme pe unii, mai ales bărbați, dar și femei, ca să spună ce au lăsat, ceva valori, bijuterii, și i-au bătut până au vorbit. Era unul, un fel de spion, care spunea (unul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
atunci, firește, am Început să merg. Mă uitam mereu În urmă, să văd dacă nu vine să mă bată. El a vrut să scape... Eu i-am Înțeles pe toți, că m-am gândit după aia... Dar atunci a fost teribil... N-am cuvinte să spun și n-am cuvinte urâte să spun, că-mi lipsesc din vocabular, dar acum Îmi pare rău. Atunci am Început să mă duc. Și m-am dus, m-am dus, și mi-am zis: „Vai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
grupuri gazate erau easupra, iar bătrânii și copiii - jos. Îi descătușau, Îi duceau la crematoriu să ardă și periodic, la 2-3 luni, și acești oameni din Sonder Kommando erau gazați, ca să nu poată povesti altora, să nu divulge aceste secrete teribile de care se pare că nici măcar populația de acolo nu știa. Noi eram Îmbrăcați În haine vărgate, niște costume de pânză cu dungi albastre-albe, o șapcă din același material... Vă Închipuiți ce frig era iarna și ce greu era să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
un șoc foarte puternic, după Dictat a fost mai rău... - Mult mai rău. Îți spun și În ce sens. Prima lovitură a fost școala. Eu, fiind singurul copil În casă, toată lumea a ținut să Învăț - asta a fost o lovitură teribilă, și nu doar În casa noastră, ci În general. A doua chestie era că mantaua protectoare a relațiilor și mai ales a șpăgii mai putea atenua În România niște legislații rasiale. Și În Ungaria putea, dar sumele care se cereau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
picătură de lumină căzută din inima zeilor" (Edouard Schuré), reface în lumea contemporană drumul în sens invers către creatorul său, în amestec de suferință și dorință, încercând să-și păstreze liberatea. Umbra materiei acoperă primele capcane. Gloria deșartă ascunde țelul. Teribila dilemă pusă de Sphinx celor care aspirau la domnie în Teba era: ghicește sau mori! Secretele științei, parte integrantă a credinței, sunt cele ale vieții, să domnești sau să servești, să fii sau să nu fii. Rege sau victimă, nu
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și totodată înălțătoare a sensurilor. Astfel întâlnim mai la toți poeții puterea de a face transparentă noaptea și grăitoare tăcerea pe care o scot din exilul neființei și uitării, redând-o poesiei. Chiar și Călinescu, în ciuda simplității exprimării, concentrează o teribilă experiență interioară, viziunile lirice neavând moarte: universul nu este decât/ un joc de mari curcubee./ În scripetul lumii celeste/ Eu sunt așezat pe-o scânteie. Paradoxul face, că neștiind exact ce este poesia, ea aduce foamea de absolut, de la Geneză
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
înțelept pare sărac, el ține ascunsă în suflet o comoară nepieritoare. Pentru el marile plăceri, marile intensități ale vieții sunt extatice. La ignoranți și la ființele vulgare, lipsa înțelegerii vidului este umplută cu letargie și moarte. De aceea patimile sunt teribile pentru profan, tendința descendentă a drumului său posedându-l literal și teologic. Eternitatea Clipei e un timp în care Sinele nu poate fi hipertrofiat, decât la cei mediocri. Dacă eternul și efemerul se întâlnesc în Sine, cum poate Atma în
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
așa încât amalgamul gândurilor aparține bibliotecii universale din care îmi permit să citez pildele, proverbele și cugetările fără a mai enumera sursele. Dar dintre toate armele puternice de distrugere pe care omul a fost în stare să le inventeze, cel mai teribil și cel mai laș este Cuvântul. Pumnii și armele de foc măcar lasă sânge. Bombele distrug casele și străzile. Otrăvurile pot fi descoperite. Cuvântul modelează, creează și anihilează. Cuvântul poate distruge fără să lase urme. Copiii sunt condiționați ani de-
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și totodată înălțătoare a sensurilor. Astfel întâlnim mai la toți poeții puterea de a face transparentă noaptea și grăitoare tăcerea pe care o scot din exilul neființei și uitării, redând-o poesiei. Chiar și Călinescu, în ciuda simplității exprimării, concentrează o teribilă experiență interioară, viziunile lirice neavând moarte: "universul nu este decât/ un joc de mari curcubeie./ În scripetul lumii celeste/ Eu sunt așezat pe-o scânteie". Paradoxul face, că neștiind exact ce este poesia, ea aduce foamea de absolut, de la Geneză
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
la sindicate), nouă de trebuie bani, nu respect. Ar fi bine să se știe că românii au o zicală plină de înțelepciune: „Cine cere, nu piere, dar nici cinste n-are!”. Pe de altă parte, trebuie să credem și „brațul teribilei nevoi”, iar premierul Tăriceanu în zadar vine cu argumente: lumea bugetară, nu numai cadrele didactice, vor bani și nu oricând, la 1 aprilie, la Sfântul Așteaptă, ci acum, până la alegeri. Când aud de creșteri salariale de 50%, îmi amintesc că
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
săraci de mângâiere.” (Grigore Vieru) N-aș putea zice că mass-media de la noi n-a fost receptivă la evenimentul politic reprezentat de vizita d-lui președinte Traian Băsescu peste Prut, în acea parte detrunchiată de țară, care, în ciuda unui proces teribil de deznaționalizare și rusificare, mai păstrează, ascunsă în tainițele de nepătruns ale sufletului, o fărâmă de lumină „cât un sâmbure de mac”, ceva mai mare ca o părere, virtuală flacără de gând românesc. Sigur, nici eu nu pot accepta ideea
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
că acest lucru îl va realiza îmburghezirea"71. La moartea lui Lenin, Iorga comenta că Hanul Tătar își dăduse duhul. Doliul îi amintea lui Iorga de tristețea afișată de nomazi la moartea conducătorilor lor spirituali și militari. După care comenta "teribilele erori" ale lui Lenin și conchidea: "Poate că tovarășii săi nu l-au jelit în aceeași măsură ca civilizația pe care a distrus-o". Cît de diferite erau rămasul bun de la și elogiul adus președintelui Wilson! " Întreaga lume salută nobila
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
tîrziu, mareșalul Pétain a cerut armistițiu. Finalul tragic", scria Iorga. El afirma că "îi tremură mîinile" scriind aceste rînduri și că nu îndrăznește să-l judece pe mareșalul Pétain, "cel mai glorios dintre soldații francezi. Doar timpul îi va judeca teribilul act". Ca luptător naționalist, Iorga privea lucrurile în perspectivă și în profunzime: "dar armata nu înseamnă națiunea, în acest moment îngrozitor trebuie să ne retragem pe (tărîmul) spiritului, deoarece temeliile spiritului nu pot fi distruse", el constituind "o căutare a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
începutul acestui secol în orașul...“, sau așa ceva). Va fi destul timp și vor exista destule rațiuni să-mi depăn povestea vieții, după ce mă voi fi izolat în norul propriilor mele reflecții. Mă simt încă intimidat de emoții, intimidat de forța teribilă a unor anumite amintiri. Numai povestea anilor mei de prietenie cu Clement ar putea umple un volum întreg. Sunt foarte conștient de prezența mută a casei în jurul meu. Am reușit să colonizez o parte din ea, dar alte părți se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai cu seamă în cadrul unui grup închis, afectează munca serioasă.) Eu unul sunt foarte înclinat spre gelozie și am avut de-a face cu oameni foarte geloși. Invidia m-a tulburat în mai mică măsură. Invidia mutilantă poate deveni un teribil handicap în teatru, și mi-am dat seama, foarte curând, că una din condițiile succesului constă în depășirea invidiei. Am suferit că n-am fost niciodată un actor de prima mână? Doamne, de câte ori mi s-a pus această întrebare! Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rolurile mele.) E încă înspăimântat de tine, așa cum sunt și eu. Deprinderea de a ne supune voinței tale e încă puternică în noi amândoi. Nu-ți folosi puterea pentru a ne face s\ suferim. Ai putea să exerciți cea mai teribilă presiune asupra noastră, dar te rog să n-o faci. Fii generos, suflet drag! Ai putea să ne aduci pe amândoi în pragul nebuniei. Amândoi am străbătut un drum lung pentru a ne soluționa problemele, și dacă unii gândesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]